Concediu - Lacul Roşu - Ziua 5

Se impune o precizare. În ultimul post spuneam că mergem spre Munţii Rodnei, iar acum povestesc de Lacul Rosu. Nu am greşit cu nimic, ştiu că Lacul Roşu nu este în Rodnei, numai că în localitatea de la baza munţilor, adică satul Rodna nu am găsit nici o pensiune sau hotel. Singurul hotel "nu s-a gătat" după cum ne-a spus o femeie din sat, iar singura pensiune era de fapt casa unui om, care mă îndoiesc că ar fi primit-o pe Dea. Aşa că ne-am decis să mergem la cea mai apropiată localitate mare, adică Sângeorz Băi. Acolo cam aceeaşi poveste. Erau două hoteluri mari pline de babe şi moşi la tratament şi o singură pensiune la care am şi stat o noapte. O pensiune frumuşică pe afară, avea şi piscină, însă pe dinăuntru ţi se lipeau tălpile papucilor de pardoseală de curat ce era. Nu am dormit toată noaptea de frică să nu mă ating de cersafuri şi deşi era cald am dormit cu pantaloni şi mânecă lungă. Pur şi simplu îmi era scârbă. Asta e. Probabil vor fi contestatari care vor spune că eu cu câine care se urcă în pat şi uneori chiar pe pernă am astfel de pretenţii. Ei bine am. Poate nu toţi cei care citesc blogul o ştiu personal pe Dea sau pe mine, dar Dea nu pute şi casa mea, zic eu, e curată. Aşa se explică de ce nu am nici o poză de la pensiunea din Sângeorz Băi. La plecare am trecut prin Bistriţa, un oraş foarte frumos, bine am văzut doar centrul, şi unde Alin a mâncat un păstrăv de 30 de lei. Mult având în vedere că ciorba mea şi îngheţata erau tot atâta... Aşadar Lacul Roşu, deşi pe magnetul pe care l-am achiziţionat de acolo scria Lacu Roşu, este o localitate mică şi extrem de îngrijită. O treabă îi lipseşte: pensiunile unde se poate mânca. Am ochit noi una chiar la intrare da era neterminată, iar hotelul pe care şi-l aminteau prietenii noştri şi la care venisem era în renovare. În rest cazări la hoteluri, destul de scumpe, şi la particulari. Cu greu am găsit o casuţă din lemn, construită de un ieşean, unde stăteam numai noi şi aveam o baie la două camere. Frumos aşezată, însă departe de centru şi de un restaurant. Am fi stat mai mult dacă ar fi fost mai altfel, dar cred că mistreţul aşezat la picioarele patului nostru ne-a pus capac. Puţea rău de tot. Ştiu, alte fiţe, da e ceva nefiresc în obsesia oamenilor ălora pentru animale moarte. Numai în camera noastră era mistreţul pe jos, la capul patului erau nişte coarne de capră, iar într-o vază nişte pene de păun. La Marian şi Irina în cameră erau nişte pielicele de oaie şi nu mai ştiu ce. Apoi baia era mică şi înghesuită, atât de înghesuită că faceai duş aproape pe closet, iar ca să intri în baie trebuie sa faci permutări pe langă budă. Şi nu mă refer aici la mine, ci chiar şi ceilalţi aveau problemele astea cu buda. Preţul era ca peste tot 70 de lei pe noapte. Aşa că am stat doar o noapte la Lacul Roşu şi am plecat spre mănăstiri. Agapia - Văratec.

Parcul de lângă lac

Lacul Roşu

Eu cu Dea lângă lac

Pe un scaun fain în parc

Peisaj nocturn de la căsuţă

Altă poză cu aparatul minune

Alin cu mistreţul, pe care l-am scos pe un holişor ca să putem totuşi respira

Trebuie să spun că la Lacul Roşu am făcut shopping de magneţi de frigider şi am mâncat kurtos colac foarte bun. Ce m-a deranjat a fost că magneţii erau în proporţie de 90 la sută în maghiară, de altfel mi-am şi luat unul cu Ţinutul Secuiesc şi că vânzătorii şi barmanii şi cei cu care am mai luat contact nu prea ştiau româna sau nu prea doreau să o vorbească. Suntem totuşi în România. Mofturi dintr-astea nu am văzut la românii care trăiesc în primele sate de după graniţă, adică în Ungaria. Da ăsta e un subiect spinos pe care nu îl ating acum...