Ploaia

Tocmai când plecam de la serviciu s-a întunecat şi până am apucat să fac eu două poze a inceput ploaia. De la Casa Presei până la stradă la taxi m-a făcut ciuciulete. E adevărat că nici nu m-am chinuit să fug că oricum era inutil. Cum a venit asa a şi plecat şi dacă nu ar fi deja târziu probabil că ar răsări soarele...

Am uitat să mai credem în romantism???

Sa vă spun o poveste. Scurtă. Doi oameni. El şi ea. Se ştiu de aproximativ un an. Mare iubire, mare. Se căsătoresc şi in foarte scurt timp apare copilul. Devin familia ideală. Ea stătea acasă cu copilul şi îi pregătea lui mese romantice. El îi aducea cadouri şi organiza excursii, cum oare? romantice. Totul era ros şi vesel. Oare? Pesimistul din mine spune că totul e teatru. Totul e libidinos şi înşelător şi că poveştile astea au rămas de mult doar în cărţi... Ea cu siguranţă l-a dus de nas să îi facă un copil. El cu siguranţă este un individ nesigur care nu îşi poate impune propriile opinii...cu alte cuvinte e sub papuc. Ia să vadă ea ce e aia muncă, ce e aia să îţi urle copilul la 3 noaptea din toţi rărunchii şi la 7 să te trezeşti să te duci la serviciu. Ia să vadă el cum e să vină acasă să o găsească nervoasă, să îşi încălzească mâncare la cuptorul cu microunde şi pe deasupra să o suporte ţipând zilnic...ar zice babele mele din bloc. Nu există aşa ceva, e doar un miraj, în scurt timp vor reveni la realitate, ar spune o prietenă...se ştie ea care... Şi ştiţi ce? e un film pe care l-am văzut ieri pe Hallmark...nu e aşa că nu aţi crezut nici un moment că povestea ar putea fi reală?

Din experientele unei viitoare şoferiţe...

Pentru că m-am săturat să dau bani taximetriştilor care încearcă să mă fraierească zilnic, pentru ca au dat căldura şi mirosurile în mijloacele de transport în comun şi pentru că m-am săturat să depind de Alin chiar şi când vreau sa ajung la hipermarket, m-am decis să fac şcoala de şoferi. M-am înscris la o şcoala recomandată de un coleg pentru că îţi faci acolo tot, de la examen psihologic şi până la testarea finală şi de vreo trei săptămâni mănânc legislaţie pe pâine... Mănânc e mult spus pentru că eu am de comentat la fiecare intrebare, mie nu mi se pare corect nu ştiu ce chestie şi nu înţeleg de ce trebuie să memorez papgaliceşte nişte sancţiuni şi contravenţii pe care oricum nu le aplic eu... Plus că limbajul mă dă pe spate şi refuz să îl asimilez. De ce nu e domnule şoferul, şofer? e conducător auto... de ce nu e drumul, drum? e carosabil... de ce nu e maşina, maşină? e autovehicul... Şi autovehiculele astea sunt de mai multe feluri, iar mie una imi vine să mă las şi să fug în lume... Chiar la noi se poate circula cu maşini din alea pentru care nu îţi trebuie carnet? Ca să nu mai spun că de 22 de puncte la întrebari nu trec, iar Alin (care mai mult încurca) spune că acasa trebuie să raspund corect la 26 de întrebări ca acolo să raspund la 22... Şi e greu şi e şi mai greu odată ce te-ai dezobişnuit de învăţat, de caiete, de cărţi şi de conspecte... Aşa la condus nu am treabă, dar despre condus şi instructor vă povestesc mai încolo...

Vacanţa...

M-am decis să nu mai mai oftic şi să accept ce va să vină şi să îmi văd de viaţă înainte. Aşa că înainte pentru mine înseamnă peste aproximativ două luni când mi-am luat concediu. Nu va fi Roma, nu va fi Atena, dar va fi la fel de frumos. Ne-am decis să nu mai aşteptam pe nimeni şi să nu ne mai facem planurile în funcţie de alţii şi deja am făcut rezervări. Nu spun deocamdată unde pentru că am decis doar prina destinaţie de unde vom pleca cine ştie pe unde...Viena. Tot vroiam eu să intru în muzee şi să bat centrul pe-ndelete aşa ca prima oprire va fi Viena. De acolo vom vedea unde ne vor purta paşii. Şi ca de obicei am să scriu totul pe blog. Va fi în stilul nostru, iar eu am scris aici pentru că am nevoie să se vadă negru pe alb...

Hai să îţi arăt Copoul noaptea...

Cum am ajuns la Iaşi aşa am şi plecat, nu cu trenul...ci repede. Într-o fracţiune de secundă m-am decis să plec la Iaşi, într-o fracţiune de secundă s-a decis că Alin trebuie să lucreze luni. Şi uite aşa în Iaşi am stat practic o singură zi. Nu am avut timp de nimic, dar am bifat pe toată lumea. Mă simt de parcă asta fac de câte ori mă duc în Iaşi, bifez. Locuri, oameni, stări şi drumul înapoi... Aşa că nici de data asta nu am apucat să fac fix ce am vrut eu. Da printr-o împrejurare am coborât Copoul pe jos noaptea. Şi am imortalizat momentul. Când spun Copoul mă refer la deal, parcul îl voi imortaliza într-o nouă vizită...sper...

O bucată din Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Un spital a cărui denumire, din fericire, nu am ştiut-o niciodată. Am pus poza aici pentru că l-au renovat, pe vremea când urcam eu Copoul arăta ca şi cum abia stătea să se dărâme...

Cracii Babei sau Tunelul repetenţilor...era o superstiţie în facultate că dacă treceai prin tunel rămâneai repetent sau picai examene...

Nişte lipitori hidoase infăşurau toţi copacii de pe Copou şi cică şi din parc...oribil şi nu ştiu cât ajută la conştientizare, mai degrabă nişte bani care trebuiau risipiţi...că acum sincer nu cred că se apucă cineva să taie arborii de pe Copou...

Bibilioteca, din păcate am o poză doar cu indicatorul în prim plan...

Strada Lăpuşneanu...ok nu e în Copou, dar în acea noapte am coborât Copoul pentru a ajunge în Piaţa Unirii şi normal că am făcut poze...

Pisica anticarului Grumăzescu

Muzeul Unirii renovat...tare aş fi vrut să îl vizitez...poate alta dată...

Cinematograful Republica...rămas aşa cum îl ştiu...

Hotelul Unirea...are 13 etaje şi pe vremea mea era cel mai înalt din Iaşi. La etajul 13 era o cofetărie de unde vedeai tot Iaşiul...

Cinematograful Victoria...pe vremuri sus scria Citiţi Scânteia, iar când am plecat eu scria Evenimentul Zilei, cel mai citit ziar...

Drumul de la Bucureşti la Iaşi nu e aşa simplu cum pare...

Pentru că am primit o nesperată zi liberă, am refuzat să mă mai las bântuită de gândurile negre şi am plecat la Iaşi. Bine faptul că Alin era deja acolo a ajutat mult în luarea unei decizii. Aşa că mi-am cumpărat bilet la clasa I, pentru că la a doua ştiam de acum doi ani că se merge nasol şi că nu ai loc, da ai o masă care se mai întâmplă să cadă peste tine. Am zis că 40 de lei în plus pentru confortul şi vecinii care îşi permit cei 40 de lei nu e o cheltuială prea mare. Ba mai mult pentru că am plecat de la radio pe ultima sută de metri mi-am făcut şi rezervare la 9522, pentru care am mai dat cam 10 lei în plus. Deci 50 de lei în plus pentru confort, nu mi se părea mult. Îmi iau biletul şi mă urc în trenul plin. Am zis că e cu cei care fumează sau îşi conduc rudele, dar nu la a I-a se stătea în picioare pe hol. În fine ajung la loc şi îl găsesc ocupat, teoretic trebuia să stau la geam, da cum era ocupat am zis că nu mai fac nazuri ca un copil mic... Şi mă chinui să îmi pun ghiozdanul sus, îmi scot revistele şi sucul şi mă asez. Da unde le pun??? Stăteam cu sucul în spate şi cu revistele sub fund...şi mă întrebam unde e confortul pentru care eu plătisem în plus??? Vine controlorul şi când văd că îi lasă pe doi cu nişte legitimaţii dubioase să stea pe locuri şi când văd că una care avea bilet cu loc la a doua venise în vagonul meu şi el nu a luat nici o măsură am declanşat scandalul... Omul nu era vinovat că doar nu era trenul lui tasu da în lipsa de altceva... Şi ciudat descopăr încă vreo trei tineri care m-au susţinut... Când a văzut că e rost de răzmeriţă a început să îi dea pe cei care nu aveau locuri acolo afară din vagon... desi eu una nu asta intenţionasem... Cu tipa cu loc la a doua a fost mai greu da a reuşit... Şi uite aşa din aproximativ 70 de locuri ocupate ochi am ajuns cu 20 de locuri goale pe care ne-am reaşezat pentru că după scandal conductorul nu a mai îndrăznit să facă gât. Aşa că m-am mutat pe un scaun din ala singur pe rând şi a fost ceva mai bine... Normal că în 6 ore am epuizat toate revistele posibile, am repetat regulamentul şi ordonanţa de la şcoala de şoferi, am ascultat muzica pe care Alin a avut ideea să o schimbe de pe mp3 player, am făcut poze şi la un moment dat am realizat că aş putea intra online pe facebook ca să îmi strig nemulţumirea...şi chiar să ţin un fel de jurnal de călătorie... Acum nervii au trecut, da sper să nu mai merg cu trenul never ever...

Tot timpul m-am întrebat la ce folosesc turnurile astea???

Macii de pe marginea liniilor

Curcubeul...se vede dacă eşti atent...în realitate se vedea mai bine nu ştiu de ce nu a ieşit în poza...

Altă chestie misterioasă de pe drum...

Vagonul de clasa I

Au lipsit micii şi berea...

Mare protest mare în capitala prea frumoasă. M-am trezit mai devreme, deşi ultimele ştiri nu m-au lăsat să adorm la timp, tocmai ca să evit agloneraţia şi să ajung decent la radio. Surprinzător am ajuns pe traseul cunoscut cu doar 10 minute mai târziu decât de obicei. Şi ajung în radio şi aştept. Şi iar aştept. Şi nimic. Nu mai zic că mă aşteptam la geamuri sparte şi la imagini de genul mineriadelor, mă da acolo un strigăt, acolo un protest organizat normal... Nimic. În schimb a fost muzică, dansul pinguinului şi socializare. Nu tu disperare, nu tu forţa mulţimii, nu tu nimic. Înclin să cred că nu le-a ajuns încă cuţitul la os. Păi mă bugetarilor eu ca angajat cu viitor incert, cu salariul tăiat de două ori şi întârziat deja de 15 zile mă urlam de mi se usca gâtlejul. Urlam de disperare, urlam că nu mai aveam alternativă. Ori cei de azi din Piaţa Victoriei au venit într-o excursie de o zi în Bucureşti. Mai bine coborau din autocare şi vizitau Muzeul Satului sau cel mai apropiat mall, că de protestat nu au reuşit să protesteze. Şi când mă gândesc că dimineaţă aproape că mi-au dat lacrimile la vederea autocarelor cu număr de Iaşi îmi vine şi mai rău să merg la interviu pentru o viză, oricare viză...

Foto de pe mediafax.

Muzeul Satului, mereu surprinzător

Că Muzeul Satului este unul dintre locurile mele favorite nu cred că mai este un secret. La urma urmei am scris aici de vreo 10 ori despre el. Aşa că logic vă întrebaţi ce aş mai putea găsi nou într-o sâmbătă la Muzeul Satului? Ei bine era târg şi cum detest ca sâmbăta să o petrecem în casă am ignorat atenţionările cu cod galben de ploaie şi am ieşit în târg. Mai exact Târgul Olarilor. Nu îmi era clar şi în continuare nu îmi este dacă făcea parte din Noaptea Muzeelor la care am jurat anul trecut că nu voi mai participa. Oricum era târg la Muzeul Satului şi eu nu aveam cum să îl ratez. Aşa că ne-am îmbrăcat şi am tot sperat să nu înceapă ploaia. Şi ce am văzut fain de data asta? Păi aşa:

Am observat că muzeul s-a primenit, erau refăcute şi chituite cele mai multe acoperişuri şi case

Curţile erau pline de flori

Cineva adunase iarba în căpiţe

Lucruri normale ce se fac primăvara, dar şi că moara de vânt era deschisă şi puteai intra şi urca până la etaj. Acolo de altfel este făcută poza de mai sus...

Am zabovit mai mult asupra acestei porţi despre care am presupus (pentru că normal că muzeografele erau ocupate cu altceva) că ar proveni de la un cimitir sau de la o biserică...

Dacă am sta la curte asta ar fi casa Deei

Şi cel mai tare, l-am descoperit pe omul care crează aceste minuni. Sunt nişte bibelouri destinate a aduna praful într-o casă, dar vă imaginaţi câtă muncă intră în ele? Ce migală şi ce simţ pentru detaliu...

Observaţi că până şi oaia are o mimică?

Nu am rezistat să nu ne luăm un astfel de mic obiect.... Când am ajuns acasă l-am căutat pe internet. Şi l-am găsit. Şi ştiţi ceva? E din Iaşi:D...bine acum locuişte în Codlea

Isteria celor 25%

Pe oricunde mă duc, cu oricine vorbesc aflu cu cât a scăzut salariul, adică cât înseamnă cele 25 de procente şi cu cât e mai săracă familia sau cu ce a scăzut "coşul zilnic". Ideea e aşa, încă nu s-a aplăcat scăderea slariilor şi deja românul s-a obişnuit cu reducerea. Şi-a făcut calculul cu ce mai taie, la ce mai renunţă. Şi cumva mi se pare firesc, da parcă am fi in poveştile lui Creangă, mai exact în cea cu drobul de sare... Din câte ştiu eu şi dacă nu cumva s-a schimbat treaba cât nu m-am uitat eu la TV în week-end, toată treaba trebuie să treacă de parlament. Şi ştiţi ce? nu va trece... Desigur mai e şi procedura ordonanţei de urgenţă, dar mi se pare un pic cam prea târziu... Aşa că cel mai probabil salariile nu vor scădea de la 1 iunie. Şi dacă nu se aplică măsura asta (cu care eu zic că deja ne-am obişnuit şi o susţin) cresc taxele. Şi iarăşi revenim la drobul de sare... Nu mai reiau treaba că sistemul privat s-a confruntat cu tăieri de salarii şi de 50 la sută încă de acum un an şi ceva, îi provoc pe guvernanţi să ia măsuri mai drastice: AFARĂ CU NEPOŢII...AFARĂ CU TOŢI CEI ANGAJAŢI LA STAT ÎN ULTIMELE CINCI LUNI... Hai nu vă întristaţi că mâine vorbim de teatru:D

Nesimţirea nu are limite in tabăra democrat-liberalilor

Ca de obicei în week-end am evitat televizorul aşa ca nu prea ştiam ce a făcut Băsel cu sindicaliştii sau Boc cu FMI că ştiam că astea ar fi întâlnirile week-end-ului. Aşa că ieri seară m-am uitat la jurnalul de 12 de la ambele televiziuni de ştiri. Dacă va întrebaţi cum, alternativ. Şi ce văd eu acolo? Că Băsel ar fi cumva de acord să scadă doar anumite salarii, asta după întâlnirea cu sindicatele. Da cine decide, pe ce criterii??? Iar Boc o dădea cu greaua moştenire. Acum nu că îmi plac mie liberalii şi Tăriceanu, da Domnul Boc uită că e şeful executivului de vreo doi ani? Ce tot greaua moştenire? Adică admit ca Tăriceanu pe final de mandat a început să facă favoruri ca să câştige alegerile. A mărit salarii şi pensii, dar dacă tot eşti tu aşa de deştept în doi ani dădeai afară pilele lui Tăriceanu şi restabileai bugetul. Ori nu, Boc nu numai că nu le-a dat afară şi-a angajat şi pilele lui. Nepoata pe nu ştiu unde şi nepoatele altora peste tot de geme sistemul public de nepoţii cuiva. Ca să nu mai spun că în provincie a dat afară şefi de spitale, şefi de universitaţi, şefi de şcoli şi şi-a numit acoliţii că vedeţi voi acoliţii lui Boc nu se mulţumeau cu un mic osişor, vroiau osul cel mare... Se ajunsese în situaţii hilare în care un mecanic conducea un spital şi totul doar că avea Domnul Boc datorii de plătit. Păi domnule Boc tăiaţi în sânge neamurile nesimţite şi o sa aveţi bani la buget. Daţi afară toţi nepoţii şi toate nepoatele şi vedeţi ce economie faceţi. Trimiteţi-i în sistemul privat unde salariile au scăzut şi cu 50 la sută, unde nu se iau salariile cu lunile să revitalizaţi prin vastele lor cunoştiinţe şi sistemul privat... A nu se înţelege că sunt de acord cu scăderea pensiilor şi salariilor, că suntem cu toţi afectaţi. Şi eu şi tu cel care mă citeşti şi indignat că îţi injur mentorul te pregăteşti să laşi un comentariu. Părinţii mei lucrează în sistemul bugetar, Alin lucrează în sistemul bugetar şi vă rog să mă credeţi că la ei chiar se vor observa cele 25 de procente scăzute. Şi de ce să tragă toată lumea ca să va acoperiti dumneavoastră greşelile. Nu mai bine vă luaţi neamurile şi acoliţii şi o tăiaţi din ţară? Pentru că văd din ce în ce mai mulţi prieteni care erau de partea mea cu statul în ţară şi reformatul dinăuntru că se gândesc serios să plece, iar alţii au şi făcut-o. De ce să plecăm noi?

Ferma animalelor

Nu vreau să vorbesc despre romanul lui George Orwell sau despre celebrul film cu accelaşi nume ci despre un loc din apropierea Bucureştiului. Mai exact din comuna Pantelimon. Cred că a fost gândit ca un loc de joacă pentru copii pe model american, doar că acolo animalele chiar au destul loc şi nu îţi inspiră milă. Nu spun că şi la ferma din Pantelimon animalele sunt îngrijite, doar că au puţin loc. Dar cum oamenii de acolo păreau de treabă cred că animalele au nimerit în cel mai bun loc cu putinţă. Bine poate că sunt un pic stresate de tipete şi de mânuţe care încearcă să le mângâie printre zăbrele, deşi este cumva interzis lucrul ăsta. Da poate şi eu văd totul în gri. Poate când voi avea un copil îmi va păsa mai puţin de cum se simt animalele şi mai mult de cum se simte puiul de om. Ei din perspectiva asta lucrurile sunt cum nu se poate mai bune. Copii s-au distrat foarte bine, după cum probabil că veţi observa din poze:

Ferma animalelor

Ponei

Eu trebuie să recunosc că nu am mai văzut ponei de aproape, iar ăsta a pus botul cumva pe gard deci am putut să îi fac o poză şi să îl mângâi. Ciudat că nici frică nu mi-a fost...

Viţel - şi la ei mi-am făcut un scenariu sumbru. Alături de ferma animalelor este ferma de lapte şi mi-am imaginat că sunt proaspăt fătaţi şi că au fost luaţi de lângă mama lor. Desigur habar nu am cum se procedează şi poate că ţipetele lor erau normale având în vedere că trecuseră deja de la lapte la paie... Despre scenariul lui Alin nu mai vorbesc...

Şi la viţei am văzut că ţarcul a fost amenajat cu grijă, aveau un loc unde se puteau retrage, departe de copii

Păunul care îşi infoia penele era atracţia parcului...am auzit de el când abia intrasem şi am asteptat să se termine agitaţia din jurul lui şi apoi l-am vizitat. După cum se vede ne-a făcut o reprezentaţie personală...

O raţă.

Parcul are oi, capre, porci, ponei, măgăruşi, viţeluşi, iepuri şi tot felul de păsări de curte. Cred că a fost gândit pentru copii care trăiesc pe asflatul Bucureştiului...să cunoască pe viu animalele domestice.

Fermierul Tudorel

În parc sunt două locuri de joacă pentru copii, adică din alea special amenajate, iar peste tot sunt împraştiate jucării gen tractorul pe care îl călăreşte Tudorel. Sunt la liber şi eu una nu am văzut certuri prea mari pe tema lor...

Tudore şi Theea

O altă atracţie, aşa pe la un 5 seara, a fost hrănirea viţeluşilor. După ce au mâncat au acceptat mai uşor să fie mângâiaţi...

Erau aşa de blânzi că nici nu mi-am închipuit că mi-ar putea face vreun rău

Tudorel încerca să scape de Theea dintr-o căsuţă pe geam. Evident că a rămas înţepenit acolo...

La final a venit fugărirea Deei...

Ea aduna beţe şi ne îmbia să i le aruncăm, iar Tudorel fugea după ea...

Voinicel

Eu l-am învăţat să facă cu mâna din maşina:)

Per total a fost o după-amiază petrecută frumos şi în plus am descoperit un alt loc frumos în Bucureşti.

La Ferma Animalelor se pot călări ponei şi se pot organiza zile de naştere. O alternativă sănătoasă la party-urile organizate la Mc Donalds... Dacă aveţi un copil mic chiar vă recomand să mergeţi acolo, da un copil de 4-5 ani care să înţeleagă că alea sunt suflete şi că nu trebuie chinuite. Plus că ăştia micii erau mai entuziasmaţi de locurile de joacă şi jucării decât de animale...

Laptop pentru femei

Îmi place că producătorii de calculatoare au început să facă laptop-uri targetate, mai exact laptop-uri pentru femei. Am admirat de-a lungul timpului laptop-uri colorate sau unele chiar cu un model, dar s-ar părea că totul a evoluat extrem de frumos. Ultima treabă, recunosc chiar pe gustul meu, este HP Mini 210-1000 ediţia Vivienne Tam pe care am găsit-o aici. Din păcate este un laptop mic, unul pe care eu nu aş putea să scriu la blog, să editez poze sau să fac alte prostioare şi nu pentru că el ar fi deficitar ci pentru că acasă lucrez pe un ecran uriaş. Dar ca accesoriu zic că este extrem de interesant. În plus Alin mă sigură că îşi face treaba. Desigur 2000 de lei e un pic cam mult, pentru că la preţul ăsta găseşti laptop-uri pe care ţi le poţi personaliza cum vrei tu, mult mai mari. Dar recunosc e primul gadget pe care mi l-aş cumpăra doar aşa dintr-un moft feminin:)

1 mai muncitoresc...tra la la la la

Cum nu ne-am învrednicit din vreme să ne adunăm, să rezervăm şi să mergem la un Balcic sau ceva pe la vecinii noştri bulgari, am zis că totuşi să facem ceva tipic de 1 Mai, cum ar fi un grătar. Locaţia o ştiam deja: Bleciugatele - Brăneşti. Acolo unde ne-a prins ploaia acum un an şi unde am împins la logan de mi-au sărit ochii din cap. Ei acolo e de fapt foarte frumos şi dacă nu plouă e chiar perfect pentru grătare. Şi mai e un avantaj maşinile rămân cumva la vreo 200 de metri de pături şi ţărăneţii nu pot da drumul la manele, deşi tărănetul e ţărănet şi fără manele, adică îşi despoaie copchii la curu gol şi îi lasă să zburde, îşi despoaie burta de bere şi se întrece cu ceilalţi în mărimea burţii în timp ce nevestele stau cu parasolarul de la maşină în braţe cum au văzut ele în filme să le vină soarele să se bronzeze mai bine. Apoi vorbesc tare, înjură, ţipă după copii, ţipă aşa în general, se bat cu mâna pe burtă şi chiar îţi arată şi curul. Nu ţie privitor fară de voie, oricui e dispus să vadă... Ei cum spuneam de ăştia nu am scăpat, da erau ca un teatru prost într-o zi în care oricum nu ai altceva de făcut. În schimb am făcut poze, am făcut grătar, am făcut salată, am jucat jocuri, am jucat tenis şi m-am bronzat rău fără să vreau de acum sunt roşie ca racul şi nu ştiu ce să fac, pentru că eu de obicei nu păţeam dintr-astea... Plus că dacă faci excepţie de tărăneţi care oricum stau destul de departe de tine, nici nu zici că eşti la aproximativ 20 de kilometri de Bucureşti. Sunt copaci, e şi un lac...da ce tot vă fac eu reclamă mai bine vedeţi pozele.

Noi doi pupacioşi

Dea s-a jucat până a început să o doară piciorul:(

Poză făcută de Dănuţ

Prietenii noştri aveau rachete şi mingi de tenis, iar Dea nu ne-a lăsat să ne jucăm, că mereu ne fura mingea...

Dea în soare...după o zi de stat la iarbă verde ne-am insolat toţi trei aşa că duminică am stat în casă cu comprese reci, cu dureri de cap şi greaţă

Jocul ei preferat...Băţul

Nu vi se pare că râde?

Cum vă spuneam am stat o zi întreagă, de pe la 12 pamă la 20

Apusul printre ramuri