Am decis să mergem la Muzeul Satului pentru că am scris atât de mult aici, încât Eliza a vrut să îl vedem împreună. Sper că i-a plăcut, oricum ştiu că mie una îmi place totdeauna la Muzeul Satului...
Pisicile erau peste tot în Muzeu. Ele de fapt erau acasă. Mi-au amintit de Istanbul...
Am văzut şi vreo două veveriţe, pe una dintre ele a reuşit Eliza să o prindă într-o poză înainte să fie fugărită de nişte tute. S-ar părea că într-adevăr gusturile pentru frumos nu se discută, iar muzeul nu îşi selecteză clienţii întocmai cum fac barurile cu care probabil erau obişnuite tutele... Sunt un pic rea, da pe bună dreptate...
Una dintre casele mele preferate. Probabil că vor fi obiecţii, că din 70 de poze am selectat doar vreo 8, dar am pus aici exponatele mele preferate. Îmi pare rău că nu am prins în poze o bisericuţă pe care nu am mai văzut-o până acum. Este într-adevăr foarte frumoasă, cu pictură pe lemn...
Ştiţi ce? în nici una din vizitele anterioare la muzeu nu am găsit ceva din judeţul Iaşi. De ce oare? Aşa ca mi-am ales casa din fotografie să fie a mea. Este o gospodărie din Alba, micuţă, dar extrem de cochetă. Chiar ne imaginam cum ar fi să avem aşa ceva şi să ne bem cafeaua sub un umbrar...
Biserica de la intrare... Acum când scriu îmi dau seama că am omis să îi arat Elizei bisericuţa mică...
Moara, unul din exponatele mele favorite, acum era deschisă spre vizitare...
Eliza, cu o fereastră faină...
O căsuţă mică, care i-a plăcut Elizei
Acum poveştile: Muzeul Satului se transformă şi ăsta este un lucru bun. Eu tot aştept să se extindă. Oricum se vede că cineva îşi dă silinţa...
Cine nu îşi dă silinţa? Îngrijitoarele căsuţelor... e adevărat acum erau mai multe decât de obicei şi cam două treimi din case erau deschise, însă pun pariu că doamnele de acolo nu ştiu să spună două lucruri despre casele pe care le păzesc. Ba mai mult, când am fost noi, trei dintre doamne mâncau seminţe şi scuipau pe jos. E deranjant să vezi aşa comportament în muzeu şi nu pe stadion. Şi e şi mai deranjant ca fix îngrijitoarele să facă acest lucru. Iar cel mai deranjant este că atunci când le faci observaţii, protestează... Vedeţi de ce zic că astfel de mahalagioaice nu au nimic de-a face cu muzeul. Ştiu că probabil fac analogii greşite, dar nu cred că seminţele au ceva în comun cu căsuţele din muzeu. Eu una dacă eram îngrijitoare mă apucam de capul meu să învăţ mai multe despre căsuţele pe care le păzesc...că şi aşa se presupune că stau degeaba...
O altă treabă nasoală este magazinul muzeului care este extrem de scump. Înţeleg că străinii sunt uşor de păcălit, da mi se pare enorm să dai 40 de lei pe o lingură de lemn. Apoi de la magazin mi-am luat un pliant cu Bucureştiul. Este în genul celor pe care le-am folosit în Londra şi Istanbul, numai că este de o calitate inferioară. Gârtia este subţire şi se vede ce este imprimat pe partea cealaltă. Explicaţiile sunt puţine şi laconice şi cel mai tare: Hard Rock Cafe şi Pizzaria Tratoria sunt atracţii turistice... locuri unde îţi laşi salariul dacă vrei să îţi scoţi prietenii în oraş...
Nu spun cine a editat ghidul, deşi puteţi intui, dar promit să mai caut un ghid competent al Bucureştiului...
2 comments:
da Raluk, mi-a placut la muzeu, atit de mult incit am sa mai merg acolo si singura si cu cei care mi-s dragi... nu ai pus casuta mea dun Tulcea, cu ferestre albastre si usi pictate...
Ei, hai ca am pus o casuta care ti-a placut. Nu am pus-o pe aia din Tulcea pentru ca am mai ilustrat un blog cu ea... Sper ca ti-a placut destul cat sa mai mergi si cu mine...
Post a Comment