May 30, 2010
Am uitat să mai credem în romantism???
Sa vă spun o poveste. Scurtă. Doi oameni. El şi ea. Se ştiu de aproximativ un an. Mare iubire, mare. Se căsătoresc şi in foarte scurt timp apare copilul. Devin familia ideală. Ea stătea acasă cu copilul şi îi pregătea lui mese romantice. El îi aducea cadouri şi organiza excursii, cum oare? romantice. Totul era ros şi vesel. Oare?
Pesimistul din mine spune că totul e teatru. Totul e libidinos şi înşelător şi că poveştile astea au rămas de mult doar în cărţi... Ea cu siguranţă l-a dus de nas să îi facă un copil. El cu siguranţă este un individ nesigur care nu îşi poate impune propriile opinii...cu alte cuvinte e sub papuc.
Ia să vadă ea ce e aia muncă, ce e aia să îţi urle copilul la 3 noaptea din toţi rărunchii şi la 7 să te trezeşti să te duci la serviciu. Ia să vadă el cum e să vină acasă să o găsească nervoasă, să îşi încălzească mâncare la cuptorul cu microunde şi pe deasupra să o suporte ţipând zilnic...ar zice babele mele din bloc.
Nu există aşa ceva, e doar un miraj, în scurt timp vor reveni la realitate, ar spune o prietenă...se ştie ea care...
Şi ştiţi ce? e un film pe care l-am văzut ieri pe Hallmark...nu e aşa că nu aţi crezut nici un moment că povestea ar putea fi reală?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 comments:
Ca sa raspund la intrebarea ta: da, ati uitat.
Ca sa ma refer la nu stiu care prietena a ta care ar spune ca e un miraj: 'strugurii sint acri, zise vulpea' (vezi fabula lui La Fontaine).
Ca sa ma refer si la filmul de pe Hallmark: viata bate filmul.
Si in general (ca sa adopt atitudinea lui Mircea Badea, care iti place tie - sau, ma rog, adormi cu el :) :
Frustratii si cei care nu au asa ceva (dar viseaza cu ochii deschisi) sa nu se mai pacaleasca: unii chiar traiesc asemenea povesti.
Asta nu inseamna ca in cea mai frumoasa poveste de dragoste nu exista uneori si tensiuni. Oameni sintem. Dar astea sint sarea si piperul.
Si ca sa nu crezi ca vorbesc aiurea: e cazul meu. Si al unui amic care are un copil de 5 luni. Si al unei colege care se insoara in toamna. Toti, cu 'vechi state de plata' in cuplu, ca sa spun asa. Om fi noi exceptiile. Sau, in varianta circotasilor, om fi noi aia sub papuc / idioti / timpiti / whatever. Banuiesc ca stii deja citi bani dau pe parerea altora.
Un bacio dall altro lato del mondo!
Revin, ca sa nu fiu inteles gresit: cind am spus 'ati uitat' nu ma refeream la cineva anume, era o remarca impersonala.
De fapt, traim in lumea in care traim si devenim tot mai sceptici - uneori, tot mai rai. Nu doar iubirea e atacata aici - ci si prietenia.
Cred ca de prea multe ori uitam ce ne apropie si punem accent pe ce ne desparte. Din cauza asta, uneori si cel mai mic si absurd conflict se transforma intr-o tragedie. Si e pacat. Fiecare am avut, la rindul nostru, dezamagiri - atit in iubire, cit si in prietenie. Poate nu am intilnit oamenii potriviti, poate ca am uitat, asa cum am spus, sa avem in vedere in primul rind ceea ce ne apropie. Dar asta nu inseamna sa trebuie sa cadem in scepticism. Cel putin atita timp cit inca mai avem oameni care ne iubesc si pe care ii iubim. Sintem norocosi, in definitiv. Fata de multi altii.
Da Andrei, de acord cu tine, dar avem un exemplu sau chiar doua de relatii aparent perfecte care s-au incheiat dupa ani de convietuire. Nu erau asa perfecte? era doar o fatada?
Nu neg ca exista relatii normale cu mai o cearta cu o impacare frumoasa cu viata de zi cu zi, dar relatii perfecte "ca in filme" nu exista. Si apoi mai trebuie creat si mediul, ca atunci cand te confrunti cu lipsa banilor sau cu lipsa unui loc de munca parca relatia cade undeva pe locul doi, desi eu una cand am probleme tot la Alin vin, deci tot in relatie...
Cat despre parerile din post chiar te inseli. Prietena de care zic, pe care chiar nu o cunosti, are o frumoasa relatie finalizata cu un posibil copil, dar e doar frumoasa nu e perfecta...
Post a Comment