Vad ca toata suflarea blogareasca scrie despre Revolutie, indemnata desigur de cel care realizeaza BLOG FM, adica Vlad Petreanu. Le-am citit pe toate, unele sunt chiar interesante, altele pur si simplu banale. Fiecare dintre noi a cunoscut revolutia intr-o anumita forma, iar forma ei adevarata probabil nu o vom sti niciodata. 
Stiu ca aveam un televizor alb negru care s-a decis sa ne lase fix in decembrie 1989. Se vedea destul de prost si doar daca era intuneric bezna in casa. Probabil ca parintii mei nu s-au grabit sa il schimbe avand in vedere ca nu prea aveai ce vedea la televizor. Ma mai uitam la Povestea de seara cu Tanti Ludmila, da atat. Nu imi amintesc ca ai mei sa fi ascultat vreodata Europa Libera, desi in ziua cu pricina au gasit cam repede frecventa, in conditiile in care mama mea e total a-tehnica. Imi amintesc ca am auzit la televizor indemnul de a iesi in strada. Am vrut si eu sa ies, da nu m-a lasat mama. Aveam doar 10 ani si eram la Iasi. Se stie deja ca Revolutia ar fi trebuit sa inceapa in Capitala Moldovei, da nici acum nu stiu de ce nu a inceput. Am vazut pe balcon cum muncitorii de la depoul de tramvaie care e fix sub geamul meu plecau in grupuri undeva. Vroiam si eu. Vroiam revolutie, desi habar nu aveam cu ce se mananca. Singura revolutie pe care mi-am permis sa o fac a fost sa adun toate imaginile lui Ceausescu de prin manuale de prin almanahuri si sa le ard pe balcon. Cred ca mama s-a ingrozit nu de mizeria pe care o lasasem in urma ci de faptul ca manualele mele nu mai aveau "chipul conducatorului iubit" chiar dupa coperta. Mai tarziu am aflat ca verisorii mei au dormit pe podea pentru ca se tragea la Braila de la unitatea militara care e si acum in fata casei lor. Am aflat ca Ceausescu a fugit si i-am urmarit traseul la televizor. Imi aduc aminte ca ziceau "dictatorul a coborat din elicopter si s-a urcat" in nu stiu ce masina nu stiu unde. Apoi mi-l amintesc pe Ion Iliescu, pe Roman si ingramadeala aia care a aparut la televizor ca fiind cei care au facut revolutia. Apoi nu stiu cum de m-au lasat, ai mei, sa vad "procesul dictatorului" si "executia dictatorului". Nu intelegeam si inca nu inteleg de ce l-au omorat de Craciun sau de l-ar fi omorat... Eu una il lasam sa traiasca, da sigur ajungea parlamentar si cine stie poate chiar presedinte... Stiu ca procesul l-am vazut la niste vecini care aveau televizor in culori. Apoi am vazut tot la televizorul nostru stricat formarea noului guvern. Stiu ca am scris pe undeva prim-vice-presedinte, cu gandul de a o intreba pe mama ce inseamna. Cam asta a fost. Stiu ca am avut o vacanta mai lunga la finalul careia nu mai eram pionieri eram liberi...
PS. o amintire care inca mai e vie e poza baietelului ala incadrat de steagul gaurit. Nu am gasit-o si pace. Daca o mai are cineva...
No comments:
Post a Comment