Şi nici chiar faza cu jocurile nu e de condamnat, ba din contră, nu am văzut team building mai mare ca atunci când toţi din redacţie aveam ferme şi ne trimiteam cadouri...
Ce numesc eu obsesie şi de care recunosc încerc să scap e accesarea zilnică a acestui site. Credeţi-mă am văzut de toate, de la burţi în 2-3-4-5-6-7-8-9 luni şi până la chiloţii cuiva uitaţi pe o sârmă totul e pe facebook. Cum citeşte unul o carte, hop pe facebook şi asta vă rog să mă credeţi e un lucru bun, cum ajunge unul într-un loc, hop pe facebook, cum face unul o poză mai faină, hop pe facebook (şi aici aş cam fi şi eu)... Nu e de condamnat şi probabil că într-o mai mică sau mai mare măsură treaba asta se întâmplă şi pe bloguri. Da oare chiar vreau să fiu prietenă virtuală cu oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea, cea reală? Oare vreau să le ştiu plăcerile şi neplăcerile, ideile, pozele, familia, totul? Eu una nu şi de asta dacă nu esti "prietenul meu" nu îmi poţi vedea pozele, nu ai acces la profilul meu şi nu îmi poţi scrie pe wall. Şi cum azi am făcut puţină curăţenie printre "prieteni"...zic eu că sunt pe calea cea bună...
Următorul pas va fi cu blogul...ştiu vă tot ameninţ cu câteva schimbări şi oficial recunosc că m-am lăsat pe tânjeală, cum spuneau profesorii, dar cândva în viitor blogul va deveni mai puţin personal şi mai mult profesional. O să vă placă...sigur
No comments:
Post a Comment