De ce mă cauţi?

O să spuneţi că în scurtul timp pe care l-am petrecut departe de blog mi-a mai căzut o doagă. Ei bine eu nu cred, dar în fine nici nebunii nu recunosc că ar fi nebuni până la proba contrarie... Să explic. De firea mea sunt sălbăticuţă, dar rău. Cei care au încercat mai mult decât ar fi permis ştiu pe piele proprie că mă retrag în carapace şi aia e. Acum două săptămâni am întâlnit în autobuz un tip. Am întâlnit e mult spus că doar l-am văzut că se uita la mine. Eu aveam aparatul lui Alin la gât (aparat care atrage toate privirile băieţilor, că doar v-am mai povestit) şi nu am dat importanţă momentului. Era autobuzul 783. Acum de ce e ciudată faza. Pentru că eu merg cam 20 la sută din timp cu autobuzul. Pentru ca de obicei iau autobuzul 335 până acasă şi doar când mă întâlnesc cu cineva în oraş iau 783. Pentru că acest autobuz 783 este mai scump şi deci mai gol, dar şi opreşte în mai puţine staţii. Pentru că în acea zi plecasem mai târziu de la serviciu. În fine. Acum două zile, în acelaşi autobuz, acelaşi tip. Înalt, brunet, cârlionţat, cu un palton negru, cu troller. Ora era diferită, dar el stătea în acelaşi loc. Din nou s-a uitat doar la mine. De data asta eu îmi imaginam scene din Matrix, cu pisica neagra... şi iarăşi aveam aparatul de gât. Am coborât cu o staţie înainte de staţia la care trabuia să cobor pentru că se aşezase lângă mine pe scaun şi probabil vroia să şi vorbească (v-am zis că sunt sălbăticuţă...). Ieri cine credeţi că stătea în geam la Gregories la Casa Presei?