Translate

November 15, 2009

Cineva sa îl domolească pe Băsescu

După ce acum cinci ani am trimis cred că zeci de sms-uri la prieteni pentru ai ruga să voteze cu Băse (ştiţi desigur sms-ul cu Congo) acum folosesc blogul pentru a vă ruga să fiţi atenţi la aceste chestii şi apoi să judecaţi singuri dacă vreţi sau nu o continuare a regimului băsescian: 1. Am scris şi pe blog despre mesajul PDL scris cu litere de neon pe fostul magazin Cocor - o greşeală prostească, de fapt doar începutul unui mare număr de greşeli... 2. Am primit în poştă un pliant al candidatului Traian Băsescu. Ştiu că faţă de acum 5 ani, Băse a pierdut oraşele mari, dar asta nu justifică sloganul: Băsescu pentru Bucureşti, 2000 - 2010 Băsescu, un deceniu pentru Bucureşti. Poate greşesc eu, dar nu trebuia ca Domnul Băsescu să fie preşedintele tuturor românilor, fie ei bucureşteni sau nu? 3. Pe acelaşi raţionament nu înţeleg de ce Băse nu a făcut filmuleţe şi cu Radu Moraru sau cu Răzvan Dumitrescu sau cu Corina Dragotescu sau cu ceilalţi jurnalişti, a făcut doar cu Mircea Badea şi Gâdea şi Stan? 4. Cea mai mare greseală a fost făcută ieri, la dezbaterea cu Crin Antonescu. Citez: decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă, le respectă, un bărbat căruia nu i s-a întâmplat niciun incident dramatic în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile. Desigur aţi aflat deja la ce s-a referit Băsescu, nu mai reiau. Spun doar că e nedemn pentru un preşedinte, fie el fost sau viitor, să îşi atace contracandidaţii pe astfel de motive. Chiar dacă ar fi fost adevărat ce a spus el nu trebuia să o spună. Nu cred că a fost adevărat pentru că mi se pare că Antonescu este un om sincer şi bun, mi-l amintesc atunci după incident şi era devastat, avea o faţă de om mort, acum după 5 ani, reuşeste să îşi refacă viaţa şi să îi ofere fetiţei o mamă, iar Adina Vălean este un om bun, o mamă bună, iar Băselu atacă pe acest motiv? RUSINE

No comments: