Viaţa la curte

Din păcate sau din fericire, depinde de opţiunile personale, eu niciodată nu am locuit la curte. Şi evident că îmi imaginam fel şi fel de năzdrăvănii, cum mi-aş face eu leagăn pe o cracă de copac sau o căsuţă în copac, deşi recunosc nu m-aş fi putut urca vreodată foarte sus într-un copac. Oricum viaţa la curte, pentru un copil, trebuie să fi fost mai palpitanta decât cea de la bloc. Avem nişte case lângă bloc şi mă gândeam eu că cei care au curte se pot juca în curte, dar pot veni şi să se joace cu noi "în faţa blocului". Noi rar eram invitaţi în curtea cuiva, dacă nu deloc.
Apoi când am crescut mai mare am observat chioşcurile umbroase ale câtorva case pe care le vedeam de la balconul betonat veşnic scăldat de soare. Mă îmaginam citind cărţi, deşi niciodată nu am fost vreo romantică din aia cu rochiţe albe cu volănaşe şi cărţi în mână, dar ar fi fost fain. Să descopăr eu tufele de fragi şi mure să merg desculţă pe iarbă...
Apoi am avut-o pe Lady şi de atunci mi-am dorit o curte pentru mine şi pentru câinii mei. Dea ar fi foarte fericită cu un petec de iarbă sub botic...ştiu sigur asta.
Apoi am venit la Dublin şi surpriză...am curte. Nu cred că are mai mult de 2 metri pătraţi, dar are plante pe care le-am explorat şi fotografiat din prima zi şi are o măsuţă cu scaune şi o umbrelă. E frumuşică ea asa. Numai că e în Irlanda şi aici, de două luni, cred că am stat în curte doar de vreo 5 ori. E frumos, dar plouă când te aştepţi mai puţin sau iese un soare din ăla la care eu sunt alergică. Dar e frumos, am curte.
Numai că viaţa la curte nu e deloc ce îmi închipuiam eu, pentru că aşa cum eu am 2 metri pătraţi de curte, aşa şi vecinul are tot 2 metri şi cel de lângă la fel. Aşa se face că dacă deschide unul o uşă se aude la mine, dacă stă în curte normal că particip, vrând-nevrând la activităţile lui. Are copii...nasol...ţipă şi se joacă şi parcă ar fi în curtea mea. Aş îndrăzni să spun că se aude mai ceva ca la bloc, că zgomotul nu e oprit de garduri.
Din fericire irlandezii nu au obraz de porc, ca românii. Nu am auzit muzică la maximum niciodată, poate nici nu ştiu ce sunt alea manele, nu se ţipă chiar tot timpul, copii se joacă cu mingea doar în parc şi nu o bat de gardul vecinilor, nu se înjură nimeni şi nu se uită nimeni peste gard la ce faci tu. Îmi închipui că vecinii au curţile curate pentru că nu pute şi nu vin rozătoare sau gândaci.
E fain la curte, dar e cu totul diferit de ce speram eu. Da e bine.
Raluca