Astazi in autobuz s-a asezat langa mine o fetita care plangea. S-ar parea ca invatatoarea i-a luat poezia pe care ar fi trebuit sa o recite la serbarea de Craciun pentru ca a lipsit o zi de la scoala. Mama ei incerca sa o consoleze si ii spunea ca a lipsit motivat si ca invatatoarea sigur va intelege. As fi vrut sa ii spun ca asta este cea mai mica problema din viata ei si ca niciodata invatatoarele nu favorizeaza copii destepti. As fi vrut sa ii spun ca i-a luat poezia da nu si talentul de a recita. As fi vrut sa ii spun ca in viata sunt probleme infinit mai mari, cum ar fi examenul de clasa a 5-a, apoi Bac-ul, facultatea si astea sunt doar in scoala. Apoi vine serviciul pe care il poti iubi sau detesta, vin colegii care la fel te pot iubi sau lucra pe la spate, vin sefii care mai totdeauna te defavorizeaza pentru una care se mataie mai bine, apoi vine nunta sau alegerea baiatului potrivit(asta daca nu cumva vine inaintea serviciului), apoi vin problemele cu copii si asa mai departe. Da nu i-am spus ca la urma urmei asta e viata si merita traita. In schimb mi-a placut mama fetitei care i-a spus: Nu mai plange ca ma rafuiesc eu cu invatatoarea si daca e la anul te mutam la alta scoala...
No comments:
Post a Comment