Ce am înţeles eu din reţeta fetelor...

Prietenele mele, Delia şi Iulia s-au întâlnit week-end-ul trecut şi au făcut paste. Până acum câteva luni participam şi noi la întâlnirile care se lăsau cu ceva gătit şi un joc de poker. Până aici nimic neobişnuit.
Când eram în ultimul an de liceu şi poate şi puţin din primul an de facultate, Alina, prietena mea, obişnuia să îmi facă paste. Avea brânză de la sibieni (de care se găsea mai greu în Iaşi) şi ieşeau pur şi simplu delicioase.
Ei aceste două amintiri şi faptul că îmi e dor de prietenii mei şi că Eliza mă momeşte pe facebook cu nişte deserturi ce par grozave, au dus la găteala din această seară: macaroane cu brânză.
Aş fi vrut să urmăresc reţeta dată de Iulia, dar pur şi simplu nu aveam nici pastele, nici brânzeturile şi nici talentul fetelor. Aşa că am făcut cum m-a dus capul.

Am fiert pastele, adică macaroanele, oricum în afară de formă eu nu deosebesc pastele între ele, nici măcar după gust.

Am aliniat ingredientele, nu ca să îi fac concurenţă lui Răducu ci pur şi simplu pentru că eram mândra de cât cedar am putut să dau prin răzătoare:)

Şi dupa ce macaroanele au fost fierte, am pus toata brânza (adica cedar, mozzarella si brânză topită ce a ţinut loc de unt) deasupra şi am amestecat. Alin a venit cu ideea de a pune şi un pic de verdeaţă deasupra. 
Şi asta a fost toată găteala mea. Acum îmi cer scuze Iuliei sau Deliei că le-am vandalizat reţeta, da atâta ştiu, atâta fac. Trebuie neapărat ca data viitoare când ajungem în România să le pun pe fete să îmi gătească.
Raluca