Cel mai mare, cea mai tare

Românul e uşor păcălibil. Altfel nu îmi explic cum Dan Diaconescu şi-a tras cel mai mare studio cu cea mai mare plasmă şi oamenii tot se mai uită la el. Sau fiecare mall care se deschide este desigur mai mare decât celelalte existente, devenind astfel cel mai mare... Şi ştiţi ce? oamenii se duc buluc să vadă cel mai mare... Nu mă credeţi? căutaţi pe net sau vizitaţi blogul lui Ciprian . Acum cu mall-ul e o altă problemă: chiar ne mai trebuia încă un mall, fie el şi cel mai mare? Bine poate locuitorii din zonă sunt mulţumiţi că au un mall mai aproape şi e şi magazinul Real în mall, deci pentru ei e ok. Dar eu nu cred că în buluceala din primele zile erau doar locuitorii din jurul mall-ului. La ce se duc? Ce speră să găsească acolo? Alin zice că în America el a văzut mult mai multe mall-uri, dar goale...asta e spre ce tindem? sau noi în dulcele spirit românesc o să ne facem treabă prin toate mall-urile ca să nu arate niciodată goale?

Necrologul unui om viu

Cei care lucreaza in presa stiu ca de regula cand o persoana publica este internata in stare grava la spital, fie in urma unui accident, fie din cauza varstei fie din orice alte cauze, i se face un fel de necrolog. Uneori este ilustrat cu sunete, alteori este citit de o voce neutră... dar totdeauna se face un material de care să se lege emisia în cazul în care cineva cunoscut moare (nu cred că are sens să vă spun cât de greu se face un astfel de material, că doar oameni suntem...am văzut colege care plângeau şi scriau, mai ales dacă omul în cauză era unul dintre preferaţii tăi). Acum e Gheorghe Dinică şi vă rog să mă credeţi că după ce am ascultat materialul final am zis: omul ăsta nu trebuie să moară. Şi mi-ar părea rău să fie aşa, dar poate se întâmplă ca în cazul lui Sergiu Nicolaescu şi îşi revine şi poate mai face un film, două. Acum ce nu pot să înţeleg este graba televiziunilor şi văd că şi a ziarelor de a da ştirea. În cazul ăsta ştirea e aceeaşi chiar dacă o dai când se întâmplă sau dacă o dai două minute după... În cazul site-ului Antena 3 e clar o eroare umană, cineva a apăsat pe butonul nepotrivit şi probabil acel cineva e deja pe lista forţelor de muncă, dar ca ziar să te grăbeşti să dai o astfel de ştire mi se pare jegos de-a dreptul. Nu din astfel de ştiri se fac traficul şi ratingul...

În clipul ăsta îi recunosc pe ai mei

Ştiu că circulă pe site-uri acest clip şi că probabil că e destul de vechi, dar e perfect real. Am recunoscut primele şi de altfel singurele dialoguri de pe mess purtate cu mama şi tata. Mama care tasta greu şi fără spaţii şi tata care, mai priceput, o corecta... Acum tata este as în calculatoare şi internet. El stă invisible pe mess şi îmi citeşte blogul zilnic. Bine mai apasă pe câte vreun link şi virusează calculatorul de nu mai merge, dar parca şi întâmplările astea sunt mai rare acum. Mama s-a lăsat de calculatoare şi se declara a-tehnică de câte ori o pui să apese vreun buton. Sincer am plâns niţel când l-am văzut...poate pentru că e atât de real...e o poveste romanţată a dramei părinţilor cărora le pleacă copii de acasă...

P.S. Ştiu că am zis că nu am să o fac, da îmi e dor de călătorii rău de tot: acum o lună era ziua mea, împlineam 30 de ani şi cunoşteam Istanbulul... A trecut o lună aşa că: La Mulţi Ani, Mirela! în primul rând să fii sănătoasă, apoi să ţi se îndeplinească toate dorinţele şi să te bucuri de viaţă!

Nimeni nu mai scrie bloguri?

Azi am dat numai peste bloguri părăsite, nimeni nu a mai updatat nimic, toţi aţi avut planuri de week-end? Să mă aştept să mi le povestitţi azi-mâine? Blogurile mele nu au trafic mare, dar sunt drăguţe, sunt interesante şi te animă de câte ori le citeşti. Le răsfoiesc aproape în fiecare dimineaţă şi când găsesc un post nou îl citesc şi recitesc, mă minunez şi cuget şi am o zi mai bună... Azi nu era nici un blog:(

Octombrie, noiembrie, decembrie...

M-am trezit să vă spun că vine Moş Crăciun. Mai e puţin, octombrie a trecut, noiembrie trece repede, iar de la 1 decembrie deja e clar că vine. Am văzut prima vitrina decorată de Crăciun, la magazinul Lida sau Linda sau Lido de la Universitate. Neapărat să intraţi acolo, neapărat să intraţi cu bani în buzunar pentru că într-o clipă vă veţi transforma în copii răsfăţaţi care nu vor să audă nu... Eu am scăpat că am văzut vitrina într-o noapte când magazinul era închis, da promit să revin cu salariul în buzunar...

De prin târguri adunate

Azi am prestat talciocuri şi târguri. Dimineaţă un Talcioc Urban, iar pe la prânz Târgul de Sf. Dumitru de la Muzeul Satului.

Experienţa cu Talciocul a fost una interesantă, chiar dacă răceala nu m-a lăsat să adun şi eu câte ceva să aduc la talcioc, am făcut pe-a fotograful. Cică va mai fi o ediţie de Crăciun la care cu siguranţă voi participa în calitate de talciocar.

Eliza a adus la talcioc prăjituri făcute de ea

Cel mai mare fan al prăjiturilor Elizei...

M-am tot învârtit în jurul acestei pălăriuţe, dar până la urmă nu am luat-o...acum îmi pare rău...

Nu mi-am luat nici gloss de buze...da de ăsta nu îmi pare rău:)

Pisica nu era de trocuit, da îi plăcea standul fetelor

Simplu, ieftin şi eficient...

Muzeul Satului...mi-a plăcut că i-am introdus pe legitimaţia mea şi pe Eliza şi pe Alin...am făcut şi eu niţic trafic de influenţă

Poză de făcut desktop...era plin muzeul de aranjamente din crizanteme mici

O altă poză de desktop, mai tomnatic...

Îmi plac enorm tapiseriile astea, da nu are sens să dau banii pe ele şi peste doi ani să le trocuiesc la o ediţie de Talcioc Urban...

Wonder Woman cu Ciubuc

Uşa care duce în grădină...am fost de atâtea ori în Muzeul Satului încât acum încep să observ detaliile

Răvăşitul oilor

În prispa casei mele

Am pupăcit pisicii...

Mi-au plăcut ardeii atârnaţi la poarta muzeului...

Întâlnire News FM

Mă bufneşte râsul, că atunci când scriam titlul postului am văzut că mai toate postările de acest gen au acest titlu:"Întâlnire News FM" sau "Întâlnire Mix FM"... ce lipsita de inspiraţie sunt...

Dar, să revenim. Întâlnirea News FM, pe care vroiam să o ratez din cauza răcelii şi la care am fost trimisă cumva cu forţa de Alin, pe ideea: lasă că te vei distra şi vei uita de răceală, a fost foarte faină. L-am asigurat pe Alin că vin acasă în maxim o oră, că fumul şi răceala...dar am stat până la sfârşit, nu ştiu exact ca timp, dar am plecat cu toţii la urmă.

Bine era iarăşi să ratez întîlnirea pentru ca atunci când am ajuns la Carul cu bere am fost la propriu scoasa de mânecă afară că nu aveam rezervare...urât... Da până la urmă ne-am găsit cu toţii şi a fost frumos...

Foştii mei colegi sunt toţi frumoşi şi voioşi, neafectaţi de criză şi disponibilizări... Vedeţi voi, noi ăştia din presă lucrăm la trusturi diferite, care se înjură între ele, da noi ăştia micii cum să ne înjurăm când am mâncat aceeaşi pâine cum s-ar spune... Normal că rămânem prieteni, că viaţa nu ştii cum te aduce din nou în aceeaşi redacţie şi nu e frumos să pleci fără loc de Bună ziua... Am trăit-o eu şi vă asigur că nu e frumos... Bine pe de altă parte tot din experientă vă spun că într-un an jumătate totul se şterge, totul se uită şi foştii duşmani care complotau cum să te scoată din redacţie îţi devin prieteni...că vedeţi voi şi asta este o trăsătură urâtă a presei... Vorbesc din amintiri şi nu e cazul colegilor mei de la News...sunt amintiri vechi, pe care probabil vreodată am sa le depăn...

Cu cei de la News eu una m-am înţeles bine, cu mici excepţii, da cum a trecut deja mai bine de un an...iar cu cei pe care i-am revăzut joi seara m-am înţeles şi simţit bine de fiecare dată, fie că eram în radio, în emisie sau la bere... Trebuie să mai spun că nu toţi cei care au fost prezenţi apar în poze

Eu cu Tea. Tea lucrează la ZU şi va pleca pentru o lună în Etiopia

Lângă mine, în roşu, George, apoi Rareş şi puţin din Ovidiu

Rareş, Ovidiu şi puţin din Ela

De sus în jos şi de la stânga la dreapta:

Adriana, eu, Mariana, Rareş, Ovidiu şi Ela

Ce ar mai fi de spus? Păi mai nimic. O salut pe Aura, care nu apare în poze, pentru că ştiu că printre picături mă citeşte. Şi le doresc experienţe plăcute tuturor...de ce oare nu îşi fac oamenii aştia bloguri???

Facebook, tweeter şi alte şmecherii din astea...

Nu am mai scris nimic pe aici pentru ca am fost la Iaşi, sunt răcită şi pregătesc un târg. Adică nimic din toate astea nu mi-a luat chiar tot timpul încât să nu mai pot scrie pe blog, dar ştiţi şi voi cum e cu răceala, că se ţine scai de tine şi nu mai ai chef de nimic. Apoi cu Iaşiul aţi cam văzut ce a fost, iar despre târg vă pot spune doar că va fi curând, că va fi foarte interesant şi că sper să iasă ceva pentru că ideea este foarte bună. Promit că atunci când îmi fac afiş şi dau drumul la "publicitatea agresivă" o să vă placă şi o să aflaţi mai multe... Acum cu facebook şi tweeter (nici nu sunt sigură că le-am scris corect...) încerc să mă familiarizez cu aceste două platforme de comunicare pentru că nu o dată mi s-a demonstrat că publicitatea online sau nu neapărat online, publicitatea pe bloguri a fost mai eficientă decât cea tradiţională. Şi de publicitate voi avea nevoie odată ce demarăm "proiectul" cu târgul... Tweeter deocamdată nu am, dar trag cu ochiul la colegul care se ocupă de cel de la radio, dar pe facebook sunt activă rău. Adică mă joc SexCity şi comentez pe la alţii. Aşa cică se face...om vedea... Am o săptămână plină, de aceea promit că voi scrie mai mult în week-end. Vă las cu Dea să fiţi cuminţi în lipsa mea şi să nu deschideţi uşa străinilor :)

10 minute prin centrul Iaşiului

Pentru că mulţi dintre cei care mă citesc au zis că sunt interesante descrierile oraşelor prin care trec mi s-ar părea anormal să nu vă prezint oraşul unde m-am născut şi crescut eu. Am să încerc pe cât posibil să descriu şi oamenii şi schimbrile, în bine sau rău, pe care le tot observ de 4 ani încoace. Nu am intenţionat să ajung în Iaşi chiar de Sărbătorile Iasului, eu credeam că s-au încheiat chiar de Sfânta Paraschiva, dar nu, ambulanţii erau în centru, iar oraşul mirosea a un amestec de crizanteme mici şi busuioc, "ofrandele" pe care le duc credincioşii la Sfântă... Am stat puţin acasă, dar am ţinut neapărat să ne plimbăm prin centru, fie şi pentru 10 minute. Pentru că tot ce vă prezint eu aici se poate vizualiza în 10 minute, pentru o vizită amănunţită îţi ia măcar o jumătate de zi.

Aşadar, nu puteam începe prezentarea Iaşiului din altă parte decât de la Palatul Culturii. Am fost plăcut surprinsă că are site şi m-a încântat să aflu că este în renovare... O dat Domnu!, cum ar spune moldovenii...

Palatul Culturii este poate cea mai cunoscută clădire din Iaşi, pentru românul neavizat pe oriunde s-ar pomeni de Iaşi, în ziare, la TV, în pliante, povestirea, articolul sau materialul filmat sunt ilustrate cu Palatul Culturii. Ca ieşean mă încerca o neputinţă când venea vorba de Palatul Culturii pentru că era într-o gravă stare de degradare, înăuntru crăpăturile erau aşa de mari de îţi puteai băga mâna prin ele. Credeam că şantierul deschis în spatele lui (ansamblul Palas al lui Nechita) îi va dăuna, cu siguranţă a făcut-o de s-au apucat ăştia să îl restaureze...aşadar acum nu se poate vizita, dar chiar şi faţada merită să îi acordaţi 5 minute de contemplare...

În fotografie este turnul central al Palatului Culturii şi statuia lui Ştefan cel Mare. În jurul acestei statui s-a creat o legendă, infirmată, văd acum, de istorici. Cică artistului care a făcut-o i s-au dat două comenzi în acelaşi timp, Ştefan Cel Mare şi un cneaz polonez. Ambele statui ecvestre. Şi artistul a încurcat lucrările trimiţând cneazul la Iaşi şi pe Ştefan la Cracovia... Judecând după importanţa dată statuii aş spune acum că e un pic imposibil, dar e o legendă frumoasă care îi face pe mulţi turişti să dorească să se apropie de statuie şi să vadă dacă e chiar Ştefan... Tot "la Palat" sunt două tunuri pe care mă jucam eu când eram mică şi am văzut că şi acum joaca a rămas la fel...

Biserica Trei Ierarhi, o biserică foarte frumoasă şi neobişnuită. Se spune că ar fi fost poleită cu aur, dar că năvălitorii i-au dat foc tocmai pentru a scoate aurul. Acum în renovare, de aceea vă arat doar turnurile, biserica este albă, eu am cunoscut-o mai mult neagră, urmare a incendiului. Acolo sunt înmormântaţi doi domnitori, Alexandru Ioan Cuza şi Dimitrie Cantemir, mai multe am găsit pe wikipedia...

Primăria sau Palatul Rosnovanu, după cum îi spune şi numele, nu a fost ocupată doar de Gheorghe Nechita, ci a fost reşedinţa familiei Rosetti - Roznovanu, cea mai puternică şi mai influentă familie din arena politică moldavă a urbei... Printre primarii Iaşiului se numără nume cunoscute, ca Dimitrie Gusti sau Vasile Pogor, desigur pe atunci primăria era în cu totul altă locaţie...

Teatrul Vasile Alecsandri

Clădirea Teatrului Naţional este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în 1896 de meşterul vienez M. Lenz şi terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieţii, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanş scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe şi îngeri şi încadrat în stucatura rococo; Candelabrul din cristal de Veneţia cu 109 becuri.

Ajungem la Mitropolie, mai exact, Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei

Cunoacută pentru "adăpostirea" moaştelor Cuvioasei Paraschiva, Mitropolia este loc de pelerinaj pentru credincioşi. Pentru noi ăştilalţi care nu ne înghesuim la Sfântă de Sărbătorile Iaşiului, Mitropolia este o biserică mai deosebită şi un alt simbol al oraşului. Pentru cunoscători spun că pictura a fost realizată de Gheorghe Tăttărăscu. Merită vizitată atât pe interior cât şi pe exterior. În spate este o superbă frescă boltită...

Am spus deja că ne-am nimerit în Iaşi fix de sărbătorile oraşului...aşa se explică aglomeraţia din jurul nostru

O hartă din mozaic a principalelor obiective din Iaşi...este pe un perete în dreapta primăriei...

Mi-au plăcut mult aranjamentele florale din crizantenteme mici, de aceea am pus şi poza asta...în ultimii ani administraţia locală a început să amenajeze centrul şi să refacă monumentele istorice. Cu o altă ocazie vă duc în Copou sau pe Copou unde am văzut că au refăcut Palatul Copiilor (Palatul Pionierilor, când eram eu mică), Şcoala de Fii de Militari, Universitatea şi rondul de sus de la ieşirea din Iaşi...

Bulevardul cumva central din Iaşi se cheamă Ştefan cel Mare şi Sfânt. Este loc de promenadă în week-end pentru că este închis circulaţiei rutiere. Toate obiectivele pe care vi le arat astăzi sunt în zona Ştefan cel Mare...

Am apreciat că Iaşi-ul a devenit turistic, în sensul că sunt indicatoare şi spre atracţiile turistice, iar acestea sunt bine explicate, ce nu am înţeles eu, e de ce trebuia ca indicatoarele să fie făcute de o organizaţie din Republica Moldova?

Casa Dosoftei şi Biserica Sfântul Nicolae Domnesc

Casa Dosoftei a găzduit prima tiparniţă în limba română din Moldova, iar acum este Muzeu al Literaturii Vechi. Nu am putut intra, dar sper că au refăcut-o pentru că atunci când eram eu prin liceu şi băteam cu Alin muzeele etajul clădirii se prăbuşise parţial şi exista riscul să cadă de tot... Merită vizitat muzeul măcar şi pentru a vedea Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc este singura ctitorie a lui Ştefan cel Mare din Iaşi. I se spune Domnesc pentru că aici au fost unşi aproape toţi domnii Moldovei de la Despot Vodă până la Alexandru Ioan Cuza. Nu ştiu sigur, dar pentru că făcea parte din Vechea Curte Domnească a fost pentru o vreme Mitropolie... Înăuntru este o frescă ce reprezintă Familia Regală a României, de la Carol I şi Elisabeta până la Carol al II-lea

Tot plimbându-ne prin Iaşi am dat de dichisuri. Mi-a plăcut ideea, am intrat, dar era un târg de carte mic şi banal, iar dichisurile nu le-am descoperit...

Lăsând la o parte subiectivitatea mea, Iaşiul merită vizitat. Am să încerc pe cât posibil să vă prezint şi alte atracţii şi chiar şi localuri sau locuri de pierdut timpul şi după cum aţi văzut am inaugurat o nouă rubrică...ca să o umplu sper să ajung mai des pe acasă...

A venit, a venit IARNA

Luaţi cu ştirile zilei sau a ultimelor zile, că doar ştiţi că a căzut guvernul Boc şi acum Băse, pe de o parte, şi toţi ceilalţi, pe de alta, caută un prim ministru, nu am remarcat un fenomen extrem de interesant. A venit Iarna. A nins în pasul Gutâi şi cică şi pe unde am fost eu în vară. Au fost ambuteiaje provocate de zăpada necurăţată la timp şi deja doi oameni au murit de frig. Ce să vă spun că "autorităţile au fost luate din nou prin surprindere"? nu are sens, mai bine vă spun de pe la mine. E frig în casă (că aştia se ambiţionează să respecte legea, adică să dea drumul la căldură după fix 3 nopţi consecutive sub 10 grade), rufele se usucă mai greu, nu îmi găsesc puloverul preferat, trebuie să port ciorapi de babă, nu mi-am dus hainele de iarnă la curăţătorie şi tare îmi e teamă că va trebui să le port acum, nu ştiu când să bag florile în casă şi dacă le bag nu ştiu unde să le bag...ce mai adevărate dileme... Ce e bine e că poate anul ăsta prindem şi noi zăpadă la munte, că în Bucureşti mi-am luat gândul... Şi ce e extraordinar...îl aştept pe Moş Crăciun... P.S. Azi-noapte luna mă privea ca pisica din Alice în ţara minunilor... adică rânjea...semn că undeva ningea rău..

Turcia mă bântuie

Am încercat să nu mă mai gândesc la modul "săptămâna trecută/acum două zile/acum două săptămâni" eram la Istanbul, dar tot îmi aduc aminte. De exemplu ieri am ajuns la Agapitos şi mi-am luat un kilogram de kataif. Normal că nu seamănă cu ală din Turcia pentru că nu e făcut cu lapte şi are cuişoare. Da e kataif şi am dat aproximativ 40 de lei pe el, deci de ieri doar asta mănânc... Apoi astăzi, deşi am promis să merg cu taxiul doar la dus nu şi la întors, de la serviciu, nu m-am riscat să dârdâi în stradă şi am luat un taxi. I-am zis unde vreau să ajung şi trebuie să spun că m-a dus pe nişte scurtături pe care nici chiar eu nu le ştiam. Ideea e că taximetristul era turc, venit în România de 20 de ani, dar care încă mai ţine legătura cu Istanbulul. Asculta muzică turcească şi m-a întrebat politicos dacă să o închidă. I-am zis că nu. Şi a început să îmi spună că e artistul lui preferat şi mi-a arătat CD-ul. Acelaşi CD pe care am intenţionat şi eu să mi-l cumpăr.

Şi cred că intuiţi de ce. Normal că m-a bufnit râsul când am văzut şi i-am zis cum mă cheamă. Şi uite aşa cele 40 de minute cât am stat în trafic au trecut foarte repede. Mi-a zis să îi caut rudele dacă mă mai duc la Istanbul. M-a sfătuit să vizitez Bazarul mirodeniilor şi Moscheea Veche. Cică sunt aproximativ aproape şi că Moscheea Veche este mult mai frumoasă decât Moscheea Albastră. Chiar şi el a zis că Marele Bazar e mai mult pentru turişti şi că neapărat să vizitez partea nouă din Istanbul că cică ar fi "spectaculoasă". Ne-am contrazis pe tema Ştefan cel Mare şi a zis că mă va claxona să mai merg cu el şi că o să citească şi cărţile noastre de istorie. Nu vă speriaţi, omul are o nevastă şi patru copii şi stă în Berceni. L-am întrebat de ce nu are un harem şi mi-a răspuns ceva de genul: "păi doamnă din taximetrie să întreţin eu un harem???" Simpatic om...

Dezamăgită de Debenhams?

Mi-ar părea rău să fie chiar dezamăgire, e mai degrabă o revoltă... Ştiţi Debenhams, magazinul pe care, încă, îl mai recomand oricărei grăsuţe şi despre care am scris aici de multe ori. Mie una îmi place cel din Vitan, da poate e şi o chestiune de obişnuinţă... că la urma urmei cel din Băneasa ar fi mai aproape de serviciul meu... În fine, ieri mă duc la Debenhams să îmi iau blugi. V-am mai zis că au fix mărimea mea şi nici nu mai trebuie să îi scurtez... A fost o vizită scurtă, pe modelul intru, caut, probez, cumpăr, ies...deci nu cred că am stat mai mult de jumătate de oră, ţinând cont că magazinul este mare şi că am probat patru perechi de blugi...

Acum dezamăgirea ţine de preţurile nesimţite pe care le-au băgat la haine. O pereche de blugi pe care anul trecut am dat 80 de lei acum era 120, nu mult da nici puţin. Dar o bluză pe care în vară am dat 60 de lei era între 120 şi 150 de lei. Un milion şi ceva pe o bluză, pe aceeaşi bluză? Şi probabil că acum cu criza au dat afară oameni, iar cei rămaşi stau cu frica-n sân, că sunt mai puţini şi mai impretinenţi. Nu ating gradul de impretinenţă pe care îl ştiu din alte magazine, dar de unde acum un an era un tip care ştia modelele şi ce ţi se potriveşte şi ce nu mai bine ca tine, acum erau două vânzătoare în tot magazinul şi paznicul la uşă şi chiar şi cele două despachetau marfă. Probabil că aveau un plan de realizat că răspundeau greu şi doar îţi indicau raftul nu mai şi mergeau cu tine...

Păcat...lasă de mâna românilor un brand şi reuşesc ei să ţi-l strice într-un an...

Nu zic că nu mă mai duc pe acolo, că la mine este un fel de dependenţă, dar dacă va merge tot aşa...

P.S. Şi, da mi-am luat blugi şi chiar şi o bluză, dar erau de la John Rocha şi erau la reducere...

Foto: the guardian

Ultima zi de toamnă am petrecut-o cu Eliza la Muzeul Satului

Am decis să mergem la Muzeul Satului pentru că am scris atât de mult aici, încât Eliza a vrut să îl vedem împreună. Sper că i-a plăcut, oricum ştiu că mie una îmi place totdeauna la Muzeul Satului...

Pisicile erau peste tot în Muzeu. Ele de fapt erau acasă. Mi-au amintit de Istanbul...

Am văzut şi vreo două veveriţe, pe una dintre ele a reuşit Eliza să o prindă într-o poză înainte să fie fugărită de nişte tute. S-ar părea că într-adevăr gusturile pentru frumos nu se discută, iar muzeul nu îşi selecteză clienţii întocmai cum fac barurile cu care probabil erau obişnuite tutele... Sunt un pic rea, da pe bună dreptate...

Una dintre casele mele preferate. Probabil că vor fi obiecţii, că din 70 de poze am selectat doar vreo 8, dar am pus aici exponatele mele preferate. Îmi pare rău că nu am prins în poze o bisericuţă pe care nu am mai văzut-o până acum. Este într-adevăr foarte frumoasă, cu pictură pe lemn...

Ştiţi ce? în nici una din vizitele anterioare la muzeu nu am găsit ceva din judeţul Iaşi. De ce oare? Aşa ca mi-am ales casa din fotografie să fie a mea. Este o gospodărie din Alba, micuţă, dar extrem de cochetă. Chiar ne imaginam cum ar fi să avem aşa ceva şi să ne bem cafeaua sub un umbrar...

Biserica de la intrare... Acum când scriu îmi dau seama că am omis să îi arat Elizei bisericuţa mică...

Moara, unul din exponatele mele favorite, acum era deschisă spre vizitare...

Eliza, cu o fereastră faină...

O căsuţă mică, care i-a plăcut Elizei

Acum poveştile: Muzeul Satului se transformă şi ăsta este un lucru bun. Eu tot aştept să se extindă. Oricum se vede că cineva îşi dă silinţa...

Cine nu îşi dă silinţa? Îngrijitoarele căsuţelor... e adevărat acum erau mai multe decât de obicei şi cam două treimi din case erau deschise, însă pun pariu că doamnele de acolo nu ştiu să spună două lucruri despre casele pe care le păzesc. Ba mai mult, când am fost noi, trei dintre doamne mâncau seminţe şi scuipau pe jos. E deranjant să vezi aşa comportament în muzeu şi nu pe stadion. Şi e şi mai deranjant ca fix îngrijitoarele să facă acest lucru. Iar cel mai deranjant este că atunci când le faci observaţii, protestează... Vedeţi de ce zic că astfel de mahalagioaice nu au nimic de-a face cu muzeul. Ştiu că probabil fac analogii greşite, dar nu cred că seminţele au ceva în comun cu căsuţele din muzeu. Eu una dacă eram îngrijitoare mă apucam de capul meu să învăţ mai multe despre căsuţele pe care le păzesc...că şi aşa se presupune că stau degeaba...

O altă treabă nasoală este magazinul muzeului care este extrem de scump. Înţeleg că străinii sunt uşor de păcălit, da mi se pare enorm să dai 40 de lei pe o lingură de lemn. Apoi de la magazin mi-am luat un pliant cu Bucureştiul. Este în genul celor pe care le-am folosit în Londra şi Istanbul, numai că este de o calitate inferioară. Gârtia este subţire şi se vede ce este imprimat pe partea cealaltă. Explicaţiile sunt puţine şi laconice şi cel mai tare: Hard Rock Cafe şi Pizzaria Tratoria sunt atracţii turistice... locuri unde îţi laşi salariul dacă vrei să îţi scoţi prietenii în oraş...

Nu spun cine a editat ghidul, deşi puteţi intui, dar promit să mai caut un ghid competent al Bucureştiului...

Ziua mea cu fetele, shopping, sushi şi Barry White

Aşa o vârstă, despre care v-am bătut la cap deja, trebuia sărbătorită şi în oraş cu fetele. Nu s-a putut fix de ziua mea că eram în Turcia, nu s-a putut nici week-end-ul trecut că nu mai ştiu ce, s-a putut ieri şi a fost foarte fain. Cadoul meu a fost o sesiune de shopping cu fetele prin Unirea. A fost interesant şi ve-ţi vedea în ce s-a materializat mai încolo, apoi am fost în centrul vechi la sushi. Acolo ne-am maimuţărit în toate felurile, iar în surdină se auzea Barry White, cantareţul meu preferat...

Au ieşit puţine poze pentru că am folosit aparatul lui Alin şi era un pic cam greu să îl tot scoatem în magazin, mai ales după întâmplarea din mall, am zis că mai bine facem poze în stradă. Am făcut în schimb la restaurantul japonez şi sper să vă placă şi să se vadă că a fost o seară memorabilă.

Isa

Şi Eliza

Pentru că a fost prima dată când mâncam sushi (ştiu e ciudat, dar totdeauna aveam împresia că nu o să îmi placă, după un episod nu prea plăcut cu un peşte) nu mi-a dat prin cap să fac poze chiar la platourile cu mâncare. Şi apoi era ciudat, aşa că la desert ne-am luat inima în dinţi şi am rugat-o pe chelneriţă să ne facă o poză. Cum Nikon-ul e complicat rău nu a reuşit aşa ca a venit chiar "şeful de sală" să ne pozeze. Din trei încercări a ieşit asta. Nu mai spun că restaurantul pe care noi l-am găsit gol se umpluse şi toţi se uitau la noi...

Poză care se vrea a fi ca în Sex and the city, ştiţi cum merg alea pe stradă? aproximativ la fel... Ajunsă acasă am început să dezvelesc cadoul, iar Alin panicat că i-am fi stricat aparatul, după ce i-am povestit că tot nu făcea focus, s-a oferit să îmi facă o poză, două, trei, zece...

A venit chiar şi Dea să vadă dacă în pungile foşnitoare nu era şi ceva pentru ea. M-a mirosit puţin şi când am încercat să îi pun şi ei căştile a plecat...

Voila! aoleu e în franceză? ei asta sunt eu şi cadoul meu. Mulţumesc fetelor şi trebuie să îmi promiteţi că repetăm şueta şi fără un motiv anume...