Nu este zi în care să nu se ia cineva de mine în parc, de obicei din cauza Deei, care în ochii tuturor ar trebui să dispară ca şi animal de pe faţa pământului sau locul ei ar fi în lanţ la o casă, dar în nici un caz la bloc. Am auzit o mie de moduri de a mi se reproşa că nu fac copii şi cresc câini, ca şi cum cele două nu ar putea coexista... Azi, poate mai rău decât în alte dăţi, eram stresată că am deparazitat-o pe Dea acum câteva zile şi era constipată. Aşa că o urmăream aproape în zona verde şi nu aveam chef de reproşuri, de sfaturi binevoitoare, de priviri răutăcioase, de nimic. Şi fix într-o zi ca asta se trezeşte un moş, care ne-a urmărit preţ de vreo 10 minute, să deschidă gura... Nu pot să reproduc ce era la gura lui, dar în mare voia să facă reclamaţii că eu merg cu câinele, de fapt doar câinele, pe iarbă... Şi după ce l-am lăsat vreo 5 minute să turuie, timp în care Dea şi-a făcut nevoile, am explodat şi l-am trimis să îşi caute moartea pe acasă şi nu în parc, în capul meu... Moşul a mai vociferat mult în urma mea şi cred că dacă aş fi avut balcoanele pe faţa blocului l-aş fi văzut cum încă vociferează chiar şi în timp ce eu scriu aceste rânduri...
Aşa că m-am hotărât. Nu mai accept nici un fel de comportament similar şi la toţi moşii şi babele băgăcioase le voi întoarce curul. Ba mai mult, am telefonul încărcat în permanenţă la mine şi voi filma şi fotografia toate ploditoarele care îşi cacă copii în parc, toate femeile care sparg o sămânţă în timp ce plodul urlă în spatiul de joacă, toate împingătoarele de căruţ cu ţigări în colţul gurii, toate babele care stau la taclale şi din lene aruncă ambalajele pe jos şi nu la coşul de gunoi, toţi adolescenţii care abandonează sticle de jumătate la piciorul băncilor... Nu spun nimic, doar imortalizez momentul...iar peste o lună le printez şi le fac o expoziţie pe o alee a parcului... Mi se pare răzbunarea perfectă...
No comments:
Post a Comment