Nervii zilei - Parada Militară

Ştiu că am să îmi iau megaînjurături, da acum sincer era nevoie de Parada Militară de astăzi şi de blocarea nordului Bucureştiului? Nu era un pic mai normal să îi umple pe militarii din Irak de bani şi să îi lase la vatră? Îi ajută cumva că 60 la sută dintre bucureşteni le-au înjurat parada şi dimineaţă când din cauza lor au întârziat la serviciu şi seara când tot din cauza lor au făcut trei sferturi de oră de la Piaţa Presei la Piaţa Victoriei? Şi apoi nu se putea organiza o astfel de paradă în week-end când oricum Bucureştiul e gol?

Uşurel, de week-end

Ştiu este luni dimineaţa, o zi pe care multi, inclusiv eu, o detestă. Dacă săptămâna ar începe de marţi...probabil aş detesta ziua de marţi. Şi cum luni nici iarba nu creşte, deci nu voi avea ce vă povesti, vă povestesc ce am făcut în week-end. Bine ştiţi deja că m-am uitat la DVD-uri sâmbătă, iar duminică după ce am tras un şmotru prin casă am plecat în parc. În parcul Kiseleff. Eu una am amintiri neplăcute din parcul ăla, din primii mei ani de la Total, dar parcul per ansamblu este frumuşel. Pentru că este mai lipsit de terase am zis că nu o să fie agitaţie. Numai că am nimerit în mijlocul unui târg. Aşa că am făcut şi shopping, ne-am şi plimbat, Alin a făcut poze, iar Dea s-a jucat cu băţul.

Târgul era amplasat chiar în faţa casei lui Gigi Becali. Am fotografiat-o şi eu, deşi nu aş băga mâna în foc că e chiar asta. Aşa a zis o vânzătoare de la târg...

Târgul cică era de antichităţi. Numai că din 20 de tarabe, doar 7 erau cu antichităţi

Luaţi de exemplu măştile acestea antice...

Căsuţa păpuşilor era chiar faină. Aş fi cumpărat-o numai că am trecut de vârsta potrivită şi toate fetiţele pe care le ştiu eu sunt prea mici ca să aprecize aşa ceva...

Am ţinut să îl fotografiez şi pe melteanul de Bucureşti, care nu numai că merge cu maşina pe banda de biciclete, ci merge cu viteză printre oameni...

Am remarcat o pendulă şi un patefon...pendula nu am apucat să o fotografiez...

Şi mulţi soldaţi...

Apoi am intrat în parc. Frumuşel, curăţel, cu floricele, da nu aveai de unde să îţi cumperi şi tu o sucă şi o nucă. Nimic. Bun am apreciat că nu are terase, da o tarabă acolo tot putea să aibă. Şi avea, da fix în mijloc şi fix când ni se lungiseră urechile de sete şi plecam acasa... Poză romanticoasă...aici îmi era aşa de sete că nici nu mai vorbeam... Cu Dea pe un podeţ Parcul Kiseleff este plin de locuri unde poţi face gimnastică. Într-un colţ erau chiar aparate pentru abdomene sau biciclete din alea la modă acum. Iar în alt colţ erau din lemn tot nişte chestii unde puteai face mişcare. Şi am făcut...nu se vede? Statuia Aviatorilor Asta este achiziţia mea. Un set din fimo. La ce am să îl port nu m-am gândit...

Cum să nu se mai pirateze DVD-uri?

E o întrebare retorică pentru că piratarea DVD-urilor va continua orice ar fi. Numai că s-ar putea face două, trei chestii pentru limitarea ei. Eu declar public aici ca prefer să îmi cumpar DVD-uri decât să le descarc de pe DC. Toată lumea cred că ştie treaba asta judecând după mormanul de DVD-uri pe care îl am acasa. Numai că mi se pare că preţul unui DVD este în continuare prohibitiv şi de aceea unii preferă să le copieze. Eu de exemplu ieri am vrut să stau toată seara în casă să mă uit la filme. Cred că am cel puţin jumătate de an de când nu am mai făcut asta. Numai că pentru o seară de filme îţi trebuie în medie trei DVD-uri. Cum un DVD nou este peste 50 de lei, trei ar fi 150 de lei. Şi să spunem că treci de problema banilor, că sincer de suma asta prefer să îmi iau balerini sau bluziţe sau mai ştiu eu ce, şi apare problema spaţiului. Unde depozitezi DVD-urile? că la noi sincer mai au un pic şi ni se urcă în cap. Şi mai e o problemă, poate nu vrei să ai în casă un film... Să mă explic. Eu am cumpărat filme pe principiul "pe ăsta aş vrea să îl revăd" sau "pe ăsta trebuie să îl vadă şi copii mei". Numai că nu toate filmele sunt de păstrat. Şi vă spun eu că din trei filme văzute într-o seară vrei să păstrezi unul, hai maxim două. Şi cu restul ce faci? Îţi aglomerezi casa şi ştergi praful de pe ele... Şi atunci stau şi mă gândesc nu mai bine renunţ la principii şi îmi instalez DC??

Fără planuri de week-end

Iar ne-a prins sfârşitul de săptămână fără planuri. Sincer nici nu ştiu când a trecut săptămâna că pe miercuri aşa aveam impresia că va ţine o lună. Am lucrat mult, dar nu m-am îndoit, numai că am uitat ce zi este. Azi dimineaţă după un coşmar cu morţi şi uşi înverzite m-am trezit să mă duc la serviciu. Noroc că l-am trezit şi pe Alin care mi-a demonstrat cu telefonul în mână că azi e zi de stat acasa. Acum ca stau acasa e ok ca aerul condiţionat merge, dvd-uri noi sunt, cărţi interesante se găsesc, mâncare parcă avem, da nu. Eu vreau să fac ceva special că doar e week-end. Vreo idee, careva?

Am întânit şi taximetrişi de treabă

După ce i-am făcut cu ou şi cu oţet şi am publicat aici câteva sfaturi pentru a te feri de părălitorii taximetrişti am întâlnit astăzi unul...excepţia. Este la Apolodor şi din cauză că spiritul jurnalistic mă părăseşte când plec de la Casa Presei şi nu i-am reţinut indicativul. Este un domn la vreo 50 de ani. Conduce un logan, curăţel. Cum am plecat nu m-a întrebat de traseu. Vroia să comentăm vremea. Am comentat-o niţel până mi-a venit să o sun pe Eliza. A dat politicos muzica mai incet. Acum nu ştiu dacă să mă asculte ce vorbesc sau din politeţe... Şi cât am vorbit cu prietena mea, adică preţ de 8 minute, nu m-a ocolit, nu am ajuns în Drumul Taberei şi totuşi am evitat aglomeraţia. A aşteptat să termin convorbirea şi a dat mai tare Europa FM. Era Michael Jackson cu Heal the world. Mi-a spus părerea lui despre Michael. O părere unanim acceptată. Se vedea că omul suferă de singurătate la locul de muncă aşa că am intrat în conversaţia lui. Mi-a povestit despre prietenii lui care îl votează pe Băsescu. Am vorbit de posturile de radio. Apoi a început să îmi dea sfaturi: că să nu le spun tot prietenelor, ca "femeia e ochiul dracului" cum are prima ocazie îţi pune secretele pe tapet. Că el a păţit-o, da că cele mai bune prietene sau confidente sunt tot femeile. Şi că prietenia platonica dintre un bărbat şi o femeie este cea mai durabilă... M-a adus pe scurtături neştiute de mine şi am ajuns acasă în doar 25 de minute, la ora 18 când de obicei faci o ora 25. Mi-a dat restul corect şi mi-a ştampilat bonul înainte ca eu să apuc să îl cer. Bun om...

La iarbă verde...

Mă vedeţi genul de om care se urcă în copaci? Fără nici o legătură cu postul anterior, ieri pe la un 13 am decis să mergem la iarbă verde. Practic am recidivat şi am ajuns tot în locul de unde ne-a gonit ploaia acum ceva timp. Pe la un 14 eram la Cora, iar la 15 şi ceva ieşeam din oraş. Am stat până târziu. Până s-a făcut atât de bine afară de ziceam că vine ploaia şi iar rămânem înnămoliţi

Ne-am cumpărat două scaune pliante de la Cora. 25 de lei, însă ţin de 25 de lei. Dar dacă ne ţin măcar vara asta eu zic că îşi merită banii, chiar dacă unul e deja desfăcut în două locuri...

Singură în mijlocul naturii

Am făcut o groază de poze romanticoase. Aceasta este una dintre ele.

Alin în copac. De fapt, Alin şi Dănuţ ne-au arătat că ştiu să se urce în cireş. Lui Dănuţ de acum îi vom spune Nică a lui Ştefan Apetrei

Am găsit şi eu un corcoduş şi m-am urcat...

După urcatul pe munte, din concediu, s-ar părea că nimic nu îmi e străin. Acum m-am urcat în copac, iar asta e singura poza decentă din copac. Că problema cu urcatul am rezolvat-o, de dat jos nu mai reuşeam:)

Dea a fost cea mai fericită...

...s-a jucat şi a fugit atât de mult încât acum şchiopătează

Abia la final, când toţi strângeam să plecăm, Dea s-a potolit

Nu-i aşa că peisajul merită riscul de a te prinde ploaia şi de a rămâne să dormi în maşină până se usucă noroiul? Noi nu am păţit-o, da am auzit de oameni care aşa au făcut...

P.S. Am mai şters vreo două postări nefinalizate şi abia postarea asta este a 664-a...sincer cu cât mai multă lume îmi află blogul şi îl citeşte mi se pare logic să îl şterg. E ciudat că de obicei bloggerii îşi doresc cât mai mulţi cititori. Eu mă gândesc că un blog de genul acestuia frizează eschibiţionismul...

România fierbe...

...nu la propriu, deşi nici temperaturile din ultimele zile nu sunt de colea, fierbe de sărăcie, criză şi mizerii... Ce vă mai miră că Băsescu, Geoană, Boc şi Udrea sunt huiduiţi şi bătuţi cu ouă? Sincer acum. Puteţi spune că o duceţi bine sub "Guvernul Boc"? Dacă se mai pune de o revoluţie vă rog să ma anunţaţi. Nu de alta da ştiu revoluţionari care acum o duc foarte bine...:)

Lecturi, dar nu recomandări...

În ultima săptămână am citit o groază de cărţi. Prin groază înţeleg 3. E mult vă rog să mă credeţi în condiţiile în care cam într-o săptămână citesc doar o carte. Nu că aş citi greu, dar nu am timp să citesc cum vreau eu. Adică pe un fotoliu cu limonada la-ndemână. Nici astea trei cărţi nu le-am citit cum vreau eu, dar le-am citit. În primul rând am citit ultima carte din Biblioteca pentru toţi. Am recitit pentru că o citisem când eram mică. Este vorba despre Viaţa la ţară. Tănase Scatiu. În război de Duiliu Zamfirescu. Nu o mai recomand pentru că se recomandă singură. Vreau să vă amintesc de Biblioteca pentru toţi. Recunosc nu le-am cumpărat pe toate, dar recomand colecţia mai ales unei familii tinere care nu are norocul meu de a avea de la părinţi o bibliotecă pe doi pereţi. Condiţiile grafice sunt acceptabile, iar preţul este mic pentru o carte.

Nu mic este preţul cărţii Loredanei Groza. Peste 300 de mii de lei vechi. Dar în apărarea mea am cumpărat-o dintr-o benzinărie în drum spre casă de la munte. Şi tot pe drum am citit trei sferturi din ea. Am luat-o că mi-a zis Alin cam aşa: "cum ai cumpărat şi citit cartea Andreei Esca, ai cumpărat şi citit cartea Mihaelei Rădulescu şi acum faci nazuri?" E o carte de citit în tren sau pe maşină, dacă nu conduci tu. Aparent este o carte despre sex. Şi merge pe acelaşi tipar: şi-a pus într-o carte articolele publicate în nu ştiu ce revistă. Porneşte de la ideea că toţi oamenii când se întâlnesc vorbesc despre sex, cam ca fetele din Sex and the city, idee greşită în cazul meu şi al cunoscuţilor mei. Nu că ar fi un subiect tabu, dar pe bune dacă îmi amintesc acum o conversaţie despre sex purtată în cercul meu de prieteni... E o carte pe care nu i-aş recomanda-o mamei, de fapt nu o recomand nimănui. Sincer nu merită peste 300.000 de lei vechi. Eventual aşteptaţi până apare la reduceri...O altă carte pe care nu o recomand este cea despre Michael Jackson. Mi-am promis că voi cumpăra prima chestie cu Michael care îmi va sări în ochi şi asta a fost. Este o carte pe care am luat-o de la gară când am condus-o pe mama şi pe care am dat 20 de lei. Este scrisă neîngrijit şi pe fugă. Am senzaţia că e copiată după o altă carte şi pus doar un final. Pe mine una m-a ajutat să trag de pe dc toate melodiile şi videoclipurile lui Michael pentru că are la final o listă cu ele. În rest... Promit să cumpăr materialul ala despre care tot aud, cu vreo 5 dvd-uri cu Michael şi mă liniştesc. De altfel am văzut că deja au început profiturile pe seama fanilor de ocazie. La Cora un CD cu Michael este peste 50 de lei. Mult, iar Dangerous, singurul album pe care îl ştiu cap coadă, nu avea toate melodiile... Bine dacă eşti fan înfocat şi vrei să ai tot ce apare cu Michael poţi să îţi cumperi, da cred că e musai să lucrezi la o multinaţională neafectată de criză ca să îţi mai rămână şi bani de mâncare...

Concediu la final

Anul ăsta nu am mers mult, însă a fost cel mai fain concediu pentru că este cel mai proaspăt în memorie. Am jucat poker şi am pierdut, deşi la Bucureşti câştigam totdeauna, am urcat pe munte, am întâlnit oameni faini şi am regăsit locurile copilăriei. Săptămâna trecută am fost un pic prin Bucureşti, am băut tone de limonadă cu mama şi am stat la poveşti. Astăzi prestez nişte târguri şi mâine poate o iarbă verde. Cam astea sunt noutăţurile... Încep de luni serviciul şi sincer abia aştept să mă lămuresc ce e cu testele de la Realitatea de care tot văd pe bloguri. Îmi e dor de colegi şi de radio, pentru că la urma urmei fac ceea ce îmi place. Asta este postarea cu numărul 664 de pe acest blog. Poate în două postări îl închid...mă bate aşa un gând...

Concediu - Târgu Neamţ - Ziua 8

Ziua a 8-a, ultima de la munte, mi-a plăcut cel mai mult, dar m-a şi întristat cel mai tare. Mi-a plăcut pentru că a fost zi de vizite la muzeele din Târgu Neamţ, m-a întristat starea muzeelor. Să vă dezvolt. Am vizitat aşa: Casa lui Ion Creangă din Humuleşti, Casa Veronicăi Micle din Târgu Neamţ, Muzeul de etnografie din Târgu Neamţ, Rezervaţia de Zimbri din Vânători Neamţ şi Mănăstirea Văratec. Pare mult, dar în jumătate de zi le-am terminat, fie că sunt mici fie că pleci că te buşeşte plânsul.

Casa lui Creangă din Humuleşti şi motoceii cu care se jucau mâţele din copilăria povestitorului

Am regăsit casa aşa cum mi-o aminteam. Diferită faţă de Bojdeuca din Ţicău, dar totuşi plină de un anume farmec. Am stat cu Dea pe o băncuţă în curtea casei şi pe bune dacă atunci mi-aş fi dorit ceva mai mult

Am făcut o grămadă de poze la Casa lui Creangă, dar m-am chinuit să fac o selecţie dură. Aici suntem toţi trei în faţa casei

Eu în poarta casei. Biletul costă doar 2 lei, ca de altfel la toate muzeele din Tg. Neamţ. Alături puteţi vizita pentru doar un leu o grădină cu personajele lui Creangă din "Amintiri din copilărie". Mi-a plăcut că în loc de bilet am primit două vederi, pe care mi le-aş fi cumpărat oricum.

După Casa lui Creangă vă recomand să mergeţi la Casa Veronicăi Micle. Să faceţi o comparaţie. Deşi ni s-a zis că "muza lui Eminescu" a locuit în acea casă "vremelnic" puteţi compara traiul sărăcăcios al lui Creangă cu traiul Veronicăi. Nu am avut voie să fac poze în muzeu. Chiar dacă muzeografa era plecată când am ajuns noi acolo nu am făcut poze fără aprobarea ei. De aceea nu vă pot face eu comparaţia. Trebuie să mergeţi şi să vedeţi.

Intrarea este tot doi lei

Curtea Muzeului de etnografie din Tg. Neamţ. Un amfiteatru în care sunt reprezentate scene din Amintirile şi Poveştile lui Creangă

La Cireşe

Punguţa cu doi bani.

Tot doi lei intrarea. Însă chiar dacă este un muzeu mare şi interesant pute. Da ce zic eu pute duhneşte. Nu era deschis nici un geam şi de la praf şi naftalină aerul era irespirabil. Eu am mers prin trei camere din cinci şi am făcut un atac de anxietate. Mă simţeam închisă şi nu mai puteam respira. Am fugit la modul propriu afară. Ştiu poate sunt mofturi, poate sunt eu nebună. Mergeţi şi mă puteţi contrazice. Apoi, înţeleg că doi lei intrarea e puţin şi probabil nu sunt suficienţi pentru a întreţine muzeul şi a plăti muzeografa. Dar deşi părea o femeie de treabă, a admirat-o pe Dea şi a vorbit cu noi, regret să spun da o cam freca. Adică muzeul este pe două etaje, are cinci camere aranjate destul de cu gust şi bine gândite, însă ea ne-a deschis uşa ne-a indicat traseul şi a ieşit în curte să vorbească cu muzeografa de la Casa Veronicăi Micle care este peste drum. Nu aşa se face, chiar dacă şi în Bucureşti am văzut aceeaşi practică. Eu una consider că nu îţi faci treaba până la capăt. Cum ar fi eu să fac ştirile şi apoi să nu mă duc la jurnal?? Nu ar fi puţin ciudat?

A urmat, aşa cum vă spuneam Rezervaţa de zimbri din Vânători Neamţ. Deşi este o altă localitate nu este departe de Tg. Neamţ. E la 7 kilometri şi nu sunt indicatoare. Practic mergeţi în Vânători Neamţ, exact aşa puneţi pe gps, treceţi prin toată localitatea, ieşiţi şi după vreo două pensiuni pe dreapta faceţi stânga. Nu sunt indicatoare, vă repet ca să nu vă faceţi iluzii cum că ar fi indicatoare către singurul obiectiv turistic din localitate...

Acum mergeţi la Rezervaţia de Zimbri doar dacă aveţi inima tare şi nu vă emoţionează animalele închise şi prost îngrijite. Intrarea este 7 lei, numai că dacă ar fi după mine aş desfiinţa rezervaţia, aş lărgi ţarcul zimbrilor şi i-aş omorî cu un glonţ în cap pe îngrijitori. Pe scurt, cum intri te întâmpină un urs într-o cuşcă de 2 metri pătraţi cu un comportament specific animalelor închise. Mersul ăla în cerc pe lângă gratii. Mi-a fost aşa o milă de el de nu vă închipuiţi. Apoi zimri au un ţarc decent. Însă au doar un spaţiu extrem de mic de umbră. Ştiu la munte nu e cald ca la Bucureşti, dar în timpul zilei era destul de cald. Practic toţi cei 6 zimbri, atât am numărat eu, or fi fost mai mulţi, stăteau în locul cu mâncare cu botul în fân da nu mâncau, se bâţâiau aşa fără nici un sens, înainte şi înapoi. Căprioarele şi cerbii arătau mai bine şi aveau şi un ţarc cu mai multă umbră, însă stateau pe nişte paie putrezite de la atâta urină şi fecale. Poate aşa trebuie să fie şi poate cei care se ocupă cu îngrijirea animalelor vor spune că sunt doar o orăşeancă uşor impresionabilă, dar sunt sigură că dacă ar veni directoarea grădinii zoologice din "The little zoo that could" ar face infarct instantaneu.

Apoi dacă iarăşi ar fi după mine le-aş interzice accesul într-o grădină zoologică piţipoancelor şi manelarilor. Cum îi recunoşti? După lanţul de două degete la gât, după muzica dată la maximum în maşină şi după cojile de seminţe pe care le lasă în urmă. Ei bine nişte manelari însoţiţi de piţi au vizitat rezervaţia cu noi. Este inutil să vă spun că numai nu săreau în ţarc ca să facă o poza, deşi se puteau face unele faine şi de pe margine, dovadă cele făcute de noi, loveau gardurile pentru a atrage atenţia animalelor, vorbeau tare şi urât. Ştiu o rezervaţie nu e o biserică, deci nu trebuie să te comporţi ca atare, dar când vezi animale chinuite în cuşti nu le mai chinui şi tu inutil. Totul s-ar rezolva dacă îngrijitorii sau altcineva ar însoţi grupurile prin parc şi ar atrage atenţia că un anume lucru este nepermis. Însă singurul om era la poartă, împărţea bilete, scuipa seminte şi se uita la gimnastică...

Dea în schimb s-a simţit bine. Cât am vizitat rezervaţia a stat în maşină, iar după am stat pe o băncuţă, iar ea s-a jucat cu beţele.

La final am vizitat Văratecul. Însă începuse să plouă şi nu am apucat să fac decât fix 5 poze că cică se strică aparatul...nici măcar nu ploua aşa tare...şi apoi la ce bun un aparat de multe milioane care nu rezistă la ploaie...glumesc:)

Asta este Pensiunea Anca. Ştiu nu este obiectiv turistic, însă ne-am simţit aşa de bine încat v-o recomand încă o dată.

Concediu - Târgu Neamţ - Cetatea Neamţului - Ziua 7

V-am spus eu că mă duc la Cetatea Nemţului? V-am spus, m-am dus. Habar nu am avut că a fost închisă şi renovată şi că acum seamănă cu Tower of London, ca gândire şi amenajare. Şi ca un făcut s-a deschis sau redeschis publicului cu fix o săptămână înainte să ajung eu acolo. De fapt sincer vă spun că habar nu mai aveam cum arată. Vă spusesem doar că acolo am fost făcută pionieră, deci de pe la 10 ani nu o mai văzusem. Noroc cu două vederi de genul "înainte-după" că mi-am făcut o idee cam cum arăta. Şi de asta pot spune că acum este mult mai faină. Dacă ma întrebaţi pe mine, aş fi delimitat clar ce e renovare şi ce e structura iniţială, dar merge şi aşa, mai ai cu ce să îţi ocupi timpul între două încăperi. Căci da, acum Cetatea Neamţului are încăperi. Eu una nu îmi aminteam să fi avut înainte. Sunt reconstruite Sala Tronului, Camera Plăieşilor, Bucătăria, Visteria şi Cămara. Arată foarte bine ce să mai lungim vorba. Vă recomand să o vizitaţi sau revizitaţi.

Aşa. La Anca în curte e musai de mers, la Pensiunea Anca. Am profitat de câteva clipe libere şi am făcut cu Alin un shooting dimineaţa pe răcoare...

Cum spuneam, Cetatea Neamţului. Are podul ăla pe care mi-l aminteam de mică, numai că îmi închipui că şi el a fost refăcut

Cam aşa arată Cetatea la prima vedere cum s-ar spune. Am urcat un deluşor ca să ajungem la ea, un deluşor mic de vreo 20 de minute. Apoi podul. De fapt apoi câinii care au lătrat-o pe Dea şi apoi podul.

Eu cu Dea la Cetate. Intrarea se plăteşte sus şi este 5 lei.

Eu cu Irina şi Dea în Cetate

De sus de la "balconul" ăsta se vede foarte frumos Târgu Neamţ şi Humuleştiul şi Ozana şi Agapia şi alte localităţi pe care sincer nu le mai ştiu

Vă spuneam că Cetatea are acum camere în care normal că nu puteam întra cu Dea. Aşa că eu şi Alin făceam cu schimbul, cine ţine câinele. Aici eu cu Dea fotografiate din interior.

Cum stăteam eu cu Dea am văzut pe cer un peşte. Nu vi se pare că e peşte. Şi apropo, de la soare niţel m-am insolat, da parcă la munte insolaţia e suportabilă.

Eu şi Irina printr-un fost crenel

Am văzut în vederea de care vă spuneam la începutul postului că aceste creneluri erau în interior şi atunci când cetatea nu fusese renovată. S-ar putea totuşi să nu fie tocmai creneluri...

Cetatea Neamţului din curtea exterioară

Noi trei cu Cetatea Neamţului

Cetatea fotografiată de pe pod

Seara pe lângă nelipsitul poker am făcut shooting la râul din faţa pensiunii. Asta mi se pare cea mai reuşită