Ca prin urechile acului...

...am scăpat ieri la veterinar. Am mers cu Dea să îi fac deparazitările, internă şi externă, nu pentru că nu aş şti să le fac singură (că de fapt tot singură am deparazitat-o) ci pentru că trebuie să am o minimă evidenţă pe paşaportul cu care va intra în Irlanda. Aşa se face că după ce a controlat-o peste tot şi a zis că e sănătoasă tun am zis să o urc şi pe cântar, mai ales că veterinarul la care mergem noi are un cântar super simplu şi care nu stresează animalul. Şi ce am descoperit a dus la un şir de evenimente care m-au speriat niţel. Dea a slăbit 7 kilograme din februarie până acum. Alin zice că a slăbit doar vreo 4 pentru că mai slăbise vreo 3 din octombrie până în februarie... în fine, eu la veterinar am zis că a slăbit 7 şi că e anormal, că nu i-am schimbat în nici un fel regimul de viaţă şi că sigur are o boală ceva. Aşa că i-am făcut analize (noroc că analizele se pot face în acelaşi cabinet) şi primele au ieşit catastrofale. Practic Dea ar fi trebuit perfuzată şi oprită în clinică pentru că avea disfuncţii renale şi era rau, ce mai. Dar, Dea era normală, fugea, se aşeza, asculta comenzile cât la veterinar (cei care au câini cam ştiu că vizita la veterinar nu este niciodată una placută pentru câine) şi în general era în regulă. Aşa că până la perfuzii am cerut să repetăm analizele, de fapt şi veterinarul voia să le repete pentru că starea câinelui nu corespundea cu ce ziceau analizele de sânge. Aşa că iar i-am luat sânge, şi a stat aşa de cuminte, cum nu am văzut-o niciodată, şi a pus din nou analizele. Se pregătea şi ecograful, iar eu intrasem în panică rău de tot. Cum e, te duci la veterinar pentru o vizită de rutină şi afli că câinele tău e rău bolnav. Şi se cheamă chair şi şeful veterinarilor şi toată lumea intrase într-un soi de alertă... Între timp vin alţi câini cu alţi stăpâni şi alte probleme şi conversaţii politicoase pe sală, dar eu înlemnisem pur şi simplu şi strângeam lesa Deei şi ea stătea aproape sub scaun şi aşteptam amândouă... Când, după vreo 15 minute, vin rezultatele, care erau bune. Erau chiar excelente şi cumva confirmau starea câinelui. Chiar şi colesterolul pentru care o pusesem acum câteva luni la dietă era în parametri şi toată agitaţia era pentru nimic. I-au mai făcut nişte teste suplimentare şi am plecat acasă. Îmi venea să sar într-un picior, iar Dea care abia se târâse pe strada cu cabinetul veterinar era înaintea mea şi ţopăia şi se juca cu lesa... Scăpasem...
Acum că privesc în urmă la toată păţania, ar fi trebuit să ştiu că Dea e în regulă, că nu dădea nici un semn de boală, dar acolo, înconjurată de toţi câinii aceia care aveau nevoie de ajutor, eram în stare să cred orice...
Aşa că după ce luni bune ne-am chinuit să o slăbim, cu mâncăruri scumpe şi mişcare, acum aproape fără efort, dar şi fără scăpări de la masa noastră, Dea a slăbit şi în loc să mă bucur, eu am intrat în panică:D