Ne merităm soarta

Îmi pare rău, dar aşa e. Suntem un neam de nesimţiţi, proşti, puturoşi şi slugi. În Italia (bine poate şi din cauză că este o ţară plină de români) am simţit pe propria piele că româncă fiind nu sunt bine văzută. Şi de ce? Mă intriga la culme treaba asta, pentru că eu eram turist ca oricare turist. Şi poate că mă ungea la suflet când mi se spunea că sunt englezoaică şi că nu am faţă de româncă. Şi când ţi se întâmplă de două-trei ori cam începi să îţi pui întrebări. Întrebări care şi-au găsit răspunsul încă din Italia, din autocarul care mă aducea din Veneţia la aeroportul din Treviso. Acel autocar pleacă din Veneţia Piaţa Roma, opreşte în Veneţia Mestre şi te lasă la aeroport. Durata călătoriei e de aproximativ o oră în funcţie şi de trafic. Ei bine eu una m-am simţit în România încă din acel autobuz unde din 30 de oameni, 5 erau români. Hai 6 că şi eu tot româncă eram. Să vă explic de ce: eram aşadar în autocar. Oreşte în Mestre, şoferul deschide rampele alea de bagaje, se urcă doi oameni şi coboară doi. O femeie şi un copil. Femeia dezbracă copilul şi îl lasă să se cace de pe o bordură, ca câinii. Normal că nu strânge. Normal că era autogară şi deci avea toaletă. Normal că era româncă... În aeroport. Mă duc la toaletă şi eram să intru în salonul mama şi copilul, care e lângă toaleta pentru femei. Salon spaţios, curat, luminos. Am admirat camera şi am plecat la baie. Cum avionul avea întârziere am aşteptat cam o oră pe nişte banchete. Lângă mine se aşează doi: el, ea şi copilul urlător. Da urlător rău. Bafta mea. Dau să plec şi nici una nici două ea îşi scoate o ditamai ţâţa şi o înfinge pe gâtlejul plodului. În văzul tuturor. La doi paşi de salonul mama şi copilul. Şi nu era vreo feministă din aia care musai îşi alăptează copilul în public pentru că e dreptul ei să o facă. Nu, era o româncuţă din aia plinuţă şi cu par lung strâns într-o coadă banală la spate... Tatăl prevăzător ma întreabă dacă mă deranjează. Normal că mă deranja. Repet avea unde să o facă într-un mod mai curat, mai igienic şi să nu se holbeze toţi la ea. Să vă mai spun cum le zic eu la astea???? Prefer să nu... Apoi nu mai spun că în avion îmbulzeală la bagaje, neastâmpăr, singurii oameni cu copii mici erau români (şi nu doar în avion, peste tot în Viena, Florenţa sau alt oraş), nesimţiţi care vorbeau la telefon deşi avionul nu atinsese pământul, îmbulzeală la ieşire... Românisme. Suntem recunoscuţi pentru astea... Şi dacă aveaţi cumva impresia că ţiganii ne duc renumele peste hotare, staţi liniştiţi că ni-l ducem şi singuri fără probleme. Nici unul din personajele de mai sus nu era ţigan...