Greu cu mutatul în Irlanda

Trebuie să încep prin a spune că irlandezii sunt nişte români. Sunt la fel de leneşi şi puturoşi şi împuţiti. Nu toţi, unii. Şi cred că procentul merelor stricate e totuşi mai mic decât în România. Numai că toţi aceşti irlandezi s-au făcut agenţi imobiliari. Aşa se face că stresul închirierii unei locuinte de către un străin, în Dublin se dublează, dacă nu chiar triplează. Am întâlnit agenţi care au anulat vizionarea unei case cu o oră înainte sau nu au venit deloc. Agenţi care prezentau ca pe un palat case împuţite, dar şi agenţi care îşi dădeau silinţa. Noi am închiriat de la o tipă care a făcut totul pentru noi, începând de la venit sâmbătă să îi dăm banii şi până la a se asigura ca avem toate electrocasnicele de care avem nevoie. A venit chiar şi cu tatăl ei să ne aducă un aspirator. Da şi are RAV4 spre deosebire de cei care abia îşi făceau treaba, care veneau la vizionări cu maşina prietenilor...
În cele câteva zile în care TREBUIA să ne mutăm am văzut vreo 5 locuinţe. La început apartamente pentru că ziceam noi că nu ne permitem case, apoi fix pe 27 septembrie, colegul lui Alin i-a dat vestea cea mare: chiriaşul nu plăteşte comision agentului imobiliar. Şi uite aşa ni s-au lărgit orizonturile şi am tras cu ochiul la case. Numai că ce ne permiteam noi, în materie de case, erau nişte treburi, numai case nu. Am văzut de la una aproape goală pentru care cereau 1025 euro pe lună, până la una cu tapet cu flori albastre pe pereţi şi cu patul stricat, până la una curăţică, dar amplasată ciudat, intrai din bucătărie în dormitor şi baie şi toate celelalte camere. Şi dormitorul era de fapt o prelungire a casei, făcută de proprietar. Acolo frig iarna... Aveam experienţă, pentru că Alin a stat iarna trecută într-un fel de casă costruită în curtea unei alte case. Care deşi arăta foarte bine, nu era izolată. De aici facturi la curent de 400 de euro pentru două luni... că irlandezii se încălzesc cu nişte calorifere pe bază de curent.
Toate casele pe care ni le permiteam noi erau ori foarte murdare, ori aproape goale, ori fără grădină, iar noi fix pentru grădină închiriam casa. Aşa că am ajuns tot la bloc. Într-un fel de ansamblu rezidenţial în Clontarf. Cică acest Clontarf ar fi posh, adică burghez. De altfel avem vecini cu Carrera sau cu BMW decapotabil, dar care stau foarte bine lângă Logănel. Numai că aici nu cred că se întreabă cineva ce e ăla Logan şi dacă consumă puţin. Zona e faină, e foarte aproape de faleză, e verde, dar nu e cu case aşa cum eram eu obişnuită.
E totuşi un cartier liniştit, iar casa e acceptabilă, ca mărime, faţă de ce consideră irlandezii a fi o casă acceptabilă.

Asta e ce văd eu de la dormitor şi o parte din sufragerie

Aici e începutul falezei, unde se presupune că o plimb eu pe Dea, acum mai merge, dar la iarnă mă îndoiesc

Dea pe iarba irlandeză, bătută de briză

Bineţe pe capul câinelui, pe Clontarf Promenade

Acesta este ansamblul rezidenţial, posh

Acesta este un bloc asemănător cu al nostru

Acestea sunt ghenele de gunoi:D

Acesta este biroul de la care scriu şi acum:D

Raluca