Nu am gena gospodinei

Bănuiam eu ceva când am fugit de cusut şi tricotat când eram mică, nu zic că nu ştiam, doar că nu îmi plăcea. Apoi am avut nişte confirmări când ajunsa la casa mea nu consideram bucătăria ca făcând parte din casă, am martori că atunci când ne-am mutat am împachetat tot mai puţin bucătăria sau că nici acum nu am utilat-o măcar mediu. Însă toate bănuielile s-au confirmat azi când am realizat că nici măcar nişte paste decente nu ştiu să fac. Povestea e oarecum comună: muream de foame, am găsit o reţetă simplă pe net, am descoperit că am toate ingredientele şi m-am apucat să o fac. Am respectat cu stricteţe reţeta, am gustat pe alocuri şi la final nimic. Arăta de îţi venea să mănânci şi castronul(cred că de aceea nici nu m-am oprit să imortalizez momentul) şi totuşi nu avea nici un gust, da niciunul. Am pus sare, desi pusesem şi în timpul pregătirii, nimic. Avea gust de paste parţial fierte cu suc de roşii de la frigider. Şi eu am pus roşii şi cât m-am chinuit să le decojesc. Am tinut totul la foc vreo 20 de minute. Nimic. Aşa că anunţ pe această cale oficială că deşi mama găteşte foarte bine şi mama lui Alin, pe lângă care am stat o perioadă, găteşte bine eu nu am această genă. Aşa că mă limitez la sandviciuri şi cafea. Şi hai ca să fiu drăguţă nişte cartofi prăjiţi plini de ulei şi fără nici o formă şi bine hai şi omletă dacă o prepară Alin... Am zis.