Nesimţire cât casa la Banca Transilvania

Mai am câteva ore şi plec din Bucureşti pentru a începe concediul şi eu fierb de nervi. Nu ştiu dacă am mai scris aici sau pe facebook că am încercat să îmi fac o descoperire de cont pe cardul de salariu la Banca Transilvania. Descoperirea era foarte necesară pentru că la modul în care iau eu salariul erau nişte bani de care te puteai lega, mai ales într-o vacanţă. Mi-am făcut actele de la serviciu înca de acum o lună, le-am depus la banca sub promisiunea fermă că până pe 2 iulie voi avea decoperitul şi deci bani de concediu... După vreo două zile au descoperit ei că din mormanul de acte pe care le-am depus (inclusiv un al doilea act de identitate, copie...la ce le-o fi folosind nu stiu) lipsesc cele legate de drepturile de autor. Aparent aceste drepturi nu sunt legale până nu sunt inregistrate la fisc şi până nu plăteşti impozit pe ele. Şi cum să dovedeşti altfel decât cu ajutorul declaraţiei 200, care se depune undeva prin mai. M-am dat eu peste cap şi am găsit copia declaraţiei 200 care rămâne la mine. Am depus-o şi pe aia la bancă şi după două zile aflu că nu e bună. De ce? pentru că în Bucureşti când îţi depui declaraţia ti-o ştampilează cu o ştampilă rotundă, o semnează şi ţi-o dă înapoi, la Iaşi îţi dă număr de înregistrare şi o ştampilă pătrată cu data. Şi că dacă nu e ca la Bucureşti nu e bun. Iar m-am dat peste cap şi am obţinut o adeverinţă cu ştampilă rotundă, timbru, număr de înregistrare, semnătură şi tot ce mi-a trecut prin cap că ar dori domnii de la bancă. Am depus-o şi pe aia cam săptămâna trecută şi din nou am întrebat dacă până azi e gata. Mi s-a răspuns că da. Şi azi cum am văzut că nu mă sună nimeni am sunat eu...Alo, descoperitu meu unde e? După ce am trecut printr-o groază de proceduri că cea care analizează dosarul are audit pe cap şi acum se uită (că parcă dacă la Realitatea e ANAF-ul de vreo 6 luni noi nu mai dăm ştiri), că cel care se ocupă de carduri era într-o prelungită şedinţă, ca era la o întâlnire, că mă sună el într-o jumătate de oră, după o altă oră sun tot eu, o pizdesc pe una şi într-un final ajung la el. Care el îmi spune că nu ţine de el că ţine de tipa cu auditul şi că chiar dacă se uită ea pe dosar azi eu voi avea banii undeva pe săptămâna viitoare... M-am simţit ca într-un dialog al surzilor...păi bine domnule da aşa ne-a fost vorba? Să sun eu să mă dau eu peste cap şi voi să nu faceţi nimic. Păi cum rămâne cu reclamele alea idioalte cu bărbatul sărit de 40 de ani cu fustiţă de balerină? Nici măcar bunul simţ să sunaţi la Iaşi să întrebaţi dacă sunt înregistrată sau nu? Nimic. Păi cum puii mei să nu se ducă toate de râpă dacă unui puţoi de la un ghişeu amărât de bancă i se urcă aerele şi fiţele la cap de cum e urcat pe scaunul de după ghişeu? Nu domnilor de la banci, care v-aţi umflat curul pe spinarea oamenilor, nu îţi faceţi mie nici o favoare, vă faceţi singuri favoruri că dacă nu aş fi eu şi altul care să ceară cerdite aţi muri de foame... Ideea e că am renunţat la descoperit şi i-am zis şi eu ăluia tot ce am avut pe suflet, inclusiv să îşi bage actele în cur şi să dea faliment banca... Şi uite aşa m-a ferit Dumnezeu de un eventual credit...