Azi m-a scos Isu in lume, mai exact la Unirea la ultimul etaj. Habar nu am despre ce am vorbit, stiu doar ca am baut doua limonade si m-am minunat ca tatele de EMO astia. Bine am aflat de la Isa ca ei sunt de fapt EMO, iar odata ajunsa acasa m-am documentat. Indiferent de ce scrie aici si aici eu zic ca sunt niste tineri tunsi cu ciobul care se chinuie sa fie "in trend". Si asta vine de la una care pana pe la 18 ani s-a imbracat numai in negru si asculta numai rock. Adica dom'le eu eram rockerita si ma bateam cu depesistii. Bine nu cadeam ranga prin cluburi obscure, da eram la curent cu orice aparea, bun sau rau, in rock, ma chinuiam sa obtin, de cele mai multe ori prin cai mai putin legale, tricouri cu formatii la moda si purtam bocanci si vara si iarna de se minuna mama cum de nu ma dureau picioarele. Da totusi astia pe care i-am vazut eu la Unirea nu erau depresati, ca aici(“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece). Apoi ei cica asculta rock. Adica solistul de la Him era de fapt un EMO? ca pe bune arata la fel, iar daca e sa ne luam dupa Wikipedia s-ar parea ca si noi eram un fel de EMO. Nu stiu de ce cand ii vad ma duce gandul la desenele manga si la Akira, da m-as mira daca ei ar avea habar despre ce vorbesc, pentru ca la urma urmei aveau gentute cu Betty Boop, care iarasi nu e depresata mai deloc. De fapt cred ca EMO astia(din Romanica) sunt niste pustiuleti, la fel cum eram si noi pe vremea rockerilor, care nu prea au prins cum sta treaba cu EMO, da pentru ca e la moda fac si ei la fel. O singura intrebare am eu: parul le sta asa pentru ca se dau cu gel sau cu fixativ?
2 comments:
bre, iarasi esti rautacioasa :) Lasa-i fata sa se numeasca cum vor si sa creada ca sint la moda. Ce-i asa rau, in afara ca ies in evidenta vizual?
pai fato, nu am fost rea chiar deloc, ba din contra i-am pus pe blog. de fapt ei sunt simpatici in felul lor, numai ca probabil ma irita la fel cum iritam si eu babele cand eram mica...asta e m-am babit, da sa stii ca unii erau nitel fiorosi:(
Post a Comment