Luminita de la capatul tunelului

Cred ca am zarit-o astazi, la capatul celui mai lung si intunecos tunel din cate mi-a fost dat mie vreodata sa traversez. O persoana pe care pana azi nu am cunoscut-o si care nu imi datora nimic a intins o mana si m-a scos din mocirla sociala in care ma scaldam de vreo doua saptamani. Un om aparent strain, dar care mi-a facut poate cel mai mare bine de pana acum. Poate ca vreodata am sa reusesc, asa cum am facut-o dupa doi ani in cazul Totalului, sa spun tot. Nadajduiesc ca am reusit sa ii sfatuiesc pe cei care ar putea pati la fel cum sa procedeze. Cineva mi-a zis azi ca pana ajungi la sef te mananca cateii. Cred ca asta e cazul meu, numai ca pana la urma, ca si in povesti, binele invinge totdeauna raul. Iar o atitudine degajata este mai buna decat una panicarda. "Problema" mea inca nu s-a rezolvat pe deplin, dar cel putin sunt sigura ca oamenii la care tin si pe care nu vroiam sa ii dezamagesc au hotarat sa fie de partea mea in acest joc murdar in care paream ca nu am sorti de izbanda. Pana la urma, vorba mamei, daca esti om, ceilalti oameni te tin minte... Nu vreau razbunare, pentru ca totdeauna m-am ghidat dupa principiul ca roata se invarte, iar cei care au facut nedreptati vor fi pana la urma pedepsiti. Abia astept sa ajung acasa, sa ma reculag, sa ma afund in Iasi-ul meu pentru doua zile si toate vor redeveni roz. Multumesc tuturor celor care m-au sustinut, nu e un discurs de Oscar, da chiar am simtit ca sunt oameni care mi-au dat dreptate, in afara de ai mei pe al caror sprijin neconditionat ma voi baza toata viata. Ii multumesc, in special, Mirelei, dar si Elizei, Mihaelei si Mariei pentru ca stiu ele de ce...