Eu nu am născut încă şi nici însărcinată nu plănuiesc să rămân, dar în jurul meu toată lumea naşte copii. Eu abia sunt la faza cu mărturii şi invitaţii, dar alţii au trecul deja la repriza a doua. Şi am multe prietene care deja au născut sau sunt însărcinate. Şi e curiozitatea asta a celor care nu au născut să afle tot, să fie pregătite.
OK, trebuie să recunosc că fără să îmi dau seama am trecut de faza aia de scârbă care mi-o provoca naşterea în sistemul românesc sanitar. Poate şi pentru că acum sunt în Dublin şi aici oamenii chiar par cu 100 de ani înaintea noastră...nu ştiu. Ideea e că un copil, poate doi, nu mai sună aşa apocaliptic ca acum un an sau doi. Acum e frica de necunoscut şi dorinţa de a afla cât mai multe şi bune şi rele, dar mai ales rele.
Şi am nenumărate exemple, dar nimeni nu deschide gura, nimeni nu spune, iar expresia "ei lasă că ai să vezi tu cum e" mi se pare că trebuie să vină de la nişte trepanaţi retardaţi, în fine trepanate. Pe modelul, dacă mie mi-a fost rău, ţie să îţi fie de 10 ori mai rău.
Prima dintre prietenele mele care a născut mi-a povestit destul de multe cât să nu dorm vreo trei nopţi, dar mi-a povestit că e greu, că te doare, că e nasol per total. Ea şi copilul au luat nu ştiu ce infecţie din spital...in fine, dureros rău.
Apoi acum vreo jumătate de an mi-a povestit cineva experienţa de la un spital privat. Foarte aproape de realitate, fără stres, fără şpagă, fără mizeria asistentelor, fără să se uite toţi tâmpiţii în curul tău de pe culoar, fără traume şi mai ales cu soţul lângă tine. Mie asta mi se pare sacrificiul suprem. Şi pentru el, că stă pe un culoar şi habar nu are ce se întâmplă cu soţia şi copilul lui, dar mai ales pentru ea care stă printre străini, în nu tocmai cele mai fireşti poziţii.
Şi se pare că lucrurile se mişcă şi din tăcerea asta mormântală legată de naştere, s-a produs primul zgomot şi prima ieşire la realitate pentru mine. Delia nu e tocmai prietena mea apropiată, dar ţine un blog şi am citit acolo prin ce a trecut, iar acum soţul ei îşi povesteşte partea lui de poveste. Şi mi-am amintit de blogul unei americance al cărui soţ a scris ceva asemănător. Să mai povestesc cum e în America?
Citiţi şi faceţi diferenţa, dar mai ales dacă aţi trecut printr-o naştere povestiţi, luminaţi-ne şi pe noi astea care nu facem copii de frică, de indignare şi de fuga de un sistem învechit ce ar trebui ars din temelii...
Raluca
2 comments:
ca tot vorbeai de Delia, a scris si ea versiunea ei: http://delvreme.blogspot.com/2011/09/nasterea-lui-luca-versiunea-hormonata.html
da am citit, emotionant, am plans, dar macar e adevarul...sa nasti in Romania sucks...oricat de mult se invinuieste ea, daca doctorii aia ar fi dacut o scoala normala si si-ar fi dat silinta si-ar fi dat seama ca nu secreta hormonii repectivi ca nu e cu Dedi, ca e speriata si asa mai departe, dar pe sistemul lasa ba ca merge asa cum se intampla toate in Romania s-a intamplat si asta. Nu inteleg care e marea problema cu nascutul natural vs. cezariana si de ce se crede mai prejos. Delia este o fata formidabila. Peste 18-20 de ani cand o sa ii vina cu prima fata acasa nici nu o sa mai conteze ce Luca s-a nascut prin cezariana....
Post a Comment