Îmi este puţin greu să scriu această postare pentru că nu prea mă pricep la sporturi şi nici nu pot face o comparaţie cu ce se întâmplă în România pentru simplul motiv ca nu m-a interesat. Ştiu că există fanatici şi în România, dar am auzit numai lucruri nasoale despre ce se întâmplă pe stadioane. În altă ordine de idei nici nu am fost vreodată pe un stadion, nici în România, nici în Irlanda, dar vreau să vă vorbesc despre sporturile irlandeze, despre pasiunea deloc distructivă pe care o pun irlandezii în fotbal. Ideea mi-a venit în gara de la Skerries, când am întâlnit nişte fani ai fotbalului gaelic care au luat trenul pentru a merge pe stadion în Dublin, unde se juca o semifinală, între Dublin şi o echipă din Irlanda de Nord. Aşa că pasiunea i-a mânat din altă localitate spre Dublin pentru a susţine echipa favorită. Am vorbit puţin cu ei. Biletul costa 30 de euro şi l-au achiziţionat prin poştă, desigur pentru finală biletul va fi mult mai scump. Veneau cu trenul (care e un fel de metrou de suprafaţă) şi plecau tot cu trenul. Tineri, bătrâni sau mai puţin bătrâni, copii, fete şi femei. Toţi îmbrăcaţi în blue, pentru că echipa din Dublin este "alintată" boys în blue, datorită culorii echipamentului.
Când am ajuns în Dublin ne-am oprit la pub-ul de lângă casă şi singura masă liberă era una de unde nu se vedea televizorul. Aşa că am stat printre fanii băieţilor în albastru şi i-am studiat. Erau de toate vârstele, erau foarte voioşi şi gălăgioşi şi prietenoşi şi ne priveau cumva ciudat că nu încercam să privim televizorul...
Ajunşi acasă am căutat să vedem ce joc urmăreau cei din pub şi la ce joc se duceau cei din gara Skerries. Era fotbal, dar se joacă şi cu mâinile. Puţin ciudat pentru noi. Apoi aveau poarta normală, dar aveau şi nişte porţi mai mari, iar dacă dădeau gol în poarta de fotbal valora 3 puncte, iar dacă dădeau pe deasupra porţii doar un punct. Toate aceste modificări mi se pare mie că simplifică fotbalul şi îl fac mai interesant. Bine acum fotbaliştii pasionaţi o să îmi sară la gât, da poate de asta fotbalul gaelic e mai puţin periculos şi provoacă mai puţine orgolii... poate de asta nu vezi bătăi în public şi poate de asta te poţi duce cu copii şi cu soţia la stadion şi poţi transforma o pasiune pur bărbătească într-o activitate relaxantă pentru întreaga familie.
Acum că am intrat în hora asta, trebuie să vă spun că irlandezii au mai multe sporturi preferate şi puţin diferite de ale noastre. Poate cel mai practicat e hurling-ul. Tot un fel de fotbal, dar se joacă cu nişte beţe-palete şi cu o minge mai grea decât cea de tenis, dar de aproximativ aceleaşi dimensiuni. Copii de la casele din jur practică sportul ăsta intens, atât de intens încât mingile lor ajung la mine în curtea interioară:D aşa am putut studia şi eu o minge. Echipamentul se găseşte de cumpărat la tesco şi nu e chiar scump.
Da am început să vă povestesc de pasiunea irlandezilor pentru sporturi şi am deviat. Imaginea care ilustreaza postarea este cea a unei case din Dublin decorată de un susţinător al băieţilor în albastru. Sunt multe asemenea acesteia în timpul sezonului sau fanii îşi declară susţinerea prin steguleţe pe maşini şi case. Steguleţele se găsesc tot la tesco, dar dacă vreodată voi ajunge pe un stadion sau într-un magazin cu suveniruri fotbalistice vă povestesc.
Acum câteva zile veneam cu autobuzul acasă şi am trecut pe lângă stadion, de unde ieşeau fanii băieţilor în albastru şi fanii unei echipe cu negru şi galben. Un alt joc, despre care am aflat de la TV că a fost câştigat de dublinezi, dar nu am văzut circulaţie închisă, nu am văzut certuri, deşi fanii celor două echipe ieşeau pe aceleaşi porţi şi se puteau distinge unii de alţii, nu am văzut scaune smulse de pe stadion, nu am văzut ura şi nesimţirea pe care o vedeam în Bucureşti de câte ori se termina un meci pe stadionul Dinamo, că stăteam cumva aproape de Ştefan cel Mare. Se pare că şi la acest capitol, irlandezii demonstrează că au două creiere sau că sunt cu două capete peste români...
Cam asta e.
Raluca
No comments:
Post a Comment