Abia m-am întors din ce mai faină excursie în care am fost până acum. Şi dacă până acum Irlanda era cu semnul întrebării pentru mine, acum pot să spun cu mâna pe inimă că îmi place Irlanda. Nu Dublinul, deşi nici el nu îmi displace, Irlanda.
Am pornit aşa de înverşunată să dau câştig de cauză excursiilor pe cont propriu, dar m-am domolit când mi-am dat seama că uneori nu poţi să organizezi o excursie... Ca să nu vă încurc, precizez de acum, că vorbesc de excursiile de o zi sau două pe care le poţi achiziţiona în orice oraş mare.
Din Dublin sunt o multitudine de excursii de o zi, organizate de mai multe firme, deci dacă ceva nu îţi place la o firmă te poţi duce la alta pe aproximativ aceeaşi bani. Aşa se face că nu am mai plecat noi de capul nostru ci am cumpărat o astfel de excursie. Mai exact cea cu Giant's Causeway (Trecătoarea giganţilor, într-o traducere demnă de titlurile filmelor de la TVR) şi Rope bridge (podul de sfoară). Am analizat îndelung pro şi contra excursiei organizate, iar cele pro au fost mult mai multe.
Într-o primă fază nu aveam maşină, deci închirierea celei mai ieftine era 100 de euro. Dacă alegeam trenul era 20 de euro de persoană, deci 40.
Apoi nu ştiam exact unde trebuie să ajungem. Cele două obective sunt foarte aproape unul de altul, dar nu găseam nici un oraş sau nici un punct pe care să îl fi pus pe gps şi să lăsăm maşina să ne ducă. Belfast ar fi fost cel mai aproape, dar din Belfast nu găseam nici un tren sau autobuz care să meargă la cele două. Deci trenul pica în acest caz.
Apoi ar fi fost pierderea de vreme şi nervii care ar fi rezultat din necunoaşterea traseului. Şi cred că asta a contat cel mai tare. Pur şi simplu nu avem nici timp nici chef să pornim în necunoscut, cu o maşină închiriată sau cu trenul. Era mai sigur, cu excursia organizată. Plus că toţi cei care au auzit că trecem prin Belfast, ne-au sfătuit să îl ocolim.
Aşa că uneori excursiile organizate sunt de preferat celor pe cont propriu... şi veţi vedea că am eliminat şi necunoscutul şi nesiguranţa şi nervii.
Aş mai repeta chestia? cu aceeaşi excursie, nu. Acum ştiu exact unde trebuie să ajungem şi chiar vreau să mergem cu maşina şi să transformăm o excursie de o zi, într-o excursie de două zile sau chiar mai mult. În alt oraş, cu siguranţă voi opta pentru excursii organizate. Şi ştiţi ce? dacă merg doar două persoane excursia organizată e mai ieftină decât cea pe cont propriu. De la trei persoane în sus, e mai ieftin pe cont propriu, dar sunt şi mai multe păreri şi mai multe capete luminate...
Raluca
No comments:
Post a Comment