Ouă ochiuri la grătar

Din seria "dezastre culinare" azi vă prezentăm nu tocmai un dezastru: ochiuri la grătar. Aşa cum am mai spus pe aici eu în bucătărie sunt o pacoste, dar pentru că uneori mă mai ia foamea mai pătrund şi în bucătărie. Deşi am jurat că nu o voi mai face, uneori în cazul meu foamea provoacă nişte reacţii ciudate aşa că îndrăznesc să păşesc pe "tărâmul lui Alin". Şi ca orice bărbat nu s-a chinuit să avem oareşce mâncare în frigider, aşa că astăzi singura chestie care mi-a venit în cap a fost să fac ochiuri. Cât de greu poate să fie. Încălzeşti tigaia, spargi oul, îl trînteşti acolo, laşi un pic şi gata. OK poate mai pui şi sare, habar nu am... Ei asta am făcut eu azi dimineaţă, când disperată că nu se mai trezeşte Alin m-am decis să fac ouă ochiuri. Totul era bine, mirosea bine, arăta bine, până vine Alin care bufneşte într-un râs de mine. Şi cui îi place să fie de râs? ...normal că m-am ofticat. Şi de ce credeţi că râdea? Că am decis să fac ochiuri pe grătar. OK grătar îi spune el, eu îi zic tigaie. Are teflon, are punct din ala de se înroşeşte, are margini, are şi coadă...de ce nu e tigaie? Dacă voi sesizaţi o problemă cu aceste ochiuri, din care evident că a mâncat şi Alin, vă rog să o semnalaţi...