Dichisurile Ralucai: Călătoria Piticului prin Europa

Aşa cum probabil ştiţi, dacă nu citiţi şi voi un post din urmă, Dea a ajuns în Dublin. Şi exact când mă gândeam eu mai bine că nu prea mai ai ce să povestesc pe blog, mi-am dat seama că deşi, a fost cerută, eu nu am scris postarea cu drumul Deei cu maşina prin Europa, din România în Irlanda.

Ca să mai clarific o treabă: nu ne-am apucat de nebuni să ne plimbăm prin Europa, faza e că până la 1 ianuarie 2011 Irlanda şi Anglia încă mai bagă animalele de companie care vin din Europa în carantină. Acum ar fi fost foarte simplu să o punem pe Dea într-un avion şi în patru ore eram în Dublin, dar nu puteam risca intrarea ei în carantină. De la 1 ianuarie probabil că o vom transporta cu avionul, dacă nu va fi cumva mai costisitor decât cu maşina.

Aşa se face că acum o săptămână, adică luni pe 12 septembrie am plecat din Iaşi. Deşi ne-am pus în cap să plecam pe la 6 din casă, treaba asta nu s-a întâmplat. Aşa că după ce am mai rezolvat nişte chestiuni ce implicau bani şi carduri, la bancă, am ieşit din Iaşi pe la un 10. Şi am făcut foarte bine pentru că s-a dovedit în zilele următoare că trezirea la 6, pentru a sta cât mai mult pe drum, mai mult dăunează decât ne face bine.

Ne-am oprit aproape de Vatra Dornei şi am făcut poze, am mâncat din şniţelele de la mama, am băut cafea şi am scos Piticul din maşină.

Apoi ne-am mai oprit puţin în Cluj şi pe la 1 noaptea ajungeam la Budapesta. Pentru că este ştiut că drumul prin România oboseşte mai ceva ca toate autostrăzile fără limită de viteză din Germania, am făcut un popas de o zi la Budapesta.

Aşa se face că marţi, pe 13 ne-am plimbat prin Budapesta. I-am făcut poze Piticului în Piaţa Eroilor, am fost la Piaţa Mare şi mi-am luat o ie, ne-am pozat cu statuile ciudate de pe malul Dunării şi ne-am mai pus la curent cu poveştile prietenilor noştri care stau în Budapesta. A fost o zi foarte faină.

A doua zi, de fapt a treia, ne-am trezit la 6 să plătim parcarea şi nu ne-am mai culcat. Mare greşeală. Toată ziua am fost adormiti şi nici mama cafelelor băute pe la benzinării nu ne-ar fi trezit. Am făcut o groază de opriri, iar seara ne-a prins pe langă Frankfurt, deşi planul era să ajungem în Franţa. Şi ar fi fost realizabil, doar că ne-a stricat trezirea la 6 dimineaţa. Aşa că dacă vreodată plecaţi la drum, nu încercaţi să vă treziţi cu noaptea în cap. Nu numai că nu plecaţi mai repede şi nu parcurgeţi mai mulţi kilometri, ci veţi fi obosiţi toată ziua şi chiar veţi face mai puţin decât v-aţi propus.

La Frankfurt nu ştiam pe nimeni şi nimic. Văzusem o grămadă de hoteluri pe marginea autostrăzii, dar parcă toate disparuseră. Am găsit cu greu unul, frumuşel, dar plin. Recepţionerul ne-a spus că ar mai fi unul la 50 de km distanţă. Prea mult. Am decis să încercăm la hotelurile de pe lângă aeroport. Mare greşeală. Să nu vă mai bateţi capul. În primul rând că hotelurile din Frankfurt erau pline ochi, că era salonul auto. În al doilea rând, cele care nu erau ocupate cu salonul erau ocupate cu echipajele de avion ce trebuiau să petreacă noaptea în Frankfurt. În al treilea rând, erau scumpe rău. O cameră pe noapte era 200 de euro, plus 14 euro pentru Dea. Cu riscul de a dormi într-o parcare a unei benzinării am plecat din Frankfurt. Era deja 10 noaptea. O altă greşeală. Dacă plecaţi la aşa un drum şi vă bazaţi pe hotelurile de pe autostradă începeţi să căutaţi un loc de pe la 8. De regulă cele ieftine sunt luate rapid de tirişti care fac drumul de ani de zile şi le cam ştiu.

O altă treabă ce mi-a fost infirmată. Eu trăiam cu impresia că hotelurile de pe autostradă sunt futelniţe pentru şoferii de tir, că sunt mizerabile şi insalubre şi că mai bine ştai chircit în maşină decît într-un asemenea loc. Iarăşi greşit. Hotelurile de pe autostradă ajung şi la trei stele, sunt curate şi cu camere mai mari decât cele din Londra de la hotel. Vorbesc aici de hotelurile de pe autostrăzile din Austria, Germania sau Anglia sau orice ţară europeană, mai puţin România. În general dacă de afară arată straniu mai bine nu vă mai bateţi capul.

Aşa rămăsesem la hotelurile din Frankfurt, de pe lângă aeroport. V-am spus că ne aştepta o noapte în maşină, într-o benzinărie aşa că am plecat să căutam acea benzinărie. Nu mică ne-a fost mirarea când prima benzinărie avea şi semn de pătuţ. Am făcut cei 20 de km care ne despărţeau de ea în vreo 5 minute sau cel puţin mie aşa îmi păreau şi am găsit.

În Germania am stat la un hotel ce făcea parte dintr-un lanţ hotelier, Holiday Inn. Arăta foarte bine şi puteai să îţi iei şi mic dejun şi tot. Am plătit în total şi pentru noi şi pentru Dea vreo 90 de euro. O altă chestie faină, hotelurile de pe autostradă acceptă câini. Îţi iau vreo 10 euro în plus pentru câine, dar credeţi-mă că merită.