Ziua muzeelor

Astăzi am profitat de soare şi de timpul liber şi am ieşit la plimbare. Am început cu Muzeul Satului unde auzisem eu că e un târg de ţărănisme. Şi doar ştiţi ce mult îmi plac ţărănismele... Ei bine nu era nici un târg de ţărănisme. Tărgul urma să fie mâine, de ziua copilului. Ce nu am înţeles eu, dacă 1 iunie pică luni, de ce nu au organizat ceva în week-end? Per total a fost fain, am găsit căsuţe noi, am înţeles că în curând muzeul îşi va dubla întinderea, deci mai multe căsuţe faine de vizitat.

Am fotografiat bisericuţa, exponatul meu preferat din tot muzeul

În curtea unei căsuţe

A urmat Muzeul de Istorie, unde vroiam să vizitez expoziţia dedicată familiei regale. Ca şi la Muzeul Satului era plin de copii, lucru cu care m-am obişnuit se pare... Am descoperit şi o expoziţie cu chihlimbar, istoria chihlimbarului sau cam aşa ceva. Am vizitat şi tezaurul. A fost fain. Însă nu am găsit nici un muzeograf care să ne spună câte ceva, nu exista nici o broşurică cu expoziţiile permanente, despre cele temporare nici nu se pune problema. De la magazinul de suveniruri nu aveai ce să îţi iei că toate erau prost făcute şi ce m-a dezgustat maxim, tipa care vindea la magazin (de fapt o dugheană improvizată) nu ştia engleza... Păcat

Apoi am zis să mâncăm ceva în centrul vechi. Şi până pe Lipscani la terase am făcut câteva pozişoare. Lângă Carul cu Bere am descoperit o Bodegă, în paragină desigur...

Apoi Biserica Stavropoleos, una dintre cele mai vechi din Bucureşti. M-am bucurat că o restaurează, pentru că este o bisericuţă tare drăguţă.

Centrul vechi este părăginit, iar pasarelele alea din lemn sunt de tot rahatul. Au dispărut ţiganii, dar a rămas mizeria... Apoi pe strada cu terase, care sigur nu e Lipscani, i-au lăsat pe unii să renoveze faţadele fără să ţină deloc cont de felul original în care arătau. Iarăşi păcat. Asta este un balcon pe care l-am remarcat şi altădată când am fost în centrul vechi.

Am mers apoi la Muzeul Bucureştiului sau Palatul Şuţu. Era jumătate în renovare, iar cealaltă jumătate era închisă că filmau unii de la TVR, da preţul de intrare nu era la jumătate... Mi s-a părut un muzeu prost organizat, nişte nimicuri care ţin de Bucureşti puse alandala. Păcat.

Am reintrat în centrul vechi pe lângă Biserica Rusă sau Biserica Studenţilor. Este biserica mea preferată din Bucureşti.

Biserica e total prost plasată, dar presupun că e aşezată astfel din cauza tâmpeniei lui Ceauşescu. Toate bisericile frumoase din Bucureşti nu sunt "la şosea", dar probabil trebuie să mulţumim că au scăpat planurilor fantasmagorice de a transforma Bucureştiul...

Lângă casă, pe strada Ferdinand am găsit o casă care plânge. Este diametral opusă de Foişorul de Foc şi probabil e lăsată să se dărâme, desi e pe colţ şi are o lucrătură in lemn deosebită.

Acum două zile vorbeam cu un prieten despre unde am duce un străin de Bucureşti să viziteze capitala. Sincer nu ştiu. Aş zice Muzeul Satului, dar poate nu toată lumea preferă ţărănismele aşa cum preferăm noi. Alte muzee aş zice pas, pentru că le-am vizitat pe toate şi dacă aş duce pe cineva la vreunul, respectivul ar înţelege că este un muzeu pe care îl plac şi îl recomand şi nu e aşa. Dacă ar fi să mâncăm în oraş l-aş duce la Carul cu Bere, însă cei de acolo s-au prins că au vad şi practică preţuri mai mult decât nesimţite. Centrul vechi e în paragină, e plin de ţigani şi gunoaie. Cu siguranţă nimeni nu ar vrea să vadă aşa ceva... Suvenirurile sunt scumpre, neinspirate şi prost făcute. Aşa că mai bine când iţi vine cineva în vizită cumperi o tonă de dvd-uri şi îl pui la filme, că de vizitat ceva mai bine te lipseşti... Mă gândesc că înainte de a căuta izvoarele balneare şi turismul ecumenic mai bine ministrul turismului, oricare ar fi el, s-ar asigura că turistul poposit în capitală are ce vizita şi are unde să îşi lase banii fără să plece cu un gust amar...

Sunt meteosensibila

După o săptămână în care m-am sufocat în redacţie, ziua de ieri, ploioasă şi rece, ar fi trebuit să fie o binecuvântare. Ei bine nu a fost. M-a durut capul de dimineaţă, am dormit toată ziua, iar noaptea am făcut frisoane cu febră exact ca în prima noapte la Londra. Acum după un duş cald nu mai am nimic, da a şi ieşit soarele... Şi uite ce găsesc aici: Meteosensbilitatea este un strigat de alarma al organismului. Este consecinta unor dereglari diverse, acumulari de toxine, tensiuni fizice (musculare) si psihologice etc., care duc la o stare generala de disconfort. Proportional vorbind, meteosensibilitatea este de 3 ori mai frecventa in cazul femeilor decat al barbatilor. Este mai des intalnita in cazul persoanelor care locuiesc in orase. Se presupune ca se petrece acest lucru din cauza ca isi petrec foarte mult timp in spatii inchise, iar organismul si-a pierdut capacitatea de adaptare la transformarile impuse de vreme. Fiecare meteosensibil are un mod unic de manifestare. Şi eu care credeam că e o fiţă...s-ar părea că nu e...

Karaoke

Aseară am fost într-un soi de team building la karaoke. Ne anunţasem vreo 10 numai că am ajuns doar 4. Nu vă speriaţi, nu am cântat nimic, adică am cântat da nu la microfon, cântam şi eu cu restul lumii. Şi probabil că mai mult urlam decât cântam că acum abia mai pot să mai vorbesc. A fost funn, a fost o ieşire de vineri seara, a fost o chestie pe care trebuia să o încerc, da nu cred că o voi mai face vreodată. Calităţile mele vocale vor rămâne cunoscute doar vecinilor care trag cu urechea când fac duş. Şi apoi sunt niţel bătrână, mi-a luat cam 15 minute să decid ce o fi aia ţinută de club (în condiţiile în care in 5 minute de obicei mă decid şi mă şi îmbrac), apoi mi-am pus pantaloni negri, tricou negru şi cercei mari portocalii şi cred că a fost în regulă. Am lălăit cu colegii mei până pe la 3 noaptea, apoi am venit acasă şi am făcut clătite cu banane, taaaare bune, am făcut puţine să vedem cum ies, da azi promit să mai fac. Cam asta a fost... Afară e urâcios aşa că nu cred că facem un parc azi, poate ajungem la un targ cu tărănisme, că am văzut că sunt vreo două, fac poze şi le pun pe blog. Pup

Concediu

Colegul meu mai are doar o săptămână şi pleacă în concediu. Pleacă în Corfu. Va fi o perioadă dificilă pentru că suntem puţini şi dacă pleacă unul celorlalţi li se măreşte puţin programul. Da plecăm toţi aşa că nimeni nu este imbufnat pe tema asta. Ieri la o terasă îl întrebam cum e, la gândul că în locul lui eu nu aş fi putut să mă mai concentrez pe ultima sută de metri. El e calm, ştie toate insulele, mi-a povestit de ele, mi-a promis că îmi aduce poze, numai că eu mai am o lună şi deja nu mai am răbdare. Să treacă odată. Să vină concediul. Şi la urma urmei ce aşa tragedie, că în martie am avut ultimul concediu şi vara trecută de pe la mijlocul lui august şi până în octombrie numai într-un concediu am ţinut-o, aşadar prea obosită nu ar trebui să fiu. Şi totuşi sunt, mă târăsc până la serviciu, vreau să treacă timpul mai repede, mă rog de o ştire de ultimă oră, pentru că fără ele timpul se lungeşte ca o peltea. Şi încă e campanie şi încă sunt ştiri, da la vară... Şi apoi mai e şi subiectul presant: unde mergem în concediu? Eu plănuisem la Budapesta - Praga, nu a fost să fie. Eu vroiam la Atena, nu sunt bani pentru că în toamnă mergem la Istambul. E la modă Croaţia şi e şi ieftin, da e la modă şi tot ce e la modă îmi displace. Aşa că rămânem în ţată. Ce trist sună. Şi când te gândeşti că până acum 10 ani nici nu ştiam ce e aia să ieşi din ţară... Aşadar, dacă rămân în ţară, unde îmi recomandaţi voi să merg. Eliza mi-a trimis un link fain ieri care îmi cam face cu ochiul, da e mare, presupune soare şi lenevit...nu prea ma tentează mai mult de un week-end. Alin vrea la Cetatea Neamţului, unde am fost făcuţi amândoi pionieri, da e cumva aşa de sfârşit de concediu, când ne îndreptăm spre Iaşi. Aşadar ce destinaţii de vacanţa îmi recomandaţi? P.S. Poza e din Santorini, unde aş cam vrea eu să merg, da nu sunt bani că e Istambul în tomană şi Alin zice că presupune stat la plajă şi iarăşi am o problemă...

Cucuteni 5000

În fiecare an cam pe vremea asta încep căutările. Mama spune ceva în treacăt la telefon, nu o bag în seamă pe moment şi apoi încerc cu ajutorul net-ului să găsesc data. Cum care dată? data Târgului Cucuteni 5000, târgul olarilor şi meşteşugarilor care se desfăşoară în fiecare an în Parcul Copou din Iaşi. Cândva eram implicată activ în treaba asta, dar pe atunci nu realizam că traim cumva izolaţi şi că net-ul şi publicitatea te scot din anonimat. Dar credeam că până acum organizatorii au prins spilul şi că după o simplă căutare pe google afli răspunsul. Total greşit. Poti să afli când a fost Cucuteni in 2000 dacă vrei, dar când va fi în 2009 nu. Pentru că l-am ratat doar într-un an de când m-am mutat la Bucureşti mi-ar plăcea să nu îl ratez tocmai anul ăsta, deşi anul trecut a fost cam varză. Pe pagina primăriei Iaşi (unul dintre organizatori) poţi să afli ce este Cucuteni şi eventual găseşti una sau două poze proaste, da o dată de desfăşurare nu găseşti. Nici pe alte site-uri unde mai sunt evenimente din Iaşi nu am găsit nimic. Aşadar se mai face anul asta? şi dacă da când? Teoretic ar trebui cam în perioada bac-ului că ştiu că am ieşit de la engleză oral şi am colindat târgul. Deci teoretic e ori la sfârşitul lui iunie, ori la începutul lui iulie. Da CÂND?

De-a râsu plânsu în campania electorala

Râsu

Plânsu

Tupeu de taximetrist

Ca de obicei dimineaţa merg cu taxiul, de la Cobălcescu. O cursă până la Casa Presei este in jur de 150 - 200 de mii de lei vechi în funcţie de traseu, aglomeraţie şi firma de taximetrie. Astăzi a fost 160 şi ceva de mii. Îi dau un 500 spune că nu are rest. Mă mai caut şi îi spun că am doar 160 de mii. Taximetristul pufneşte şi spune "Încă o cursă ca asta şi termin ziua". Eu intrigată îi spun că eu i-am recomandat traseul aşa că merit restul de 5 mii, aproximativ. Ies din taxi şi omul începe să strige după mine că îi rămân datoare. După ce l-am ameninţat că vin şi îi închid gura, el ţipa şi mai tare... am plecat că eram cumva în întârziere şi l-am înjurat în gând. Pai bine domnilor taximetrişti de la Cobălcescu, după ce că aveţi cel mai mare tarif din Bucureşti vă căciuliţi la 5 mii de lei? Da cum rămâne cu zecile de curse unde am lăsat eu restul până la fix doar pentru că nu aveaţi rest? Nasol că transportul în comun este de rahat şi că va trebui să apelez din nou la taxi, însă renunţ la Cobălcescu şi pregătesc bani exacţi...

Despre Cannes

Cred că nu mai e contestat de nimeni că tinerii cineaşti români sunt o prezenţă constantă la acest festival. Cea mai nouă demonstraţie este "Poliţist, adjectiv" a lui Corneliu Porumboiu, care vine după Cristi Puiu, Cristi Mungiu şi Marian Crişan şi care primeşte un premiu de popularitate şi mai ales un premiu care îl va ajuta să îşi promoveze filmul. Ce mă frapează pe mine e următarea chestie. Înainte de Cannes am încercat la radio să îi luam un interviu lui Porumboiu, i-am şi luat, da nu era nici o informaţie despre filmul lui pe net şi foarte puţine informaţii despre el. Colegii mei l-au întrebat chestii generale, dar în final a ieşit ok. Când s-a anunţat că este favoritul juriului şi că este cel mai bun film neînscris în competiţie l-am sunat din nou. Apăruseră informaţii pe net, apăruse chiar şi un trailer, era emoţionat, nu găsise bilete să plece la Cannes. Acum că a câştigat premiul juriului la secţiunea Un Certain Regard e plin netul, numai ca tot lipsesc informaţiile de background. Şi vă întreb eu, despre Ioan Antoci ce ştiţi? Ştiţi exact ce vă lasă presa şi net-ul să ştiţi şi nu e puţin trist?

Duminica la Hârşova

Duminică am hotărât să mergem la rudele lui Alin şi ale lui Ionuţ de la Hârşova. Am plecat pe la un 12, iar pe la 14 eram deja acolo. Pe drum am oprit la o benzinărie unde le-am făcut câteva poze lui Alin şi Deei.

Aşa stă fătăul în spate. Nu vă faceţi griji e legată cu ham şi centură de siguranţă

Alin viciatul, nu mai putea aştepta să fumeze o ţigara...

Tot pe drum am întâlnit Oraşul de Floci, o denumire ciudată pentru o rezervaţie...

De data asta Hârşova nu a mai insemnat cetatea şi Dunărea, ci animale şi puii lor. Era o ocazie potrivită să le vadă Smaranda. Aici o iapă şi puiul ei...

Mai încolo am găsit un viţeluş de o săptămână, care chiar s-a lăsat mângâiat

Viţeluşul era legat lângă un altul la fel de blând

Biserica din Hârşova care se vede de oriunde din afara oraşului...

Undeva după blocurile din centru am observat căsuţa asta, extrem de interesanta. Una peste alta Hârşova a evoluat fată de ultima vizită. Parcă ţiganii nu mai erau aşa vizibili, dar parcă malul Dunării era mult mai murdar. Cândva la bătrâneţe mi-ar plăcea să mă retrag într-un astfel de oraş să îmi plimb câinii şi să scriu...

Cu Smaranda în IOR

V-am zis că am avut trei zile pline, ei bine sâmbăta a fost dedicată parcului. Au venit la noi fratele lui Alin cu soţia şi fetiţa. Aşadar Smaranda este nepoţica lui Alin... Împreună am fost în parcul IOR...

Şi cum am intrat ne-am oprit la "învârtitori"

În parc ne-am întâlnit şi cu Tudorelu şi Mihaela şi ne-am jucat cu jucăriile copiilor

Bine eu şi Dea am stat pe iarbă

Şi chiar dacă nu credeţi a fost şi Alin în parc, bine cred că se vede pe faţa lui ce chef avea...

Ciudat, dar Parcul IOR a început să arate a parc...

Aştia suntem noi...nişte pensionari:)

O altă imagine faină din parc

Am găsit o groază de răţuşte, unele chiar cu boboci

Andrei, ţi-l imaginai vreodată pe Ionuţ aşa?

Da aşa?

Ea este Smaranda, cea mai nouă achiziţie a familiei Ceauşu...

Sarbăutorirea doctoratului

Am observat că viaţa mea e cumva liniară, nu mi se întâmplă nimic notabil preţ de câteva săptămâni pentru ca mai apoi în trei zile consecutive să fac ceva care să genereze postări pe blog. Aşadar vineri am mers la terasa cu colegii lui Alin ca să sărbătorim obţinerea doctoratului.

Asta s-a dorit a fi o poză din alea de pe timpuri cu bărbatul pe scaun şi femeia în picioare sau poate era invers şi am greşit noi...

Aştia suntem noi

Terăsica aleasă de colegii lui Alin este undeva în zona Moşilor şi este foarte cochetă, bine şi cu preţuri pe măsură...

Terasa era înconjurată de flori dintr-astea galbene, cărora nu le-am ştiut niciodată denumirea, dar îmi amintesc că atunci când eram mică îmi plăcea să le mănânc. Se rupeau cumva şi curgea un suculet dulceag. Am încercat şi acum, dar probabil unele chestii trebuie să rămână în copilărie...

R2D2 din Casa Presei

Există printre voi fani ai Războiului Stelelor? Cu cine spuneţi că seamănă?Celebrul R2d2 a venit la Casa Presei şi s-a metamorfozat într-un biet aspirator...

Minunile tehnologiei

Câteodată îmi place să îmi las telefonul şi portofelul acasă când o plimb pe Dea prin parc. Trăim atât de periculos încât suntem tentate chiar şi lesa să o lăsăm acasă, ca să nu mai spun că tot arsenalul cu care pleacă Alin să plimbe câinele mi se pare inutil. Aşa că nu mi s-a părut a fi o tragedie că ieri mi-am uitat telefonul acasă jumătate de zi. Cine mă sună pe mine... M-am plimbat, am discutat cu oameni, am mâncat şi niciodată nu mi-a venit să duc mâna spre buzunarul genţii unde îmi ţin telefonul. Am ajuns acasă, aveam două apeluri pierdute, am dat telefon inapoi, nu se produsese nici o tragedie... Numai că privind în urmă nu ştiu cum aş fi trecut peste multe probleme din viaţă fără tehnologie... Ce ne-am fi făcut în Viena când nu aveam mărunţi ca să ne recumperăm maşina din parcare? Ce ne-am fi făcut în vârf de munte dacă nu aveam telefon să ne rezervăm o cameră fix din uşa cabanei care nu accepta oaspeti decât pe bază de rezervare (e stupid ştiu, da e fapt real)? Ce ne-am fi făcut de fiecare dată când ieşind dintr-un restaurant constatam că nu avem taxi la intrare? Ce ne-am fi făcut fără tehnologie când trebuia să direcţionăm pe cineva să ajungă la casa noastră, pe cineva din afara Bucureştiului? Şi nu în final... Ce ne-am face zilnic atunci când ar veni cineva la noi şi nu ar reuşi să intre în scară pentru că nu ne merge interfonul? Ce m-aş fi făcut în momentele de singurătate din mall, fără să o sun pe Eliza? Ştiu toate sună bizar şi toate au o rezolvare simplă şi care nu implică neapărat tehnologia, da ce ne-am fi făcut noi oamenii de azi, acum 30 de ani, fără tehnologie?

Cine s-a făcut doctor?

Noii mei vecini

Merită să scriu despre ei vă asigur. Noii mei vecini sunt nişte conaţionali, ca să nu le spunem pe nume că nu e frumos. Şi plină de prejudecăţi am şi pornit să îmi cumpăr uşă din fier cu 8 yale. Numai că nu mă fac la ce credeam eu că mă pot face ci mă fac cu nervii. Au un copil, că nu am identificat încă ce naţie e, fată sau băiat, care toată ziua zdupăie prin casă. Şi chiar dacă sunt cumva perete în perete cu mine se aude de parca mi-ar juca pe creier. Iar copilul nu spune mare lucru decât "Vine poliţia" şi "P__a, p__a, p__a" şi fuge prin casă, îmi imaginez că sare de pe o canapea ceva, deschide uşa la intrare ţipă pe scara blocului...iar vecinele mele puritane nu zic nici pâs că doar e vorba de un copil şi copilul trebuie să se joace chiar şi pe creierii mei. Aşa că o uşă de fier oricât de plină de yale ar fi nu izolează fonic. Cum de ştiu asta? de la vecina de pe acelaşi palier da cumva diametral opus faţă de mine. Sună azi cineva la mine la uşa, la vreo 5 min după ce venisem de la serviciu. Probabil are vizorul cu colţ că nu îmi dau seama cum de se cronometrase aşa de bine. Vecina. Pentru că nu am făcut efortul de a le cunoaşte deschid cu Dea cumva în spatele meu, că doar nu toată lumea citeşte blogul asta şi nu toată lumea ştie că Dea e de fapt un mâţ mai mare... Şi începe să îmi turuie, că să nu mai las copilul singur în casă că deranjează vecinii. Eu prin copil am înteles Dea şi mă pregăteam să îmi cer scuze, când îmi reproşează vecina că am învăţat-o să şi vorbească urât. Ultima dată când am verificat, Dea nu deprinsese graiul omenesc, deci nu era vorba de copilul meu şi deci nu era vorba de mine. Îi explic că nu am copil, o lămuresc cumva şi o las să plece. În vreo 30 de min vine acasă "plodul urlător" şi începe să urle... Şi revine vecina, tot la mine, cumva decisă că eu am copii. Şi ca două codoaşe ascultm la uşa conaţionalilor. De acolo se auzea. Şi sunăm amândouă la uşă. Şi facem reclamaţii. Aşa că am făcut-o şi pe asta...

Noaptea muzeelor

Am aşteptat cam o săptămână să merg noaptea la muzeu. După eşecul de anul trecut îmi făcusem eu un plan imbatabil. Mergeam la Muzeul de Artă Contemporană să vedem cum se vede noaptea de sus, mergeam la Muzeul Satului că deşi l-am văzut de vreo 6 ori nu l-am văzut niciodată pe noapte şi mai mergeam la Muzeul Cărţilor şi Hărţilor. Toate bune şi frumoase. Acceptase chiar şi Alin să meargă. Plecam pe la un nouă de acasă ajungem la Casa Poporului, parcăm fără probleme(e ciudat că eu mă gândeam că la parcare vom avea probleme şi sugerasem să mergem cu autobuzul, mai bine că nu am mers că erau pline de la 21 pana la 4), ne aşezăm la coadă şi o aşteptăm pe Isa.

La început coada civilizată deşi pe mai multe rânduri. După vreo cinci minute incep unii să se imbrâncească. Apoi vreo 10 oameni intră în faţă. Era cumva ok, Isa nu ajunsese, iar coada mergea relativ repede. Numai că după cei 10 se mai iau vreo 20, iar cei care stăteau la coadă erau pur şi simplu papagali. Alin s-a enervat şi a plecat, Isa încă nu venise, eram cumva pusă la mijloc şi habar nu aveam ce vroiam să fac. Aş fi stat că vroiam să văd şi MNAC, aş fi plecat... Când nu l-am mai văzut pe Alin m-a buşit plânsul. Bani aveam doar pe card, deci cumva inutil, eram cu o groază de puşti tâmpiţi şi Isa tot nu venea. Aşa ca am luat-o spre zona în care ştiam că parcase Alin maşina, l-am ajuns, ne-am certat şi cumva se decisese să nu o mai aşteptam pe Isa. La ce nervi avea şi Alin am zis că mă plantează acasă şi asta a fost cu Moaptea Muzeelor. Însă nu ştiu cum a decis să mergem la Muzeul Satului. Se pare că şi lui îi plac "ţărănismele"... Acolo ne-a întâmpinat anunţul asta

Ne şi gândeam că după vânzoleala de la Casa Poporului era prea linişte. Se pare că pentru cei de la Muzeul Satului noaptea începe la 11 şi se termină la 18. Păcat. După Muzeul Satului şi răsetele la anunţ ne-am mai calmat şi am decis ca totuşi să vedem nişte muzee. Aşa că cel mai aproape a fost Muzeul de Geologie, pe care îl vizitasem în grabă odată...

Nu ştiu de ce noaptea mi-a plăcut mai mult decât pe zi. Nu era coadă, era un flux continuu de oameni care intrau şi ieşeau, civilizat, chiar dacă nişte puşti considerau că a vizita un muzeu înseamnă că răzi ca prostul şi să faci poze deochiate...
 
Am făcut şi eu poză la dinozauri. Eu şi copii. Era foarte cald şi se părea că decizia de a-mi lua un şal şi nu pulover dădea roade...
 
În curte era o degustare de vinuri, cu plată. Mi-aş fi luat da îţi dădeau nişte pahare mari şi cum Alin era cu maşina eu nu reuşeam să termin un pahar aşa că am renunţat. Am stat vreo 15 minute în grădina muzeului şi am decis să plecam.

Când am reintrat în muzeu am găsit o expoziţie de costume ale dobrogenilor, lipovenilor şi aromânilor.

Am descoperit că oalele alea pictate din spatele meu se găsesc de cumpărat în pieţele din Constanţa sau chiar de la cel care le lucrează...

La ieşire Muzeul Ţăranului zăcea cumva în beznă. Păcat că nu a fost deschis. Aş fi stat la coadă pentru Muzeul Ţăranului...

Apoi am mers spre Muzeul de Istorie pe care l-am descoperit total schimbat faţă de cum îl ştiam eu. Eu văzusem o expoziţie cu comunisme, acum era ceva cu regalitatea. Am văzut nişte cărţi fantastice, dar din păcate nu se plătea cu cardul. Păcat. S-ar părea că în România în anumite ocazii cardul îţi este inutil. Oalele de mai sus erau de vânzare. Replici mai nici ale celor pe care le-am văzut la British Museum...

Am vizitat Muzeul Poştei. Extrem de civilizat. 10 oameni ieşeau alţi 10 intrau, dar coada nu era mai mare de 15 oameni. El este primul poştaş. Aş vrea şi eu o costumaţie ca a lui...

Asta era uniforma de iarnă. Sincer la muzeul asta trebuia să vină tata. Erau vreo 4 dulapuri cu timbre...foarte fain.

Şi chiar aşa e - Colecţionarul chiar este un om fericit...

Am fotografiat o hartă a traseului Muzeelor deschise noaptea, pentru că nu am găsit nicăieri un pliant ceva cu muzeele participante. Organizarea a fost nasoală rău de tot, da despre organizare vă povestesc la final...

Asta era expoziţia, zic eu, temporară de la Muzeul de Istorie. Am văzut cât am putut, da promit să mă întorc şi să studiez tot şi evident să îmi cumpăr cărţile...

Costumul ţărănesc al Reginei Maria. M-am apropiat, foarte faină lucrătura, foarte fain costmul per ansamblu...

Şi un fel de palton, care a aparţinut tot Reginei Maria, tot lucrat manual. Foarte fain...

Am plecat cumva cu părere de rău de la Muzeul de Istorie, am încercat să găsim muzeul Cărţilor şi Hărţilor şi am sfârşit la MNAC, Muzeul de Artă Contemporană. Nu mai era coadă la intrare aşa că am decis să intrăm. Numai că era coadă în curte, o coadă la care am stat aproximativ două ore, doar pentru că Alin a vrut să fie corect şi să nu folosim legitimaţia mea. Era cumva o lipsa de respect faţă de ceilalţi papagali cu care am stat cele două ore... Papagali cu care am conversat, i-am bârfit pe cei care intrau în faţă, ne-am uitat la filmuleţele care rulau pe un ecran afară şi la un moment dat am avut posibilitatea să gust dintr-o sticlă de cola, da nu ştiu exact ce m-a reţinut...

Şi să ştiţi că aşteptarea nu a dat roade. Muzeul de Artă Contemporană e o mare LABĂ. Închipuiţi-vă toate fotografiile mele pe care le consideram rebuturi, pentru că erau mişcate, prost încadrate sau prost luminate, expuse într-o sala imensă la etajul 1.

La etajul 2 rulau nişte filme. Aparent scurte documentare pe care erai invitat să le urmăreşti din picioare cu nişte căşti care treceau din mână în mână. Eu zic că erau de fapt nişte bruturi video. Nu ştiu dacă aşa se cheamă materialul brut filmat pentru o beta... De fapt tot nişte rebuturi... La etajul 3 era ceva cu "She devil". Mă gândeam că era ceva interesant. Ei bine nu. Fotografii şterse cu femei pe doar o jumătate de sală. La ultimul etaj era barul pentru care urcasem eu pe jos atâtea etaje şi unde spream să fac o fotografie şi să beau o apă minerală şi o cafea...

Aşa arăta terasa. Credeţi că am stat? nu. Am înjurat, am plănuit împreună cu noii mei prieteni o petiţie online pentru desfiinţarea MNAC şi am plecat tot înjurând.

În curte erau alţi papagali care se aşezau la coadă. Le-am zis multora că nu merită, dar ei stăteau pentru bar. Aparent generaţiile tinere se bucură de aglomeraţie... Acum nu mă pricep eu la artă, cu atât mai puţin la arta contemporană, dar dacă ce am văzut la MNAC este arta noastră contemporana suntem în rahat, da rău de tot. Până şi cele mai nasoale graffiti erau artă pe lângă pozele alea greşite ca să nu mai spun că mărgelele Lolei sunt la rangul de supra-artă. Orice treabă contemporană este artă numai ce e la muzeul ăla nu. Adică au o locaţie super, Palatul Parlamentului. Au nişte săli pe care orice muzeu le-ar dori. Au sus o terasă extra. Şi ei ce fac, expun nişte rahaturi pe care tinerii nu numai că nu le consideră artă, le consideră rahaturi. Şi ştiţi ce. E muzeu de stat. Deci e plătit de mine şi de tine... Nu e fain?

Acum să concluzionez: Noaptea Europeană a Muzeelor a fost organizată extrem de prost. Nicăieri nu găseai informaţii despre muzeele deschise, asta dacă nu ai fost prevăzător să îşi scoţi la imprimantă informaţiile de pe net. Autobuzele puse "special" la dispoziţia tinerilor cu dorinţă de culturalizare umblau din 20 în 20 de minute şi evident erau pline ochi. Muzeele total nepregătite. Nici o activitate specială pentru Noaptea Muzeelor, dacă scoatem degustarea de vinuri şi expoziţia de costume de la Muzeul de geologie, nu era nimic în plus. Muzeografi plictisiti şi blazaţi care habar nu aveau să îmi explice de ce o armură avea ca protecţie la picioare nişte vârfuri extrem de lungi. Muzeografi preocupaţi ca vizitatorii să nu circule cu lifturile la MNAC şi mai puţin cu explicaţiile expoziţiilor. Cred că habar nu aveau ce e expus acolo. Desi la MNAC am găsit cei mai mulţi muzeografi...sau cum s-or fi numit ei... Apoi dezamăgitor a fost că muzeele mele preferate erau închise. Şi nu neapărat la final, cred că iniţiativa asta şi-a ratat scopul. Dacă era cumva acela de a culturaliza tinerii, ei bine lasaţi-ma să cred că tinerii care fluierau la MNAC, care intrau în faţă, tinerii beţi de pe terasă, tinerii care făceau glume "bune" pe tema exponatelor, tinerii care şi-au trecut în palmares un muzeu ca mai apoi să o şteargă în club nu pot fi culturalizaţi...