Din Balcic, cu dragoste...

Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Şi de vreo doi ani lumea îmi tot lauda Balcicul aşa că am plecat chitită că nu ma voi distra, nu voi avea ce vedea şi voi fi un pachet de nervi tot week-end-ul. Acum după o zi sunt extrem de calma şi linistită. Şi ştiţi de ce? pentru că Balcicul e super. E tot ce citiţi pe site-uri sau vă spun prietenii şi înca un pic. Am început căutările unei cazări încă de luni. Căutam două camere pentru patru oameni şi un câine. Şi cam vineri am găsit ceva şi avantajos ca pret şi cu câine şi fain. Nu că am fi fost noi extrem de nofturoşi ci din cauza lipsei de comunicare, nu ştiam dacă prietenii noştri vor vrea să împărţim un apartament. Când am pus la punct detaliile totul a mers ca şnur, parcă ar fi picat ca piesele într-un puzzle. Am făcut rezervare, a mers cardul meu CEC să fac rezervarea, acelaşi card CEC care la Londra dădea rateuri, am reuşit să vorbesc cu cineva de la recepţie să ne aştepte până după miezul nopţii, am găsit şi veterinar să o vaccineze pe Dea, după ora 17, deşi căutasem cam o săptămână. Totul se potrivea perfect. Aşadar vineri la orele 20.00 ieseam pe uşă, iar pe la 20.45 ieşeam din Bucureşti.

Am mers pe autostradă până la Lehliu, apoi Călăraşi, feribot (bac). Când intram pe drumul ce duce la bac toţi băgau viteză, depăşeau în curbă, am zis că să îi lăsăm că sunt bulgari nebuni şi rău am făcut. Din cauza unui bucureştean cu coaie care s-a băgat în faţă claxonînd pe toată lumea, am ajuns fix cînd să vedem şi să fotografiem bacul cum pleca. Eram prima maşină care rămânea pe ţărm. De ce? pentru că sunt moldovenii nişte rai şi nişte urâţi şi nu l-au blocat pe bucureştean de să îi sară tabla. Asta e. Nervii erau întinşi la maximum. Nu avea rost să ne certăm cu ală că deja plecase, ne-am ciondănit între noi. Apoi am coborât din maşină şi printre ţânţari am reuşit să facem poze şi să destindem atmosfera.

Am stat la bac aproximativ 45 de minute, iar bacul a costat 250 de mii de maşină. A fost fain şi să aşteptăm. Chiar dacă pe ceilalţi i-au mâncat ţănţarii, eu s-ar părea că am scăpat, deşi sunt mai mare şi zic eu că aveau de unde muşca. Eu eram singura fără geacă şi cu pantaloni scurţi.

Şi uite aşa am văzut noi Dunărea pentru a cincea oară anul asta. Aici deja suntem pe bac. După încă vreo două ore de orbecăit prin Bulgaria, ţară care la capitolul indicatoare ne-a luat, în sensul că nu are nici unul, iar cele care sunt sunt mici şi normal în bulgară, ale cărei caractere kirilice nu l-am învăţat, am ajuns în Balcic. Deja vorbisem cu nişte prieteni care ne-au spus să avem grijă la ţepe, la poliţişti puşi pe şpagă şi multe altele. Ajungem în Balcic şi nu vedem nicăieri complexul de vile la care făcusem rezervare şi care de pe site-ul lor părea mare. Plus că intrarea în Balcic arăta a sătuc părăsit. Am zis că deja ni s-a tras o ţeapă. Am căutat numărul de telefon al pensiunii, credeam noi, şi am sunat. Am aflat că nu sunt în Balcic ci la 5 kilometri de Balcic între Balcic şi Kavarna. Ok. Mergi înapoi, cu inima cât un purice că o să fie rău şi că bulgarii trag ţepe...

Şi când am ajuns am văzut asta. Kaliakria resort. Portarul amabil ştia româna, recepţionera ştia engleza. Avea rezervarea noastră. Era NO PROBLEM că avem câine mare. Puteam să completăm formularele dimineaţă când ne trezeam. Ne-a dat cheia, nişte pliante şi ne-a arătat un bloculeţ. Am intrat într-un apartament cu trei camere. Super utilat şi mobilat, muuuuult mai mare decât apartamentul în care stau eu la Bucureşti. Totul era nou sau ca nou, încât ne-am făcut griji că va trebui să plătim mai mult decât cei 110 euro pe noapte. Aveam rezervarea şi cu ea a doua zi am mers la recepţie. O doamnă de treabă ne-a luat fix 220 euro plus 10 pentru Dea, ne-a schimbat bani şi ne-a indicat un loc unde am putea bea cafeaua. Bistro.

Cred că am fobie de călătorii. E deja a treia oară când mi-e rău în prima zi. Aşa că dimineaţă mi-am vomitat şi organele interne şi a trebuit să pierd jumătate de zi în pat. Prietenii noştri, Alin şi Dea s-au dus la piscină. Aia mare şi frumoasă care se vedea de la noi de pe balcon. Am uitat să spun că la Bistro am băut cel mai fain suc de portocale proaspăt stoarse.

Când mi-am revenit i-am adunat de pe la piscină şi am plecat la Balcic. Ne gândeam că dacă e urât vizităm castelul reginei şi venim înapoi la complex. Numai că Balcicul e urât primii kilometri. Apoi de la indicatorul spre Castel totul se schimbă. Vile faine aşezate pe dealuri albe. Căsuţe vechi şi aranjate... Căutam marea şi Castelul. Şi normal că nu am găsit indicatoare, ne-am rătăcit şi am întrebat pe cineva. Între timp am găsit un bancomat şi am parcat maşina undeva unde cica jos cumva era castelul, pe care încă nu îl vedeam. Aşa că am luat-o cătinel în jos spre faleză. Din poze văzusem că era cumva la mare, deci trebuia să îl găsim. Şi chiar era numai că pe partea cealaltă a golfului. Alin a mutat maşina, iar eu cu Dea, Delia şi Dan am plecat pe faleză. Acelaşi tip de faleză ca şi la Mamaia, doar că stâncoasă. Plaja muuuuult mai mică şi pietroasă, dar în schimb micii comercianţi şi terasele fix la fel.

După vreo 30 de minute de mers pe faleză am ajuns la Castelul Reginei Maria. Aşase vede de pe faleză. Şi iarăşi doar intuitiv am găsit intrarea. Am plătit biletul 20 de leva pentru două pesoane şi un câine. No problem cu câinele. No problem cu aparatul. Fain.

Încă o poză că nu ştiam cum să intram şi am fotografiat să analizăm dacă nu este vreo intrare pe după castel.

Înăuntru ne-a întâmpinat moara din spatele nostru şi o degustare de vinuri. Am şi cumpărat Vinul Reginei, 20 de leva.

Deasupra golfului scria Balcic întocmai ca Hollywood

Alin şi Dea aşteptau răbdători să fac eu poze, iar Dan cu Delia să deguste vinuri.

Castelul este micut, cred că are vreo 5 camere şi extrem de puţin mobilier. Am zis că fiind decorat de Regina Maria, aceeaşi care a decorat şi Pelişorul era cumva firesc. Nu. Răspunsul este altul. Când România a pierdut Cadrilaterul, castelul a fost evacuat. S-a luat mai tot din el, inclusiv Inima Reginei Maria care după ce a stat ceva timp la Bran, o altă reşedinţă favorită de-a reginei a fost adusă de comunişti la Muzeul de Istorie din Bucureşti, iar caseta originală în care era pusă face parte acum din Tezaur. Nu ştiu dacă este şi inima înauntru.

Despre castel pot să va spun că arată ca o reşedinţă de vacanţă. Camere micuţe şi răcoroase. O baie care ar rivaliza băile ultramoderne de astăzi şi o atmosferă de vacanţă, mai ales că marea se vedea, se auzea şi se mirosea pretutindeni. Castelul este micuţ în comparaţie cu grădina enormă care îl înconjoară.

Prin nişte tuneluri minuscule ajungi sus. Castelul e construit la baza dealului, iar grădinile şerpuiesc până sus, iar sus se deschid într-o grădină botanică.

Eu la intrarea într-un tunel.

Castelul de sus

Mormântul Reginei, de fapt al inimii ei.

Grădina a fost gândită tot de Regina Maria şi are de toate. Cascade, podeţuri, plante ciudate, răcoare, soare, tuneluri de cărămidă sau de copăcei. Cam tot ce şi-ar pune şi acum cineva într-o grădină de dimensiunile celei de la Balcic. Grădina aduce cumva cu domeniul Peleş. Dacă nu mă înseală memoria şi nu conund eu cu Branul, grădina de la Balcic arată ca grădina aia pe unde urci să ajungi la Bran sau Peleş. Cu stînca în dreapta şi răul în stânga.

Nu se vede în poză, dar este un podeţ.

În spate este Puntea Suspinelor şi râuşorul care îmi aminteşte de castelul din România

Eu pe podeţ. Domeniul de la Balcic cuprinde mai multe clădiri, parte din ele transformate în vile de închiriat, cu portar care ne-a avertizat No photo...

Pe plajă lipit de grădină este un restaurant foarte fain. Nu am înţeles dacă a fost construit în continuarea camerelor de oaspeţi ale reginei sau chiar în camerele de oaspeţi. Oricum am mâncat un peşte bun acolo. Am e impropriu spus, eu am mâncat o supă de pui ca încă aveam stomacul în pioneze, dar Alin a mâncat un peşte foarte bun...

Castelul fotografiat de pe terasa restaurantului.

Fântâna de argint. Este la intrarea de sus în castel. Intrarea seamănă cu cea de la Peleş, adică cu Bazarul de la intrarea de la Peleş. Eu una vă recomand să cumpăraţi suveniruri de la bazarul de la intrarea de sus în Castel. Se poate plăti în leva, euro sau lei şi cursul este este de 2 lei pentru un leva.

Asta este intrarea de sus, păzită cu străşnicie de un căţel care s-a împrietenit cu Dea.

Asta este o ilustraţie atipică de pe malul bulgăresc al Mării Negre. Şi nu o pupam pe Dea sub coadă.

Primele impresii sunt dintre cele mai bune. "Litoralul bulgăresc" în ghilimele că nu am văzut decât Balcicul este net superior celui românesc. Şi ştiţi de ce? pentru că nu vezi feţe acre. Nimeni nu îţi dă impresia că deranjezi. Nici recepţionera pe care ai trezit-o din somn la 12 şi ceva noaptea, nici chelnerul căruia i-ai lăsat mai puţin de 10 la sută bacşiş, nici portarul care a trebuit să dea o mie de explicaţii, nici vânzătoarea de suveniruri, nici vânzătoarea de costume de baie care s-a dat peste cap să îmi găsescă un costum care să îmi placă şi după am plecat fără nimic. Serviciile sunt de nota zece, ca să nu mai spun că au făcut cu toţii efortul de a învăţa româna şi se descurcă binişor. Plus de asta toate ghidurile, pliantele şi cărţile sunt şi în română. Te simţi ca acasă...

Şi pentru că Kaliakria vinde apartamente ne gândim să ne luam unul, mai ales că recepţionera spunea că ar costa în jur de 30 de mii de euro. Revin mâine cu a doua parte a călătoriei.