Cel mai mare mall, după cel mai mare mall

Staţi niţel să ne lămurim: cel mai mare mall din prea-frumoasa capitală nu e cel din Cotroceni? sau nu mai e cel din Cotroceni acum e cel din Berceni? Sincer sunt nelămurită şi vreau să îmi duc dependenţa de shopping la cel mai mare mall... Altfel nu cred că au gândit românaşii pe care i-am văzut îmbulzindu-se în noul mall. Ce mama măsii găseau ei acolo? Aceleaşi magazine împuţite, aceleaşi vânzătoare ofilite, aceeaşi aglomeraţie mai rău ca la metrou... Şi cică ţara e în criză... Am ajuns să avem mai multe malluri decât pieţe de fructe...o fi normal?

Ceva e putred aici

Eu nu am prea mulţi politicieni români favoriţi, dar unul dintre ei este Cristian Diaconescu, protagonistul ştirilor de ieri. Totdeauna am zis că nu avea ce să caute în PSD şi că li s-ar potrivi liberalilor, da te pui cu convingerile omului... Acum e independent şi dacă ma întrebaţi pe mine cu siguranţă se va întoarce în PSD, dar nu asta e discuţia. Discuţia e cum de în România celor 20 de ani de la Revoluţie un om poate fi filat şi mai apoi şantajat? Şi un orice om, ca mine şi ca tine, un politician, fost ministru şi vicepreşedinte de partid. Şi ducând raţionamentul până la capăt o fi primul? Nu cred. Politica dâmboviţeană e putredă rău. Cineva trebuie să răspundă (şi văd ca Diaconescu nu o face, fie că ocoleşte răspunsul fie că jurnaliştii care îl întreabă sunt proşti rău de tot) dacă a fost filat, care este motivul filajului? De ce Floriana Jucan (o persoana agreabilă dar total necunoscută până acum un an-doi) nu i-a dat informaţiile pe care le are aşa cum a spus sâmbătă la Congres? De ce Diaconescu nu le-a cerut? Cât de compromiţătoare sunt informaţiile? Ce fac cei din PSD în cazul în care filajul a fost comandat de unul de-al lor? Şi dacă e aşa, doar Diaconescu a fost filat? Apoi cred că abordarea este greşită. Nu am văzut momentul în care jurnalista a spus că are informaţii, dar cel sau cea care i-a luat interviul a întrebat-o de unde are informaţiile? nu chestii de culise, gen surse sau altele, chestii gen le-am găsit pe preş la uşă... Apoi nimeni nu l-a întrebat pe Diaconescu de ce nu a fost de găsit ieri până la ora 10. De ce a avut telefonul închis şi de ce l-a lăsat pe Oprea (un om cu o moralitate îndoielnică) să facă anunţul? Vedeţi câte întrebări...şi nimeni nu le pune. Ba mai mult "jurnaliştii" de la Realitatea când au văzut că Diaconescu se încinge şi se enervează au băgat publicitate şi întrebările cele mai pertinente au fost puse de Cosmin Guşă, invitat la aceeaşi emisiune... La Gâdea nici nu mă mai refer că nu am văzut nici un interviu bun ieşind din emisiunea lui... Da nu cresc eu mare...să vedeţi ce ţi-i mai învârt...

În România medicina veterinară se face după ureche

Eventual pe modelul, doi-trei absolvenţi de medicină veterinară adună bani de la părinţi şi prieteni şi îşi deschid un cabinet. Experienţa se face pe animalul meu, al tău şi al altora dispuşi sau nevoiţi să apeleze la cabinetele respective. În experienţa mea de aproape 10 ani de crescător de câini nu am întâlnit un veterinar care să nu încerce să mă ducă de nas, care să îmi explice clar şi sincer ce are câinele meu şi care să nu încerce să îmi vândă cele mai scumpe produse. Nu neg, cu siguranţă există astfel de oameni, doar că eu nu i-am întâlnit. Ultima treabă, Dea are colesterolul mărit. E cumva normal că e grasă. Nu e mare, dar e destul de mare cât să necesite o dietă. Numai că medicul nu mi-a recomandat să o plimb-alerg mai mult sau să renunţ să îi mai scap câte o guriţă din mâncarea noastră, mi-a recomandat un fel de mâncare de peste 30 de lei kilogramul. Mâncarea minune. Păi dacă e pe aşa vreau doi saci şi ne punem amândouă pe mâncat numai mâncare din aia, că nici eu nu stau bine la capitolul colesterol. Probabil că mâncarea este una bună, dar abordarea şi siguranţa cu care mi-a fost recomandată mi-a dat de gândit. Şi asta e ultima întâmplare. Castrarea fără un minim de analize, tunsul când nu e neapărat necesar, medicamente scumpe şi ineficiente, masajul cu raze... pentru o simpla lovitura şi alte chestii mă fac să cred că merită să creşti un câine oriunde numai nu în România...

Alinescovici a împlinit 32 de ani

De asta tot zic eu că a fost un week-end special. Iniţial nu plănuisem mare lucru, nici nu prea vroiam să facem ceva special, doar că Alin a chemat băieţii la tradiţionala cântare de week-end. Deşi ştiam că ar cam fi rândul nostru să fim gazde, uitasem cu desăvârşire de acest obicei. Aşa că sâmbătă când mi-a zis, a fost ofugă continuă. Curăţenie şi cumpărături şi doar câteva ore. Da zic că am reuşit.

Am primit şi eu un cadou...lalele galbene de la Iulia. Mulţumesc!

Aşa arăta colţişorul cu orga şi sintetizatorul

Eu şi Alin în plin avânt

Alin la bass

Eu la bass...deşi eu mimam...

Normal că Dea a fost în centrul acţiunii

Şi a mirosit tot ce se întâmpla acolo

Alin la karaoke

Alin la tobă şi voce

Tortuleţul care a luat foc:)...florile care decorau tortul erau din plastic. Şi cum tortul era mic am înghesuit 32 de lumânări, care au aprins decoraţiunile. De aceea nu există o poza cu lumânările aprinse...pentru că Alin le-a stins dintr-o suflare...

Şi în toată hărmălaia Dea dormea pe pernuţă şi cu jucăria la nas...

Socoteala de acasă...

Ştiţi proverbul? Ei în cazul meu e un pic schimbat. Socoteala de vineri nu se potriveşte cu cea din week-end. Spuneam că vreau să bat târgurile şi chiar aveam de gând, numai că nu sunt singură pe faţa pământului. Aşa ca fiind un week-end special am lăsat de la mine. Am ajuns totuşi la Muzeul Satului, unde am făcut câteva pozişoare...

Am întâlnit un vechi prieten (aici şi aici)

Am găsit până la urmă zăpada... Când am fost răcită îmi tot doream să ies din casă şi să fotografiez Muzeul Satului sub zăpadă...

Am regăsit şi bisericuţa, din păcate poza e făcută de Alin, deci biserica nu are turlă, iar eu nu am picioare...

Am regăsit casele...unele în curs de amenajare...

Am făcut până la urmă o poza decentă bisericii

Alte căsuţe

Eu sub o poartă

Nu am avut timp să batem tot muzeul pentru că a început ploaia, o ploaie din aia deasa şi rece, aşa că am fugit la maşină şi am lăsat celelalte târguri... Îmi pare chiar rău că nu am ajuns, dar vor mai fi ocazii

Update

Revin cu poze şi cu povestioare aşa cum v-am promis. Prima povestioară este despre masa roşie şi pilota dublă. De Valentine's Day Alin s-a hotărât să fie romantic şi ce credeţi că a acceptat să facem? Să mergem la Ikea şi să ne cumpărăm o pilotă de 200 pe 200. Acum să vă spun de ce e romantic totuşi gestul lui. Păi în primul rănd că Alin urăşte aglomeraţia, iar duminică la Ikea cred că se adunase tot Bucureştiul. Apoi pentru că noi avem nişte pilote mai mici, dar pentru că sunt mici ne înveleam cu două, fiecare cu a lui. Şi fix de "ziua îndrăgostiţilor" lui i-a căşunat că vrea pilotă dublă să ne învelim cu aceeaşi pilotă... Aşa cu pilota am epuizat subiectul, acum cu masa. Ca tot eram la Ikea ne-am gândit să ne cumpărăm şi o masă ca să nu mai gătim pe maşina de spălat. Ne-am învârtit noi pe acolo, am căzut de acord pe un model, dar nu îl aveau aşa că am cumpărat acelaşi model de masă ca cea pe care stă cuptorul cu microunde. Şi cum să le deosebim? o vopsim pe una dintre ele. Aşa că luni am descins în Bricostore. M-a învăţat o colegă să nu cumpăr vopsea că arată chicios aşa că am luat lac. Roşu suedez, că doar Ikea e din Suedia:D... M-a sfătuit o doamnă de acolo ce fel de pămătuf aveam nevoie aşa că luni seară am început pictatul...

Care pictat m-a ţinut fix 4 zile. În fiecare zi am mai pus un strat de lac. Fiind primul obiect pe care îl vopsesc a ieşit uşor neglijent, da merge...

Acesta este produsul finit...

A doua povestioară este despre cizmele de cauciuc. După ce am udat două perechi de bocanci preferaţi m-am decis să îmi iau totuşi cizme de cauciuc. Am căutat, dar pentru că e zloată în Bucureşti toate cizmele de cauciuc intraseră în pământ. Noroc că ne-a venit o nouă colegă, care avea cizme şi care m-a îndrumat spre Auchan din Titan. Relativ aproape de casă, da în vestul sălbatec. Am luat un taxi, că Alin nu putea merge şi am plecat. Bine nu mi-am calculat banii pe care îi aveam în portofel, taximetristul era obosit şi la fiecare stop ieşea din maşină că i se închideau ochii, aglomeraţia era peste limita admisă, dar în final am ajuns. Am bântuit niţel până am găsit magazinul, probez şi nu îmi vin. Din modelul care îmi plăcea mie nu aveau numărul meu şi un număr mai mare era prea mare, am probat de aproape că îmi dădeau lacrimile. Noroc că aveau mai multe modele. În final m-am decis să cumpăr cizmele de mai sus, numai că erau prea mici pe pulpă. Bătusem prea mult drum şi trecusem prin o mie de chestii ca să plec cu mâna goală. Şi cum stăteam eu şi mă gândeam ce să fac, vine o doamnă încălţată cu cizme de cauciuc. O doamnă bine. Şi mă întreabă dacă mă ajung la pulpă. Aproape plângăcioasă îmi ridic blugul şi îi arăt. Nu mă ajungeau. Pleacă şi vine cu o foarfecă. Mă ajută să îmi scot cizmele, calculează şi taie fix un centimetru. Şi minune cizmele îmi veneau. A fost un act de curaj, că nici nu erau plătite. Doamna se nimerise în magazin şi executase opreaţiunea sub privirile îngrozite ale vânzătoarelor... Dar totul s-a sfârşit bine. Am cizme de cauciuc. Şi nici nu au fost scumpe... Mulţumesc!

A ieşit soarele deci batem târgurile

Zi mare mâine şi zi şi mai mare poimâine. Mâine batem târgurile şi primim la noi prieteni cântăreţi, poimâne sărbătorim în doi şi mergem la ţărănisme... Revin cu poze şi cu impresii, până atunci vă las cu link-urile. Sâmbătă de la 13 la Verde Cafe, Delia organizează a treia ediţie a Talciocului Urban. Duminică la Muzeul Satului este Târgul de Dragobete, iar la Muzeul Tăranului Român este un târg mai special... Şi tot duminică este o zi specială, despre care am să vă povestesc la timpul ei...

O ştire care a trecut neobservată...oare de ce?

Primarul general, Sorin Oprescu face o semi asflatare de ochii presei şi plănuişte cu firmele responsabile de această chestiune cum să mai tragă nişte bani din buzunarul contribuabililor. Toată povestea este pe hotnews şi e mai pe înţelesul tuturor pe realitatea. Aparent ştirea e peste tot, da dezbaterile, da deschiderile de jurnal, da fatuci cu microfonul în mână în jurul groilor, astea unde sunt??? Normal ca Oprescu spune că toată povestea este scoasă din context...ce avea să spună? Nu bagă nimeni de seamă?

Mai scriu şi eu ceva pe blog

Toată lumea îmi spune că am abandonat blogul în ultima vreme, lucru neadevarat. Bine m-a prins faza cu facebook-ul, da zic eu ca acum m-a lăsat. Şi în plus nici subiecte de pus pe blog nu am mai găsit... Mă laud că am reuşit să mai fac un pic de ordine în bibliotecă şi să fac cumva să încapă toate cărţile importante, că am cumpărat o masă de la Ikea pe care o vopsesc singură (va arat rezultatul într-una din postările viitoare), că mi-am luat cerşafuri şi pilote noi...cam astea...casnice... Îmi caut cizme de cauciuc funny...sper să şi găsesc că e o zloată în Bucureşti de nu se vede asfaltul... În rest nimic. Da îmi revin...promit

Reîntâlnire cu trecutul Deei

Cred că deja ştiţi cam tot ce trebuie ştiut despre Dea. E căţeaua mea, e collie tricolor, are 7 ani şi este cea mai frumoasă din toată lumea. V-am şi povestit niţel din viaţa ei acum doi ani. Pe 28 aprilie va împlini 7 ani şi vrem să o sărbătorim cu un tortuleţ pentru căţei. Pentru că are nişte probleme specifice rasei am mers cu ea la veterinar. Cât am aşteptat i-am răsfoit carnetul de sănătate şi mi-am adus aminte de oamenii buni care mi-au dat-o. I-am căutat pe net şi i-am găsit. Din păcate tatăl Deei nu mai trăieşte, dar stăpânii lui au devenit crescători de collie şi au un mascul campion. Cel putin aşa am înţeles eu de pe site-ul lor. Primul câine din poze este tatăl Deei. Vă rog să observaţi urechile...seamănă leit...

Blogul de guerrilla

Am observat un fenoment în blogosfera românească. Fiecare pentru el, da totuşi împreună. Să mă explic. Un oarecare îşi face blog. Îşi publică acolo nişte textuleţe pe diferite teme. Dacă are noroc oamenii îl comentează. Până aici nimic neobişnuit. Neobişnuit e că atunci când comentariile nu îi sunt pe plac contraatacă cu alte comentarii de genul eu am totdeana dreptate. Iar argumentul suprem e: frate e blogul meu scriu ce vreau pe el. Ştiu că uneori şi eu am atitudinea asta, dar eu am avut războaiele mele şi în plus blogul meu nu e unul obişnuit, cu trafic, cu loc fruntaş în zelist şi cu alte chestii specifice blogului. Ce vroiam să spun e că şi blogul e tot o reţea de socializare. Nu îţi place să fii contrazis şi totul e doar cum vrei tu nu mai scrie bloguri. Sfatul meu, pierzi şi timp şi nervi pe o chestie cu care cu siguranţă îţi era mai bine fără... Cazul al doilea de guerrilla l-am observat la site-urile cu ştiri. Ăia sar pe tine dacă le comentezi o ştire, dacă le contrazici o ştire. Bine teoretic dacă poate fi contrazisă înseamnă că ştirea măcar parţial e falsă. Da oamenii ăia se crucifică pentru o idee şi dacă totuşi se dovedeşte că au dat o ştire falsă nu au bunul simţ să recunoască, o regulă esenţială, zic eu, atunci când îţi faci blog de ştiri... Exemple mai sunt dar mă grăbesc la serviciu...

Centrul vechi - o mizerie

Urmând acest îndemn am purces vineri seara la "o băută" ca între fete. Am vorbit, ne-am sfătuit, am bârfit, totul în pub-ul St. Patrick din centrul vechi. Mi-a amintit putin de pub-urile din Londra, oraş pe care mă pregăteam să îl vizitez anul trecut pe timpul ăsta... Bine alta era atmosfera acolo, dar şi pub-ul asta are farmec, are o ciorbă demenţială şi are bere care mie mi-a plăcut. Cică sunt importatori direcţi. Eu am băut bere roşie...

Aici e Eliza în timp ce îşi asezona ciorba

Şi dovada ca am băut eu bere...

Acesta este localul...daca ajungeţi în centrul vechi nu îl puteţi rata şi chiar vă recomand să nu îl rataţi.

Acum să revenim la titlu că oricât de frumoasă ar fi fost seara ca intre fete tot nu am putut să nu remarc urâţenia mediului înconjurător. Nu mai compar centrul vechi al Bucureştiului cu centrul Vienei sau cu Veneţia, compar cu micul orăşel Pontassieve din Italia. Ştiţi italienii ăia împuţiţi care mi-au mâncat nervii în aeroport... Ei bine ei au reuşit ca în centrul orăşelului Pontassieve, un orăşel mic de în două ore îl faci la pas, să fie o curăţenie de puteai să te întinzi pe jos cu haine albe şi te ridicai intact. De ce spun asta, pentru ca in centrul vechi pe care încet îl faci în aproximativ două ore e o mizerie de nedescris. Lăsând la o parte mormanele de zăpadă şi bălţile, că aşa e tot oraşul, da gunoaiele, faţadele mizerabile, beţivanii, clădirile dărăpănate...aduceau a oraş după bombardament. Adică se mişcă ceva, că vin tinerii cu sutele în centrul vechi, iar vara terasele sunt pline, da totul se face pe o bază de mizerie. Şi degeaba deschizi tu localul frumos cu atmosferă frumoasă dacă lângă e o clădire în paragină, dacă trotuarul e peticit, dacă ţiganii îţi dau târcoale...

Luaţi de exemplu strada Covaci. Mai lăturalnică faţă de Lipscani sau Smârdan, dar totuşi o stradă pe care se ajunge la celelalte. Ei bine pe strada aia la ora 8 seara se lua gunoiul, cu tot mirosul şi mârlănia care vin de aici. Totuşi e bine că se ridică gunoiul, că pe Smârdan erau mormane. Şi chiar şi gunoierii ridicau numai pubelele, da pungile abandonate te miri pe unde zăceau în continuare.

Apoi pe Smârdan circulau maşini, iar pietonii trebuiau să umble prin bălţile de pe trotuare pentru a evita să nu fie călcaţi. Ştiu că mulţimea de baruri trebuie aprovizionată, da la ora 8 vineri seara???

Un local care arăta îmbietor, dar doar faţada...îmi pare rău că nu am făcut poza mai explicită pentru că etajul era dărăpănat... Nu înţeleg de ce oamenii care renovează localurile nu fac şi restul clădirii?

Celebrul Club Hermes...niţel mai sus de localul de dinainte...în paragină. Dacă aş avea eu pe mână centrul vechi aş renova, dar aş păstra şi vechile firme care au farmecul loc...

Redacţia ziarului Timpul unde a lucrat şi Eminescu un an...e pe Covaci

Şi tot pe Covaci în faţa Hanului lui Manuc este faţada asta... Mor de ciudă că nu îmi permit să cumpăr eu un loc ca ăsta. L-aş transforma şi pe el şi restul centrului cum nu a văzut nimeni, dar aş păstra patina pe care o găsesc încântătoare.

Şi închei cu o baltă fix de la intrarea în Magazinul Unirea...deci nu numai centrul vechi e bombardat ci şi centrul nou... Se aude domnule Oprescu???

Mai există speranţă?

După 12 ore de stat în beznă (vă povestesc mai încolo de ce) am deschis calculatorul şi am găsit un offline de la Eliza. E vorba despre adăpostul de câini de la Glina care a fost acoperit de zăpadă. Câţiva câini au murit, mulţi au scăpat, iar marea majoritate a reuşit să se salveze. După un mesaj pe messenger şi pe facebook mai mulţi tineri au venit acolo cu lopeţi şi au ajutat la deszăpezire. Ceva se mişcă totuşi. Poate că mai există un pic de omenie şi în românii crescuţi cu câinele în laţ. Asta e o primă treabă. A doua e cu bezna.

Ieri pe la 11 ni s-a oprit lumina. Am verificat siguranţele, am descoperit că avem panou electric, am descoperit că mai e un panou undeva la parter, da era complicat şi nu ne-am bagat. Am dat telefon la Electrica şi vechea poveste: "lăsaţi o reclamaţie şi se rezolvă. Bine da când...în cursul zilei de mâine". Deci de la 23 aseară şi până pe la 10.30 azi dimineaţă am stat pe întuneric. Ne-am culcat la 12, am mai vorbit până pe la 1, am visat că mă cert cu cei de la Electrica şi pe la 7 m-am trezit. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să aprind lumina. Nu mergea. Din nou telefon plângăcios la Electrica şi promisiunea că va veni cineva. Şi uite aşa din senin, fără să mai schimb eu siguranţe, fără fire împuşcate prin pereţi, fără bacşişul pe care ne imaginam că trebuie să îl dăm cuiva, avem curent. Nici acum nu ştiu cum... Poate e doar o zi bună...

Nu mai spun că vecinii mei tâmpiţi erau în aceeaşi situaţie da nu a ieşit unul să vadă ce avem şi ce căutam la panoul electric, plus că nici unul nu a sunat la Electrica. Babalâci tâmpiţi... Noroc cu generaţia tânără despre care am scris la început...

Prea tare!!!

Când şi-a sfinţit Alin maşina am fost niţel circumspectă. Când am văzut că preotul ştie ce face şi că citea chiar şi pasaje din Biblie care păreau că se încadrau în "solemnitatea momentului" am zis că poate e mai bine aşa... În week-end a fost deschisă pârtia de sky de la Gura Humorului, iar preoţii au sfinţit lăcaşul din telescaun. E hilar de-a dreptul...sau poate e o metodă de a apropia Biserica de români... Sunt curioasă totuşi ce pasaj din Biblie s-a potrivit ocaziei? Probabil că pasajul filmat a apărut deja pe youtube...

O mică recomandare

Tot stând acasă mi-a revenit o mai veche pasiune (Alin îi zice dependenţă) cumpărăturile online. Şi cum m-am cam ars cu pantofii, iar la haine nu mă bag, am ajuns la bijuterii. Chestiile alea colorate pe care le aduni şi le porţi maximum de 5 ori într-o viaţă. Da mie îmi plac. Şi pasiunea e pasiune şi ea trebuie întreţinută. Numai că navigând eu pe site-uri cu mărgele, broşe şi inele am ajuns pe site-ul www.charitygift.ro. Din câte am înţeles mare parte din costul produselor se donează organizaţiilor neguvernamentale. De asta îi şi spune charity:D. Bine eu m-am linitat la bijuterii pentru că de pe site-ul ăsta îţi poţi comanda mai multe lucruri... Aşa că amăreala lui Alin că aş cheltui banii degeaba s-a mai dres, că doar e în scop caritabil:)... Şi uite aşa am întreţinut pasiunea, l-am liniştit şi pe el şi totul e roz... Vă mai povestesc despre bijuterii atunci când vor ajunge la mine. Până atunci pa. P.S. Tot e viscol

Viscolul din Bucureşti

Cu viscol sau fără viscol Dea trebuie dusă afară... Da nouă ne-a placut...

Iarna pe uliţă

După trei zile în care nu am ieşit din casă, ieri şi azi mi-am făcut de cap. Am ieşit cu Dea afară. Bine acum să nu credeţi că am plecat prin parcuri, doar am ieşit din scară, am dus gunoiul şi am înconjurat blocul... Orice s-ar spune şi oricât voi înjura eu mâine traficul mie îmi place. Ba chiar vreau mai mult:)

Străduţa din spatele blocului

Strada Ion Murgescu

Strada N. Bălăşescu

În 10 minute am împins două maşini pe drumul ăsta. Eu şi Alin, moldovenii nenorociţi veniţi din câcat, în timp ce "bucureştenii" se uitau pe geam şi făceau poze...O fi bine?

Parcul Titus Ozon

Ţară de ipocriţi

După ce toată săptămâna am îndurat ştirile cu înfrăţirea lui Mircea Băsescu (fratele lui Băselu) cu Bercea Mondialu (sau Mondialul că nu m-am prins) acu comentăm dansul lui Radu Mazăre...şi îl comentăm nu glumă. Ce nu înţeleg eu e de ce comentăm? Adică să cred că odată ajuns într-o funcţie şi tu şi familia ta până la rudele de gradul 7 trebuie să adoptaţi o anumită conduită? De ce? Dacă a ajuns într-o funcţie în urma votului nu înţeleg de ce să se schimbe, nu aşa l-au votat? Adică nu ştiaţi în noiembrie 2009 că Băsescu e beţivan şi petrecăreţ, că Eba e agramată, că Maria e retrasă şi că Mircea face trafic cu arme? Şi totuşi a primit votul încât să aibă al doilea mandat... Ca să nu mai spun de Mazăre care cred că e la al treilea mandat şi din câte ştiu dansa prin cluburi încă înainte de primul...acum doar i se dă ocazia să o facă (să danseze) în direct la televizor... Doar nu o să îmi vindeţi treburile alea că influenţează comportamentul celor care se uită la TV...hai să fim serioşi că apar la TV nişte personaje gen Ciumac sau Sexy Brăileanca sau am văzut pe la posturi obscure nişte prezentatori care făceau o mie de greşeli pe minut...ăia nu influenţează pe nimeni? Suntem doar ipocriţi şi atât că subiecte interesante şi pertinente de dat la TV se găsesc totdeauna...

Statul acasă dăunează grav personalităţii

Cu toţii ştiţi că eu nu gătesc şi nu pentru că nu ştiu ci pentru că nu am chef. Totuşi astăzi după ce am spălat rufe şi vase, am citit toate revistele şi m-am plictisit groaznic m-a apucat gătitul. Ficăţei cu mămăligă şi mujdei de usturoi cu roşii... Ciudat da parcă aş fi făcut chestiile astea de când lumea, deşi e prima dată când fac ficăţei cu ceapă şi unt şi mujdei cu roşii şi busuioc... Şi au chiar gust bun şi nu am căutat pe net aşa cum face Alin... Poate e doar norocul începătorului...

Vis frumos

Am visat că prindeam baloane colorate pe geam şi i le dădeam lui Alin ca să decoreze camera pentru ziua lui. E cel mai paşnic vis pe care l-am avut în ultima vreme... Later edit: aseară m-am uitat la This Is It şi am visat pentru a treia oară în viaţa mea că îi iau un interviu lui Michael Jackson în franceză. Eu nu ştiu o boabă de franceză, iar în celelalte dăţi Michael chiar trăia...

O firmă de nota 20

Probabil că ştiţi deja că sunt fan GAZit şi că am pantofi de acolo pentru mai toate anotmpurile. Şi sigur ştiţi pentru că multe dintre voi au fost duse de mânuţa mea la firma respectivă şi nu au plecat cu mâna goală. Pentru voi domnilor s-ar putea ca firma să nu vă spună nimic, dar să ştiţi ca pantofii, cizmele şi sandalele colorate şi cu botul rotund pe care le vedeţi pe stradă de acolo vin. Aşa că nu e de mirare de ce cizmele mele favorite sunt tot de acolo, numai că după 3 ani de purtat continuu li s-a crăpat talpa. Faza e că nu am avut timp să plâng că am descoperit cu o zi înainte să plecăm la Florenţa aşa că m-am dus la GazIT şi mi-am cumpărat alte încălţări cu aceeaşi talpă, numai că un pic diferite. Am hălăduit prin Florenţa, am mers prin Bucureşti şi Iaşi de atunci şi săptămâna trecută descopăr acelaşi fenomen, talpa ruptă. Alin deja făcea scenarii catastrofice, că mă duc acolo şi mă apuc de ţipat, dar a mers totuşi cu mine. Nu mai aveam bonul, aşa că am scos un extras de cont, ca am plătit cu cardul...m-am zbătut niţel. Ajunsă acolo mai că mă buşea plânsul la ce va să urmeze. Şi ştiţi ce? Nu a urmat. Doamnele de acolo au recunoscut papucii, m-au recunoscut şi pe mine, mi i-au schimbat pe loc şi s-au şi înghesuit să îmi dea modele cu care să înlocuiesc paguba... Nu am găsit, dar mi-au dat un bon pe baza căruia pot să îmi iau pantofi din noua colecţie ce vine peste două săptămâni....

Surprinzător pentru Bucureşti. Surprinzătoare pentru România atâta amabilitate... Păcat că firma nu e românească...