Journalist and social media communicator as profession, traveller, chocolate eater and dog lover as passions
Translate
August 21, 2009
Ştirile, panaceu universal
Mie una îmi place ceea ce fac, adică ştiri, adică informaţie la prima mână. Sunt niţel supărată că nu mai am libertatea de la Mix, dar în rest sunt mulţumită şi fericită să lucrez în radio la ştiri şi zic că am început să ma descurc binişor. Laudă-mă gură că ţi-oi da friptură... Aşa friptură am mâncat aseară şi probabil că era târziu, probabil că am mâncat cu poftă, probabil că usturoiul (nici o masă fără usturoi) nu ştiu sincer ce m-a făcut să mă trezesc dimineaţă cu o durere de cap de ziceam că îmi pocneşte. Mă enerva ceasul care suna, mă enerva lumina, mă enerva chiar şi că Dea şi Alin dormeau duşi, deşi de obicei stau preţ de câteva clipe să îi privesc, mai ales iarna când Deei îi e frig şi se urcă în pat. M-am târât în baie, mi-am făcut cu greu cafea, am luat ceva de cap, după care am vomitat. De două ori până am plecat de acasă. Între timp Alin se trezise şi zicea ceva de spital, dar cu ultimele eforturi m-am urcat în taxi şi am plecat la serviciu. Am simţit toate şinele de tramvai şi mai ales piatra cubică de la Arcul de triumf. La radio am zăcut prima oră până la buletinul de 6. L-am dat cu greu, am zbughit-o la baie să vomit din nou, am făcut buletinul de 6.45, l-am dat şi m-am simţit mult mai bine. Acum chiar nu mai am nimic. Am trecut la modificat şi rescris ştiri şi inserturi şi chiar sunt OK. Dacă mi-a trecut mie răul, dacă mă trezesc chiar şi din cea mai dură somnolenţă, dacă niciodată nu strănut şi nu am nici o problemă în minutele în care sunt pe post, nu e corect să afirm că ştirile chiar sunt panaceul universal???
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
mai pisi mai,si miemi-e dor de stiri si de radio mai ales. nu stiu daca e panaceu dar stiu ca pe vremea aia ma simteam mult mai bine. am ris cu lacrimi la aia cu udrea. esti prea tare. i-am citit si mamei... mumu
E ciudat oricum. Colegii mei au zis ca sunt posedata, pana la 8 am vomitat si ziceai ca sunt o coala de hartie, dadeau cu banul care sa ma duca pana la salvare, si de pe la 9 mi-am revenit complet, radeam, faceam glume... Si nu luasem nici o pastila in afara de cea de dimineata pe care oricum o vomitasem...
Post a Comment