Translate

March 22, 2010

Mogoşoaia

Vă spuneam că am fost la Mogoşoaia. Din păcate scriu postul la aproximativ două săptămâni după ce am făcut pozele, deci nu vă miraţi că afară este primăvară şi soare, iar în poze se vede încă zăpada.
Câteva precizări despre Mogoşoaia pentru cei care nu au fost acolo niciodată. Mogoşoaia vine de la boierul de origine maghiară Mogoş. În secolul al 17-lea Constantin Brâncoveanu a cumpărat teren în localitate şi a construit Palatul Mogoşoaia. Construit în stil Brâncovenesc cu elemente veneţiene şi otomane, palatul a fost terminat de Marta Bibescu.
De altfel aproape de palat este cavoul familiei Bibescu
Palatul din spate
Dea prin zăpadă
Casa oaspeţilor din spate
Turnul porţii
Complexul Mogoşoaia în faţă este palatul, iar în dreapta este casa de oaspeţi.
Bucătăria Brâncovenească cu patru turnuri de aerisire
Casa de oaspeţi acum un restaurant comunistic
Undeva în spatele bucătăriei se află abandonate două sculpturi cu Lenin. Una dintre ele cică ar fi fost aşezată în Piaţa Presei unde acum este un soclu gol.
Lenin cu faţa în ţărână...mă întreb de ce nu le topesc?
Gheţăria-un fel de cămară în care se ţineau la gheaţă bucatele şi băuturile. Gheaţa era luată din lac.
Complexul Mogoşoaia mai cuprinde şi serele folosite şi acum pentru cultivarea florilor, dar şi ca atelier de desen pentru copii. Tot din complex face parte şi o biserică cu hramul Sf. Gheorghe, care adăpăsteşte mormântul lui George Valentin Bibescu (fondatorul aeroportului Băneasa) şi tabloul votiv cu Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi.
Din păcate când am ajuns noi acolo nu se vizita nimic, deci interiorul nu l-am văzut. Oricum nu are sens să spun de starea în care se află totul, dar priveliştea merită un drum până acolo, mai ales că e la 10 kilometri de Bucureşti.

No comments: