De ce apar bărbaţi neatrăgători în filme?

Că tot am vorbit ieri de un film, astăzi am o altă întrebare: De ce apar din ce în ce mai mulţi bărbaţi neatrăgători în filme? Adică începând cu George Costanza din Seinfeld, care este un bărbat neatrăgător, dar totuşi simpatic, şi terminând cu Andy Torres din Cougar Town, poate şi mai neatrăgător, dar cosmetizat pe perioada serialului, ce caută aceşti bărbaţi în filme şi de ce nu vedem în aceleaşi filme femei mai puţin atrăgătoare?

Adică dacă eşti grasă şi cu permanent stricat nu meriţi un rol într-un serial, unul micuţ acolo, dar care să îţi spele imaginea? Adică există doar actriţe frumoase la Hollywood şi doar Beti cea urâtă, care de fapt era frumoasă da o urâţiseră? Sau cele frumoase, dacă se urâţesc primesc automat Oscarul? s-a îmtâmplat să ştiţi...Charlize Theron îmi vine primul exemplu în minte...

Sau poate femeile sunt mai iertătoare în ceea ce priveşte bărbaţii cu burtă şi fără par pe cap şi mai puţin iertătoare cu femeile în aceeaşi condiţie? Că doar cine sunt principalii consumatori de seriale, dacă nu femeile? Eu chiar nu înţeleg ...

Şi apoi care e politica, de ce sunt aceşti bărbaţi introduşi în filme...care este scopul? Să aflăm că ei există? Să revenim cu picioarele pe pământ şi să conştientizăm că bărbatul chiar nu poate fi perfect? Sincer întreb: de ce?

Şi să nu îl uităm pe bărbatul lui Charlotte din Sex and the city...chel şi cu burtă...şi totuşi simpatic...

La mulţi, mulţi ani, Dea!

Fata mea împlineşte astăzi 8 ani. Parcă mai ieri aduceam acasă ghemotocul de blană cu lăbuţe roz care punea stăpânire pe canapelele pe care mama îi interzisese să se urce... Nu îmi vine să cred ce bucurie ne-a trimis Dumnezeu prin Dea, pe care la început am considerat-o proastă, dar s-a dovedit a fi cel mai deştept câine din lume... Am mai scris despre ea aşa că probabil o cunoaşteţi şi ştiţi şi ce îi poate capul. Anul ce a trecut ne-a pus în situaţii inedite, cum ar fi mersul cu trenul sau agăţarea străinilor prin parcuri (îi e dor tare rău de Alin aşa că dacă vede pe cineva asemănător ca statură nu mă mai ascultă şi fuge spre acel cineva...de cele mai multe ori sunt oameni de treabă care o mângâie şi aşa îţi face noi prieteni:D), am mers de două ori la Balcic, o dată la Veliko Tarnovo, la Breaza tot de vreo două ori, la munte şi la mare...nu am mai mers în concediu împreună, dar recuperăm anul acesta:D Şi tot anul acesta, ca şi acum 6 ani, va fi unul de întorsătură pentru noi şi implicit pentru Dea. Aşa că aşteptăm noi şi noi aventuri şi abia aştept să împărtăşesc cu voi primele poze cu Dea din Dublin:D.

Până atunci îi urez să fie sănătoasă şi frumoasă şi să ne bucure sufletele aşa cum a făcut în aceşti 8 ani.

La multi, mulţi ani, Dea-fetiţa mea!

Unde sunt desenele animate de altădată?

M-am gândit să scriu şi o postare mai uşurică aşa şi cum tocmai am terminat de văzut unul dintre cele mai recente filme de animaţie, Rio, mi-a venit o întrebare şi m-am gândit să o fac publică pe blog: unde sunt desenele animate de altădată? Adică nu critic, pentru că nu am văzut nici un episod din Sportacus sau cum se cheamă ăla de se dă cu Gazeta Sporturilor, dar totul pare lipsit de poveste. Chiar şi Rio ăsta avea o poveste, da slăbuţă şi siropoasă ca şi cum s-ar fi chinuit să treacă testele de grafică şi mai apoi pe cele de scenariu. Şi apoi ce ştie un copil la 3-4 ani de dragoste şi de sărutat şi de ce se întoarce Blue după cealaltă pasăre, Jewel? Şi ce căută într-o primă fază Blue în Rio? mă gândesc că sunt întrebări pe care şi le pune un copil cu niţică minte şi ale căror răspunsuri ar putea pune în încurcătură părinţii... Cumva mi se pare că desenele animate de acum sunt făcute pentru adulţi şi nu pentru copii. Ok şi ale noastre erau aiurea, adică ce mamă în toate minţile îşi trimite fata în pădure îmbrăcată în roşu ca să fie mâncată de lup sau ce tâmpită îşi face haină lungă din blăniţe de căţeluşi? dar erau faine, erau cu happy end şi aveau o poveste. Adică să îmi spuneţi că nu aţi suspinat alături de Dumbo, Bambi sau de Aristocats şi nu era nimic vulgar şi nu mi se păreau deloc deplasate... Poate e doar părerea mea... Şi oricum la Rio chiar mi-aş duce copilul, pe când de Cartoon Network nici nu aş vrea să ştie că există:D

Rezistenţa la cumpărături

Am să încep cu o paranteză, vorbeam zilele trecute cu câţiva bloggeri veterani, bloggeri cu ceva trafic şi încercam să aflu un truc sau două. Şi evident discuţia a ajuns la blogurile personale, cât să dai de la tine, câte experienţe să laşi posterităţii internaute, câtă viaţă personală să încapă într-un blog personal? Am ajuns la exemple "aşa da - aşa nu" şi în final am desprins o singură concluzie: blogul personal trebuie să fie unul personal... Ok asta era evident deja aşa că m-am decis să vă împărtăşesc din experienţa personală, mai exact cea legată de shopping, de shoppingul meu din ultima vreme...
Ei bine cumpărăturile mele s-au redus drastic până la pungi cu cereale şi roşii şi ceapă verde. Nu fac vreo economie, dar când mă gândesc că toate lucruşoarele care îmi fac cu ochiul nu vor ajunge la Dublin ce sens are să mai dai banii pe ele. Nici haine nu îmi mai cumpăr, am devenit din cheltuitoare fără fund la portofel, un om destul de econom. Merg prin mall, mă uit la haine, uneori şi probez şi parcă le caut defecte de necumpărat... Nici Debenhams nu mă mai mulţumeşte şi totdeauna mă gândesc că mărimea mea şi pe gustul meu se găsesc toate în magazinul enorm din Dublin... Aşa că mă abţin... Şi totuşi...caut nişte platforme culoarea pielii pe care aş da toţi banii din lume şi nişte balerini în stilul gangster...îmi lipsesc rău din garderobă:D

Românii au talent, chiar şi în Anglia...

Chiar în seara cu Învierea îmi spune Alin pe mess să scriu că un român a trecut preselecţia la Britains got talent. Aşa şi? Nu ştiam cum îl cheamă, nu ştiam ce face, nu ştiam a câta preselecţie, nu ştiam nimic şi aparent nici netul nu ştia nimic. Într-o primă fază am gasit că îl cheama Razy...da ăsta chiar e nume românesc...aşa că am abandonat căutările... Oricum nu mă omor nici cu Românii au talent, deci cu atât mai puţin cu românii din Anglia, cumva după Busuioc sau cum il chema pe zidarul ajuns celebru prin Spania nu mai punem botul la români care au reuşit "peste hotare". A mai fost o fată prin Germania, parca şi prin Franţa una, da aia e, sunt români şi cumva e normal să reuşească, aşa cum normal ni se pare să auzim doar când un român a omorât sau violat pe cineva. Numai că aseară am citit ceva cu românii care chiar au reusit, românii care sunt cunoscuţi şi apreciaţi. Sunt acei români care deţin magazinele româneşti din Dublin, din Alcala sau de oriunde în lumea asta mare, sunt românii aceia care s-au adunat în mici bisericuţe ortodoxe şi au cântat din suflet de Înviere, eu pe ăia îi consider învingători. Sunt românii pe care nu îi ştie nimeni şi nu sunt mediatizaţi. Sunt cei care au reuşit să rămână români chiar şi după ani întregi de exil, aceia care încă vorbesc româna corect şi fără accente şi fără aere. Aşa că de ce să nu îi recunoaştem şi pe cei pe care talentul îi aduce pe you tube... Bravo Razy GOGONEA:D

Să înveselim trotuarele

Am mai spus-o de o mie de ori că arta contemporană nu mă atrage, nu o înţeleg şi nu îi văd utilitatea...aşadar să nu intrăm în chestiuni dintr-astea, dar am găsit o treabă interesantă pe care toţi o descriu ca artă. Şi dacă tot e făcută de cineva care trăieşte acum e contemporană şi e şi utilă. Aşa se face că o "artistă" Juliana Santacruz Herrera acoperă găurile din asfaltul trotuarelor pariziene. Şi ce iese e chiar nostim...

Mă întreb ce s-ar întâmpla în România dacă cineva ar veni cu o astfel de idee?

Dea şi oul

Aceasta ar trebui să fie o postare de genul "ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se împlinească"... Pe scurt e aşa: ieri am fost la Kaufland pentru "cumpărăturile Pascale" şi am trecut pe la decoraţiuni. Cum încă nu îmi imaginez cum vor încăpea toate micile mele treburi într-o maşină spre Dublin tot evit să mai cumpăr mărunţişuri. Îmi plăceau câteva, dar nu. După cumpărături îmi văd de ale mele şi mă întâlnesc cu o doamnă la care ţin foarte mult şi care m-a învăţat foarte multe şi ce credeţi că îmi dă? doi iepuri albi şi un ou, pentru Dea. Sunt două, de fapt trei dintre decoraţiunile pe care mi le-aş fi cumpărat de la Kaufland...

Şi ca să arat că Dea s-a bucurat de ou am pus o poză cu ea şi oul... Pentru că nu poate să îl muşte, fiind din porţelan, îl împinge cu botul prin pat:D

Un Paşte Fericit vă urez tuturor!

Unde o fi criza?

Dintr-o nevoie de blugi am ajuns la mall, lumea de pe lume, ok e mallul mic şi de aia. Mă întâlnesc cu o prietenă în Băneasa, lumea de pe lume...împlinea Băneasa X ani, ok Băneasa e full hai în Herăstrău, lumea de pe lume. Lume şi la Cora, lume şi la Kaufland, lume şi în Piaţa Obor, lume şi în magazinul Obor...lume şi la Hanul Berarilor, lume şi la Divan, lume în Centrul Vechi de te gândeşti ce ar fi în cazul unui cutremur...

După ce am scăpat de obsesia că tot Bucureştiul mă urmăreşte am ajuns să mă întreb, că poate nu sunt suficiente mallurile, poate nu sunt destul de mari preţurile, poate soarele nu e destul de arzător în alte parcuri, poate...

Şi să ştiţi că am analizat, chiar şi în mall lumea cumpăra în neştire...cred că H&M a făcut mama vânzărilor în România, cumpără disperatele pe capete, fără să vadă că prin bluzele albe li se văd şuncile, rochiţele la a doua spălare au găuri, blugii sunt croiţi aiurea...H&M frate...

Aşa că mă întreb şi eu când vine criza? că pe unii asta de acum pare că nu i-a afectat mai deloc...

Este cool să întârzii?

Să mă lămurească şi pe mine cineva că mi-i că am pierdut trenul ăsta. În ultima vreme toate, dar absolut toate întâlnirile pe care le-am stabilit s-au prelungit din cauză că cineva a întârziat. Şi acel cineva nu am fost niciodată eu... Am înţeles că dacă eşti o divă sau Regina Angliei e în regulă să întârzii sfertul academic la petrecerea dată în onoarea ta, dar aici nu vorbim nici de dive, nici de regine, vorbim de oameni simpli, vorbim de prietenii mei, de medicul meu, de cunoştiinţe, de toată lumea, repet mai puţin eu...
Aşa se face că pot să fac o hartă a locurilor unde se dau întâniri pe nevăzute, dacă nu am fost de la Rodica, la Mădălina, trecând prin Teodora de am ajuns să am o strângere de inimă când ajung în zona Unirea, de aceea nici nu îmi mai dau întâlniri acolo. O altă zonă nasoală e la ieşirile de la Universitate...penibil...
Da nici să aştepţi într-un restaurant nu e ok, că tot vine chelnerul şi te întreabă dacă nu comanzi şi tu îi spui că aştepţi pe cineva şi el te priveşte cu subînţeles şi te mai lasă 5 minute şi apoi te mai întreabă poate mai vrei o apă...ceva...penibil...
Nici să aştepţi în magazine nu e în regulă, că de obicei vezi ceva şi ai vrea să cumperi şi mai vrei o părere şi vânzătoarea se entuziasmează şi tu eziţi şi cu ultimele sforţări ieşi din magazin, dar îi promiţi că revii. Şi uneori revii cu prietena şi îţi cumperi respectiva chestie sau nu... Sau te plimbi în neştire prin magazine şi întârzierea ajunge de deja ai terminat un etaj al magazinului şi când vine persoana aşteptată, tu deja ştii totul şi nu mai ai chef să reintri în aceleaşi magazine...penibil...
Apoi ce nu înţeleg eu...stabileşti o întâlnire, pleci târziu de acasă şi e clar că vei întârzia...e chiar catastrofal să iei un taxi? mi s-a întâplat de o mie de ori să sun şi respectiva să îmi spună că e în staţie şi întârzie troleul...penibil...
Sau şi mai penibil, deşi întârzie vine cu telefonul la ureche şi îţi dă de înţeles că timpul cu tine e limitat, că mai are o întâlnire, că trebuie să mai fie undeva...şi dacă asta nu ar fi deja rău, te mai cară cu ea la acea întâlnire...penibil...
Nu zic şi eu am întârziat la viaţa mea şi am făcut oameni să aştepte, dar spre deosebire de alţii acum eu nu mai întârzii, vin la fix şi în timpul petrecut cu cineva nu mă gândesc la altcineva, nu îl scurtez pentru altcineva şi sper că nu fac pe nimeni să se simtă prost... Poate touşi nu sunt o specie pe cale de dispariţie...

Am fost la teatru

Am ajuns să mă comport ca un om bolnav în faza terminală, la modul că fac pe ultima sută de metri tot ce nu am făcut în ultimii 6 ani de Bucureşti. Adică vizitez o grămadă de locuri, merg la teatre la care nu am fost, vreau la circ, intâlnesc oameni şi poveşti... Unul dintre aceste lucruri a fost să văd o piesă la Odeon şi a coincis cu dorinţa prietenilor mei, mari pasionaţi de tango, aşa că am ajuns la Un Tango Mas cu Răzvan Mazilu şi am împuşcat doi iepuri dintr-un foc. Teoretic ştiam la ce mă duc şi nu am plecat de acasă cu mari aşteptări...un spectacol de dans...nu unul de teatru clasic, un spectacol care se lasă mai greu înţeles, un spectacol mai greu de digerat, dar un spectacol fain. Şi faptul că la două ore după încă mai dezbăteam cu prietenii mei ce voiau cei doi dansatori să transmită, trebuie să fie de bine. Probabil dacă ai habar de tango le guşti altfel mişcările, dar ca un neiniţiat mie mi s-au părut magistrale şi destul de grele... Acum de Răzvan Mazilu probabil că aţi mai auzit, dar de partenera lui eu una nu ştiam nimic. Ei bine, mie ea mi s-a părut altceva... E totuşi greu să dansezi şi să mai şi joci teatru... Per total a fost o experienţă faină şi îmi pare bine că am trecut-o pe listă... Şi apropo de experienţe, ştiţi că vă recomandam cândva restaurantul Divan din Centrul Vechi? ei bine s-a prostit de tot. S-a mărit, dar personalul a rămas acelaşi. Aşa că eu nu am avut tacâmuri, pâinea a venit după aperitive, narghileaua a venit fără cărbuni, apoi cu prea mulţi cărbuni, un om cu un mop s-a plimbat printre mese...nasol...

Dacă ţi-ai făcut un copil nu eşti centrul pământului, iar progenitura ta nu are drepturi depline...

O zi faină în parcul din faţa blocului meu... Pentru că vreau să evit disputele şi pentru că vreau să o las liberă pe Dea, mergem în parc foarte dimineaţă sau pe la prânz. Cum era soare afară mamele cu copii împânziseră parcul. Clar Dea era în lesă, iar eu stăteam pe o bancă mai izolată... Şi totuşi erau copii interesaţi de Dea care se apropiau, poate îi aruncau şi un băţ, două... Era cumva linişte şi pace... Până toată atmosfera este intreruptă de un drac urlător şi evident toată suflarea îşi îndreaptă atenţia spre el... Progenitura voia să rupă flori din aranjamentul floral şi măsa aparent nu îl lăsa. Într-un final, adică după vreo 30 de secunde, îl duce de mânuţă şi îl aşează în stratul de lalele. Dracul începe să culeagă ca la măsa pe plantaţie, iar idioata se scuză: "e copil şi el, dacă nu îl lăsam nu mai tăcea"... Adică cum? Nu zic, nu am copii şi nu am experimentat faza îi dai orice doar să tacă, da stau stâmb şi judec drept. Azi vrea florile din parc, mâine vrea jucăria altui copil, poimâine vrea maşina altui om şi tot aşa... şi evident idioata de măsa găseşte scuze... Nu mai spun că după ce şi-a liniştit progenitura s-a aşezat pe o banca şi s-a preocupat de spargerea unor seminţe... P.S. Sper ca cititoarele acestui blog, care au copii să aibă înţelepciunea să înţeleagă ce am avut eu de spus aici...

Politica la scara blocului

În fiecare an înainte de Sărbătorile Pascale şi de Crăciun cutia poştală îmi este umplută cu felicitări de la politicieni. În primii ani m-am bucurat (eram mai mică), iar pe unele cred că le mai am pe undeva pe acasă. Ale lui Simirad (la Iaşi) erau cartonate, ca nişte cărţi poştale, ale lui Nichita erau lucioase, la Bucureşti am primit şi pliante şi mai mici şi mai mari, de la mai toate partidele. Aşa că anul acesta nu putea face excepţie. Am primit de la PNL, dar am aruncat-o, de la PDL şi PP, pe acestea nu le-am aruncat pentru că mi-a venit ideea acestui articol. Şi de unde mi-a venit? de la femeia de serviciu... Pe scurt e aşa: dimineaţa asta casa scării şi cutiile poştale gemeau de cărţi poştale de la PDL, eu aveam în poştă 5. Erau peste tot, pe jos, pe măsuţa cu pliante, pe cutiile poştale...peste tot. În mijlocul lor stătea femeia de serviciu sprijinită în mătură... Nu ştiu maică, da eu cu PDL nu mai votez...destul am de strâns astăzi de pe urma lor... Funny şi adevărat în acelaşi timp:D...ce repede se poate pierde electoratul...

Despre câinii maidanezi

Am fost întrebată recent de o reprezentantă a unui ONG ce se ocupă cu protejarea câinilor maidanezi şi nu numai, cum mă situez în disputa dintre eutanasiere şi castrare... Sincer, deşi mi se adresa ca blogger, nu cred că a căutat măcar pe blogul meu dacă mi-am exprimat vreodată părerea. Pentru că mi-am cam exprimat-o şi nu în modul favorabil... Ce i-am răspuns probabil că a şocat-o niţel pentru că, deşi interviul era telefonic, îmi dădeam seama că de la o întrebare la alta îi cam scădea entuziasmul. Cred că în capul ei se stabilise conexiunea: are câine este împotriva eutanasierii... Ei bine nu. Nu sunt dintre cei care merg cu capul înainte în lupta asta şi dacă am câine nu înseamnă că nu mă deranjează maidanezii, ba din contră. Dacă eu am ajuns să o plimb pe Dea pe o arie determinată, unde câinii o cunosc şi deci nu o latră şi nu o muşcă, înseamnă că maidanezii sunt o problemă. Şi nu aş avea nimic cu ei ci cu cei care îi adună în jurul blocurilor. La două blocuri distanţă de mine am numărat 6, unul mai fioros ca altul. Sunt câini care latră de la boschetari la oameni cu câini fără încetare şi care se antrenează unul pe altul care muşcă primul. Aş fi foarte interesată să ştiu cine deţine răspunderea pentru aceşti câini, cine la pune mâncare în cele 6 farfurioare roşii şi mai ales cine strânge după ei... Aparent nimeni, iar dacă unul dintre aceşti câini muşcă pe cineva cine e tras la răspundere? Aşa că vedeţi, nu vreau neapărat omorârea acestor câini, vreau să se înceapă treaba asta cu cap. Adică strângerea tuturor de pe străzi şi sterlizarea lor. Apoi eliberarea lor pe semnătură şi impunerea unor reguli. La modul îl ţii în casă sau dacă îl ţii în faţa blocului plăteşti gras tot ce face... Eutanasierea doar a celor bolnavi sau agresivi... Nu cer prea mult, cer să se înceapă cu cei de pe Strada Căminului...

Târguri de week-end

Aşa cum v-am promis am fost la târguri, din păcate doar la două din cele patru. Am fost la Muzeul Satului, unde am stat la coadă la intrare şi la Palatul Şuţu, la handmade.

Nu ştiu dacă a fost vremea sau zilele libere, dar parcă tot Bucureştiul mă urmărea... Sâmbătă mi-am dat întâlnire cu prietenii la mall Băneasa...era omor, duminică la târguri şi în Herăstrău era la fel... Ori sunt eu antisocială ori aglomeraţia începe să mă enerveze...ce mai, m-am Alinizat:D

Contrar aşteptărilor de acasă nu mi-am cumpărat nimic. Mi s-a pus pata pe o ie cu verde închis şi deşi am văzut sute de ii, nici una nu era cea pe care o căutam...

Coada de la intrarea din Herăstrău...

Şi aglomeraţia din parc:D

Ce facem în week-end?

Bântuim târgurile... Dacă îmi place ceva în Bucureşti e că într-un week-end poţi merge la cel puţin 4 târguri diferite. Cum sunt mare amatoare m-a uimit că în acest week-end chiar sunt patru târguri la care aş vrea să ajung.

Primul este la Muzeul Bucureştiului, adică în centru, şi este un târg de creaţii handmade. Foarte aproape, la Sala Dalles, este un târg de bijuterie contemporană. Apoi la Muzeul Tăranului Român şi la Muzeul Satului sunt târguri de florii... O fericire...

Nu cred că am să le bifez pe toate, dar încerc:D

Şi nu uiteţi, săptămâna viitoare tot la Sala Dalles este Târgul de Paşte...

Am făcut o fapta bună

Nu este nici momentul şi nici locul să mă laud, dar scriu despre asta pentru că sunt destui cei ce spun sau gândesc şi nu spun, "ce mă tot prostesc eu cu desene, cutii, ghivece sau tablouri"...

Ei bine prin prosteala mea am făcut Paştele mai bun pentru nişte copii care nu vor avea Paşte aşa cum suntem toţi obişnuiţi, pentru că sunt bolnavi şi nu pot ieşi din spital. Aşa că Tinker s-a gândit, aşa cum a făcut-o şi de Crăciun, să îi înveselească pe copii şi ne-a chemat să colorăm... Nici nu a fost greu şi într-o după-amiază orele au zburat efectiv, cât timp am colorat desene vesele pentru copii... Am colorat, am vorbit, a fost interesant şi educativ şi am făcut şi o faptă bună. Mi-a părut rău că am fost doar o singură dată, dar tot nu coincideau programele...

Acum desenele noastre stau frumos pe geamurile secţiei de Oncopediatrie a Spitalului Fundeni

Desenele sunt realizate cu window color.

Mulţumesc Tinker:D

O săptămână fără televizor

Nu vă speriaţi nu mi-au tăiat cablul. Am televizor şi am şi cablu, doar că nu am mai ajuns să îl deschid. Nu vreau să scriu un articol sforăitor cum că ce tare sunt eu că nu m-am uitat la TV, nu, doar constat că de o săptămână am deschis televizorul maximum 10 minute... În cazul meu am înlocuit o obsesie, cu altă obsesie. Adică televizorul cu serialul Two and a half men, la care mă uit de joia trecută încontinuu. Acum să nu credeţi că nu ştiu ce se petrece în ţărişoară, da mi-am luat informaţiile cele mai importante de pe facebook şi de pe bloguri (am citit cred că vreo 100 de bloguri în ultimele zile), ştiu şi de dansul lui Tălmacean şi de spitale şi de tot... Doar că nu mă mai interesează... Evident că subiectele importante nu apar în jurnalele de ştiri aşa că ce să mă mai complic... Aoleu devin sforăitoare... Totuşi concluzia este simplă...dacă toată lumea ar proceda ca mine televiziunile ar muri în câteva luni (ceea ce eu una nu aş vrea să se întâmple...am mulţi prieteni care îşi câştigă existenţa prin diverse televiziuni şi nu aş vrea să fie şomeri), da poate multă lume ar trece pe radio:D

Minuni cu şerveţele

Nu am mai scris de ceva vreme de lucrurile pe care le-am mai meşterit, dar să ştiţi că nu am stat degeaba... Treaba asta cu meşteritul mă calmează fantastic şi încep să fiu din ce în ce mai bună, nu o spun eu, dar văd produsul finit... Am început să nu mai şifonez şerveţelele mari şi am descoperit o grămadă de trucuri care să mă ajute să arate cât mai bine.

Cutie pictată şi decorată cu şerveţele

Ghiveci făcut la atelierul Tinker

Şi un tablouaş la comandă cu Italia, s-ar vrea el:D

Ai grijă ce îţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească...

Anul trecut pe 17 martie m-am întâlnit cu prietena mea şi am mers în centru vechi la Ziua Irlandezilor, apoi în Hard Rock Cafe cu aceeaşi ocazie. Ne-am distrat foarte fain, ca fetele. Am mâncat o supă dubioasă, de cartofi, şi un fel de plăcintă cu carne. Am ajuns acasă şi cu prima ocazie mi-am cumpărat un triplu cd cu cântece irlandeze, pe care l-am ascultat în neştire, de cred că mi l-a ascuns Alin, ca l-am găsit foarte greu acum. Era perioada filmului P.S. I love you şi în capul meu Gerard Butler nu era asociat cu un bătăuş plin de sânge, din 300 ci cu filmele siropoase de dragoste sau cu comedioarele uşoare. Ideea e că multe zile m-am imaginat în Irlanda. Cred că am şi scris pe blog sau poate doar am intenţionat să scriu... Nu ştiu...

Acum, am fost in Irlanda, am fost pe lângă Dublin şi ţara aia e exact aşa cum mi-am imaginat-o. Alin va sta acolo trei ani şi cum nu învârt mare lucru pe aici...ne mutam cu toţii în Irlanda, în Dublin... Am vrut să ne facem doar concediul acolo, am vrut să ne vedem măcar o dată pe lună, dar când s-au adunat deja două luni fără el, parcă mobila şi amintirile şi prietenii şi tot ce mă leagă de România nu mai au rost... Aşa că aia e. E decizia mea şi sper să o duc la îndeplinire... Şi mai sper ca peste ani să vorbesc de România aşa cum vorbesc acum de Iaşi şi de Moldova, fară urmă de ură ci doar cu regretul că nu sunt mai aproape de ea... Nu ştiu chestii organizatorice, ca data când... sau când...deci nu întrebaţi...

Pe motor în paşi de tango

Sâmbăta asta a fost una a extremelor, la lucrurilor nemaifacute până acum, a noilor experienţe şi a conştientizării că viaţa mea, bună sau rea, nu e chiar rea deloc. Nu că a altora ar fi... ideea e că toţi avem pasiuni şi aşa cum eu pictez cutii alţii merg cu motocicletele, iar alţii fac cursuri de tango. Cutiile mele le-a văzut toata lumea, era timpul să îmi bag şi eu nasul în pasiunile lor:D Şi asta am făcut. Am mers dimineaţă la o expoziţie de motociclete, de fapt nu era expoziţie, nu era nici târg...sincer habar nu am ce era:D

O adunare a motocicliştilor, la Romaero Băneasa, cu standuri pentru motociclişti, de unde puteai să îţi iei diverse chestii. Cum nu mă prea pricep mie îmi plăceau toate şi i-am mai şi uimit pe prietenii mei că ştiam de Vespa, marca de scutere din Vacanţă la Roma (doar nu credeaţi că ştiu din altă parte:D) şi normal de Harley Davidson (da de ăştia ştie toată lumea)

Ca şi la târgurile auto şi la cele moto erau fetiţe pe motociclete...ea mi-a plăcut cel mai mult...ea motocicleta:D

V-am zis că ştiu de Harley...

Şi Vespa

Adevărul e că erau mai multe mărci, doar că eu le-am fotografiat doar pe cele pe care le ştiam.

Ideea e că la o astfel de adunare mai faine sunt motocicletele celor care vin să caşte gura... Cele noi sunt frumoase şi strălucitoare, dar şi cele personalizate au un farmec aparte... Am văzut una cu vreo trei compartimente de depozitat diverse...cred că avea mai mult spaţiu decât un Golf...

Şi pentru că eram la Romaero am văzut şi avioane... Coada celui de mai sus venea până aproape de aleea pe unde se plimbau toţi... Mi s-a părut interesant:D

Aşa cum vă spuneam, dimineaţa la motoare, seara la tango. A fost interesantă şi experienţa asta... nu ştiu de ce îmi tot îmaginam că cuplez băieţii văzuţi dimineaţa la motoare cu domnişoarele de la tango... Cum ar fi?

Treaba asta cu tango s-a ţinut la Hanul lui Manuc aşa că nu am scăpat ocazia să îmi fac o poză...

Concluzia? mie îmi e frică să nu cad de pe role...deci treaba cu motorul nu cred că aş încerca-o niciodată (da să ştiţi că muzica de la motoare îmi plăcea mai mult decât cea de la tango...adică îmi plăceau amândouă, da vorbim totuşi de Metallica, Queen...), cât despre tango... E greu de spus. Prietena mea mi-a spus că la tango bărbatul conduce şi îi "imprimă" anumite mişcări partenerei... Eu sunt imobilă ca un robot, cât despre condus şi imprimat... Da nu spun niciodată...că ştiţi aia cu să nu spui niciodată:D

Uşurel cu dieta...pe scări

Bine, recunosc e un titlu fantezist şi nu prea are legătură cu postarea, da mie mi-a plăcut. Teoretic nu îmi va aduce nici prea mulţi cititori pe google, deci putem considera că suntem între noi:D. Aşa, acum că am lămurit să înceapă revolta. De când am făcut public faptul că ţin o dietă au început să apară de nicunde experţii în diete. De la prietenii, prietenilor şi până la prietenii apropiaţi sau cunoscuţi de doar câteva minute, toţi, dar absolut toţi se pricep la slăbire. Acum nu că toţi au trecut prin aşa ceva, dar toţi ştiu pe cineva, care ştie pe cineva, care a fost la cineva care a slăbit. Sau am citit eu undeva că trebuie să... Sau sportul este neapărat...fără sport nu slăbeşti nici măcar câteva grame... Sau fructe, multe fructe... Sau măcar dacă urci pe scări o dată pe zi şi tot se vede... Sau renunţă la cola, la pâine şi nu mai mânca seara şi ai să slăbeşti garantat... Nu mai zic de renunţă la dulciuri...ăsta e preferatul meu:D Ei bine fraţilor toate, dar absolut toate sfaturile sunt PROASTE, deci inutile... Dacă am învăţat ceva din slăbirea asta e că suntem complet diferiţi, două persoane cu aproximativ aceeaşi greutate, care urmează aproximativ aceeaşi dietă nu vor slăbi la fel niciodată. Pentru că nu toţi avem acelaşi stil de viaţă, nu toţi ne putem abţine de la aceleaşi lucruri, nu toţi reacţionăm într-un anume fel la alimente şi mai ales nu toţi ne-am îngrăşat din aceleaşi motive... Singurul sfat adevărat şi deci bun e NU VĂ LUAŢI DUPĂ SFATURI...nu citiţi articole din reviste şi încercaţi să trăiţi sănătos... nu spun mişcare, nu spun renunţat la diverse alimente, nu spun creme sau pastile a tot binefăcătoare... Clar e că nu poţi slăbi de la o pastilă şi să te şi menţii (că vedeţi voi aici e chestia să te şi menţii), iar dacă nu eşti dispus să îţi schimbi radical modul de viaţă nu slăbeşti pe termen lung... aia e... ne acceptaţi aşa sau nu ne acceptaţi deloc... e de fapt foarte simplu...

Voi, cititorii mei...

De când am avut un conflict cu o proastă care se credea la măsa pe plantaţie şi mă comenta în fel şi chip (pe blogul meu) mi-am instalat tot felul de dispozitive pentru a vedea cine, când, de unde şi ce face pe blogul meu. Recunosc, după ce m-am prins cine era respectiva şi după ce am luat măsuri şi s-a calmat nu mi-am mai verificat cititorii, numai că un blogger veteran, la care mai plec eu urechea, mi-a spus că astfel de instrumente pot fi utile nu doar pentru a urmări cine intră pe blog ci şi pentru a urmări cititorii fideli, pentru a le observa preferinţele şi pentru a vedea ce postări au avut mai mut trafic... pe scurt să învăţ ce să vă ofer... Şi asta am făcut, timp de o săptămână am sondat...şi nu am aflat prea multe, dar am aflat. Sper să şi acţionez în consecinţă... De exemplu am observat că pe blogul meu ajung oameni care nu mă cunosc sau care nu m-au văzut de multă vreme. Sunt cei care deschid doar pozele cu mine şi petrec minute bune studiindu-le. Sau mulţi ajung datorită postărilor cu frey wille sau celor cu sfaturi de pe unde am fost... Cel mai citit de exemplu în ultimele zile a fost cel cu pub-uri din Dublin...cineva a şi urmat link-urile din postare şi, sper eu, a găsit ce căuta. Apoi sunt cei care mă ştiu de la radio şi caută pe google "ralu caranfil" sau cei care mă ştiu după "dichisuri"... Alţii caută "tutoriale handmade" şi habar nu am cum de ajung la mine... Ideea e că deşi am cititori puţini, ei sunt valoroşi, iar comentariile au devenit din ce în ce mai pertinente, alea care sunt... În continuare comentariile anonime sunt şterse fără ca eu să mai ajung la ele şi am şi câteva cuvinte care dacă se regăsesc în comentarii, ip-ul respectivului primeşte ban (nu mă întrebaţi ce e aia...instrumente dubioase:D)... Nu mai promit că fac şi dreg că văd că nu mă ţin de promisiune, dar v-am scris ca să vă mulţumesc:D

De prin parcurile dublineze

De fapt postarea asta nu are nimic de-a face cu parcurile din Dublin ci cu ce inscripţii am găsit în parcuri şi ce inscripţii puteam eu găsi decât cele despre câini. Pentru că vedeţi voi, acolo puteţi călca iarba, nu puteţi rupe florile şi trebuie să strângeţi rahaţii de câine... Da am văzut şi persoane care nu strângeau...da erau probabil una la 20 care strângeau... Numai că inscripţiile erau faine şi cele mai multe conţineau amenzile pe care le puteai primi dacă nu strângeai...

Trebuie să spun că nici acolo nu am văzut în farmaciile veterinare sau în hipermaketuri dispozitive de strâns rahaţi, dar lumea păstra parcurile curate:D... Am văzut în schimb că dispozitive de strâns rahaţi erau oferite gratuit de autorităţile din Dublin

Pe acest anunţ scrie aşa: Păstraţi Dublinul curat

Duceţi acasă gunoiul câinilor

Amenda pe loc 50 de lire sterline sau 63.49 euro sau în urma unui proces 1500 lire sau 1904.61 euro...

Dacă aş avea două mâini aş curăţa singur, spune căţelul din afişul de mai sus...

Curăţaţi sau plăţiţi

Curăţaţi după câinele dumneavoastră

Amenda 150 euro pe loc sau 3000 la proces

Aţi intrat într-o zonă fără rahaţi de câine

Curăţaţi după câine

Lopăţele de curăţat rahaţi gratuite pot fi ridicate de la Birourile Municipalităţii din Dublin

Amenda 150 euro pe loc sau 3000 la proces

Acum trebuie să observ o oarecare discriminare pentru că în aceste anunţuri e vorba doar de câini, dar am văzut şi persoane cu pisici...şi mai erau şi pisici comunitare:D...da vedeţi aşa e natura românului: să găsim nod în papură oricui...

Trebuie să fi venit primăvara...

Sincer eu una nu mă omor după primăvară şi nici nu o aştept "ca şi când"...e un anotimp, mai frumos ca altele, dar nu îmi provoacă nici o reacţie...decât poate cea de derută pentru că nu mai ştiu de la o zi la alta ce să îmbrac şi când să schimb galoşii cu belerini şi haina de blană cu pulovăraşe...

Acum că m-am prins şi am lepădat haina de blană precum Dochia şi mai am şi pardesiele de la Mathilde, abia aştept căldura... Acum de o ţine vreo trei luni primăvara asta şi n-om da direct în vara la 40 de grade...

Până atunci, am ieşit să o plimb pe Dea prin parc şi mi-am luat şi aparatul şi din aceste două chestiuni au rezultat aceste opt poze...

Irlanda - Dublin - Sfaturi, Preţuri, Comentarii

Un prim comentariu ar fi: dacă nu aveţi nici o intenţie de a părăsi forever România nu mai plecaţi în străinătate. Pe principiul: ce nu ştii nu are cum să îţi facă rău... din orice călătorie m-aş întoarce totdeauna îmi doresc să rămân acolo. Am un prieten care mi-a spus că s-ar muta şi mâine în ultimul oraş pe care l-a vizitat. Nu spun asta pentru că nu îmi mai place România sau mai ştiu eu ce, dar din prima zi am fost forţată să conştientizez că mă aflu în România. Începând cu greşeala celor de la Electrica şi ameninţarea că îmi vor tăia curentul, pe care am rezolvat-o luni la ora 8 dimineaţa, continuând cu taximetriştii care nu au vrut să o ia pe Dea, dar nu doar că nu au vrut, au venit la comandă şi m-au refuzat. Unul a făcut o întreagă scenă într-o intersecţie...sper să îi stea numele pe toacă mult timp de acum încolo... Apoi bădărănia, putoarea din autobuz, îngrămădeala... sincer mă întreb dacă nu cumva irlandezii au două creiere? Sigur nu au, dar te obişnuieşti aşa de repede cu normalitatea, cu bunul simţ, cu respectul pentru celălalt şi aşa de greu cu praful, cu nesimţirea, cu urâţenia... Cred că poporul ăsta este blestemat să se zbată într-o mocirlă fără fund...trist...

Revenind la povestirea despre Dublin aşa cum spune titlul trebuie să vă furnizez câteva sfaturi... Păi nu am prea multe: în primul rând Dublinul se vizitează lejer în 3 zile aşa că dacă aveţi la dispoziţie mai mult timp luaţi în considerare şi locurile şi localităţile din jur. Distanţele sunt foarte mici şi se parcurg repede. Pentru cele de la periferia Dublinului se găsesc autobuze, iar un bilet costa cel mai mult 2.30 euro, pentru alte locuri există trenuri, care din câte am înţeles nu te storc de bani.

Că tot am vorbit de preţuri la transport, eu nu vă recomand să vă luaţi Dublin pass. Eu am crezut că e ca în Viena şi am vrut să îmi cumpăr. În primul rând este 75 de euro sau în jurul acestei sume, pentru trei zile, şi apoi nu aveţi gratuitate la transportul în comun. Practic Dublin pass vă oferă discounturi la muzee... În schimb eu am găsit o altă treabă: la autobuzele turistice verzi (care aparţin municipalităţii dublineze) se pot cumpăra pass-uri pentru 1, 3 sau 6 zile. Nu aveţi cine ştie ce discounturi la muzee (da sincer nici nu aveţi nevoie), dar aveţi gratuitate în autobuzele normale şi gratuitate la autobuzele turistice care vă lasă fix în faţa sau în apropierea obiectivelor turistice. Eu mi-am luat un astfel de pass pentru 3 zile şi am dat 24 de euro.

Apoi ce tot suntem în această zonă: biletele de transport sunt cele mai ieftine 1.25 euro pentru 5 staţii şi cele mai scumpe 2.30 pentru multe staţii. Şoferul nu vă dă rest aşa că purtaţi mult mărunt cu voi...

Apoi există un autobuz verde care vă ia din aeroport şi vă lasă în centru. Pentru că eu am ajuns undeva pe la 9 seara am luat taxiul şi nu are sens să vă spun cât a costat că nici eu şi mai ales nici voi nu ştiţi distanţa, dar dacă ajungeţi ziua sau plecaţi ziua autobuzul verde este de bază. Se cheamă Airlink Express sau Airport Express, este din ăla dublu şi costă 6 euro. Cred că în afară de centru mai are o oprire sau două, dar în centru e cel mai sigur.

Pentru cei care nu au citit toată povestirea repet: autobuzul opreşte în staţie doar dacă îi faci semn sau dacă coboară cineva, dacă nu i-ai făcut semn şoferul nu va opri. E un pic ciudat, dar te obişnuieşti. În plus în staţiile aglomerate se stă la coadă în funcţie de momentul sosirii în staţie. Deci nimeni nu se îmbulzeşte şi toţi au loc, dacă şoferul consideră că autobuzul este plin se scuză şi îţi închide uşa în nas. Nu trebuie să te enervezi pentru că următorul vine în maximum 5 minute, dacă nu cumva e fix dupa primul. Legat de îmbulzeală...îţi va ieşi din sistem în momentul în care te va apostrofa şoferul...mie nu mi s-a întâmplat, dar am văzut cazuri... În plus, probabil calmul britanic ajută, se aşteaptă să plătească cel din faţă biletul, să se scotocească de mărunţiş şi să îşi extragă biletul...pare enervant, mai ales când eşti în grabă, dar cu siguranţă şi tu vei fi măcar o dată în poziţia celui care nu îşi găseşte mărunţişul sau nu are banii pregătiţi şi din cauza ta va aştepta o ditamai coada... Numai că nimeni nu se uită urât, nimeni nu strigă, nimeni nu comentează...e parcă din altă lume...

Cam asta ar fi cu transportul. Preţurile la muzeele pe care le-am vizitat le-am tot spus, dar le voi repeta şi aici:

Malahide Castle - 7.5 euro

Dublin Castle - 6 euro

St Church Cathedral - 6 euro

St. Patrick Cathedral - 5.5 euro

Guinness Storehouse - 15 euro

Kilmainham Jail - 6 euro

Leprechaun museum - 10 euro

Old Jameson Distillery - 14 euro

Muzeele naţionale sunt gratuite, dar nu poţi face poze... Acum că le-am vizitat eu una nu recomand nici Guinness, nici Jameson, în primul rând pentru că sunt cele mai scumpe şi apoi pentru că nu mă pasionează. Suveniruri identice vă puteţi lua de la magazinele Carroll's ba chiar e indicat să vă luaţi de acolo pentru că sunt mai ieftine decât la Guinness... Alin spune că există diferenţe de preţ între Carroll's din O'Connell şi cele de pe alte străzi...eu nu am sesizat. Nici Leprechaun nu recomand, decât dacă aveţi copii. În schimb muzeele naţionale sunt de vizitat...eu l-am vizitat doar pe Muzeul Naţional al Irlandei şi mi-a plăcut. Legat de acest muzeu, el are trei locaţii pe trei străzi diferite, din care unul este foarte departe de celelalte două...aşadar nu sunt trei muzee ci doar unul.

Acum că am vorbit de preţuri, nu vă pot spune preţuri la cazare, dar dacă e să căutaţi un hotel încercaţi unul cât mai aproape de centru. Nu pentru că transportul în comun ar lasa de dorit, ci pentru că e mai simplu şi salvaţi timp. Nici despre preţuri la mâncare nu aş şti ce să spun, Alin spune că sunt mai mari decât la noi... nu stiu. În schimb în pub-uri un guinness şi un whiskey cream erau în jur de 10 euro... Tot într-un pub din centru, în care se urmăreau cursele de cai, am mâncat o ciorba (care la ei se cheamă supă cremă sau doar cremă) şi grătar cu cartofi cu 15 euro. Apoi peste stradă de Dublin Castle, la Queen of tarts am plătit 10 euro pe o supă cu două senvişuri mari şi o apă minerală. Puţin mai încolo era şi un fast food chinezesc...sunt locuri unde puteţi pierde timpul dacă mai aveţi de aşteptat până începe turul la castel...

De suveniruri v-am spus deja de Carroll's...sunt peste tot prin centru şi au suveniruri pentru toate gusturile şi la toate preţurile. Eu am constatat că în aceste magazine preţurile erau mai mici chiar decât la Guinness sau la alte muzee... Aşa suveniruri nu pot să vă recomand, pentru că depinde de gusturile fiecăruia...eu mi-am luat magnet şi pe Molly Malone, dar se găsesc de toate...

De obicei dau şi sfaturi pentru cei care doresc să îşi ia animalul de companie în concediu, în Irlanda treaba asta este mai dificilă (şi am explicat aici de ce), dar dacă totuşi aveţi hârţogăraia Dublinul este oraşul ideal pentru pet-uri. Sunt parcuri sau spaţii verzi mai peste tot (mai puţine în centru), dar trebuie să strângeţi dejecţiile chiar şi de pe iarbă...

Şi pentru că am vorbit de câini, trebuie să vă spun de vreme (nu ştiu ce legătură am făcut...da am făcut). Ei bine cât am stat eu în Dublin nu a plouat mai deloc, numai că vremea e schimbătoare pe parcurcul a câtorva ore, nu mai spun pe parcursul unei zile... Astfel se poate ca deşi dimineaţă să fie un soare din ăla de te leşină (păstrând proporţiile, pentru că soarele din Irlanda nu va fi never ever ca cel din Italia, de exemplu) în câteva ore să se înnoreze şi să plouă... Eu nu am prins ploi ca la noi cu stropi mari de să te facă ciuciulete, dar nu spun că nu există, aşa că cel mai sigur e să luaţi cu voi un hanorac cu gluga, dacă nu vreţi să căraţi peste tot cu voi o umbrelă. Apoi nici ploile asta nu sunt ca cele depresante de la noi...plouă un pic, dar surprinzător nu te udă şi nu ţi se murdăresc încălţările... Asta poate e şi datorită lipsei prafului...nu ştiu...ideea e că deşi am prins o ploaie şi deşi am mers de mă dureau picioarele, ghetele mele erau impecabile...şi nu cred că se trezea Alin să mi le cureţe noaptea când dormeam eu...

Cam asta ar fi cu Dublinul...pentru orice informaţii credeţi că am omis eu aici vă rog lăsaţi un comentariu şi vă ajut... Da şi eu recunosc Dublinul e de văzut după ce vezi Londra, Roma, Parisul, dar e cu totul diferit de cele trei şi zic eu că nu veţi regreta...

Vacanţă plăcută!:D

Irlanda - Pub-urile din Dublin

Această postare, am zis eu, se adresează în special băieţilor care ajung să îmi citească blogul, dar gândindu-mă la atmosfera din pub-uri şi la ce se petrece acolo cred că şi cititoarele acestui blog vor fi interesate. Ei bine pub-urile din Dublin arată mai mult sau mai puţin la fel ca pub-urile din România şi mai mult ca pub-urile din Anglia...acum nu vă imaginaţi că scopul meu atunci când ajung într-un loc e să vizitez pub-urile, ci din întâmplare acolo, mai ales dupa ora 20, se mută toată viaţa din Dublin şi îndrăznesc să spun şi din Londra. Aşa că dacă vreţi să cunoaşteţi localnici, să îi vedeţi cum trăiesc şi ce gândesc mergeţi în pub-uri, da nu în alea comerciale din Temple Bar, unde vin puştii dornici de agăţat, în alea tradiţionale care se găsesc şi pe lângă O'Connell, dar mai ales în cartiere... Noi am mers la unul, de fapt la două, din cartierul lui Alin, Fairview din Dublin 3. Cel mai aproape de casa lui Alin este Smyth's of Fairview, este un pub ca toate pub-urile numai că are pe langa site şi pliante şi o istorie în spate. Pe pereţi, pe lângă obiecte şi reclame vechi, sunt fotografii ale cartierului şi ale pub-ului de-a lungul timpului. E interesant. Acolo am văzut eu băbuţe de 80 de ani în separeuri sobrind guinness împreună cu moşuleţul şi un moşuleţ foarte vorbăreţ care a intrat în vorbă cu noi.

Cum în pub-uri nu se fumează veţi şti că vă aflaţi în apropierea unuia acolo unde sunt mulţi oameni strânşi ciorchine cu o bere într-o mână şi o ţigară în alta discutând zgomotos. Şi deşi pare că, după serviciu, dublinezii nu fac altceva decât să stea în pub, nu am văzut oameni beţi pe străzi decât de St. Patrick şi atunci aveau o scuză, dar în rest eu nu am văzut...

Acesta nu este un pub ci mai degrabă un restaurant şi pe parcursul acestei postări veţi vedea nu doar pub-uri ci şi cafenele şi restaurante. Eu le-am fotografiat pentru că aveau o faţadă frumoasă şi abia acasă am descoperit ce sunt.

Acesta se cheamă Abbey Tavern şi se află în Howth

Acesta deşi se află în plin centru nu i-am găsit site-ul. Sigur are, doar că nu l-am găsit eu. Se cheamă Bachelor Inn

Chiar pe Grafton Street m-a atras faţada acestei cafenele unde am găsit că se vinde Bewley...cafea irlandeză. Şi se cheamă, normal, Bewley's Oriental Cafe

În nord-vestul Dublinului, aproape de Phoenix Parc am fotografiat Nancy Hands. Ghidul ne-a povestit ceva legat de acest restaurant, da nu îmi mai amintesc. Oricum am ataşat site-ul aşa că puteţi descoperi singuri.

Tot ghidul, din autobuzul turistic, ne-a atras atenţia asupra pub-ului de la Arlington Hotel. I-am făcut mecanic o poză şi vi-l prezint şi pe acesta.

Un pub tipic de cartier este Clonliffe House...

... în timp ce unul dintre cele mai cunoscute pub-uri din centru este The Church, pe care nu am apucat să o fotografiez din afară, dar arată foarte bine şi e facut într-o fostă biserică.

Acum ca să înţeleagă toată lumea, pub-urile irlandeze nu sunt ca barurile din localităţile noastre. Adică acolo vin şi femei şi bărbaţi şi petrec timpul cu prietenii sau cunoştiinţele. Nu ies pe patru cărări şi de cele mai multe ori se uită la televizor la diferite sporturi sau discută politică. În multe pub-uri, după 20.00 poţi asculta muzică live sau poţi face karaoke...şi repet pub-ul este o distracţie de familie...bărbaţii sau femeile singure stăteau la bar şi erau clar acolo la agăţat, în rest erau cupluri.

Noi am mers la un astfel de pub să vedem o formaţie de 17 suflatori, adică oameni care cântau la tompete sau tomboane sau orice alt instrument de suflat. Alin mi-a zis că sunt oameni cu diverse meserii, dar care o seară pe săptămână se întâlnesc şi cântă împreună. Noi am ajuns mai devreme şi i-am văzut venind şi le-am văzut şi bucuria de a avea un hobby şi să ştiţi că deşi nu se vedeau, soţiile erau în public aplaudând...

Nu vă îndemn acum să staţi în pub-uri, nici în Irlanda şi nici în România, dar dacă sunteţi ca mine şi pe lângă clădiri şi monumente vreţi să cunoaşteţi şi oamenii, un pub este indicat:D