Slăbeala

De când am anunţat public că ţin o dietă (nici măcar nu ştiu dacă verbul e corect) toată lumea îmi împărtăşeşte părerile legate de slăbit. Şi am observat că slăbeala ori e o modă, ori e un of ascuns al tuturor femeilor şi chiar şi al unor bărbaţi. Numai că vedeţi voi pe mine mă doare fix în cot de slăbeală. Nu mă interesează că vrei, ai vrut sau vei vrea să slăbeşti. Nu mă interesează câte şi pe unde ai kilogramele în plus. Nu mă interesează diete, nu mă interesează subiectul. PUNCT. Este o percepţie greşită că o femeie plinuţă are singur scop în viaţă să slăbească. Uite eu nu am şi nici nu aveam acest scop. Dacă slăbesc cât mi-am propus şi mă menţin cu atât mai bine, dar eram împăcată şi cu kilogramele de dinainte. Practic toţi cei care mă văd recunosc că am mai slăbit şi vor să dezbatem subiectul. Şi nu e nimic de dezbătut. Merg la un nutriţionist. Am slăbit puţin şi sper să mai slăbesc. Şi atât. Nu mă interesează săli de sport. Nu mă interesează diete. Nu mă interesează acest subiect. Este un subiect colateral vieţii mele. Adică inainte de dietă nu aveam subiecte de conversaţie? Adică înainte eram respingătoare, dar nu îndrăzneaţi să o spuneţi sau ce? Am slăbit totuşi puţin şi acele kilograme pot fi puse foarte uşor înapoi şi să revin la cum eram. Ce e aşa tragic? Mi se rupe de acest subiect. Şi dacă expresia feţei nu o trădează mi se pare un subiect banal de telenoveliste nefutute. Deci vă rog insistent...fără slăbeală... Spuse ea şi mai lua o gură de iaurt cu cereale:D