Îmi place să mă uit la pozele oamenilor

Da eu sunt aia care se uită la pozele dumneavoastră pe facebook. Şi dacă vă mai spun că îmi place să mă uit noaptea prin fereastră în casele oamenilor? mă veţi crede dilie? probabil că sunt, dar sigur nu sunt singura. Altfel nu îmi explic de ce albumele lui Alin postate pe un site de profil (pe care l-am uitat) au extrem de multe viualizări. E interesant să ştii că nu eşti singura...

O seară prin Herăstrău

Liliacul, una dintre florile mele preferate...durează maxim două săptămâni, dar îţi aminteşti de mirosul ei un an întreg...

În Herăstrău sunt pâlcuri de liliac şi miroase extrem de bine

Am găsit chiar liliac bătut, adică cu mai mult de patru petale

Flori de cireş japonez, din grădina japoneză

O poză care mi-a plăcut foarte mult...se putea să nu mă tolănesc eu pe iarbă?

Până şi coniferele aveau conuri

Uneori presa merge prea departe

M-a oripilat chiar de ieri dimineaţă când am văzut că televiziunile au năvălit în salonul Ameliei Antoniu pentru interviuri chiar pe patul de spital. Sincer, oricat de bolnavi am fi dupa cancan-uri, nu cred că publicul privitor la televizorul în culori îşi doreşte să vadă acest interviu. Publicul îşi doreşte să ştie că e bine şi să ştie că spitalul CFR2 a fost ras de pe faţa pământului cu bacilul gram negativ cu tot. Şi de asemenea publicul îşi doreşte să ştie şi ce face a doua femeie, Alice Preda, care din câte ştiu eu ieri nu ieşise din comă. Asta vrea publicul, un gram de decenţă... Şi apoi ce mare bombă de presă aţi descoperit domnilor jurnalişti, o tânără care cândva a făcut senzaţie pe scândura teatrului, acum e plina de tuburi şi de branule şi deşi zâmbeşte foarte frumos altceva nu poate să facă... Întrebaţi-vă domnilor jurnalişti dacă Amelia Antoniu va mai avea o carieră, pentru că de la atâtea tuburi vârâte pe gât coardele vocale sunt ferfeniţă şi cu cred că îşi mai doreşte să şi le repare în ţărişoara noastră. Continuaţi investigaţiile în spitale, descoperitţi alte cazuri pentru că acesta s-a cam fumat... Şi să ştiţi că nu am nici o fărâmă de admiraţie pentru Antena 3 pe care eu una nu am văzut-o acolo, dar ştiu sigur că şi-ar fi dorit extrem de tare să fie...

Nu îmi mai cumpăr haine...

Cred că trebuia să ilustrez postarea cu o poză a sifonierului meu burduşit ca să înţelegeţi la ce mă refer... Şi oricât de greu m-aş chinui să culisez uşile tot consider că nu am haine, că mi-ar mai trebui un pantalonaş, o bluziţă, o măslină, o atenţie, ca să nu mai spun că dacă pică pacatul şi ajung în mall nu ies fără măcar o plăsuţă, musai de hârtie. Şi cum rar achiziţionez haine de puţini bani, aş putea spune că am băgat milioane în şifonierul ăla. Ba chiar mă hazardez să spun că în şifonier e mare avere... Numai că lucrurile se vor schimba odată ce mă voi apuca de sortatul lucrurilor de vară şi de pus la naftalină pe cele de iarnă. Nu mai cumpăr nimic, nici un pantalonaş nimic. Sunt scumpe şi se strică repede... Plus că se demodează, iar regula aia cu hainele timeless, gen un pantalon negru şi o cămaşă albă cred că merge perfect. Aşa că toată vara voi roti aceleaşi haine... Nu mă credeţi? Nici eu nu mă cred...dar vom vedea...

Oamenii de azi

Eu una militez pentru interzicerea dreptului la reproducere, problema e că nu cred că există cineva nepărtinitor care să decreteze cine se poate reproduce şi cine nu. Nu ştiu dacă aţi văzut Idiocracy, dar cred sincer că aşa sau undeva pe aproape vom ajunge, iar explicaţia din film e perfect plauzibilă... De pildă astăzi...da ca să va povestesc trebuie să vă explic vreo două treburi: deşi stăm într-o zonă mai verde, cu destule parcuri, eu nu prea am unde să o plimb pe Dea. Să încep cu locul logic, parcul de câini. Conceput special pentru treaba asta a fost transformat în adăpost pentru maidanezi, în plus e o mizerie acolo de Dea nu vrea să mai pună şi produşii ei. Aşa că rămâne parcul Titus Ozon sau peticele de verdeaţă din spatele blocului. Cum în spate ţărăncile coborâte în capitală încă mai usucă rufe, deşi au balcon, îmi e cumva ruşine ca Dea să se cace sub cerşafurile lor...deşi sincer tare mi-ar plăcea să o facă... Aşa că rămâne parcul Titus Ozon, unde accesul câinilor pe spaţiul verde e interzis. Dar sunt locuri mai neumblate pe care Dea le preferă, da ne chinuim un pic, adică ieşim seara târziu sau căutăm zonele cel mai puţin populate. Ei într-o astfel de zonă am dus-o eu pe Dea azi la prânz. Să explic şi de ce la prânz, pentru că după ce sâmbătă spre duminică a vomitat din jumătate în jumătate de oră, acum de câte ori îmi arată ca vrea afară o duc... Aşadar ora 18 în parcul Titus Ozon. Îşi face Dea nevoile şi apoi se plimbă să miroasă floricele... Şi cum tocmai venea Alin şi nu eram chiar atentă la ea, observ cu coada ochiului cum un dobitoc se apleacă, ia o piartă şi vrea să arunce în ea. Moment în care încep să ţip la el şi evident el la mine. Că ce se pişă (dacă ar fi ştiut că se şi căcase...) Dea pe iarbă în parc? Ca şi cum ăsta era motiv să arunce cu pietre...în timp ce plodul lui urlător devasta un copăcel... Aoleu... chiar nu ştia cu cine s-a pus...am ajuns chiar să îl conving că la vârsta mea am o chită mai bună şi cum capul copilului lui e mai mare să vedem cine are şanse mai mari să nimerească... Normal că nu aveam de gând să arunc cu pietre în copil, chiar dacă va ajunge un dobitoc care va şti să tragă mâţele de coadă şi să arunce cu pietre în câini...dar spre deosebire de mine, dobitocul senior chiar vroia să arunce cu pietre în Dea... Totul s-a terminat când a intervenit Alin. Habar nu am de ce...poate dobitocul era şi bădăran şi considera că se poate pune cu o femeie, dar cu un un bărbat nu... Nu ştiu. Ideea e că parcul, cartierul şi oraşul sunt pline de dobitoci din ăştia producători de plozi urlători, dobitoci în devenire... şi cum iarna a fost lungă...

Cine mai ajunge deputat în zilele noastre...

Ei bine, da Teo Trandafir ajunge cel mai probabil deputat. Spun probabil că încă nu au apărut rezultatele finale. Potrivit hotnews ea a fost aleasă de puţin peste şase mii de oameni. Dacă Mircea Badea nu ar fi părtinitor în cazul ăsta ar spune: ministrul turismului - Elena Udrea, ministrul economiei - Adrian Videanu, ba chiar preşedinte Traian Băsescu, deci nu mă miră că parlamentar va fi Teodora Trandafir, care by the way mi-a împânzit facebook-ul cu oferte de prietenie... Îmi e sincer silă de partidul ăsta şi de ce maşinărie a creat el. Nu era ok nici cu Mincă, da nici cu asta... Totuşi 2012 e aproape, iar sparanţa moare ultima...cu toate că înlocuitori nu prea văd, iar celelalte partide au dovedit că fac cam tot la fel... Aştept cu interes primul discurs din parlament şi cu şi mai mare interes aştept să ajungă deputat Laura Andreşan...se aude PDL...pe asta ati ratat-o... Şi apropo de alegeri. În week-end au fost două mari ştiri, două deschideri de jurnal. Situaţia spitalelor din România, cu închiderea spitalului CFR 2 din Bucureşti şi cu situaţia celor două femei care din cauza unei infecţii luate din spital se zbat între viaţă şi moarte. Şi alegerile din colegiul 19 din capitală, ca să înţelegeţi mai bine colegiul 19 se înjtinde doar pe câteva străzi... Cu ce au început toate televiziunile jurnalele importante de ştiri? Aţi ghicit...cu colegiul 19. Pe vremea mea prima ştire în jurnal era cea care afecta pe cât mai multă lume...şi în general situaţia sistemului sanitar ne cam priveşte pe toţi...alegerile din colegiul 19...nu... P.S. Cineva mi-a atras atenţia că mai exista o ştire, poate cea mai importanta...tăranii care trebuie să aibă casă de marcat... E perfect adevărat şi în acest caz ştirea cu colegiul 19 cobora şi mai jos în jurnal.

Nu îmi plac nunţile

Gata am decretat. Am vreo 7 nunţi la activ, unele la care, recunosc, m-am distrat, dar la cele mai multe am făcut figuraţie de dragul cuiva...

Nu îmi plac nunţile. Nu îmi plac obiceiurile de nuntă, nici alea vechi cu gaina si turta (noroc că s-a renunţat la ăla cu cerşaful...), da nici alea mai noi cu aruncatul buchetului şi a jartelei. Nu îmi plac rudele invitate doar ca să fie nunta mare şi darul bogat. Nu îmi plac hainele sclipicioase de nuntă şi nici restaurantele oranate în plus. Nu îmi place atmosfera şi m-am enervat în 90 la sută din cazuri de aranjamentul de la masă. Nu îmi place muzica de la nunţi pe care oricum nu o am în sânge să o pot dansa... Nu îmi place să stau în biserica o oră de pomană, dar mă oftic că la starea civila durează doar 5 minute, ca să nu mai spun că mini-picknicul de după starea civilă mi se pare de cel mai mare prost gust ornat cu păhărele de plastic.

Nu înţeleg care e treaba cu nunţile şi cred că trebuie să îţi faci lobotomie să poţi vorbi un an întreg despre un eveniment şi despre o zi pe care oricum nu ţi-o vei aminti sau mai rău nu vei vrea să ţi-o aminteşti... Ca sa nu mai zic că după toată truda da un an, de asorteuri, de căutări, de probe, de pantofi care te bat...trebuie să prestezi la propria nuntă, trebuie să dansezi cu toţi libidinoşii, trebuie să zâmbeşti şi să îi faci pe ceilalţi să se simtă bine când tu te simţi de tot rahatul...

Nu îmi place nici cu orchestră nici fără, nu îmi plac fotografii şi mi se par total lipsiţi de inspiraţie... Nu îmi plac rochiile de mireasă, musai alebe, când toţi ştim că mireasa cel puţin nu ar trebui să poarte alb de pe la vârsta de 12 ani...iar miri îmbrăcaţi în alb...îmi sună clar a ginerică... Şi apropo de ginerică...cine decide care e soacra mare şi care e cea mică(ok cam ştiu cum se decide, da având în vedere că o fată se creşte infinit mai greu, eu zic ca soacra mică să fie mama băiatului)? Cine sunt nunii? Şi de ce la nunţi îţi aminteşti că eşti văr cu oameni pe care nu i-ai văzut în viaţa ta? Cine alege naşii şi care e faza cu disperarea care te cuprinde când afli că naşii tăi au divorţat?

După cum vedeţi nu îmi place nimic la nuntă, îmi plce însă să mă văd cu vechi prieteni pe care eu una îi aştept să jucăm la nunţi în continuare...

Brăila

Pentru mine Brăila a fost întotdeauna la concurenţă cu Iaşiul. Mama e din Brăila şi totdeauna considera că oraşul de la Dunăre este mai frumos decât oraşul ei adoptiv. Au trebuit să treacă vreo 20 de ani să înţeleg la ce se referă, numai că nici acum nu îi înţeleg vehemenţa... Şi eu cred că Iaşiul este mai frumos decât Bucureştiul, dar am tăria să spun că în unele aspecte Bucureştiul bate Iaşiul. Ei bine nu la fel stătea treaba cu Brăila... şi nu am reuşit niciodată să mă împrietenesc cu oraşul ăla, deşi vremurile mi-au adus prieteni din Brăila...

Azi văd Brăila cu ochii maturităţii, daca vreţi să îi spuneţi aşa, nu mă mai supăr de comparaţii şi pot spune că cel puţin centrul vechi al Brăilei ar putea fi mai frumos decât Iaşiul. De ce ar putea? pentru că deşi se vede că se mişcă, încă mai e mult de muncă, dar în centrul vechi al Brăilei găseşti poate cele mai frumoase case... mai frumoase chiar şi decât în centrul istoric al Bucureştiului. Doar că sunt lovite de aceeaşi delăsare fondată pe o mentalitate comunistă...să radem tot şi să construim betoane deasupra... Altfel nu îmi explic de ce clădiri frumoase şi vechi sunt lăsate să cadă sau mai rău sunt "ajutate" să cadă...

Nu aş vrea să fiu în pielea omului căriua i s-a retrocedat o clădire veche şi pentru că e monument istoric nu o reconstruieşte, pentru că nu poate să o dărâme... Şi nici nu înţeleg de ce primăriile nu răscumpără aceste monumente şi nu le îngrijesc...

În fine e multă vorbă în vânt...aşa că vă las cu câteva pozişoare...

Cofetăria Venus...acum afişaj electoral...

Hotel Pescăruş...

Republicii

Confecţii - Elegant

Bogaţii Brăilei preferă casele din plastic pe Dunăre

Vedere de pe faleză...

În fiecare zi le calea undelor

Totul începe pe un culoar lung de tot intocmai ca cel din filme în care personajul principal vede doar becurile în timp ce e cărat pe o targă. Trec în viteză cu foile în mână, le examinez, mă opresc câteoradă să fac o mică corecţie, le citesc până ajung în emisie. După obişnuitul salut, verific sunetele şi mă aşez pe scaun. Potrivesc microfonul, deschid jurnalul, îl recitesc şi aştept. În minutele, secundele alea visez la o cu totul altă lume, sunt cascador, sunt imblânzitor de lei, am doi copii şi o casă de întreţinut...recitesc jurnalul, cuvintele mă sperie, descopăr un nume pe care l-am citit de zeci de ori înainte, un nume pe care nu îl înţeleg, mă panichez şi îmi zic că sigur voi rata cuvântul ăla. Revin asupra lui, încer să îl schimb, dar ajung doar să îl subliniez...că vine tehnicul... Schimbăm două vorbe să vadă în ce fel mă aud şi iarăşi aştept. Şi iarăşi cuvântul şi descopăr alte cuvinte pe lângă el care m-ar putea mânca...apoi mă liniştesc..."nu lăsa cuvintele să te facă pe tine..." aud de undeva de la 6 ani distanţă şi zâmbesc. Tehnicul îmi zâmbeşte înapoi. Toată întunecimea se spulberă... E un simplu cuvânt, iar eu sunt stăpâna tuturor cuvintelor. Aud genericul ca prin ceaţă...Ştie ce spune...ştie pe dracu e speriată ca un mieluşel... Îndrept spatele cum am învăţat acum mulţi mulţi ani, lumina e roşie şi citesc... Şi cuvintele îmi sunt dragi şi le ştiu şi le rostesc ca nimeni alta... cuvântul înspăimântător a trecut nici nu ştiu când... Dau primul insert, mai verific ceva şi iarăşi... Şi de obicei totul curge normal până la meteo... Totdeauna pe zâmbet, aud rugămintea "şefului", şi zâmbesc tâmp chiar dacă acasă mă aşteaptă toate grijile din lume. Şi dau şi meteo. Spun ora şi ies din direct. Becul roşu se stinge. Îmi las foile, îmi iau pixul, închid jurnalul şi ies. Din nou culoarul pe care ţopăi. Văd oameni cunoscuţi. Salut. Apoi redacţia... Glume, ştiri şi din nou culoarul...şi povestea o ia de la capăt... Asta sunt eu...ăştia suntem noi la radio...5 minute de glorie...

Nu-mi plac oamenii indecişi, dar numai de ei am parte...

Ca balanţă (deşi nu prea pun eu preţ pe zodii si influenţa lor) ar trebui să fiu foarte indecisă şi să cântăresc foarte bine orice decizie. Şi să ştiţi că pentru a lua o decizie importantă pot sta şi ani buni, dar aşa în general iau decizii extrem de repede... Nu îmi place să stau două decenii un faţa unui teanc de blugi ca să pot alege unul. Nu îmi place să stau mult când aleg în general orice...lui Alin i se intamplă să stea în magazin şi 20 de minute până alege un bec, de exemplu... Aleg extrem de repede intre un obiect sau altul şi în general cu mine cumpărăturile sunt punct ochit...punct lovit. Mă decid "repede şi bine"... de exemplu m-am decis să ies din Bucureşti week-end-ul ăsta...numai că stau cu un indecis...deci...

Mare minune net-ul ăsta...

Tocmai când mă gândeam să mă las de blogăreală şi facebook şi de alte minuni ale erei Internetului m-a pălit înspiraţia şi am văzut beneficiile acestui mijloc de comunicare... Pe scurt căutam ceva pe google şi spre mirarea mea nu numai că era colo, ci chiar că şi alţii s-au gândit înainte la treaba aia şi mi-au dat mie mură-n gură, cum s-ar spune... Şi la o scrută recapitulare mi-am dat seama că fără net nu se poate şi apoi de ce să mă lupt eu cu progresul când aş putea să îl îmbrăţişez ...cu ambele mâini... Nu aţi înţeles nimic? Nici eu, dar continui să mă explic. Pai ai în faţă un medicament şi nu ştii la ce foloseşte...search pe google şi misterul s-a elucidat. Medicul ţi-a recomandat o tonă de analize despre care nu ştii nimic...search pe google şi eşti deja expert... Şi ca că nu spuneţi că m-am băbit şi umblu cu buline şi doftori luaţi exemplul meu de astăzi...vroiam să pun un post şmecher pe facebook...evident că l-am căutat întâi pe google, care nu numai că mi-a corectat vreo două litere inversate, da mi-a arătat magneţi cu respectiva expresie şi chiar o lucrare scrisă pe tema asta... Nu e prea tare?... Long live 2.o...traducerea pe google...

Sex and the city 2

Cred că probabil m-am ţăcănit. Habar nu aveam că într-o lună apare Sex and the city 2. Ştiu sigur că apare Aiden şi că cele 4 fac o călătorie în deşert... nimic despre moartea cuiva aşa cum citisem pe la începutul anului. Abia astept. Până atunci câteva poze...

Întâlnire cu fostul prieten

O despărţire e nasoală pentru ambele părţi, chiar şi pentru cea care a iniţiat-o. Pentru că îmi e greu să cred că există fiinţe care iau decizii care ar putea răni pe cineva din plăcere. După perioada în care te rănesc locuri, ore din zi, melodii şi alte chestiuni care îţi amintesc de perioada petrecută cu celălalt, vine perioada de dor. Îţi e dor de sentimentul de împreună, îţi e dor să fiţi doi. Şi dacă ai o formă nasoală de despărţire urmează perioada în care îl sau o vezi peste tot... Dar spre surprinderea ta totul trece repede şi cam în 4 luni te surprinzi întorcând capul după altcineva pe stradă sau răspunzând cu un zâmbet tipului/tipei care ţi-a zâmbit de la bar. Dacă au trecut mai mult de patru luni s-ar putea sa te surprinzi mergând până la bar şi de acolo... Dar vă garantez că pentru ambele părţi reîntâlnirea este un moment crucial. Cel lăsat vrea să arate că viaţa lui nu s-a terminat după... cel care a lăsat vrea să arate că a meritat să facă pasul. Şi uite aşa ambele părţi se gătesc când ştiu că s-ar putea întâlni. Îşi iau mutra aia fericită şi visătoare de "viaţa e neapărat roz". Poate chiar schimbă ceva în aspectul fizic... Numai că natura sau altcineva va face ca întâlnirea să se producă în cel mai prost moment posibil. Şi oricât de frumoasă e reclama la cola cu acest subiect niciodată nu se va întâmpla aşa... Cu siguranţă tu vei fi în ziua în care nu ţi-ai spălat părul că urmezi un tratament pentru revitalizare, în ziua în care ai aruncat ceva pe tine doar ca să ieşi din casă, în ziua în care ai abandonat tocurile care te făceau zveltă şi ai luat tenişii murdari după picknicul din week-end. Şi cumea răsufli uşurată pentru că şi el are tenişii murdari, o cămaşă în carouri decolorată de prea multe spălări şi părul în dezordine... Dacă se întâmplă ca tocmai aceste lucruri să va fi atras iniţial...s-ar putea ca EU să redevină NOI... Dacă se întâmplă ca TU cu toate chestiunile de mai sus să te întâlneşti cu EI...sigur e marţi 13... P.S. Text scris ca să demonstrez că se poate...

De pe telefonul mobil - cum procedăm cu pistele de biciclisti?

După cum se vede în poză...parcăm pe ele... Adică dacă ai maşina nu ai voie şi pe pistele de biciclişti? DISCRIMINARE Aşa că domnul din imagine şi-a luat inima in dinţi şi a parcat unde l-a ajuns nevoia... Trebuie spus că poza e făcută vara trecută, deci poate maşina nu mai aparţine aceluiaşi om, deci nu vă grabiţi să aruncaţi cu ouă...

Pe Divan sau în Divan?

Asta e întrebarea... Şi cred că am găsit locul unde acestea două nu se exclud. În centrul vechi, pe strada Franceză. Acolo este restaurantul cu specific turcesc Divan, unde stai pe divane...

Faza e că sâmbătă vorbeam că poate mai în toamnă revizităm Istanbulul şi ne-am uitat pe poze şi am pufăit narghilea şi ne-am amintit ce fain a fost. Ca la numai două zile să găsesc un mic Istanbul în Bucureşti în Centrul Vechi.

De cum intri te izbeşte mirosul de preparate tradiţionale, iar când vezi meniul nu ştii ce să alegi...eu normal că am încercat dulciurile... şi molfăind la cataif m-am simţit foarte bine... Chiar şi chelnerul era o naţie de turc şi aducea a turcii de acolo, a serviabilitatea şi amabilitatea lor... Până şi paharele cu ceai semănau cu cele din Marele Bazar...

Aşa că dacă vreodată vă vine dor de Turcia şi Istanbul mergeti la Divan...şi nici preţurile nu mi s-au părut foarte mari...narghileaua e 15 lei ca la Valea Regilor, de exemplu...

Singurătatea scriitorului de bloguri

În ultima vreme traversez o perioadă de nehotărâre, de revoltă şi de nelinişte în legătură cu blogul. Pe scurt e aşa: eu scriu, voi citiţi, iar când ne vedem eu nu mai am ce să povestesc pentru că inevitabil mă lovesc de replica "aaaa da am citit pe blog de asta...". Şi nu ar fi cu mare supărare dacă, comunicarea asta s-ar face în ambele sensuri. Numai că doar voi ştiţi ce fac eu pe cand eu nu ştiu ce faceţi voi. Am prieteni de care mă rog de jumătate de an să mai pună o poză cu ei pe blog...cică nu se face că au un statut şi nu îşi mai fac viaţa publică pe blog... Am prieteni care mă comentează prin viu grai şi nu pe blog, ba îmi zicea cineva acum câteva zile "scrie tu comentariul ca şi cum ar veni de la mine" păi e cumva jalnic... Nu ştiu dacă mă înţelegeţi şi probabil veţi spune că iar m-au apucat toanele, da e chiar un lucru serios. Mie chiar îmi e dor de blogurile alea de pe vremuri când în fiecare dimineaţă aflai ce a mai scris, gândit sau făcut cineva drag. Nu mai ştiu nimic de nimeni şi sincer mă simt singură în online... Ce ciudat sună...poate ăsta ar fi trebuit să fie titlul... Ca să nu vă mai plictisesc...mă gândesc să închid blogul sau să îl transform într-unul mai puţin personal...să striu şi eu ştiruţe, poate să mai cooptez un autor, doi... iar pentru părinţii mei să fac un blog personal pe bază de invitaţie sau să le trimit poze pe mail... Mă gândesc şi vă anunţ curând.

Iarăşi la Iaşi

Aşa cum probabil vă imaginaţi am plecat să petrecem Paştele la Iaşi. De aceea nici nu am mai postat nimic pe blog. A fost foarte fain şi liniştitor şi a fost aşa de bine acasă încât ieri mai toată ziua m-am ofticat că s-au terminat zilele libere şi că trebuie din nou să merg la muncă. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place la radio, da parcă aş fi stat mai mult pe acasă... Bine că ar fi greşit spus că am stat acasă pentru că am vizitat pe toată lumea şi chiar ne-am făcut prieteni noi. Nu prea am făcut poze, deşi am cărat mai tot timpul aparatul cu mine. Totuşi vă las cu nişte poze superbe din Grădina Botanică.

El este Smarty, de fapt prescurtarea de la un nume mai complicat. V-am mai povestit de băiatul de la care am luat-o pe Dea şi v-am invitat să vă uitaţi pe site-ul lui. Şi cum eram în Iaşi nu puteam rata o întâlnire...

Dea, extrem de energică şi enervantă. Nu a vrut să stea la mângâiat mai deloc şi a alergat după băţ de mai şchiopătează şi acum, la două zile după...

Ea este Foxy. E o femelă collie de talie actuală, adică mult mai mică decât Dea. Dar totul compensează prin frumuseţe şi drăgălăşenie. Stătea la jumulit şi la pozat.

Smarty

Dea

Dea într-un moment de cuminţenie

Andreea şi Foxy

Doi bulgări de blană

Foxy şi Smarty la joacă

Eu am reuşit totuşi să o prind pe Dea să o pup puţin

Smarty şi Dea...reuşiti să faceţi diferenţa?

Dea mi-a adus băţul, iar eu am prins-o la jumulit...

Andrei, Smarty, Andreea, Foxy, eu şi Dea

Andrei şi Dea

Eu şi Smarty...nu am rezistat să nu îl iau niţel în braţe

Andreea şi copii, Foxy şi Smarty

Deşi ne-am aşteptat să se răţoiască la ei, Dea a fost extrem de cuminte. La final îl ameninţa pe Smarty, după ce a văzut că îi dau atenţie, dar în rest nimic. A alergat şi s-a jucat cu beţele de la un moment dat aveam beţe în jurul nostru cât pentru un foc de tabără.

Greva la RATB

Ştiam încă de aseară de grevă. Am stat chiar până la 2 noaptea să urmăresc Antena3. Mă interesează subiectul din punct de vedere jurnalistic, că eu oricum nu prea merg cu mijloacele de transport RATB şi oricum aveam nevoie de motive bune să pun mâna să dau de carnet. Mă întreb, aşa de pe margine, de unde atâta nesimţire. Cum să ieşi în stradă când ai salariu în mâna 1800 de lei plus tichete de masă? Cum să spui că munca ta e grea, că faci ore suplimentare unei reporterite de nici 20 de ani care e acolo cu tine şi care acoperă subiectul încă de la orele serii şi îl va acoperi mult după ce tu si curul tău lăbărţos aţi plecat acasă la culcărică? Cum poţi să îţi permiţi să opreşti un oraş întreg doar pentru că poţi? Păi domnilor şoferi de la RATB sa facem o paralelă: Şoferul RATB - Reporterul 1. Şoferul RATB a făcut liceul şi eventual o facultate la fără frecvenţă - Reporterul a terminat cu siguranţă o facultate, dacă nu chiar şi masterul. Deci 1-0 pentru şofer pentru că a intrat mai repede în câmpul muncii. 2. Şoferul RATB conduce în medie 6 ore pe zi - Reporterul are zile când nu doarme 6 ore noaptea. Deci 2-0 pentru şofer. 3. Şoferul RATB e bugetar şi deci are sporuri şi tichete de masă care îi măresc salariul considerabil(mă refer aici la sume de ordinul sutelor de lei, milioanelor de lei vechi) - Reporterul are eventual tichete de masă, dacă nu cumva patronul i le-a luat şi pe alea. Deci 3-0.5 pentru şofer. 4. Şoferul RATB are salariul mediu de 1800 de lei - Salariul mediu în rândul reporterilor e de 1000 de lei. Deci 4-0.5 pentru şofer. 5. Şoferului RATB i s-au băgat sporurile în salariu şi i-au fost impozitate - Reporterului i s-a tăiat salariul doar în ultimul an cu cel puţin 25 la sută. Deci 5-0.5 pentru şifer 6. Şoferul RATB iese noaptea şi protestează din plictis - Reporterul acoperă subiectul deci este la muncă. Deci 6 - 0.5 pentru şofer. 6. Şoferul RATB stă în maşină, rar iese în frig, ascultă manele şi opreşte când şi unde i se scoală - Reporterul iese fix în frig că de acolo ies ştirile, e nevoit să asculte menelele şoferilor RATB când pleacă pe teren şi fuge după autobuze când acestea opresc cu 100 de metri înaintea staţiei de la Casa Presei şi nu mai opresc în staţie. Deci 9-0.5 pentru şofer. 7. Şoferul RATB iese in stradă, refuză să muncească şi blochează un oraş - Reporterul nu prea poate ieşi în stradă că la câţi jurnalişti au fost concediaţi în ultimele luni şi care aşteaptă un loc de muncă patronul l-ar putea înlocui în doi timpi şi trei mişcări, plus că dacă protestează ce? telespectatorul schimbă pe Discovery. Deci 10-0.5 pentru şofer. Aşa că domnilor şoferi RATB nu mai bine vă reluaţi voi lucrul, că oameni cu carnet de conducere care sunt acum şomeri zic că se găsesc... De ce nu m-a făcut pe mine mama dictator...ce ţi-i mai dădeam afară acum... P.S. Reporterul despre care am vorbit evident nu lucreaza la stat. Acolo...se stă...

Despre alegeri...

Alegeri de tot felul nu doar cele care îţi vin prima dată în minte când glăsuieşti acest cuvânt. De exemplu alegerea de a te lăsa să fii ales. Sincer m-a cam şocat alegerea lui Teo Trandafir. Acum dacă mă gândesc bine nici nu prea ştiu ce variante avea... că nu prea am mai văzut-o pe undeva în ultima vreme... Doar că până acum credeam ca poti iesi la pensie din presa doar prin simpla angajare la Radio România Actualităţi (de unde doar să dai ştirile beat pulbere să te dea ăia afară, da înregistrările apărute pe te miri unde demonstrează că nici ăsta nu e un bun motiv pentru a fi dat afară), acum am decoperit ca nici deputat PDL nu e o varianta proasta...

La urma urmei de ce e Teo mai "de blamat" decât Adriana Săftoiu, un om pe care îl admir sincer, sau decât alţii care au părăsit presa pentru vreun birou călduţ de purtător de cuvânt?

Deci cine mă propune şi pe mine pentru un scaun de deputat în trei ani???