Week-end la Veliko Tarnovo

Nu prea ştiu cu ce să încep. Ideea e că am stat două zile la Veliko Tarnovo în Bulgaria. Am mai scris despre staţiunile bulgăreşti şi acum mi-au fost confirmate toate observaţiile. Bulgarii ştiu să facă turism de 10 ori mai bine ca noi. Nu am găsit vânzătoare pistofată (vine de la pist off care într-o traducere mai brutală înseamnă cu fundul în sus, iar termenul în română îmi aparţine), nu am găsit om care nu ar fi vrut să ne ajute, nu am avut nici o problemă că aveam câine şi multe alte chestii care te fac să te simţi mai bine în Bulgaria decât în România. Că aşa luate la grămadă staţiunile lor sau locurile lor frumose sunt mai urâte şi mai puţine decât ale noastre. De pildă Veliko Tarnovo e comparat cu Sighişoara. Ei bine nici nu se apropie, dar serviciile te fac să revii în localitatea de peste Dunăre şi să ocoleşti Sighişoara de la kilometri distanţă...

O altă observaţie...cred că mi-am dat seama de ce nu prea găseşti pe bloguri sau pe site-uri de turism din România menţiuni sau povestiri din Veliko Tarnovo: pentru ca meltenii care acum se înghesuie pe Valea Prahovei să rămână acolo. Veliko era plin de români, dar nu de scuipători de seminţe îmbrăcaţi în trening de nailon. Şi apoi ăia nici nu ar avea ce să vadă acolo...nişte pietre...

Dar totuşi să îmi încep povestirea. Până la Veliko Tarnovo faci cu maşina din Bucureşti aproximativ trei ore. Sunt cam 150 de kilometri, dar mai stai în vamă, mai respecţi indicatoarele cu 40 la oră din cauza gropilor şi ajungi la 3 ore. De plătit plăteşti aşa: 25 de lei taxa de pod şi 50 de lei vinieta pe o saptamană (este cea mai mică), iar când te întorci plăteşti 6 euro taxa da pod. Nu ştiu dacă 25 de lei fac 6 euro, dar cert este că la întors nu acceptă lei.

După un drum cu porţiuni cu gropi, în special în regiunea Ruse, ajungi, după cum am mai spus, la Veliko. Teoretic e bine să îţi faci rezervări de acasa. Noi am dat pe o cameră de hotel 30 de euro şi nu am plătit nimic suplimentar pentru Dea, deşi am fi fost dispuşi.

Noi am ajuns în Veliko sâmbătă pe la 11 dimineaţa pe o ploaie de nu îţi venea să arunci nici un câine afară... Şi după experienţa Florenţa, chiar eram supărată. Nu puteam face poze, de la hotel şi până în centru ne murasem de storceai blana ca pe rufe, aşa că am decis că o ciocolată caldă ne va face bine. Am descoperit un loc gol de unde se vedea ceva şi am decis să îl cercetăm. Se vedea monumentul dinastiei Asen sau Asan. Pentru că nu am apucat să îl vizităm şi sper să o facem în curând nu am să vă povestesc prea multe despre monument. Pe scurt e cumva aşa. Doi dintre fraţii Asan, Ioan şi Petru, au câştigat răscoala împotriva împăratului Bizanţului, Isaac Anghelos, în urma căreia a apărut al doilea Imperiu Vlaho Bulgar. Ei şi-au stabilit capitala la Veliko Tranovo şi au întemeiat cetatea Taravet, documentată ca aşezare locuită încă din secolul al III-lea. Fraţii Asan şi răscoala lor apar în istorie în 1185, deci secolul XII. Al treilea frate, Kaloian, a fost conducătorul Taravetului.

Din acelaşi punct se vede bine o parte din Valiko. Din câte am înţeles nu toate casele din centrul vechi sunt chiar vechi, numai că edilii au obligat oamenii ca şi casele noi să semene celor vechi. De aceea nu prea vezi vile de prost gust prin Veliko.

Spuneam ceva de o ciocolată caldă, nu am savurat-o în localul din spatele meu, ci în cel alăturat, deşi cel cu broasca testoasa şi cu ciocolata acoperea două dintre pasiunile mele. Nu am înţeles care e legătura dintre ţestoase şi Bulgaria, cert este că e un fel de simbol naţional...

Din nou monumentul Fraţilor Asan, de această dată fotografiat de la geamul cofetăriei.

Se spune că o ciocolată caldă vindecă orice...nu ştiu, cert este că a alungat ploaia şi am reuşit şi noi să vedem străduţele în voie.

Bine străduţele e mult spus că după ce am intrat în fiecare magazinaş de pe strada din spatele meu am decis să ne întoarcem la hotel că suvenirurile deveniseră prea grele. Am descoperit şi în Bulgaria ţărănisme, oalele din lut au aproximativ aceleaşi forme ca la noi, dar sunt mult mai colorate şi au cu totul alte modele. Nici ceramica, contemporană nu e de aruncat. Am găsit nişte ceainice şi nişte pahare executate impecabil aşa că nu am ezitat să ne cumpărăm.

Un magazinaş care apare în toate ghidurile despre Veliko.

Vorbeam despre cumpărături, ei bine bulgarii acceptă mult mai repede euro, şi poţi cumpăra chiar şi în lei. 1 leva egal 2 lei, iar 1 euro egal 2 leva. Noroc că eram cu două economiste, că sincer nu mi-am făcut nici o problemă că aş fi fost fraierită la bani.

Desene ca cel de sus sunt pe toate faţadele în Veliko...

O firmă de bar în oraşul vechi

E ciudat că după ce termini strada cea mai cunoscută şi prezentată în toate ghidurile dai de o stradă care începe aşa... sunt clădiri care se dărâmă

Lângă una dintre aceste clădiri am dat peste un alt punct de observaţie...

...de unde se vedea cetatea şi dealul Taravet

şi Catedrala din Veliko

Vă spuneam că ne-am întors la hotel pline de suveniruri, iar hotelul este acesta, Taravet. Îl recomand cu căldură. Sunt camere mici, dar cochete. Este curat şi liniştit.

Spre seară am plecat din nou să colindăm oraşul. Şi ne-am îndreptat spre cetate, de unde se vedea frumos luminată catedrala

şi oraşul

Din nou catedrala, de această dată din apropiere

Una dintre principalele atracţii nocturne din Veliko Tarnovo este spectacolul de lumini şi muzică ce are în prim plan cetatea. Deşi ni s-a spus că se organizează doar cu ocazii speciale s-ar părea că sâmbătă spre duminică a fost o astfel de ocazie. În oraş sunt panouri cu numărul de telefon la care se pot face rezervări. Cert este că noi am urcat la Catedrală de unde ne-am uitat la spectacol. Este acolo o casă care are o terasă de unde se poate privi, doar că noi nu am stiut şi am stat pe platoul din spatele catedralei. După cum vedeţi priveliştea era bună şi de acolo...

Fără spectacol cetatea este luminată ca în fotografia de mai sus, deci dacă vreţi o poză mai clară luaţi-vă un trepied

Din nou catedrala...

Apoi am mers într-un gen de pub, St. George, care avea geamuri cu vitralii. În cel de sus e probabil Sfântul Gheorghe omorând balaurul...

Noi doi în pub. Localul era gol, în afară de noi şi de chelneriţă nu mai era nimeni. Şi contrar chestiilor ştiute, că în localurile unde nu e nimeni e mâncarea proastă sau e scump, la St Geroge se mănâncă şi se bea bine şi pe bani puţini...

Aveau o bere neagră foarte bună, care mergea bine cu felul tradiţional de mâncare, doar că eu mi-am comandat un indianism extrem de bine condimentat, deci berea a mers ca unsă pentru că nu avusesem inspiraţia să îmi comand şi un suc...

Seara s-a terminat cu o partidă de pocker în holul hotelului...