Translate

March 14, 2008

Marlania lui Basel isi arata iar coltii



Eu una nu inteleg cum de l-am ales pe Basel. Cred sincer ca cineva mi-a spalat creierul. Pe zi ce trece constat ca Presedintele Romaniei este cel mai mare marlan din cati au existat vreodata. Aflat la Bruxelles alturi de Tariceanu si Vosganian in conferinta de presa s-a referit din nou la armenii competenti si aia prosti. (Sa va reamintesc, în septembrie anul trecut, Basel l-a făcut incompetent pe Vosganian: „Varujan Vosganian nu şi-a rezolvat problema de incompetenţă: a venit să o consolideze. A lăsat să se înţeleagă că la supărare a tăiat două avioane care erau pentru preşedinte şi nu şi-a dat seama că a tăiat două avioane pentru Tarom”. In replica Varujan Vosganian a catalogat "aprecierile" preşedintelui, drept „un genocid moral”.)
OK, asta a fost acum ceva timp in urma, eu daca eram in locul lui o lasam cum a picat si asta era. Ei nu, Basel persevereaza in prostie si iata ce declara astazi(va reamintesc declaratia a fost facuta la Bruxelles, deci nu in ograda proprie unde oricate zoaie ai avea dupa spalat nu ti le-ar vedea Uniunea Europeana): Întrebat dacă România a susţinut în cadrul lucrărilor Consiliului elaborarea unei strategii a UE care să includă Ucraina, preşedintele a răspuns că o astfel de strategie ar trebui să vizeze şi ţări ca „Armenia domnului Vosganian". Replica ministrului Finanţelor a venit imediat: „Competenta Armenie”. Nici şeful statului nu a lăsat însă garda mai jos şi a răspuns râzând: „Nu, acolo sunt competenţii, la noi sunt ăştilalţi, la Finanţe, medicii sunt buni”.Pe acelaşi ton relaxat, Vosganian a continuat: „Aoleu, mă fac că nu am auzit”, la care Băsescu i-a replicat: ”Păi... ce ţi-a trebuit”. La finalul declaraţiilor, preşedintele l-a întrebat pe ministrul Finanţelor: „Gata? Te iau cu mine în avion, că mi-ai tăiat banii de la transporturi sau te las cu premierul?”. Replica lui Vosganian a fost promptă: „Încă o consecinţă a competenţei”, la care şeful statului a izbucnit din nou în râs, potrivit Mediafax.

2 comments:

Anonymous said...

Mda. Gluma de marinar, ce mai... Naspa e ca vin alegerile si eu iarasi nu am cu cine sa votez...

Raluk said...

eu una ma gandesc sa nu mai particip la vot, deja am mustrari de constinta ca l-am votat pe basel...