Translate

February 7, 2008

Din ciudateniile Orasului cu susul in jos

In cautarea mea de case am intalnit o groaza de oameni nebuni, da cel despre care voi scrie acum ii intrece pe toti. Alin a gasit un apartament cu doua camere in zona Prosper de pe 13 septembrie, destul de departe, dar chiria de doar 350 de euro ne-a facut cu ochiul. Am scris proprietarului (un alt atu in favoarea lui e ca sta in germania, deci nu ar veni pe nepusa masa sa vada ce facem) in ideea de a stabili o "vizionare" a apartamentului. Numai ca inainte de vizionari sau orice altceva, "domnul" proprietar de apartament in 13 septembrie ne-a pus niste conditii care pe mine una m-au dat pe spate de ras. In primul rand ne cerea toate actele la care s-ar putea gandi o persoana, buletin, certificat de nastere, pasaport, diplome de studii, adeverinta de salariu, recomandare de la fostii proprietari si nu in ultimul rand recomandare de la un duhovnic. In al doilea rand avea cerinta ca o data sau de doua ori pe an sa vina si sa stea in apartament. Sa mai spun ca apartamentul e renovat recent si ca e gol, adica nemobilat. In al treilea rand vroia chiria in avans pe 6 luni, pentru a plati reparatiile pagubelor produse de fostii chiriasi. Si acum motivele pentru care cred ca omului asta ii lipseste cel putin o doaga. 1. Chiria pe 6 luni in avans pt a plati daunele facute de fostii chiriasi!!! Da arat eu a banca? Nici nu ma gandesc sa garantez in acest fel pt un apartment. Eu una nu stiu ce va fi maine, da peste 6 luni. Apoi ce imi pasa mie ce daune au provocat fostii chiriasi... 2. Multitudinea aia de acte. La ce ii trebuie? In nici un caz nu ma gandesc ca la ceva onest. De unde stiu eu ca apartementul nu e amanetat la camatari si vin aia peste noapte sa imi ceara mai stiu eu ce. Si culmea sa aiba si copii dupa actele mele... In plus mi se pare ca e discriminatoriu. Adica, un om care a terminat doar liceul e prea needucat pentru o chirie la un apartament la etajul 8 din 8 in 13 septembrie? Hai ca as accepta sa cer o recomandare de la actualii proprietari, dar ATAT. De duhovnic nici nu vreau sa mai aduc vorba. 3. Daca las la o parte faptul ca eu ar trebui sa schimb cel putin doua mijloace de transport in comun si sa traversez centrul la orele de varf pentru a ajunge in Baneasa, la Antena, etajul 8 din 8??? Pai acolo vara te coci, iar iarna mori de frig. 4. Ca sa nu mai spun de stat de cel putin doua ori pe an la noi cand vin din Germania. Pai ori inchiriem ori ce facem? Si in vizitele alea sa imi manance din mancare, sa foloseasca vasele mele, sa foloseasca asternuturile mele, sa trebuiasca sa ma gandesc sa cumpar o canapea special pt ei, asta daca nu as accepta sa dorm eu pe jos(avand in vedere ca apartamentul e acum gol), sa stam la rand la baie si multe alte mici neajunsuri care intervin si cand iti vine un om apropiat, da unul pe care nici nu il cunosti... Si apoi in zilele alea noi ar trebui sa platim chiria intreaga? Intr-un final am reusit sa reducem chiria in avans la 3 luni (si asta doar pentru ca insista Alin, eu una la faza cu duhovnicul am trecut la urmatorul anunt) si vom vedea apartamentul cand vor veni ei in Romania, undeva la sfarsitul lunii. Numai ca din punctul meu de vedere, vreau doar sa imi satisfac curiozitatea, sa vad cum arata un apartament pentru care ti se cer atatea lucruri, pentru ca oricum existenta mea in Orasul cu susul in jos e si asa stresanta fara sa am un astfel de proprietar pe cap...

3 comments:

Anonymous said...

:) :)
Faina relatarea, si mare gradina Domnului.
Da sint curios si eu de trei lucruri:
Unu la mina, de ce va mutati? Ceva probleme? Nu stiam de treaba asta (daca e secret scie pe mail).
Doi la mina, daca pina la urma il luati, ce faceti cu recomandarea de la duhovnic?
Trei la mina, stie de Dea sau inca nu i-ati spus?
Te pup
Andruska

Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Raluk said...

1. ne mutam pentru ca trebuie, actualii proprietari vor sa renoveze casa si sa se mute ei.
2. ei, recomandarea de la duhovnic e chiar pe ultimul loc, ma ingrijoreaza sincer faza cu actele, e super suspicioasa treaba si eu una sper sa nu ne bagam.
3. NU, eu una am intrerupt orice contact cu respectivul cand i-am vazut cerintele.