Dintre nervii unei viitoare șoferițe

Asta cu viitoarea șoferiță mă pune rău pe gânduri în sensul în care mă îndoiesc că voi face parte din această categorie prea curând. Și nu pentru că nu aș ști să conduc o mașină ci din cauza birocrației. În fine, pe scurt, după ce mi-am retras dosarul de la Iași pentru că mă programaseră undeva pe la jumătatea lui decembrie am venit în București. Am scăpat rapid de o taxă de 60 de lei și aș mai avea una de aproaximativ 10 lei. Ei fraților, ba se plătește la poștă, ba la administrația financiară, ba iar la poștă. Și uite așa am făcut eu ieri drumuri prin cartierul Titan de ajunsesem să cunosc străzi, scurtături și alte alea de ziceai că viețuiesc acolo de o viață. Și la final nu am reușit să dau amărâții ăia de 10 lei. Fraților nimeni nu îi vrea, iar fără taxa aia nu mă înscriu ăștia la examen. E frustrant. Am căutat pe net. Nimic. Pe nimeni nu revoltă starea asta din România. Nimănui nu-i pasă că pierde zile pentru achitarea unei taxe. Pentru că stați liniștiți că nu sunt singura. Va veni și rândul vostru... Ieri eram așa nervoasă că aș fi plâns în stația de autobuz, care normal că a venit plin. De ce acceptăm să fim tratați perecum cartofii. De ce ne înghesuim, de ce nu o punem de o grevă spontată contra condițiilor de călătorie în mijloacele de transport în comun? De ce acceptăm...asta eu nu pot să o înțeleg. Oare românii vor adopta poziția ghiocel toată viața lor?