Beculeţe de sărbătoare

Dublin 2010 Bucureşti 2010

Decizii...decizii...

Mai sunt câteva zile până la "Anul Nou" şi eu nu am răspuns la nici una dintre întrebările esenţiale în alcătuirea unei ştiri. Parcă în nici un an nu am lăsat totul aşa pe ultima sută de metri... Asta e. Şi dacă vă aflaţi în aceeaşi situaţie poate o să vă amuze postarea pe care tocmai o citiţi. E aşa. Cine...în cazul meu cu cine îmi voi petrece "noaptea dintre ani"... am o groază de propuneri, dar nici una nu sare să îmi spună: da ăsta e un mod inedit de a petrece Revelionul... Ce voi face de Revelion? Evident dacă nu ştiu cu cine, nu prea am răspuns nici la ce. Propuneri sunt: mers într-o piaţă până la miezul nopţii sau stat în casă sau stat acasă la prieteni sau mers la un fel de restaurant... Când? Asta este o întrebare la care probabil spuneţi că am răspuns. Cand? de Revelion... ei bine eu am un alt când? Când mă voi decide unde îmi petrec Revelionul? Când voi găsi ţinuta perfectă? Când voi afla ce pot mânca sau nu de Revelion? Vedeţi sunt cel puţin trei când? care nu îşi găsesc răspunsul... Cum? e cumva legat de ţinută şi de întrebarea când. Cum mă voi îmbrăca? Acum probabil că veţi râde şi probabil că alţii au doar o ţinută sau nici una...eu am în cap vreo trei şi la fiecare le lipseşte câte o piesă esenţială. Şi uite iar un când? Când mă voi duce să îmi cumpăr de îmbrăcat pentru Revelion? Cui? Întrebarea asta nu îşi prea are sensul...cui ce? Cui îi pasă de Revelion? poate ar fi nimerită întrebarea asta...legat de cui? La final întrebarea unde? este de fapt întrebarea în jurul căreia se învârt toate. Unde îmi voi petrece Revelionul? Şi dacă găsesc răspuns la asta găsesc la toate şi la haine şi la mâncare şi la prieteni şi la tot. Deci Unde? este întrebarea care nu îşi găseşte răspuns... UNDE?

Crăciun Fericit, prieteni dragi!

Vă urez să aveţi cel mai frumos Crăciun din câte au fost până acum. Să fiţi alături de cei dragi, iar Moşul să vă aducă exact ce v-aţi dorit.

Îmi pare rău că nu sunt alături de voi şi că nu updatez blogul, dar promit că după Crăciun revin:D

Crăciun Fericit!

Dezamăgire

Asta am văzut pe chipurile celor 100 de pasageri ai zborului Blue Air care a făcut de la Dublin până în Bucureşti 36 de ore în loc de 4. Am intrat în vorbă cu două femei şi mai mulţi bărbaţi, toţi, dar toţi aşteptau români plecaţi la muncă sau la studii în străinătate, toţi cu contract, deci nu la furat sau la spălat la cur sau alte rahaturi, toţi în domenii ca IT, sănătate şi turism, cel puţin cei din IT şi sănătate eu zic că sunt peste medie, oameni cu o facultate şi cu toţii ştim că medicina nu este printre cele mai uşoare facultăţi. Oameni de care şi-au bătut joc pe rând irlandezii, compania Blue Air şi la final statul român. Acum îmi pare rău că nu m-am dus din prima zi pe aeroport, au fost doua femei care au stat la sosiri în Băneasa toate cele 36 de ore. Le-aş fi luat la mine acasă, am fi împărţit nervii şi disperarea împreună.

Nu vreau să mă lamentez aici, dar să suni din oră în oră şi să ţi se spună că încă aşteaptă o amărâtă de echipă să dezgheţe aripile, echipă pe care după cercetări am reuşit să aflu că era tocmită tot de Blue Air... să suni şi să afli că stau de la 8 dimineaţa până la 5 seara în avion, după ce cu o zi înainte stătuseră la porţile de îmbarcare de la 8 dimineaţa până la 2 noaptea, pentru că cei de la Blue Air habar nu aveau că aeroportul era închis... Asta mi se pare ştirea zilei, nu feţele adormite care analizau intrarea în Schengen. Asta şi tragedia de la Ocna Mureş - apropo acolo au căzut capete...că eu nu am auzit...

Am ajuns să vorbesc chiar la Aeroport în Dublin...aveau mâinile legate (deşi între noi fie vorba puteau face ceva) era vorba de români şi de compania contractată de ei. Abia când aceeaşi români au ameninţat cu o mică revoluţie în avion şi a fost nevoie de poliţia aeroporturlui să calmeze spiritele, aripile avionului au fost curăţate în jumătate de oră şi peste o altă jumătate de oră avionul decola.

Cine e vinovat? Habar nu am, am ajuns însă să cred că vinovaţi sunt tot cei care au tras cel mai tare, pentru că au ales Blue Air...

În rest...Trăim în România...încă...

Minuni hand made de la Andreea

Pe Andreea probabil că o ştiţi deja, dacă nu de pe blogul meu, după minunăţiile pe care le face. Toate hand made. Am deja multe din lucruşoarele concepute de ea, dar astăzi vreau să vă arat două coliere faine şi poate mă ajutaţi voi pe care să îl aleg pentru noaptea de Revelion. Eu l-aş vrea pe cel roşu, da nici cel cu roz nu e de lepădat. Grea alegere...

Trebuie să vă spun că Andreea a făcut aceste coliere (care au şi cercei asortaţi) într-o săptămână deşi era aglomerată cu alte comenzi specifice sărbătorilor. Deci dacă vreţi ceva rapid, frumos şi de calitate şi nu în ultimul rând unic nu ezitaţi să o contactaţi. Probabil pentru anul ăsta e cam târziu, dar anul nou e lung şi vine şi vara, iar colierele şi bijuteriile create de ea se potrivesc oricărui anotimp:D

România reală...

Din păcate încep să mă distanţez din ce în ce mai mult de ideea de România ca fiind ţara mea şi de români ca fiind ai mei. Şi oricât aş vrea să nu scriu acest post el practic se scrie singur pentru că în ultimele luni nu am simţit decât dezamagire. Doar ieri, în timp ce toate televiziunile mâncau rahat cu Spaţiun Schengen, sute de români erau blocaţi pe aeroporturile din Anglia, Franţa şi Irlanda. Aţi văzut voi vreo ştire în acest sens? eu nu, pentru că am stat doar pe canalele de ştiri. Şi pentru că am fost implicată personal în treaba asta să vă expun câteva fapte. Alin trebuia să ajungă în ţară ieri la ora 16, azi e deja 10.30 şi încă nu a plecat din Dublin. Să sperăm că azi pleacă, după ce ieri toată ziua a stat pe aeroport, ba chiar a stat la porţi pe un loc strâmpt după ce pe la ora 12 i-a dat jos din avion. Seara şi-au dat seama că nu vor pleca deloc şi spiritele s-au încins, după cum puteţi vedea din postarea de pe net. Totul s-a întâmplat din cauza vremii proaste, deci nu o cauză umană, dar nervii şi scandalul şi tratarea oamenilor ca pe vite puteau fi evitate... Vă spun doar că un avion Malev, aflat în aceeaşi situaţie şi-a anunţat pasagerii cu ore bune înaintea românilor că nu vor zbura decât a doua zi. Încep să cred că ungurii au două creiere sau că la noi totul se face de-a futu-i măsa. În primul rând, compania Blue Air. În ţară răspundea extrem de greu o domnişoară care era mai prost informată decât mine, îi spuneam eu ce să spună în caz că sună şi altcineva. Acolo compania avea o altă domnişoară care habar nu avea. OK compania nu e românească, dar toţi erau români. Aeroportul Băseasa anunţa zborul ca ajungând la timp până aproape de ora sosirii, apoi s-au prins că e anulat. Şi după o zi întreagă de stres în care am zis să fiu un om normal, am căutat numărul purtătorului de cuvânt şi al luat-o pe altă cale. Şi am aflat aşa, că poate veţi fi şi voi într-o situaţie asemănătoare: dacă avionul are o întârziere mai mare de 5 ore, automat pleacă a doua zi, pentru că piloţii trebuie să se odihnească. Lucru uman şi firesc...strica dacă se comunica asta şi celor de acolo şi nouă de acasă? Nu s-a comunicat şi în loc ca la ora 16 pasagerii să plece acasă sau la hotelul pregătit pentru ei, au stat de tâmpiţi în aeroport până aproape de ora 2 noaptea, ora Irlandei, deci ora 4 ora noastră. Şi pentru ce? pentru că suntem români şi pentru că ne merităm soarta. Nu era mai frumos şi mai civilizat să comunice aşa cum a făcut Malevul? Atunci nu mai existau spirite încinse, amenii nu erau păziţi cu poliţia şi scoase bagajele din aeroport... Nu i-a liniştit nimeni pe oamenii ăia că au locurile asigurate în avion, pentru că avionul venise în acea zi din România şi nu pleca fără ei, pentru că zborurile Blue Air spre România din Dublin sunt o dată la două zile, deci nu se suprapuneau cu nimeni... Tot eu am sunat la purtătorul de cuvânt, apoi l-am sunat pe Alin, care a făcut primul gestul de a pleca... Aşa că domnilor care lătraţi acum cu Spaţiul Schengen, vă propun să faceţi o călătorie până la Istanbul, unde Turcia nici măcar în UE nu este. Aia ţară care merită în UE, în Schengen şi în orice vreţi voi...pe România eu una aş scoate-o din Europa şi aş trimite-o în Africa, dar mă tem că şi acolo sunt ţări mai dezvoltate decât noi...

Dea, pur şi simplu adorabilă

Poate vă era dor de Dea...ei bine cum a nins am ieşit prin zăpadă. Bine după fazele cu şchiopătatul am crezut că nu îi va mai plăcea prin zăpadă, însă m-am înşelat... trebuia să o fi văzut cum alerga şi ţopăia şi căuta zăpadă necălcată de altcineva... Normal că aveam aparatul la mine şi normal că i-am făcut cât mai multe poze.

Cinci lucruri pe care trebuie să le ştii înainte de a te întâlni cu un jurnalist

Dimineaţă am găsit acest articol şi este mai mult decât adevărat. Bine probabil ştiţi părerea mea despre cine e jurnalist şi cine nu şi că eu nu prea mă consider jurnalist, dar vorba unei practicante de la noi: câţtigi bani din presă, eşti jurnalist. Aşa de mult s-au simplificat lucrurile de când am terminat eu facultatea... În fine, să revenim la articol, care mie mi se pare foarte aproape de adevăr. Primul lucru pe care trebuie să îl ştii despre un jurnalist, înainte de a te implica într-o relaţie cu el/ea este că îşi dă seama de anumite chestii ascunse, să spunem că are un al şaselea simţ pentru asta. Îmi place caracterizarea din articol aşa că pur şi simplu am să o copiez aici: We spend all day separating fact from fiction, listening to PR cronies and dealing with slimy politicians. If you make us do the same with you, you’re just gonna piss us off. Într-o traducere a la Raluca ar fi aşa: jurnaliştii îşi petrec toată ziua separând adevărul de ficţiune, ascultându-i pe prietenii lor din PR şi au de-a face cu politicieni libidinoşi. Dacă îi faci să aplice aceleaşi metode cu tine, nu vei face decât să îi enervezi. Al doilea lucru pe care trebuie să îl ştii este că la un moment dat o opinie de-a ta sau o întâmplare din viaţa ta va deveni subiect de articol. Jurnaliştii scriu despre viaţă, iar dacă faci parte din viaţa lor este imposibil să nu se întâmple. Ia-o ca pe un compliment şi treci mai departe. Al treilea lucru: jurnaliştii se cred mai deştepţi decât tine. Aici treaba e un pic falsă. Da suntem la curent cu tot ce mişcă şi puteam aborda o sumedenie de subiecte, de la vremea de afară la politica mondială, trecând prin economie şi indemnizaţiile mamelor, dar eu una nu consider că jurnaliştii sunt cei mai deştepţi oameni de pe planetă, doar că intră în fişa postului lor să fie informaţi. Exemplul celor din articol este că jurnalistul te va corecta când vei spune un cuvânt greşit, chestie care îmi suna aşa de cunoscut de nu vă închipuiţi... Al patrulea lucru este că jurnalistul nu va pune job-ul pe primul loc în mod evident, dar trebuie să fiţi conştient că aşa va fi. Şi un alt exemplu familiar mie, statul la serviciu în timpul momentelor inportante dintr-o relaţie sau lucratul de sărbători. Bine dacă luam strict exemplul eu mă pliez perfect, dar niciodată nu am considerat cariera mai presus de familie, probabil că sunt un nou tip de jurnalist... Şi la final al cincilea lucru este că nu veţi fi dezamagiţi dacă vă întâlniţi cu un jurnalist. Our lives are never boring and each day is different. Aşa o fi, nu zic nu... Boring sau nu (în sensul în care folosea Inna cuvântul) viaţa alături de un jurnalist, fie el şi din România, unde nu se mai face presă de ceva vreme, e totuşi interesantă. Nu mai e cazul meu, dar dacă sunteţi la primele întâlniri cu un jurnalist citiţi articolul.

Locuri călduţe din Bucureşti

Pentru că în sfârşit a venit şi la Bucureşti iarna e mai greu să găseşti un loc unde să te întâlneşti cu prietenii. Eu am identificat câteva, şi din start vă spun că am exclus mall-urile şi hipermarketurile pentru că alea nu mi se par locuri de înâlnire... În fine, ar fi restaurantele sau ceainăriile despre care am povestit deja pe aici, dar am găsit şi locuri noi.

Primul ar fi ciocolateria din pasajul universităţii. Nu am poze de acolo, dar este un loc fain unde să aştepţi pe cineva. Pentru că este mai mereu aglomerat nu prea ar fi un loc unde să îţi petreci mai mult de o oră...

Apoi, sub Cărtureştiul de pe Magheru s-a deschis o ceainărie faină. Bine Cărtureştiul merită să îţi petreci acolo câteva ore, pentru că eu am intrat pentru o carte şi am ieşit după 4 ore. Şi nu am stat în ceainărie...

Dacă nu ştiaţi deja Cărtureştiul este foarte fain şi cu gust amenajat. Mie una îmi place bucătăria de la subsol...

Tot de acolo puteţi cumpăra vinuri...bine în general preţurile în Cărtureşti, la orice, sunt mai mari decât în altă parte, dar decorul merită să zăboveşti...

O fostă sobă sau oricum ceva care mergea pe bază de cărbuni, tot în subsol la Cărtureşti

Dacă suportaţi un pic frigul, în centrul vechi s-a deschis un mic târg. Găsiţi acolo şi vin fiert care cred că o să vă încălzească...

Târgul este ca un târg, cu nimicuri...eu am prins aici nişte figurine acoperite de zăpadă

Aşa arată o căsuţă cu dulciuri

Şi tot în centrul vechi s-a deschis acest local. Nu am intrat şi nici nu am cumpărat nimic, dar în frigul de afară îţi dădea o stare bună.

Tot fain de stat niţel este şi fast food-ul Divan. Îi zic fast food pentru că nu prea poţi sta acolo, dar de un ceai şi un humus la lipie...

Ramă toscană

În Florenţa mi-am cumpărat nişte magneţi din faianţă care arătau cam cum arată rama mea. Aş fi vrut sincer să îmi cumpăr o farfurie cu acelaşi desen, dar erau prea mari si prea scumpe. Chiar dacă nu s-ar fi pus problema banilor (desi 30 de euro pentru o farfurie mi se pare cam mult ţinând cont că o pereche de cercei de murano facuti la minut era 6 euro), se punea problema greutăţii bagajurul care nu ar fi trebuit să fie mai mare de 10 kg.

Şi cum stăteam azi şi mă gândeam la Florenţa şi la ce am ratat de vizitat pe acolo mi-a dat prin cap să îmi fabric propria Toscana. Şi arată cam aşa cum vedeţi în poză. Am chiar şi fotografia potrivită pentru o asemenea ramă, problema e ca nu mai am locuri în casa pentru ele. De aceea în ultima perioadă m-am axat pe altceva, deşi recunosc că ramele îmi ies cel mai bine...

Apropo de rame, pe cea cu munţi aţi văzut-o? probabil că da, dar nu îmi mai aduc aminte. E destul de simplă şi îmi aduce aminte de o excursie la munte. Oare când va fi următoarea?

Pentru cei interesaţi, iată câteva detalii să le spunem tehnice: ramele se găsesc la IKEA, ultima dată erau 7 lei trei rame. Sunt din lemn nepictat. Pentru pictură eu am folosit culori acrilice ce se găsesc mai peste tot de la Diverta şi Cărtureşti până la Cora şi Carrefour. Eu le iau de la un magazin de lângă Gara de Nord şi costă cam 9 lei un tub mare de vopsea. Tot de acolo mi-am cumpărat şi conturul negru, care recunosc nu îmi iese foarte bine, dar cu cât e mai naiv cu atât mai bine. Apoi ramele sunt lăcuite. La început am folosit un lac incolor tot de la IKEA, îmi rămăsese după ce am meşterit noi mobilele din casă, dar mai apoi de la acelaşi magazin mi-am cumpărat un lac special pentru culori acrilice. Un borcănel destul de mare este 20 de lei. Lacul pe lângă că e special se şi usucă foarte repede şi poţi lucra cu el chiar în casă pentru că nu miroase.

Cam asta e tot. Sper să vă placă... nu e chiar greu, vă trebuie timp şi inspiraţie:D

Spor la lucru!

Toate femeile căsătorite o urăsc pe Raluca

Mă refer aici la personajul Raluca din filmul Marţi, după Crăciun. Noroc cu Gazeta Sporturilor că am reuşit şi eu să văd filmul. Ce vă recomand e să nu îl vizionaţi decât dacă aveţi persoana iubită lângă voi şi nu la o mie de kilometri depărtare, chiar dacă mai sunt puţine zile până se întoarce...

Tema e simplă: un bărbat - două femei (de ce nu e niciodată invers??). Una soţia, mama copilului lor, cealaltă amanta. Întâmplător o cheamă Raluca, de acolo şi titlul postării mele. Acum părerea mea o ştiţi deja sau o intuiţi şi de asemenea intuiţi de partea cui sunt, despre film însă ar fi câteva chestiuni.

Prea multă nuditate gratuită sau poate regizorul a vrut să facă o paralelă între soţie care îşi dezgoleşte doar picioarele şi amantă care e mai tot timpul goală (din trei scene cu ea, două o arată cum a lăsat-o mama natură). De fapt tot filmul e o paralelă între cele două: amanta e tânără şi atrăgătoare, e deşteptuţă şi nu pretinde aparent nimic, nevasta e niţel mai neîngrijită (deşi arată bine), e preocupată de copil şi casă şi mai apoi de el şi îl mai cară şi prin magazine şi îl plictiseşte cu chestiuni familiale, gen cadourile de Crăciun...

Ce mi-a plăcut e că cele două, deşi aparent la fel sunt total diferite, contrar opiniei că toată viaţa căutăm acelaşi tip de bărbat sau femeie... Cât despre el, e un pic ciudat cum un bărbat cu puţină burtică şi celulită cât cuprinde şi deloc atrăgător nu se mulţumeşte cu nevasta frumuşică şi de casă ci alege amanta de care aparent "s-a îndrăgostit"... Chiar finalul e cumva în coadă de peşte şi poţi crede oricare din variante, însă mie mi-ar plăcea să îl lase să vadă cum e să te înghesui în garsoniera amantei care nici măcar nu catadixeşte să se întoarcă de la mămică-sa de Crăciun...

E un plus faptul că nu mai speculează teme sensibile pentru societatea din România ci o temă cumva universală, că mă tem că infideli sunt cam peste tot în lume.

Per total e un film bun

Alte lucruşoare deghizate de mine

Despre cutia de mai sus v-am mai povestit şi aici. Face parte dintr-un set de trei cutii în formă de inimă pe care le-am cumpărat de la IKEA. Pe primele două le treminasem încă de atunci, doar că nu le lăcuisem, însă pe cea portocalie nu prea ştiam cum să o termin. Şi cum făceam într-o zi curat în locul unde îmi ţin eu toate prostioarele am găsit punguţa cu frunze despre care am scris aici. Şi după ce m-am chinuit niţel să extrag silicon dintr-un tub am lipit veşnic frunzele de cutie. Şi după ce le-am lăcuit pe toate zic eu că sunt gata...

O altă meştereală mi-a venit în cap când am terminat o sticlă cu sirop tot de la IKEA, ştiţi voi sirop din ala de soc. Şi pentru că era frumuşică m-am chinuit o groază să îi scot eticheta. Apoi am lipit pe ea nişte crăciuniţe, apoi o fundă şi asta a fost. Mi-o închipui ca decor pe undeva sau poate chiar fi folosită...

Într-o dimineaţă soarele bătea exact prin sticlă şi lumina frumos crăciuniţa principală. Aşa că i-am făcut o poză special pentru voi:D

Dea, fashionista

V-am povestit deja de aventura de la Dragonul Roşu şi v-am spus că am cumpărat cadouri pentru copii, dar şi pentru oameni mari. Toate le-am depozitat într-un colţ al sufrageriei până la Crăciun sau până mă voi îndura să le mut în debara. Şi într-o dimineaţă aud pe cineva trăgând de o pungă, tocmai punga cu cadouri. Şi cum altă vietate în casa în afară de Dea nu am m-am culcat înapoi. După aproximativ o oră de zgomote mă ridic din pat. Dea mea sfâşiase punga şi acum stătea în mijlocul a o grămadă de cutii şi desfăcuse o punguţă cu clămiţe pe care i le-am cumpărat unei fetiţe care le face cadou mai apoi băieţilor. Cred că sunt vreo 50 de clămiţe. Se uita la ele şi mi-a întins cu botul vreo două. Eu ce să fac i le-am pus în păr şi i-am făcut o poză...

Dea cu clămiţe...

După i-am oprit şi Deei vreo 5 clămiţe şi am refăcut sacul cu jucării ca în 5 minute Dea să îşi adjudece şi un baticuţ cumpărat tot pentru ea, dar vroiam să i-l dau de Crăciun...

Şi ce să fac i-am pus şi baticuţul să fie la modă... Acum umblă cu el prin casă şi plânge dacă îl iei. De fapt prevăd o lactaţie falsă pentru că îşi cară bila din imagine după ea şi zice probabil că e puiul ei. A încercat chiar o dată să o îngroape în covor... Noroc că am Eqvagelul pregătit:D

La plimbare prin Dragonul Roşu

Nu am fost niciodată în standurile din Bucureşti, nici când era Europa, nici la Niro, nici nicăieri. Acum am aflat că toate s-au desfiinţat şi că mai există doar Dragonul Roşu. Şi acest "centru comercial" are site unde pare civilizat şi unde am decis cu Eliza să mergem sâmbătă. Eu voiam să fac poze, multe poze, Eliza voia condimente chinezeşti aşa că am plecat. Cam cu noaptea în cap aş zice eu (adică la 9 dimineaţa), dar standurile sunt deschise încă de la ora 4. Taximetristul s-a uitat la mine şi m-a întrebat direct "Da ce căutaţi domnişoară acolo?". Eu i-am spus sinceră că vreau să fac poze, aşa că el m-a îndrumat spre clădirea principală unde chiar puteam poza ceva că celelalte sunt standuri, da chiar standuri, ca cele din Siraj de la Iaşi sau cum a spus Eliza ca în nu ştiu ce bazar în Suceava. Standuri cu de toate, grupate cumva pe categorii. Aşa că am mers spre corpul central care se cheamă Mega Store şi care de la intrare arată ca un mall invadat de buticari. Are chiar şi lifturi cu geamuri ca la Unirea şi scări rulante, iar produsele sunt fix cele din Unirea, Cocor sau mall-uri. Da identice, doar că la preţuri muuult mai mici. Bine totul e să treci de şocul iniţial şi apoi să ai un al 6-lea simţ al orintării în spaţiu, pentru că nu vei gasi niciodată din prima ce cauţi. Aşa că noi după ce şi-a luat Eliza condimente, am urcat la al doilea etaj al clădirii principale şi am mâncat chinezării, despre care Eliza spune că sunt foarte bune. Eu nu mă omor cu mâncarea chinezească, dar puiul pe plită încinsă cu orez simplu mi-a plăcut. Şi apoi ne-am decis cam ce am vrea să cumpărăm. Eu una căutam cutii din lemn să le pictez şi Eliza voia cam tot acelaşi lucru aşa că îndrumate de chelner ne-am dus în Dragonul 8. Acum nu ştiu dacă sunt 8 hale cu standuri, dar aşa se chema hala în care am intrat noi. Nici urmă de cutii sau alte articole de papetărie aşa că ne-am orientat şi noi spre jucării. Am cumpărat tot felul de nimicuri şi am plecat acasă. Acum eu am înţeles aşa. Nu veniţi cu maşina în Dragonul Roşu decât daca aveţi nervii mai tari ca ai lui Alin (şi cunoscătorii ştiu despe ce vorbesc) la ora 9 nu era loc să mişti un ac în parcare. Cu greu găseai unde să parchezi, deşi parcarea părea uriaşă. Erau cozi la intrare, dar şi la ieşire şi totuşi nu erau locuri de parcare. Pe mine taxiul m-a costat 15 lei şi la dus şi la întors. Bine dacă plănuiţi să luaţi tot Dragonul acasă poate e mai bine să veniţi cu maşina proprie sau poate e mai bine să nu mergeţi în week-end. Că eu chiar nu ştiu cum e atmosfera în timpul săptămânii... Apoi nu mergeţi la Dragonul Roşu ca la "pomul lăudat". Deşi lucrurile sunt mai ieftine decât în mall-uri sau hipermarketuri mie mi s-a părut că sunt şi de o mai proastă calitate. E doar părerea mea. Bine eu sunt influenţată şi de faptul că nu puteai proba nimic, rar găseai mărfuri la bucată şi marea majoritate avea mărimi universale... Deci haine eu una nu mi-am luat. Prefer Debenhams...poate touşi nu or fi toate din Dragon, că mărfuri cu etichetă Zara am văzut... Din Dragonul Roşu merită să iei jucării (în dragonul 7) că sunt ieftine şi sunt exact cele pe care le-am văzut pe Disney Channel, merită să iei condimente sau mâncăruri chinezeşti şi dacă te încântă, să mănânci chinezării. Mai merită decoraţiunile de pom (o instalaţie tip perdea care în Cora este 50 de lei în Dragon e 10), eventual mici cadouri, mici decoraţiuni de casă, farfurii (am văzut unele chiar faine), lenjerii de pat sau pilote (este un stand la primul etaj în clădirea principală unde am văzut nişte lucruri drăguţe şi de bun gust) şi eventual covoare... Astea sunt concluziile mele...acum vă las şi cu cele câteva fotografii...

O scenă tipică de Crăciun, doar că mi se părea că pruncul era ataşat de gâtul Mariei şi nu de mâinile ei...

Decoraţiunile scării rulente

Zahăr pentru rockeri - zahăr din trestie

Vin din orez

Pudră pentru picioare puturoase

Toate produsele astea se găsesc într-un gen de supermarket cu produse chinezeşti de unde Eliza şi-a cumpărat condimente. Magazinul este la primul etaj al coprului central

Decoraţiuni de Crăciun

Din păcate nu am fotografiat standurile, dar erau standuri obişnuite...

Spor la cumpărături:D

Să ai un câine nu e chiar o glumă...

Am fost contrariată de campania pe care o duce o asociaţie pentru protecţia animalelor de Crăciun pe facebook. În mare e "adoptă un căţel-pisicuţă sau orice de Crăciun". Păi toată campania este împotriva unui principiu pe care mi l-am însuşit când am decis să am câine: nu da cadouri de Crăciun animale pentru că până la Revelion vor fi în stradă. Adică ok dacă cineva îşi doreşte mult şi ştii că are condiţii să îl ţină şi timp şi disponibilitate, hai mai treacă-meargă, dar să faci cadou de Crăciun un animăluţ mi se pare cea mai crudă chestie. Pentru că tu scapi cu un cadou frumos, dar poate proprietarul animăluţului nu este dispus să îl plimbe de cel puţin două ori pe zi sau să îi schimbe lădiţa cu nisip sau să se chinuie între 3 şi 6 luni cu animăluţul să deprindă uşurarea când şi unde vrea şi poate stăpânul. Şi într-o săptămână îşi dă seama că deşi îşi dorea un animăluţ nu poate să îi facă faţă. Şi cazul fericit este cel în care încearcă totuşi, animăluţul i se lipeşte de suflet şi ajung ei la o comuniune pe care toată lumea o va invidia, dar cazul nefericit e că animăluţul va ajunge în stradă sau de la un stăpân la altul. Şi acum sincer chiar îţi doreşti aşa ceva?

O altă chestie: din ce am citit eu şi din ce mai ştiu nu este indicată cumpărarea unui animal de companie copiilor sub 9 ani. Bine poate un hamster sau un porcuşor de guineea...dar şi ăştia trebuie monitorizaţi atent să nu se înmulţească, trebuie curăţaţi, treburi de care vă veţi ocupa tot voi, "oamenii mari" şi nu copii. Cică după 9 ani copilul este capabil să îşi asume responsabilităţile pe care le presupune un animal de companie. Orice animal de companie.

Concluzia şi rugămintea mea ar fi NU faceţi din animăluţe, cadouri de Crăciun! indiferent de ce campanie feisbucească desfăşoară o asociaţie sau alta. Câinii sau pisicile propuse spre adopţie vor fi, din păcate, acolo şi după Revelion. Şi dacă vreţi să faceţi o faptă bună mergeţi cu cel în cauză la un adăpost, vedeţi toate animăluţele şi luaţi o decizie. Ca la orice lucru procurat online, eu am mici rezerve...

Decizii inspirate în alegerea cadourilor, vă doresc!

Oare mai vine Crăciunul?

În week-end am fost într-un loc despre care am să vă povestesc mâine. În principiu un loc unde se fac cumpărături, dar nu un mall sau hipermarket. Un alt fel de loc...vă spun mâine, ei şi chiar dacă acel loc era decorat de Crăciun şi chiar dacă am luat cadouri pentru copii şi chiar şi pentru oameni mari şi chiar dacă s-au aprins luminiţele prin centru şi chiar dacă sunt târguri de cadouri, parcă, parcă nu mai vine Moş Crăciun. Bine poate sunt sub influenţa soarelui de afară care deşi îi place Deei, nu lasă ninsoarea aia zdravănă să acopere Bucureştiul...

Vedeţi voi, da chiar şi beculeţele aprinse prin centru se tremină după Piaţa Universităţii. Adică primarul sectorului 1 nu s-a putut înţelege cu cel din 3 sau care o mai fi la Unirii şi spre Basarabia să pună şi el beculeţe identice în acelaşi timp?

Nu ştiu, ideea e că îmi e dor să cred în Moş Crăciun...în ideea e bine, de linişte...ştiu că spun prostii şi că poate nu înţelegeţi, dar oamenii pe stradă sunt prea preocupaţi să se uite în sus şi când o fac e probabil o emisiune gen "camera ascunsă". Toată lumea aleargă după cadouri, dar nimeni nu mai face cadouri de dragul gestului, al semnificaţiei... Nimeni nu mai dă cadouri pentru că aşa simte ci pentru că TREBUIE pentru că a primit la rândul lui un cadou şi acum întoarce gestul.

Veţi zice probabil că iar s-a ţăcănit Raluca... Tocmai eu care nu mai cred în Moş Crăciun de pe la 7 ani. Tocmai eu care le-am spus şi demonstrat copiilor de la bloc că nu există Moş Crăciun. Tocmai eu care am îmbrăţişat cu ambele mâini aspectul comercial al sărbătorii. Da tocmai eu vreau să cred că există minuni, că există zile bune, că există oameni minunaţi, ca mai există prietenii sincere, că mai există speranţă pentru că eu una am pierdut-o de mult. Sunt depresată de vreo lună. Nu îmi iese nimic şi nu mai cred că îmi va ieşi vreodată. Am mici victorii, dar trecătoare. Aşa că "de Sărbători" vreau să mă bucur ca în copilărie, vreau surprize, vreau cântece, vreau dulciuri, vreau prieteni, vreau Moş Crăciun. Asta vreau eu, voi ce vreţi?

Minunăţiile mele hand made

De când am descoperit fenomenul nu m-am mai oprit din achiziţionat. Poate nu le port pe toate, dar măcar o dată am facut impresie faină cu ele, iar pe unele le port mai mereu sau îmi decorează casa. Cum zicea o amică: fac parte din stilul tău, cum zdrăngănelele sunt stilul Andreei Esca:D. Nu m-am mai uitat de mult la "ştirile de la ora 7" să ştiu dacă mai are broşe sau bijuterii, dar probabil cu toţii ştiţi despre ce vorbesc.

Şi ca orice client al sistemului am artişti preferaţi, oameni de la care aş cumpăra tot, oameni care fac produse testate de mine pentru rezistenţă şi originalitate, dar şi artişti noi. Bine ei or fi mai vechi, dar sunt noi pentru mine. Aşa se face că în ultima lună mi-am achiziţionat nişte frumuseţi hand made pe care vreau să vi le arat.

Cerceii de la Petra Bijoux - pe care vreau să îi port de Revelion, îi văd alături de un corset albastru şi de nişte pantaloni tot albaştri uşchiţi rău. Pantalonii îi am deja, dar la corset lucrez încă:D

Şi broşele de la The Craft Desk - pe cea verde mi-am pus-o pe haina verde şi mi se pare că se potrivesc de minune...unde mai pui că sunt şi admirată pe stradă sau în autobuz...

Bine nici nu mai pun aici minunăţiile pe care le am de la Andreea, multe dintre ele au ajuns deja cadouri la voi şi deja ştiu că le apreciaţi şi le purtaţi. Cred că deja am mai scris pe undeva de ce apreciez produsele hand made şi de ce mie una mi se par că se pot purta chiar şi cu bijuteriile mele de aur. Acum am vrut doar să mă laud:D

Politica din România este ca serialul Tânăr şi Neliniştit

Nu în sensul că e o politică făcută de oameni tineri şi neliniştiţi ci în sensul că dacă ai pierdut să zicem o mie de episoade şi vezi doar unul cam ştii totul despre serial. Eu cam din septembrie, de pe la mijloc, nu mă mai uit la emisiuni politice, nu mai dau pe programele de ştiri, mă uit doar la filme, la desene animate, la videoclipuri, ascult muzică de Crăciun...dintr-astea. Nici chiar de Mircea Badea, care mă adormea în fiecare seară, nu am mai avut nevoie. Şi ieri nu ştiu cum am ajuns pe Antena 3 la În gura presei. Şi nu am adormit decât spre final, dar erau aceleaşi subiecte, aceleaşi frământări politice... Când am încetat eu să urmăresc evenimentele politice opoziţia, adică PNL şi PSD, pregătea o moţiune de cenzură. Probabil că nu a trecut pentru că Mircea Badea îl înjura tot pe Boc şi tot pe Băsescu şi evident tot pe Udrea. Nimic nou...totul e ca în Tânăr şi ne-a liniştit...pierzi nişte episoade, dar nu se întâmplă mare lucru...

În Irlanda câinii stau în pub-uri pe canapea...

Mi-a trimis Alin o poză făcută cu telefonul mobil (cred că ştiu cam ce să îi iau de Crăciun, un telefon mobil cu o cameră mai bună:D) dintr-un pub din Dublin. Nu o fi clară poza da pricepeţi şi voi că e un căine care stă pe o canapea. Judecând după cât de greu introduci câini în Irlanda (dacă ar merge acolo Dea ar trebui să facă o serie de teste şi vaccinuri şi tot nu am fi siguri că scapă de carantina de 6 luni) e cumva normal ca mai apoi să îi tratezi ca pe nişte prinţi. De fapt povestea este un pic alta: câinele este al unor clienţi fideli ai pub-ului, deci şi ea (pentru că vorbim de o căţea) e clientă fidelă şi e normal să aibă locul ei. E cumva o excepţie... Ce mă miră pe mine e că nimeni nu protestează, cum s-ar întâmpla în România, unde puritanii care îşi cacă copii în staţia de autobuz ar fi primii care ar comenta că un câine şade pe o canapea într-un local unde se mai şi mănâncă. În România nu ai voie să intri cu un câine într-un local oricât de cuminte şi de curat ar fi câinele...

Broaşte ţestoase decorate de mine

Să mai scriu şi puţin despre hand made că poate vă era dor. După ce m-am plimbat prin Italia mi s-a făcut aşa un dor de casa mea, de culorile mele şi de meştereală de nu vă imaginaţi. Şi cum nu prea mai aveam lipici şi nici cutii şi mai vroiam eu şi nişte culori am decis să mă aprovizionez. Aşa că într-o seară, aproape de ora închiderii, am ajuns la magazin. Şi pentru că eram singură şi probabil pentru că se grăbeau să închidă fetele de acolo mi-au acordat o atenţie specială. Nu că altă dată ar fi fost nepoliticoase. Şi mi-am luat lipici şi culori şi am dat peste ceva interesant. Figurine din ipsos. Broscuţe, căţei, ursuleţi şi maşinuţe. Puteam eu să rezist tentaţiei de a personaliza prima mea broască ţestoasă? Aşa că mi-am luat patru figurine, iar azi o prezint doar pe prima: BROASCA ŢESTOASĂ

Aşa arată fără să fie pictată. De fapt sunt nişte puşculiţe, iar celelalte trei vor fi făcute cadou.

Alin a decis că solzii sunt marca mea aşa că am zis ca prima broscuţă să o fac cu solzi. Pe următoarea vreau să o fac mai flower power asa... Oricum puteţi fi siguri că le veţi vedea pe toate pe blog:D

Ne merităm soarta

Îmi pare rău, dar aşa e. Suntem un neam de nesimţiţi, proşti, puturoşi şi slugi. În Italia (bine poate şi din cauză că este o ţară plină de români) am simţit pe propria piele că româncă fiind nu sunt bine văzută. Şi de ce? Mă intriga la culme treaba asta, pentru că eu eram turist ca oricare turist. Şi poate că mă ungea la suflet când mi se spunea că sunt englezoaică şi că nu am faţă de româncă. Şi când ţi se întâmplă de două-trei ori cam începi să îţi pui întrebări. Întrebări care şi-au găsit răspunsul încă din Italia, din autocarul care mă aducea din Veneţia la aeroportul din Treviso. Acel autocar pleacă din Veneţia Piaţa Roma, opreşte în Veneţia Mestre şi te lasă la aeroport. Durata călătoriei e de aproximativ o oră în funcţie şi de trafic. Ei bine eu una m-am simţit în România încă din acel autobuz unde din 30 de oameni, 5 erau români. Hai 6 că şi eu tot româncă eram. Să vă explic de ce: eram aşadar în autocar. Oreşte în Mestre, şoferul deschide rampele alea de bagaje, se urcă doi oameni şi coboară doi. O femeie şi un copil. Femeia dezbracă copilul şi îl lasă să se cace de pe o bordură, ca câinii. Normal că nu strânge. Normal că era autogară şi deci avea toaletă. Normal că era româncă... În aeroport. Mă duc la toaletă şi eram să intru în salonul mama şi copilul, care e lângă toaleta pentru femei. Salon spaţios, curat, luminos. Am admirat camera şi am plecat la baie. Cum avionul avea întârziere am aşteptat cam o oră pe nişte banchete. Lângă mine se aşează doi: el, ea şi copilul urlător. Da urlător rău. Bafta mea. Dau să plec şi nici una nici două ea îşi scoate o ditamai ţâţa şi o înfinge pe gâtlejul plodului. În văzul tuturor. La doi paşi de salonul mama şi copilul. Şi nu era vreo feministă din aia care musai îşi alăptează copilul în public pentru că e dreptul ei să o facă. Nu, era o româncuţă din aia plinuţă şi cu par lung strâns într-o coadă banală la spate... Tatăl prevăzător ma întreabă dacă mă deranjează. Normal că mă deranja. Repet avea unde să o facă într-un mod mai curat, mai igienic şi să nu se holbeze toţi la ea. Să vă mai spun cum le zic eu la astea???? Prefer să nu... Apoi nu mai spun că în avion îmbulzeală la bagaje, neastâmpăr, singurii oameni cu copii mici erau români (şi nu doar în avion, peste tot în Viena, Florenţa sau alt oraş), nesimţiţi care vorbeau la telefon deşi avionul nu atinsese pământul, îmbulzeală la ieşire... Românisme. Suntem recunoscuţi pentru astea... Şi dacă aveaţi cumva impresia că ţiganii ne duc renumele peste hotare, staţi liniştiţi că ni-l ducem şi singuri fără probleme. Nici unul din personajele de mai sus nu era ţigan...

Veneţia - Siena - Florenţa - Sfaturi, preţuri, comentarii...

Voi începe cu preţurile pentru că am văzut că postarea similară din concediu este cea mai vizualizată postare de pe acest blog. Chiar dacă în mare preţurile le-am mai publicat de-a lungul postărilor le voi relua şi aici.

Aşadar: trenul de la Veneţia la Florenţa, doar dus costă 21 de euro, iar întors 42. Diferenţa se explică prin tipul de tren. În Italia sunt trei tipuri de trenuri: Eurostar, echivalentul Intercity la noi, care merge mai repede, dar şi costă aproape dublu, a doua categorie, Intercity, echivalentul rapidurilor la noi, care face cam cu o oră mai mult şi costă jumătate cât Eurostar şi la final trenurile Regionale care fac dublu ca timp faţă de Eurostar, dar costă până în 10 euro, depinde de distanţă. Dacă nu aţi priceput nimic din ce am scris mai sus aici este un link ajutător. Aici puteţi face rezervări online sau puteţi găsi rutele şi preţurile trenurilor. La rezervările online tot ce vă trebuie este numărul rezervării pentru că vă găseşte conductorul pe un dispozitiv. Deci nu trebuie să printaţi nimic de acasă.

Din aeroportul Treviso eu am luat un autobuz până în Piaţa Roma din Veneţia. Costă 5 euro şi face cam o oră. Există şi trenuri, dar gara era mai departe de aeroport şi am preferat să nu mai fac efortul. Biletele la autobuz se găsesc chiar în aeroport. Firma se cheamă ATVO şi are autobuze albastre. De asemenea din Piaţa Roma se pot lua bilete la aceeaşi firmă, tot 5 euro până la Treviso aeroport, iar casa de bilete e lipită de parcare, deci nu este cum cobori de pe ultimul pod...

Din Piaţa Roma eu am preferat să merg pe jos până la gara din Veneţia, aproximativ 500 de metri şi să iau vaporetto de acolo. Vaporetto se poate lua şi din Piaţa Roma, doar că eu nu am depistat staţia. Autobuzul acvatic costă 7 euro indiferent de staţia la care vrei să ajungi. Din Feroviaria până în Piaţa San Marco sunt vreo 8 staţii. Atenţie toate biletele de vapor se validează la nişte maşinării în staţie. Eu nu l-am validat, dar pentru că eram turist şi am zâmbit frumos am fost iertată... Nu vă recomand să faceţi acelaşi lucru...

În Veneţia eu am vizitat Basilica San Marco 9 euro, dar se plătesc separat în funcţie de ce doreşti să vizitezi şi Turnul clopotniţei 8 euro. Aici am gasit cele mai complete informaţii despre ce e de vizitat în Veneţia, cu tarife, orar şi tot tacâmul. De asemenea vă rcecond din nou ghidurile pe oraşe de la Editura Litera. Foarte folositoare... Eu una dacă aş avea mai mult timp de pierdut prin Veneţia aş vizita şi Palatul Dogilor şi aş face excursii pe insulele Murano şi Burano, dar asta e strict părerea mea.

În Veneţia, dacă ajungeţi, cele mai frumoase suveniruri sunt cele din Murano, care cică sunt şi mai ieftine în acea regiune. Sfatul meu e să căutaţi târgurile care leagă Piaţa San Marco de Podul Rialto. Acolo sunt ceva mai ieftine. Eu am preferat magazinele care făceau bijuterii pe loc pentru ineditul situaţiei. Tot la obiecte de murano eu am descoperit că sunt mai ieftine cu cât te îndepărtezi de San Marco şi te apropii de gară sau de Piaţa Roma. Şi cred că aceeaşi regulă se aplică şi altor suvenire gen magneţi, insigne sau ce vă mai trece vouă prin cap.

Tot în Veneţia vă recomand hotelurile din apropiere de San Marco. Eu am găsit cu până în 40 de euro cu mic dejun inclus. De obicei eu caut hoteluri care acceptă câini, chiar dacă nu mergem cu Dea. E un moft de-al meu. În Veneţia am văzut că nu se plăteşte suplimentar pentru câine, dar sfatul meu ar fi să nu vă luaţi petul cu voi. Va fi obositor şi stresant în primul rând pentru el. Nu prea există verdeaţă, iar pe unde există trebuie să strângeţi...

În Florenţa am vizitat Casa lui Dante - 4 euro şi Palatul Vechi - 10 euro. Pentru biserici în general nu se plăteşte. Biletul de autobuz în Florenţa este 1,20 de euro pentru 90 de minute, timp suficient să ajungeţi unde aveţi nevoie. Tot în aceste 90 de minute puteţi schimba autobuzul cu acelaşi bilet.

În Siena am vizitat oraşul per anasamblu. Merită Piaţa în formă de Scoică. De asemenea intrarea în biserici nu se plăteşte. Noi am luat autobuzul de la gară până aproape de centru, 1 euro. Se poate merge şi pe jos, cam 15 minute, dar când ai de vizitat tot pe jos un oraş întreg cu dealuri, suişuri şi coborâşuri, parcă alea 15 minute la 1 euro merită.

Trenul de la Florenţa până la Siena a costat 6 euro, era regional şi a făcut cam o oră şi 20 de minute. De asemenea sunt trenuri din oră în oră de la Florenţa la Siena şi invers...

În Fiesole am vizitat muzeul cu 10 euro. Am ajuns acolo cu autobuzul din Florenţa, tot cel de 1,20 euro pentru 90 de minute. Cred că e autobuzul 27, dar s-ar putea să mă înşel...

În Siena se găsesc magazine cu suveniruri mai peste tot. Eu mi-am luat din Piaţa Centrală, dar am găsit un fel de magazine cu 1 euro care aveau magneţi drăguţi. Şi aveau şi o grămadă de decoraţiuni de Crăciun, dar din păcate bagajul era mic şi oricum globurile erau fragile... Tot în Siena am mâncat cam cu 12 euro la un fast food chinezesc un meniu cu orez de mi-a ajuns o zi întreagă. Astfel de fast food-uri se găsesc peste tot, în schimb nu au în meniu nimic din ce ştim noi că se găseşte în astfel de restaurante în România.

La capitolul mâncăruri îmi pare rău, dar nu vă pot ajuta mai deloc. Pentru că sunt la dietă am mâncat iaurturi şi ciorbe la prietenii mei. Am avut voie şi mici scăpări gen o pizza sau paste pe zi, dar am preferat dulciurile. Şi ca să vă liniştesc nu m-am îngrăşat deloc în săptămâna din Italia.

Vacanţă plăcută!

Florenţa - câteva repere turistice

Florenţa, aşa cum am mai spus, este uşor de vizitat, odată trecut hopul cu parcarea. Toate obiectivele turistice importante sunt în aceeaşi arie. Şi spre toate sunt indicatoare, astfel că odată vizitat unul cam ştii care este cel mai apropiat. Pentru că în ultima zi am fost în oraş doar pentru a lua bilete de tren şi mici cumpărături, pozele sunt făcute pe fugă şi cu bateria aparatului aproape goală, lucru ce făcea ca o poză să dureze infinit mai mult.

Pentru că despre Florenţa v-am mai povestit aici, aici şi aici, postarea asta nu va conţine date şi informaţii, ci doar poze, zic eu frumoase.

Râul Arno, de pe Ponte Vecchio

Eu în ultima zi am vizitat Florenţa altfel: am mâncat o prăjitură pe malul râului Arno, în apropiere de Ponte Vecchio, mi-am cumpărat o prostioară de pe pod, am revizitat magazinul de murano şi evident că mi-am luat pandantive şi cercei (care chiar dacă sunt mai scumpe decât în Veneţia, apropiată de insula Murano sunt speciale şi altfel), am intrat în cel mai scump magazin din Florenţa, am hoinărit pe străzi, am târguit la un trâg de Crăciun, dintr-astea...

Ponte Vecchio

Palazzo Vecchio

Domul din Florenţa