Maine incepe scoala

Au fost ani intregi cand ziua de 15 septembrie (sau 17 in functie de an) chiar insemna ceva pentru mine. Stiu ca eram entuziasmata cu vreo saptamana inainte, nu pentru ca mi-ar fi placut la scoala ci pentru ca imi cumpara mama rechizite si manuale noi. Si ce bine mai miroseau... Imi amintesc emotia dinaintea primei mele zile de scoala. Stiu ca mi-am intins o masuta plianta in sufragerie si impreuna cu tata mi-am invelit caietele si cartile. Am umplut stiloul (pe care si l-a cumparat mama din primul ei salariu) si am facut pentru prima data penarul. In acelasi timp mama imi calca uniforma aia oribila cu albastru si alb. Nu stiu prin ce minune a facut rost de una dintr-un soi de bumbac si nu din materialul ala sintetic. Nu mai tin minte exact prima zi de scoala din viata mea, poate doar careul (pentru ca eu am inceput scoala pe perioada comunista cand exista careul, exista portretul lui Ceasca, comandantii de grupa si de detasament, steagurile si pionierii). In schimb imi vin in minte alte prime zile de scoala. Au fost ani in care abia asteptam sa imi vad colegii si pritenii, ani in care ma ingrozea invatatoarea si temele de vacanta pe care niciodata nu le terminam. Au fost ani in care intalneam colegi noi si ani in care incepeam un nou ciclu, generala, liceu, facultate... Ooo facultatea, asta mi-o amintesc poate cel mai bine. Am venit la o festivitate de deschidere plicticoasa si stiu ca incercam sa imi imaginez cam care vor fi viitorii mei colegi. Apoi am ajuns la cursuri pe la mijlocul celei de-a doua saptamani. Colegii erau enervanti si prosti si am cerut sa fiu transferata. Cred ca a fost cea mai inteleapta decizie din viata mea...care a dus la 4 ani faini de jurnalism si de experiente unice... Acum unii profesori s-au dus (nu stiu cum chiar cei mai faini), diriga mea din liceu, dirigul lui Alin, profa de filosofie...eu am crescut...iar anul acesta ziua de maine nu va mai insemna nimic pentru mine decat poate o binemeritata zi libera dupa 3 nopti lucrate...