În fiecare Duminică în parcul în care o plimbăm noi pe Dea, care nu e un parc tipic, aşa cum îl ştim noi în România, e mai degrabă un sens giratoriu mai mare, copii joacă fotbal. Nu i-am mai urmărit până acum pentru că nu aveam treabă în parc, dar cum Piticul voia afară am stat şi noi pe lângă terenul micilor fotbalişti.
E ciudat că deşi nu au echipe cotate internaţional de fotbal şi probabil de asta au inventat jocurile lor derivate din fotbal, au mulţi copii care practică acest sport, au părinţi care îşi aduc copii în parc în fiecare Duminică, au echipe, au arbitri, au tuşieri, au fani, au echipament, au tot ce le trebuie, aşa că să nu vă mire dacă în vreo 7 ani aceşti copii care joacă fotbal în micile parcuri din Dublin, vor ajunge un Hagi sau Mutu sau un fotbalist renumit al cărui nume nu l-am ştiut eu niciodată. Ei hai David Beckham, că pe asta îl ştiu de prin tabloide...da trebuie să fie unul cuminte şi talentat care să fie şi foarte cunoscut...
De obicei, dimineaţa, ne facem turele de parc şi apoi ne odihnim pe buturugă. Stăm de vorbă cu alţi posesori de câini şi mai aflăm bârfele din cartier.
Aşa de mare e parcul, cu multă iarbă şi copaci pe margine.
Cei în albastru reprezentau cartierul Marino, unde locuim noi deocamdată
Tristeţe, după un gol primit în propria poartă
Lângă terenul de fotbal, dar nedelimitat decât de o dungă trasă pe iarbă, stăteau stăpânii de câini. Aici Dea şi-a făcut un prieten, care evident îi voia bila
După câteva ture alergate după bilă, Dea a obosit aşa că restul timpului a stat la soare, cu soarele intrându-i în ochi. Câtă bineţe pe căţel...
No comments:
Post a Comment