Traversez o perioadă de tot rahatul, cu depresii, cu angoase, cu neîncredere în mine şi în ce pot, iar ziua de azi a fost absolut oribilă. Nu are sens să mai povestesc, doar că mi se pare că totul mă enervează, nimic nu îmi place şi tot fac comparaţii cu cum trăiesc alţii şi îmi dă cu minus... Sincer nu ştiu ce am. Probabil în două-trei zile îmi voi reveni. Aşa că vă cer scuze că am oprit povestea din Dublin şi că nu am publicat nici episodul de sâmbătă. Ca să vă mai îmbunez vă las cu două poze dintr-o zi în care singurele lucruri bune au fost aceste poze, o plimbare prin parc şi o salată excelentă:D
În Parcul IOR pe un copac ciudat
La Eliza, Dea a făcut parada mărgelelor
2 comments:
Draga Raluca, as vrea sa-ti spun ca te citesc cu mare drag si sunt uimita de "amploarea" pe care au luat-o dichisurile. E un blog atat de interesant si reflecata atat de mult cine esti.
Apoi as vrea sa-ti spun ca e normal sa mai fie si caderi dar importante sunt ridicarile! Nu te compara cu nimeni, nimeni nu traieste viata ta si nici tu nu ai vrea sa traiesti vietile altora! Bucura-te de lucrurile minunate din viata ta, de libertatea ta, de puterea ta, de Dea, de omul pe care-l iubesti. Iar daca mai e ceva ce-ti doresti de la viata, sa stii ca o sa vina pentru ca toate au un timp al lor.
Te pup,
Mirela, mama de Ileana.
Mirela ce bine imi pare ca ma citesti si ca ai si comentat. Cred ca stiu ce greu, din punctul de vedere al timpului, este sa ai un copil si de aceea comentariul tau este de o mie de ori mai apreciat. Multumesc. Iti multumesc pentru gandurile bune si pentru sfaturi si sa stii ca m-am uitat pe facebook si chiar daca am dat doar like si nu am comentat ma bucur pentru tine. Ma bucur ca te vad implinita si ca esti sanatoasa si tu si ai tai si ca ai o bomboana de fetita. Sa iti traiasca si cand va creste sa ii povestesti de noi. Eu sunt asa de departe si voi fi si mai departe de vremurile alea si de linistea lor... Cand am fost la Iasi am plimbat-o pe Dea pe la batatorul de covoare din fata blocului tau si era asa de mic si ce minunatii mai faceam pe el... Am avut o copilarie frumoasa, totusi...
Iti urez tot binele din lume si inca o data, iti multumesc ca ma citesti. Te pup.
Post a Comment