Epopeea cântarului

După cum toţi ştiţi sunt la dietă, ceea ce nu înseamnă că am interdicţie la anumite alimente, cum ar fi dulciurile, ci înseamnă că încerc să mănânc trei mese pe zi la ore cât de cât fixe şi să beau 1 litru jumătate de apă sau lichide pe zi. Cam ăsta ar fi rezumatul dietei şi pentru că după sărbători cântarul stătea pe loc deşi simţeam că mă îngrăşasem şi nu pentru că am mâncat mult şi prost ci doar pentru că nu am mâncat când trebuia, am decis să schimb cântarul. Adevărul e că mă bătea acest gând încă de acum două luni când am început dieta. Pur şi simplu te simţi mai bine când vezi că ai slăbit chiar şi 300 de grame decât să vezi acul ăla oscilând. Aşa că la îndemnul nutriţionistei şi a mai multor prietene am decis să îmi cumpăr un cântar digital. Acum ştiţi cum e...nu vroiam doar digital ci vroiam să îmi citească şi procentul de grăsime şi muşchi şi nu mai ştiu ce şmecherii fac cântarele din ziua de azi... Şi cum între Crăciun şi Revelion numai la magazinele de electrocasnice nu îmi stătea capul, pe 2 ianuarie am plecat la cumpărături cu gândul la cântar. De obicei cercetez înternetul să văd ce mi-ar plăcea, dar acum m-am dus la Carrefour şi apoi la Altex şi la un alt Altex şi a doua zi la Media Galaxy şi la alt Altex şi nimic. La raionul cântare bătea vântul. Deja devenise frustrantă treaba şi mă pregăteam să abandonez subiectul când a venit timpul cumpărăturilor săptămânale de la Cora. Bineînţeles că în Cora era gol la cântare, era de parcă toată lumea era la dietă sau cel mai facil cadou de Crăciun era un cântar. Adevărul e că găseam cântare, dar totdeauna cel pe care îl voiam era ultimul, adică cel de pe raft. Şi l-aş fi luat şi pe ăla doar că nu îl vindeau. Eram disperată când am ieşit din Cora şi am dat cu ochii de Flanco. Am intrat aşa doar să arunc o privire şi să întreb când îşi refac stocurile, când l-am văzut. Cântarul meu. Eram decisă să îl iau chiar şi pe cel de pe raft pentru că arăta decent, adică nerufoşit de gură-cască, şi vroiam să mă rog cu cerul şi pământul de vânzător în speranţa că îi va surâde un mic profit după sărbători, că tot bătea vântul prin magazin. Şi caut un vânzător şi întreb, aproape că intuiam răspunsul: e ultimul, când îmi zice staţi să mă uit în depozit. Şi pleacă şi după 2 minute, care au părut eterne, vine cu el. Cu cântarul meu: nou, frumos, curat, ambalat, cu o grămadă de funcţii, din plastic nu din sticla şi Tefal. Şi era şi mai ieftin decât în alte părţi şi aveam şi o reducere la jumătate la un alt produs achiziţionat. Aşa că de unde voiam să plec cu mâna goală am plecat cu un cântar de persoane şi cu unul de bucătărie. Acum dacă aţi şti ce experimente fac...cântăresc mâncarea, mănânc şi apoi mă cântăresc... Ca să nu mai spun (şi mă rog să nu afle nutriţionista) că sunt toată ziua pe cântar. Şi se luminează frumos cu verde când slăbesc... Ce mai, magie curată...