În România medicina veterinară se face după ureche

Eventual pe modelul, doi-trei absolvenţi de medicină veterinară adună bani de la părinţi şi prieteni şi îşi deschid un cabinet. Experienţa se face pe animalul meu, al tău şi al altora dispuşi sau nevoiţi să apeleze la cabinetele respective. În experienţa mea de aproape 10 ani de crescător de câini nu am întâlnit un veterinar care să nu încerce să mă ducă de nas, care să îmi explice clar şi sincer ce are câinele meu şi care să nu încerce să îmi vândă cele mai scumpe produse. Nu neg, cu siguranţă există astfel de oameni, doar că eu nu i-am întâlnit. Ultima treabă, Dea are colesterolul mărit. E cumva normal că e grasă. Nu e mare, dar e destul de mare cât să necesite o dietă. Numai că medicul nu mi-a recomandat să o plimb-alerg mai mult sau să renunţ să îi mai scap câte o guriţă din mâncarea noastră, mi-a recomandat un fel de mâncare de peste 30 de lei kilogramul. Mâncarea minune. Păi dacă e pe aşa vreau doi saci şi ne punem amândouă pe mâncat numai mâncare din aia, că nici eu nu stau bine la capitolul colesterol. Probabil că mâncarea este una bună, dar abordarea şi siguranţa cu care mi-a fost recomandată mi-a dat de gândit. Şi asta e ultima întâmplare. Castrarea fără un minim de analize, tunsul când nu e neapărat necesar, medicamente scumpe şi ineficiente, masajul cu raze... pentru o simpla lovitura şi alte chestii mă fac să cred că merită să creşti un câine oriunde numai nu în România...