M-am trezit azi dimineaţă, după o noapte plină de muci şi tuse, în ţipetele vecinei mele pe care sincer nici nu ştiam că o am. E o fetiţă căreia eu una nu îi dădeam mai mult de 3 ani. Ei bine are cel puţin 7 şi plângea că nu vrea la şcoală. Da ce plângea, da ce se mai ruga de părinţi să o ducă la grădiniţă... Era sfâşietor. Îmi venea să trec prin ziduri şi să o iau la mine şi doar ştiţi că nu mă omor după copii... S-ar fi jucat cu Dea...vedeam noi ce făceam... Poate era paracetamolul care începuse să îşi facă efectul, poate doar visam, ideea e că am adormit. Mi-a povestit Alin că pe la un 9 au reuşit să o scoată din casă şi că se potolise. Ce bine. Un alt copil ce va fi distrus de sistemul care nu produce genii, produce doar mediocri...
Povestea cu fetiţa mi-a amintit de povestea mea. Deşi nu îmi mai amintesc mare lucru ştiu că şi eu am suferit când m-au dat la şcoală. Da am suferit. Pentru că eu ştiam să citesc şi să scriu sau cel puţin aşa spuneau ai mei şi bastonajele şi toate tâmpeniile alea mi se păreau fix tâmpenii. La drept vorbind în perioada aia a desenat mama pentru mine pagini întregi de bastonaşe... Mă plictiseam la ore şi lipsa mea de interes a fost luată drept sfidare. Tâmpita aia de învăţătoare nici nu s-a gândit vreun moment că eu sunt altfel, că toţi suntem altfel. Şi sum nu eram fată de doctor sau de ministru nici nu a contat ce ştiam eu. Eu eram trasă de codiţe până la scalpare, bătută cu rigla la palmă şi ţinută după ore în "bibliotecă" pentru că refuzam să îmi fac temele. Eu am chiulit o săptămână întreagă în clasa a patra, timp în care aveam temele la zi şi lecţiile învăţate. Eu nu duceam bomboane de ziua mea la şocală ci le împărţeam cu copii din faţa blocului. Eu aveam o singură prietenă care sincer nu ştiu cum suporta urâcioşenia mea. Eu eram un element negativ.
Când am ajuns într-a 5-a şi profesoara de română mi-a lăudat o compunere cu ursuleţi, eram în al 9-lea cer. Eram liberă. Eram eu. Şi am continuat să fiu eu şi am recuperat anii de sclavie pierduţi într-un sistem cu tovarăşe învăţătoare care îşi permiteau să tortureze copii. Nu ştiu dacă mai trăieşte. Nu ştiu dacă a avut vreodată copii. Da tare aş vrea să mă audă că dau ştiri, când ea zicea că nu ştiu să citesc şi că voi fi o bâlbâită. Tare aş vrea să o privesc acum în faţă şi să îi spun cât a fost de tâmpită, de proastă şi de îngrădită în sistemul de rahat în care a activat toată viaţa...
Madam Ciobanu de la Şcoala nr. 31 din Iaşi sper ca acolo unde eşti să îţi aduci aminte de mine. Na.
No comments:
Post a Comment