Găletuşă decorată cu hârtie de orez

Pentru că aţi continuat să îmi vizitaţi "casa mea virtuală" chiar şi când nu am scris mai nimic vreau să vă mulţumesc cu o postare tare drăguţă şi care mi-a adus mare bucurie în timp ce mi-am amintit ziua tihnită în care am decorat o găletuşă.

Totul s-a întâmplat la un atelier Tinker, de fapt la o provocare Tinker. Timp de 4 ore am avut de decorat un obiect. Surpriza a fost înlocuirea şerveţelelor cu hârtia de orez, puţin mai tare, dar la fel cu trucuri ascunse.

Aşa arată hârtia de orez pe care am ales-o eu. Evident cu maci pentru că am făcut o obsesie pentru aceste flori...

Hârtia de orez se poate decupa sau se poate rupe, fără milă cu unghiile...

Apoi se aşează pe obiectul pe care vreţi să îl decoraţi, în cazul meu găletuşa...

Eu am ales ca restul găletuşei să îl decorez cu shabby chic, aşa că primul strat de vopsea să fie închis (maro) pentru a putea da aspectul de vechi...

Apoi a urmat stratul deschis (ivory)...

Apoi am încercat o uscare forţată cu uscătorul de păr, de obicei nu practic această treabă, dar pentru a termina mai repede se poate folosi

A urmat smirgheluirea, nu ştiu dacă e chiar un cuvânt, adică am zgâriat stratul superior cu un smirghel pentru a da aspectul de tocit, de vechi...

La final găletuşa mea a arătat aşa şi a beneficiat şi de o şedinţă foto între florile lui Tinker, pe balcon:D

Mutare, mutare...de trei ori mutare

Iertare că nu am mai scris pe blog, dar ne mutăm şi în afară de calculator, scaunul pe care stau şi câteva haine, totul este stivuit, mutat, împachetat. Ca să ne putem deplasa prin casă am îngrămădit totul pe blacon, debarale, pereţi de holuri, dar astăzi începem să demontăm mobila, ca doar nu degeaba ne-am luat treburi de la IKEA...ce a fost bricolat acum 3 ani va fi dezmembrat acum. Cam asta e treaba, de sâmbătă putem conversa din Iaşi, iar de pe 12 din Dublin. Cum treburile se precipită, am o grămadă de lucruri să vă povestesc, dar totul în zilele libere din Dublin. Până atunci vă pupez, dragii mei...

Cărţile lui Alin au fost legate şi aşteaptă cutiile

Cutiile stivuite pe balcon

Cutii ce aşteaptă lucruşoare. Mulţumim mult Sebastian:D

Cand ţi-au murit bunicii, ţi s-a dus un sfert din viaţă...

Eu sunt dintre cei norocoşi, până acum câteva zile am avut două bunici. Îmi e greu să scriu postarea asta pentru că mai mult de titlu nu îmi vine nimic. Am un gol teribil în cap şi probabil de asta am rezistat fără să plâng în hohote. O parte din viaţa mea s-a dus şi nu mai revine, niciodată. De copilărie vorbesc aici, de verile petrecute la bunici. Pentru că vedeţi voi, eu nu am avut bunici la ţară, aşa că mi-am inventat unii, dar bunicii mei de la ţară erau, rătăciţi, undeva prin ţară erau la Brăila...
Iar mi s-a rupt firul povestirii, că mi-au dat lacrimile. Aşa Brăila. Pentru mine Brăila a însemnat Ica şi Icu. Doi oameni, care acum nu mai sunt, dar a căror poveste trebuie spusă, trebuie scrisă şi am să fac tot ce pot ca mama sau altcineva să o facă. Doi oameni care au luat totul de la capăt, după ce deja aveau totul, doi oameni care au făcut o casă, au crescut doi copii şi au avut o viaţă normală, doar că erau bunicii mei...
Ei bine îmi amintesc acum răsadurile cu roşii de la poartă, fineaţa din fundul curţii, câinele Baraca, casa verde, usa cu oglindă, luminatorul din tavan, podul în care nu am ajuns niciodată, prispa pe care ne jucam noi, copii, eu şi verişorii mei, curtea cu răsaduri, ce nu trebuiau călcate, găinile, porcii, curtea din spate, căpşunile, parcă, crinii, ce miroseau seara, bolta de viţă sub care ne adăposteam de soare şi pe care o culegeam când nu era gata, strugurii...ah strugurii aceia cu coaja tare, cu seminţe mari, dar atât de dulci şi buni...borcanele bunicii, sticlele cu frunză de viţă... caloriferul unde mi-am spart capul şi toată experienţa aia, jocurile prin curte, lucruri disparate, dar care acum compun o imagine: Brăila aşa cum o ştiam eu când eram mică. Nu ştiam centrul atât de frumos acum sau casele vechi, ştiam casa bunicilor şi poate parcul...şi era destul...
Apoi bunicul care se trezea la 5 dimineaţa să ude curtea sau bunica ce nu stătea cinci minute locului...De la el am mâinile şi calmul, iar cu ea cică semăn cel mai bine, la comportament mă refer, că statura tot de la el o am... Mici frânturi, din ceea ce sunt azi, provin şi de la ei...bunicii mei...
Rămâneţi cu bine. Ştiu sigur că undeva, cândva ne vom reîntâlni şi vă voi povesti ce am făcut cu restul meu de viaţă...

Magazinul meu pe Breslo

Ca orice om care face lucruşoare de mână am fost sfătuită în mai multe rânduri să îmi fac magazin pe Breslo. Şi într-un final am cedat tentaţiei şi mi-am făcut. Numai că lucruşoarele expuse acolo nu se mai aflau în posesia mea, pentru că au fost comenzi, dar puteau fi reproduse. Am pus eu nişte preţuri şi am aşteptat. Nu mi-am făcut publicitate pe facebook, nu am pus link pe blog, nimic. Voiam să văd dacă fără nici o publicitate produsele vor avea căutare... Erau practic 8 cutiuţe, făcute de mine, într-un folder cu mii de cutiuţe, unele făcute mult mai bine, dar şi la preţuri mai mari. În fine, concluzia e că nu am vândut nimic, dar am avut vreo mie de oameni care s-au uitat la cutiuţele mele... Ceea ce pe mine m-a încântat, întrucat magazinul nu era destinat vânzării de produse, ci doar testării capacităţilor mele de a face produse pe placul celorlalţi. Cam în aceeaşi perioadă am început să le pun şi pe facebook şi am avut răspunsuri pozitive, ceea ce mi-a dat elan. Bine acum, în România, treaba asta cu hand made nu e prea preţuită, lumea preferă cutiile de la Bamboo, poate puţin mai scumpe şi de serie, decât lucrurile unicat. Pentru că să fim serioşi şi dacă ai face 10 cutii de aceleaşi dimensiuni şi cu aceleaşi materiale nu ar ieşi identice, pentru că eşti om şi nu maşină... În plus foarte puţină lume, străină de fenomenul hand made, ştie de Breslo sau de alte site-uri la fel, site-uri de unde îţi poţi cumpăra produse unicat la preţuri acceptabile şi îţi poţi decora casa şi poţi fi sigur că nu mai există alta la fel...

În fine, magazinul meu de pe Breslo a evoluat aşa cum mă aşteptam să evolueze, iar la finalul primelor 3 luni obligatorii, a fost închis. Oricum până devin eu sigură pe lucrurile pe care le fac, mai e şi abia atunci voi redeschide magazinul sau poate un alt magazin...

Aşa arăta magazinul meu, cu Dea ca avatar şi cu Iaşiul ca imagine de întâmpinare...pentru că nu fac treaba asta în mod serios nu mi-am conceput un logo sau un nume pentru magazin...

Acestea sunt cutiile mele, printre alte cutii

Pentru pozele de sus, m-am sfătuit cu Alin şi am fotografiat cutiile lângă un creion adus din Londra, pentru că erau mici şi nu mai ştiam dimensiunile...

Cam asta este istoria magazinului meu de pe Breslo...

Ce aţi făcut în ultimii 6 ani?

Am treabă de nu aş avea nici un minut liber, dar conform ultimelor zile, stau. Acum m-a pălit scrisul aşa că praful, aragazul, aspiratorul pot să mai aştepte... Oricum îmi acord 10 minute, cât să îmi beau cafeaua şi apoi merg cu Dea la veterinar...acolo surprize...
În fine v-am zis că m-a pălit scrisul?...da v-am zis... Aşadar ce aţi făcut în ultimii 6 ani?... Ştiţi, era întrebarea asta după Revoluţie...unde s-o fi dus? Pentru mine ultimii 5 ani sunt de fapt 6. În urmă cu 6 ani descindeam cu o pungoaie de rafie de la moldoveni în Bucureşti... Doamne ce străin îmi părea totul... M-a luat Alin de la gară, m-a adus în apartamentul care pentru câteva luni a însemnat "acasă", l-am cunoscut pe Luigi şi am început... În casă totul era idilic, mai ales pentru mine care nu mai împărţisem casa cu nimeni. Veneau prieteni, ne îngrămădeam în bucătărie, făceam peşte prăjit...vă mai amintiţi? Alin încerca să mă facă să mă simt în regulă. Mai am şi acum colierul pe care l-am văzut într-o seară la Meli Melo (pe atunci magazinul meu preferat) şi care a doua seară era al meu. Cadou de la Alin, cu o ţestoasă, evident:D Asta era în casă, afară era o junglă. Afară era primul meu serviciu la care mă duceam cu frică şi de unde plecam plângând. De aia îl şi chemam pe Alin să mă ia cu o oră după terminarea programului...să am timp să plâng...în parcul Kiseleff... După vreo 6 luni m-am prins că am alternative, între timp ne-am mutat din apartamentul de pe Moşilor, pe Avrig. Frumos. Prima noastră casă. Nu ţin minte cât de repede ne-am mutat, dar la scurt timp am adus-o pe Dea şi colecţia de broaşte şi lucruşoarele mele...şi s-a transformat în acasă. Pentru fix 3 ani. Ce mai întâlniri aveam şi acolo...ce mai găteli...am poze numai în bucătărie...acolo au venit primii prieteni din Iaşi în vizită...acolo ne-am făcut noi prieteni şi fupă fix 3 ani ne-am mutat, pe Căminului... Un apartament liniştit la care am bricolat vreo 3 săptămâni... Vedeţi voi, ne luasem primele mobile de la IKEA...ştiam magazinul ca pe propriile buzunare... Ne-am adunat cu toţii şi am bricolat...ţin şi acum minte cum Alin şi Luigi au bormaşinit dulapurile din bucătărie pe la 11 într-o noapte cu toate uşile şi geamurile închise... Sau cum am fost cu Mihaela în Europa după covoare...ce experienţe... sau cum Alin, Luigi şi Sebastian montau, tot într-o noapte, patul din dormitor şi nu le ieşea... erau roşii ca racii toţi trei şi transpiraţi şi studiau instrucţiunile de la IKEA ca pe ceva salvator... sau cum enervată că zăcea nemontată de o săptămână am montat eu singură canapeaua din sufragerie, în timp ce Alin prepara micul dejun:))...Aici stăm şi acum, canapeaua e a Deei, patul funcţionează, Luigi e în Canada, Mihaela are un Tudorel, Sebastian are două fete, pe Emilia şi pe Thea, Alin e în Dublin, dar se întoarce diseară şi vom începe o nouă aventură în scurt timp...
Aşadar, voi ce aţi făcut în ultimii 6 ani?

În aşteptare...

Vă rog să mă credeţi că nu mai pot să fac nimic. Mâine vine Alin şi apoi urmează o perioadă de împachetări şi mutări... Practic urmează perioada pe care o tot aştept de la începutul anului... Simt aşa o nerăbdare, dar şi o încordare că o să uitam ceva, că ceva rău o să se întâmple, că nu o să ne descurcăm... La urma urmei suntem majori şi vaccinaţi şi nu ar trebui să fie un capăt de lume...
Aşa că în următoarea perioadă postările vor fi mai rare, deşi am o grămadă de subiecte de postat. Le-am pus într-o listă şi aşteaptă vremuri mai liniştite...
Vă pupez pe toţi, să ne ţineţi pumnii:D

Nu te implici, nu comenta...

OK e un post nervos şi a plecat de la remarca unui prieten..."da eşti cam activă pe facebook"...aşa şi? Nu sunt dintre cei care nu publică nimic şi cred că într-o oarecare măsură facebook-ul te poate ajuta să te afirmi, să te faci cunoscut, să promovezi ceva, dacă ai ce promova, să îţi întâlneşti vechi prieteni şi să menţii legătura cu cei de la distanţă... Aşa şi ce e rău în asta?
Şi mi-am amintit cum a fost la început cu blogul..."aoleu ţii un blog?...vezi să nu scrii nimic despre mine" m-a avertizat o prietenă când am început... "Da la ce îţi trebuie ţie blog" am fost întrebată? Uite îmi trebuie, uite stau pe blog şi pe facebook şi tot nu văd ce e rău în asta?
Că mulţi după ce au comentat şi-au făcut blog şi cont pe facebook şi au şi ferme şi frontiere şi toate prostiile pe care ţi le oferă platforma de comunicare...asta nu mai spun, dar cred că suntem numărul 1 la bârfe, la cleveteli, la răutăţi...
"Uite ce a făcut aia?" mi s-a spus că am fost comentată mai peste tot... Păi proasto dacă nu voiam să se afle nu făceam public, ce zici de asta? Dacă tu nu înţelegi, nu înseamnă că e ceva greşit ci că tu eşti greşită, ca să nu te fac din nou proastă. Şi nu greşesc când mă adresez la genul feminin, pentru că de obicei de la femei vin bârfele şi clevetelile şi vorbele răutăcioase...
Asta e prezentul, bloguri şi facebook şi skype şi internet şi site-uri...nu e greşit şi dacă ştii să le foloseşti îţi vor aduce baneficii. Şi cât tu stai în colţul tău întunecat şi dai din gură, alţii fac milioane pe net. Nu eu, dar sunt cazuri de bloggeri cunoscuţi şi sponsorizaţi, care trăiesc din asta...care folosesc facebook-ul pentru promovare gratis şi care nu se uită la de astea ca tine...ceea ce pe viitor voi face şi eu:D

Bol de porţelan cu tehnica şerveţelului

Vă vine să credeţi că şerveţelele astea merg puse pe orice? Şi apoi că obiectele nu pot fi folosite doar de decor? Ei bine se poate, cred că datorită adezivilor cu care sunt lipite şerveţelele şi a lacurilor care se dau pe deasupra. Aşa că dacă vă bate gândul să decoraţi tot felul de obiecte cu şerveţele, asiguraţi-vă că aveţi adezivul şi lacul potrivite...
Aşadar, am fost la Tinker şi am şerveţelit pe porţelan. Singura modificare faţă de alte obiecte e că după uscare trebuie arse în cuptor...chiar şi în cuptorul aragazului vostru, nu musai în unul de caramidă sau mai ştiu eu ce...ca să se activeze proprietăţile lacului. Şi după ce se raceşte puteţi să îl spălaţi şi să îl folosiţi ca orice bol normal. Bine nu îl spălaţi cu peria de sârmă, da cu buretele de vase şi cu detergent...nici o problema:D

Nu am poze din faza în care nu aveam încă obiect de decorat. De fapt aveam prea multe şi nu mă puteam decide... Tinker ne-a pus la dispoziţie căni, un fel de mini-ghivece, vaze şi boluri...şi deşi bolul e un pic mai greu de decorat, din cauza formei, am ales într-un final bolul. A fost de fapt o alegere simultană a obiectului de decorat şi a şerveţelului, după ce am căutat prin resturile de şerveţele rămase de la atelierele trecute...

În poza de mai sus, încă decupam şerveţelul...spun încă pentru că la un moment dat m-am plictisit, am decupat neglijent şi am acoperit cu acril:D

Aici se vede că nu am decupat la marele fix...e prima fază a decorării bolului - lipirea şerveţelului...

Apoi colorarea cu acril

Şi pentru că era prea negru am făcut şi nişte frunze şi ramuri verzi

Şi aşa arată bolul final...ignoraţi producatorul sau vă puteţi inspira să vă cumpăraţi de acolo boluri albe pe care să le decoraţi, cu tehnica şerveţelului:D

Dacă ţăcăneala ar avea un nume, ar fi Raluca

Am o groază de lucruri de făcut, dar stau. Merg la cumpărături şi mă oftic că merg (acum o lună am cumpărat ulei, oţet, detergent de vase...dintr-astea şi mă gândeam că vor fi ultimele şi ghiciţi ce...nu sunt, ieri s-a terminat uleiul şi detergentul e pe sfert...bine şi luasem recipiente mici). Număr orele şi zilele şi m-am plictisit să tot fie AMR... Strâng saci şi cutii şi pungi. Fac liste, ca mai apoi să le desfac. Mă oftic că trec zilele fără să fi făcut nimic, dar nu fac nimic nici ziua următoare... E o stare din asta de luat la fugă şi totuşi stau... Cafeaua nu mai are gust de cafea. Îmi amintesc rar că ar trebui să mănânc şi de obicei când stomacul începe să se manifeste de foame, manânc puţin şi... mă îngraş... Dureros şi la fiecare înghiţitură simt că mai pun un kilogram... Am nervi mai tot timpul şi încep să îi înţeleg din ce în ce mai puţin pe cei care întârzie... Îmi strică programul, îmi strică lista, îmi strică ziua. Nu mă mai bucur de nimic şi deşi în week-end puteam să merg la Braşov (şi vreau să ajung la Braşov de peste un an) am ales să stau acasă, în casă...
E greu şi sper să treacă repede şi peste o lună să scriu postări însorite...da până atunci va trebui să suportaţi:D

Street Delivery

Nu putea trece week-end-ul fără să vă povestesc despre Street Delivery. Bine prea multe de povestit nu ar fi...am fost vineri pe la prânz, nu era mai nimic, dezamăgire...m-a rugat Isa, am venit şi sâmbătă, plecat cu Dea cu autobuzul, ajuns la Universitate, mers pe jos până aproape de Romană, bântuit Arthur Verona, făcut poze, întâlnit câini, căscat gura, făcut şi mai multe poze, încercat să fentăm ploaia, mâncat sarmale, plecat până la urmă acasă, prins ploaia, adăpostit la intrarea unei librării, mers prin bălţi până la Universitate, luat autobuzul, ajuns în faţa blocului, minunat că asfaltul era uscat şi nu plouase, stat pe o banca în parc 10 minute, urcat sus în casă, admirat din nou ploaia de pe balcon... Asta e. Ce e cu Street Delivery ăsta vă puteţi lămuri aici sau ca în cazul meu puteţi trăi nelămuriţi:D
Restul poze

Poza e de vineri când băieţii încă lucrau la desen

Asta este de sâmbătă când maşinuţa era gata. Probabil întreg desenul va putea fi admirat tot anul

Vineri încă se lucra la stand,

Sâmbătă era gata... 

Vineri la standul cu olărit încă se puteau face poze, sâmbătă nu te puteai apropia...

O fetiţă îşi făcea o căniţă

Am asistat la tot procesul tehnologic,

iar la final cana arăta aşa

De aici încep pozele de sâmbătă

O formaţie cu muzică de lift

Un fel de pat

O uşă în mijlocul străzii, care nu ducea nicăieri

Doi urşi îndrăgostiţi

O treabă din cartoane ce mi-a amintit de Trecătoarea Giganţilor din Irlanda

Un stand cu nişte roboţei

Nişte mâini din carton

Un plic interesant

O sufragerie urbană

Un Doby din lână împâslită

Dea în faţa unui stand

Eu cu Isa şi Dea

O bicicletă pentru giganţi

Eu şi Dea

Dea pe europaleţi

Data viitoare facem bani cu Dea - 5 lei poza cu maimuţa...

Iubire rusă 

Şi amor ghebos

Arthur Verona de Street Delivery

Dea aşteptând să treacă ploaia

1001 Nopţi

Nu ştiu câţi dintre voi mă ştiu ca o mare consumatoare de humus, de salată de vinete, de narghilele şi de baclavale sau alte bunătăţi dulci... Da probabil nu e greu să deduceţi treaba asta pentru că am fost în Istanbul şi m-a cucerit iremediabil, v-am recomandat la un moment dat Divanul şi cred că v-am vorbit şi de Piccolo Mondo pe undeva pe aici. Ei bine uitaţi şi de Divan, care e aglomerat mai tot timpul şi de Piccolo Mondo, unde chelnerii practic îţi sufla în mâncare şi mergeţi la 1001 Nopţi... Da repede până nu află lumea de el şi va trebui să vă faceţi rezervare cu mult timp înainte:D
Fără glumă acum. În fosta casă a Mariei Tănase, din apropierea centrului vechi s-a deschis acest restaurant cu specific libanez. Pe lângă preparatele culinare pentru care eu una visez încă, deşi l-am vizitat ieri, decorul îţi taie răsuflarea... Nu mai ştii ce să admiri întâi sau ce să analizezi în detaliu sau, dacă eşti genul meu, ce să fotografiezi mai întâi. Eu mă imaginez data viitoare savurând o narghilea pe canapelele de la etaj...
Da totuşi să vă spun şi vreo două vorbe concrete. Aşadar Restaurantul se află pe strada Ion Brezoianu la numărul 18. Dacă nu ştiţi strada e cea din faţa Mc-ului de la Cişmigiu sau pentru împătimiţii de fotbal, tot pe strada aia era acum vreo 6 ani magazinul Steaua. Pentru mine e simplu de ajuns 69 sau 85, dar chiar dacă acum vizualizaţi strada şi probabil deja cautaţi linii RATB, pentru că nu se parchează în zonă, vă salvez eu: restaurantul are parcare de 60 de locuri, păzită, undeva în apropiere. Practic ajungi în faţa restaurantului, claxonezi şi cineva îţi va parca maşina. Sau poate nu ai încredere, că vorbim totuşi de Românica, ţi se va indica locaţia parcării. Da totuşi sunt 60 de locuri...

Şi intri şi la etaj dai de acest separeu...ei aici mă văd eu cu narghileaua...

Ea este o cadână, vorbim totuşi de 1001 nopţi...

Puteam eu să nu mă bag într-o poză?

Aşa arată etajul, din păcate nu am fotografiat şi parterul, dar vă asigur că e la fel de spectaculos,

dar dacă totuşi ai venit pentru restaurant şi nu pentru decoraţiuni, eu îţi recomand humusul, care parcă e mai fin decât în alte părţi şi o treabă pe bază de nucă, Muhamara se cheamă, tot un aperitiv

Ce este interesant la acest restaurant şi recunosc eu una nu am mai văzut este Meniul de prânz. Practic cu 27 de lei mănânci un aperitiv şi un fel principal. Şi vă asigur că e multă mâncare. Băuturile şi deserturile nu intră în acest preţ, dar puteţi consulta meniul, aici. Am văzut că au şi card de fidelizare, nu ştiu sincer ce face, dar îl vreau:D

Acesta este un desert. Răducu siiigur pe tine te nimeresc cu el. E îngheţată de vanilie, cu diverse fructe şi apă de trandafiri. Am luat vreo două guri special pentru tine. Se cheamă Buj al Arab...e delicios...

Şi dacă sunteţi un împătimit al cocktailurilor am înţeles că aveţi de unde alege şi că barmanul ar fi faimos pentru aşa ceva...

Nu ştiu cât am reuşit să vă conving, dar dacă mergeţi acolo sunaţi-mă şi pe mine...eu aş merge zilnic:D