În ultima vreme traversez o perioadă de nehotărâre, de revoltă şi de nelinişte în legătură cu blogul. Pe scurt e aşa: eu scriu, voi citiţi, iar când ne vedem eu nu mai am ce să povestesc pentru că inevitabil mă lovesc de replica "aaaa da am citit pe blog de asta...". Şi nu ar fi cu mare supărare dacă, comunicarea asta s-ar face în ambele sensuri. Numai că doar voi ştiţi ce fac eu pe cand eu nu ştiu ce faceţi voi. Am prieteni de care mă rog de jumătate de an să mai pună o poză cu ei pe blog...cică nu se face că au un statut şi nu îşi mai fac viaţa publică pe blog... Am prieteni care mă comentează prin viu grai şi nu pe blog, ba îmi zicea cineva acum câteva zile "scrie tu comentariul ca şi cum ar veni de la mine" păi e cumva jalnic... Nu ştiu dacă mă înţelegeţi şi probabil veţi spune că iar m-au apucat toanele, da e chiar un lucru serios. Mie chiar îmi e dor de blogurile alea de pe vremuri când în fiecare dimineaţă aflai ce a mai scris, gândit sau făcut cineva drag. Nu mai ştiu nimic de nimeni şi sincer mă simt singură în online... Ce ciudat sună...poate ăsta ar fi trebuit să fie titlul...
Ca să nu vă mai plictisesc...mă gândesc să închid blogul sau să îl transform într-unul mai puţin personal...să striu şi eu ştiruţe, poate să mai cooptez un autor, doi... iar pentru părinţii mei să fac un blog personal pe bază de invitaţie sau să le trimit poze pe mail... Mă gândesc şi vă anunţ curând.
April 11, 2010
Singurătatea scriitorului de bloguri
În ultima vreme traversez o perioadă de nehotărâre, de revoltă şi de nelinişte în legătură cu blogul. Pe scurt e aşa: eu scriu, voi citiţi, iar când ne vedem eu nu mai am ce să povestesc pentru că inevitabil mă lovesc de replica "aaaa da am citit pe blog de asta...". Şi nu ar fi cu mare supărare dacă, comunicarea asta s-ar face în ambele sensuri. Numai că doar voi ştiţi ce fac eu pe cand eu nu ştiu ce faceţi voi. Am prieteni de care mă rog de jumătate de an să mai pună o poză cu ei pe blog...cică nu se face că au un statut şi nu îşi mai fac viaţa publică pe blog... Am prieteni care mă comentează prin viu grai şi nu pe blog, ba îmi zicea cineva acum câteva zile "scrie tu comentariul ca şi cum ar veni de la mine" păi e cumva jalnic... Nu ştiu dacă mă înţelegeţi şi probabil veţi spune că iar m-au apucat toanele, da e chiar un lucru serios. Mie chiar îmi e dor de blogurile alea de pe vremuri când în fiecare dimineaţă aflai ce a mai scris, gândit sau făcut cineva drag. Nu mai ştiu nimic de nimeni şi sincer mă simt singură în online... Ce ciudat sună...poate ăsta ar fi trebuit să fie titlul...
Ca să nu vă mai plictisesc...mă gândesc să închid blogul sau să îl transform într-unul mai puţin personal...să striu şi eu ştiruţe, poate să mai cooptez un autor, doi... iar pentru părinţii mei să fac un blog personal pe bază de invitaţie sau să le trimit poze pe mail... Mă gândesc şi vă anunţ curând.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
4 comments:
auleu, cum sa nu te mai citesc eu in fiecare zi????
Imi fac blog numai pt tine, ca sa fim chit :p.
Isa
PS:ce poza "jmechera" ai pus :)
Raluca, nu cred ca e vorba de a atinge un anumit statut si apoi a nu mai dori sa iti faci viata publica. A scrie pe blog despre viata personala este fix la fel cu a scrie un jurnal privat pe un caiet pe care apoi il pui pe strada la dispozitia oricui are chef sa il citeasca. Acuma, unii pot face asta fara probleme. Altii nu. Eu fac parte din ultima categorie (desi initial am incercat sa intru in prima, dar nu m-am adaptat). Despre asta e vorba. Nici o legatura cu statutul sau lipsa lui, pina la urma.
Cit despre alegerea ta... Depinde ce vrei de la blogul tau. Si eu am fost initial dezamagit ca unele posturi importante pentru mine nu primeau uneori nici un comentariu (din cite imi amintesc, nici macar tu nu mi-ai comentat vreodata la un post al serialului meu despre teme privind democratia, un subiect foarte drag mie). Acuma nu mi se mai pare important sa primesc multe comentarii: important e sa spun ce am de spus, iar daca o data la doua luni primesc o singura apreciere pentru un post scris, e de ajuns. Calitatea cititorilor conteaza mai mult decit cantitatea.
Daca vrei un blog cu trafic mare si comentarii multe nu ai decit doua variante: ori un site religios, ori unul cu poze porno :)
Andrei ai inteles gresit. Eu nu de lipsa comentariilor ma plang aici, ca la urma urmei blogul nu a fost creat ca sa aiba trafic si sa fac bani din el. Blogul si-a atins menirea initiala, aceea de a ma tine aproape de parintii mei si de prietenii de la Iasi si chiar si de cei din Bucuresti. Ca ma comenteaza sau nu conteaza prea putin pentru ca eu stiu cine, cand si de unde intra pe blogul meu, deci stiu ca cei carora ma adresez imi citesc blogul... Ideea era ca doar eu mai scriu bloguri. Nu ma refer la bloguri personale, ma refer doar la bloguri. Tu de cand nu ai mai scris ceva? Ca la urma urmei stiu ca existi si daca scrii textile tale nu neaparat daca pui poze cu ce ai facut… Acum nimeni nu mai scrie nimic pe blog. Va am pe toti in google reader si rar mai apare cate un post pe undeva. De asta zic ca poate toana asta cu blogurile a trecut si eu am ramas incremenita in proiect si poate ar trebui sa merg mai departe... Si nu e un schimb, inteleg ca nu toti pot face ce fac eu cu blogul, dar m-a apucat cumva disperarea ca imi pierd prietenii. Ca vom ajunge sa ne vedem dupa ani si sa nu avem subiecte de discutie…ca ne indepartam…
Apoi nu ti-am comentat serialul, pentru ca nu vroiam sa se transforme in polemici argumentate pe puncte, dar de citit iti garantez ca am citit tot, daca vrei musai te comentez…
Isule nu te apuca de scris bloguri ca poate rezolvam cumva situatia...
Post a Comment