Irlanda - Carrick-a- Rede Rope bridge

V-am spus deja că am fost în excursie şi dacă mă urmăriţi şi pe facebook, am spus deja ca a fost cea mai faină excursie de până acum. La fel ca atunci când eram mică, nu prea am dormit noaptea dinaintea excursiei. Bine nu e ca şi cum mi-am dorit toată viaţa această excursie, dar am visat în secret la ea de când a hotărât Alin că vom pleca în Irlanda. Povestea detaliată a excursiei va fi un post separat, după cele două cu obiectivele principale. Primul obiectiv a fost Carrick-a-rede sau Podul din sfoară. Sincer eu abia aşteptam să ajung la al doilea obiectiv, pentru că toată lumea m-a descurajat. E doar un mic pod din sfoară. Ei bine nu prea e. Are 20 de metri lungime şi este suspendat la 30 de metri deasupra mării. OK nu are 100 de metri sau mai mult şi până te dezmeticeşti eşti deja pe malul celălalt, dar e totuşi un pod suspendat şi ai parte de ceva adrenalină dacă te uiţi în jos.

Dar să începem cu începutul. Autocarul ne-a lăsat într-o parcare din care se vedea perfect ceea ce vedeţi şi voi în poza de mai sus. Mie mi s-a părut spectaculos şi căutam din priviri podul de sfoară...

Care pod de sfoară abia se zăreşte în poza de mai sus. Mai exact aşa se vedea podul din parcare. Acum cei care au mai fost ne-au spus că dacă e vânt podul se închide, iar dacă plouă nu e prea plăcut pe insulă. Aşa că atunci când am văzut nori m-am cam panicat. Din fericire vremea a ţinut, în mare parte cu noi, iar la pod chiar nu am avut probleme.

Ne-am uitat, am admirat, am fotografiat, ni s-a spus că avem aproximativ o oră la dispoziţie şi că numai drumul până la pod iţi ia 10 minute, deci să ne calculăm timpul să nu fugim pe drumul de întoarcere.

Trebuie spus că noi am avut preţul podului inclus în preţul excursiei, dar dacă mergeţi de capul vostru costa 5.6 lire sterline (am uitat să spun că podul, ca şi celelalte atracţii se află în Irlanda de Nord, care aparţine Regatului Unit) pentru un adult şi cred că 2.9 pentru copii. Câinii intra gratis, ceea ce m-a bucurat peste măsură, de altfel toate atracţiile despre care am să vă vorbesc sunt accesibile şi dacă aveţi câini.

Cu acestea în minte am plecat. Am admirat cărarea, priveliştea de lîngă cărare, am mai făcut o poză sau două şi în scurt timp am ajuns

Prima chestie care mi-a atras atenţia în timp ce stăteam la coadă au fost aceste stânci. Cred că le-am fotografiat de vreo 50 de ori, din diferite unghiuri.

Apoi am ajuns aproape de pod. Ei bine pe pod nu pot sta mai mult de 8 oameni în acelaşi timp, aşa că se fac treceri succesive ale podului când de pe un mal când de pe altul. Oricum ai încerca stai măcar la o coadă, dar e interesant să vezi reacţiile oamenilor care traversează.

Aşa arătam eu pe pod. Am o succesiune de fotografii (nu ştiu cum de Alin a traversat mare parte din pod cu spatele) în care plec de la zâmbet, mă uit în jos, fac o faţă, grăbesc pasul şi zâmbesc din nou când ajung pe mal

Acum trebuie să vă spun că podul are 350 de ani. Bine nu podul pe care am trecut noi, dar exista un pod care lega insula de ţărm încă de acum 350 de ani. Podul iniţial a fost construit de pescarii de somon, care îşi lăsau bărcile pe ţărm şi pescuiau pe insulă. Cică pe insulă se prindeau în jur de 300 de somoni pe zi. Podul iniţial era mult mai subred şi mai nesigur, iar podul pe care am trecut noi a fost construit în 2000. Deşi sunt 30 de metri până jos, nu prea ai posibilitatea să cazi de pe pod, decât dacă te arunci tu, dar chiar şi atunci, dacă nu loveşti stâncile ai şanse să trăieşti. Bine nu sfătuiesc pe nimeni să dovedească contrariul, dar aşa spun cei care au grijă de pod.

Nu ştiu cum de am prins un loc fără să mai apară cineva în poza noastră... Mie una insula mi-a amintit de eclipsa din 1999 când pe un platou de 200 de metri, în Parâng, pe vârful Parângul Mare, erau îngrămădiţi mii de oameni...

Acum podul ca podul, că doar el ar fi principala atracţie turistică, dar eu zic că peisajul e de neratat. Mi-a plăcut să stau vreo 5 minute să admir, să fac poze, să miros. Totul arată diferit de ce ştim din România, chiar dacă la Kaliakria (Bulgaria) ţărmul e destul de stâncos.

Asta se vede în depărtare pe malul drept al insulei. Aşa cum am spus eu mare parte din timp am stat într-un loc, ca mai apoi pe repede înainte să fac o tură a insulei.

Cât am aşteptat rândul la trecut podul invers am admirat din nou stâncile. Nu cred că vreo fotografie va putea reda exact culorile care erau acolo...

Cât am stat la coadă am observat comportamentul celor care treceau podul. Ei bine iniţial spaniolii erau cei mai nesimţiţi. Săreau pe pod, îl legănau, strigau, fix ca nişte maimuţe. Deşi cu siguranţă pe pod în momentul în care traversau ei, erau şi alţii care poate nu gustau glumele proaste. De aia m-am aşezat cumva departe chiar şi de spaniolii din grupul nostru. Apoi francezii erau cei mai nepăsători. Stăteau cu anii pe pod, făceau poze în toate poziţiile, se strâmbau şi desigur legănau podul. Şi tocmai când voiam să închei au trecut românii. Gălăgioşi, înjurau şi vorbeau urât de parcă nimeni nu i-ar fi înţeles, se strigau unii pe alţii de pe un ţărm pe altul şi desigur legănau podul. Faza cu podul legănat mi se pare o prostie, pentru că te poţi dezechilibra şi deşi şansele să cazi de pe pod sunt minime, senzaţia trebuie să fie foarte nasoală...

Cam asta a fost cu podul de sfoară.

Raluca