L-am cumpărat vineri de la Cărtureşti. L-am înhăţat chiar din uşă şi nu i-am mai dat drumul chiar daca împreuna cu cele 4 dvd-uri achiziţionate cu aceeaşi ocazie erau un pic incomode de purtat prin librăria care se măreşte văzând cu ochii. Am ajuns acasă şi l-am abandonat preţ de o zi pe fotoliul din sufragerie. L-a mirosit şi Dea curioasă şi într-o dimineaţă, ca cea de azi, când m-a trezit căldura, m-am apucat să îl citesc, cocoţată în acelaşi fotoliu... 
E ceva ciudat când citeşti jurnale şi la câte am citit îmi dau seama destul de repede care sunt reale şi care sunt scrise doar pentru că e la modă să ai o carte publicată. Jurnalul Oanei este real. Şi asta mi-a plăcut. Îţi trebuie curaj vecin cu tupeul să îţi faci publice cele mai intime gânduri, iar jurnalul Oanei este presărat cu oameni frumoşi pe care noi aştilalţi îi vedem doar la televizor. E o carte căreia trebuie să îi dedici tot timpul, nu doar o lectură pe fugă în pat sau mai ştiu eu unde, e o dovadă de respect.
După prima carte a lui Puric am rămas cu ideea că actorii care scriu sunt puţin diliţi şi recunosc a doua carte nu am mai cumpărat-o ca să nu aibă soarte preimeia, aruncată cine ştie pe unde în camera mea de la Iaşi. Nu la fel este Jurnalul Oanei. Pe el am să îl păstrez cu mine...
2 comments:
:lol: si eu l-am luat, si doar l-am rasfoit si vorba ta e nevoie de timp ca sa-l savurez asa ca in week-end fac eu rost de 2-3 ore sa-l citesc ;)
Sa stii ca merita si nu vei regreta.
Post a Comment