Concediu - Durău - Ziua 2

Sunt câteva ore în Bucureşti şi profit de ocazie să scriu despre concediu-vacanţă. Aşadar a doua zi s-a decis să urcăm pe munte. Zic s-a pentru că eu nu puteam lua o astfel de decizie. Practic am fost pusă în faţa faptului împlinit. Noi urcăm pe munte, dacă nu vrei, rămâi la pensiune. Ei şi ce să fac eu singură la pensiune?? am urcat pe munte. Bine am fost momită că e uşor, că e doar o oră jumătate, că sunt doar 7 kilometri şi alte alea. Drumul a fost într-adevăr uşor vreo trei sferturi din traseu, însă ultimul sfert era de comă. Urcai pe nişte trepte făcute din rădăcini de copaci şi te ajutai de nişte paliere de lemn. Eu vorbesc acum de drumul până la Cabana Fântânele, cel mai facil din zonă. Acolo după doar vreo 20 de minute au venit nişte nori aducători de ploaie şi am decis ca fetele să meargă înapoi spre Durău, iar băieţii să meargă mai departe spre Vârful Toaca şi Cabana Dochia. Nici bine nu am plecat fiecare în direcţia lui ca a început ploaia. Ne-am adăpostit noi sub un copac, dar când am văzut suvoaiele venind spre noi am decis să o luam repede la vale. Ei şi ultima porţiune de care vă spuneam am coborât-o într-o clipă. Adică în maxim o oră eram în Durău, unde ne-am oprit la prima terasă şi am mâncat nişte mici taaaare buni. Vă spuneam în postul trecut că Dea a fost remarcată. Ei bine cei de la terasă ştiau că am urcat pe munte datorită Deei. Eu zic că şi puneau pariuri dacă mă mai întorc sau nu, dar sunt doar răutăcioasă. Deşi ploaia se oprise cam când eram la jumătatea coborârii a reînceput când mâncam noi mici. I-am sunat pe băieţi şi erau în regulă nu îi udase decât puţin. Când am ajuns la pensiune ploaia s-a pornit şi mai rău. O ploaie din aia rece, deasă, mocănească. I-am sunat pe băieţi nu au răspuns şi normal că ne-am panicat. Da amândouă, nu doar una. Eu l-am sunat pe Danuţ care din Bucureşti a gugălit numerele de la Cabana Dochia şi tocmai când mă pregăteam să sun, a răspuns la telefon Marian. Erau în regulă, ajunseseră la Cabană şi mâncau o ciorbă. Seara au ajuns şi ei în staţiune cu gândul la micii noştri, numai ca cei de la terasă nu mai aveau mici şi nu au mai avut până am plecat noi din Durău.

Dimineaţa cu Dea în pat

Vârful Toaca văzut de la pensiunea noastră

Primii paşi spre Cabana Fântânele...

Pe drum

Am fost extrem de însetaţi...

Dea a fost un companion desăvârşit. Mergea cu primul din grup şi apoi fugea repede la ultimul. Ne-a păzit ca un câine de pază.

Eu obosită pe prima porţiune a urcuşului

Când ne opream Dea aducea crengi să i le aruncăm şi să ne jucăm cu ea, da eram prea obosiţi. Plus de asta aducea numai nişte ghioage mari, de nearuncat...

Pe porţiunea mai abruptă

Durăul văzut de la Cabana Fântânele

Vârful văzut de la Cabana Fântânele

Iarăşi vârful

Ultimele trei sunt poze făcute de băieţi. Aici se vede Lacul Bicaz, cred

Pe vârful muntelui

Vedere de la Cabana Dochia

Trebiue să scriu că traseul până la Cabana Dochia este foarte bine marcat. Pentru 7 lei, intrarea în Parcul Naţional Ceahlău, primeşti o hartă cu traseele. Pe acea hartă traseul până la Fântânele era o oră jumătate şi chiar o oră jumătate am făcut eu. Şi credeţi-mă eu nu sunt cel mai sprinten om de pe lume. De când am mai fost eu pe munte, în tinereţile mele, ştiam că durata înscrisă pe hartă se înmulţeşte cu doi ca să iasă timpul mediu în care poţi parcurge traseul... Se pare că în Ceahlău cineva chiar şi-a dat silinţa ca totul să meargă strună.